Obligație de a face. Decizia 5413/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3801/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.5413/
Ședința publică de la 07.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant - împotriva sentinței civile nr.2364/20.03.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26181/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC AUTO SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 și intimata-pârâtă prin avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 21.09.2009, după care,
Președintele completului comunică recurentului-reclamant, prin avocat, un exemplar al întâmpinării.
Curtea acordă cuvântul pe probe.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea probei cu înscrisuri. Depune la dosar copii din registrul de prezență, mai 2008 și august 2008, fotografii privind adresa email pentru a dovedi că i s-a interzis accesul la computer și două cataloage.
Reprezentantul avocat al intimatei-pârâte solicită amânarea cauzei pentru a le aduce la cunoștința reprezentanților intimatei.
Curtea respinge cererea de amânare formulată de intimata-pârâtă, ca neîntemeiată.
Apreciind proba cu înscrisurile solicitate pertinente și utile cauzei, Curtea le va admite, mai puțin cataloagele pe care le consideră neutile și le restituie recurentului-reclamant.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului și desființarea hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. În susținerea motivelor de recurs, arată că începând cu anul 2004 când s-a înființat un nou departament în cadrul căruia era numit șef. Aici s-a ocupat de dezvoltarea acestui departament și era apreciat de subordonați, însă, din anul 2008 atitudinea directorului s-a schimbat. I s-a imputat că a absentat nemotivat, deși se atestă prezența sa în condică, pentru ca în luna mai 2008 fiind convocat, să i se pună în vedere să nu se mai prezinte și i s-a refuzat accesul la utilizator.
Mai arată că prejudiciul material este dat de faptul că în perioada concediului medical nu a beneficiat de întreaga sumă de bani ce i se cuveneau. De asemenea, arată că a fost prejudiciat moral, întrucât a fost discriminat, societatea obligându-l să presteze activitate inferioară pregătirii sale. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul avocat al intimatei-pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește daunele morale, arată că nu sunt îndeplinite condițiile și nu s-a dovedit prejudiciul suferit. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2364/20.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte cererea de chemare în judecată precizata formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC AUTO SRL; a obligat pârâta la despăgubiri reprezentând compensarea în bani a 22 zile de concediu de odihnă neefectuate aferente anilor 2005 - 2006.
A respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată precizată având ca obiect despăgubiri reprezentând compensarea în bani a zilelor de concediu aferente perioadei 2002 - 02.07.2005.
A respins ca neîntemeiate capetele de cerere precizate având ca obiect daune morale și daune materiale reprezentând diferența dintre veniturile obținute în perioada anterioară intrării în concediu medical și cele obținute în perioada concediului medical, a obligat pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată față de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă de către angajator în condițiile art.12 lit. a) și din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate față de condițiile de la pct. b art.12 din nr.OG158/2005.
Rezultă că este neîntemeiat primul capăt din cererea de chemare în judecată precizată referitor la acordarea sumei de 6400 lei cu titlu de daune materiale reprezentând diferența dintre veniturile din muncă obținute în perioada anterioară intrării în concediul medical și perioada incapacității de muncă.
Reclamantul pe perioada incapacității temporare de muncă a beneficiat de indemnizația conform art.2 din nr.OG158/2005.
În speță nu sunt îndeplinite prevederile art.269 din Codul muncii în ceea ce privește pretenția reclamantului de acordare a diferenței dintre veniturile obținute anterior incapacității temporare de muncă și perioada incapacității temporare de muncă.
Reclamantul cu probele administrate în cauză nu a făcut dovada pretinsului prejudiciu suferit ca urmare a comportamentului necorespunzător al reprezentantului legal al societății.
De asemenea acesta nu a făcut dovada că i s-a încălcat libertatea muncii și demnitatea în muncă în sensul prevederilor art.3 din Codul muncii.
Nefăcând dovada prejudiciului moral suferit, a faptei ilicite a angajatorului și a legăturii de cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu moral și fapta ilicită s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de a cordare a daunelor morale având în vedere și prevederile art.269 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul -, criticând- pentru soluția dată capătului de cerere privind daunele morale și cele materiale.
Se arată că este adevărat că recurentul a beneficiat, pe perioada incapacității temporare de muncă, de indemnizația prevăzuta de nr.OUG 158/2005, dar cuantumul acestei indemnizații nu a inclus bonus-ul de performanta pe care l-a obținut în lunile anterioare intrării sale în concediu medical și pe care, în lipsa abuzurilor angajatorului, l-ar fi obținut și pe perioada concediului medical.
În consecința, în perioada respectivă, veniturile lunare ale recurentului au fost diminuate exclusiv din culpa angajatorului, daunele materiale pe care le-a solicitat de la reprezentând tocmai aceasta diferența de venit.
Cu privire la daunele morale pretinse, se arată că în primul rând, prejudiciul moral suferit de către recurent este evident, fiind dovedit prin certificatele de concediu medical depuse în copie la dosarul cauzei.
Or, încălcarea de către a dreptului la demnitate în muncă al recurentului rezultă, în mod indubitabil, din faptele descrise, fapte ce au determinat conflictul de muncă ce formează obiectul cererii de chemare în judecată.
Se mai critică faptul că instanța a omis să precizeze cuantumul despăgubirilor acordate, recurentul aflându-se în situația de a nu putea în executare sentința.
Se mai critică și admiterea în parte a cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Cererea privind daunele materiale în mod corect a fost respinsă, deoarece pe perioada incapacității temporare de muncă recurentul a beneficiat de indemnizația prevăzută de art. 2 din OUG nr. 158/2005.
Cererea privind acordarea daunelor materiale este neîntemeiată pentru că acestea nu au fost dovedite.
Potrivit art.269 alin.1 din Codul muncii angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Ca urmare, acordarea unor daune morale este condiționată de producerea unui minimum de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus salariatului, cât și întinderea acestuia, întrucât nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însăși existența măsurii desfacerii disciplinare a contractului de muncă.
Pe de alta parte, pentru a fi reparat, prejudiciul trebuie să aibă o anumită gravitate, să se datoreze culpei angajatorului care să-l fi sancționat pe nedrept și să fi rezultat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Susținerea contestatorului în sensul lezării imaginii și a producerii unor consecințe negative pe plan social, chiar plauzibila în astfel de situații, nu poate fi primita de către C, în condițiile în care, din probatoriile administrate nu a rezultat modul în care măsura disciplinara a fost percepută în plan social.
Nefondat este și motivul legat de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.
Cum cererea reclamantului a fost admisă în parte, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut proporțional cu această admitere parțială a pretențiilor.
Pentru motivele arătate și în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant - împotriva sentinței civile nr.2364/20.03.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26181/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC AUTO SRL.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-20.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana
