Obligație de a face. Decizia 544/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(325/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.544
Ședința publică de la 25.03.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant - pârât, împotriva deciziei civile nr. 1528 din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă-reclamantă.
are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatarul în calitate reprezentat al intimatei pârâte - reclamante, în baza procurii autentificate sub nr. 44 din 12.01.2007, pe care o depune la dosar, asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/17.03.2009, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recurenții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 13,6 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
Se mai referă depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 18 martie 2009, unei întâmpinări formulate de către intimata, în dublu exemplar, însoțită de un set de înscrisuri.
Curtea, din oficiu, invocă excepția de netimbrare a recursului, având în vedere că recurentul reclamant-pârât - nu au satisfăcut cerința timbrajului, astfel cum s-a dispus prin rezoluția de primire a dosarului, deși a fost citat cu această mențiune.
Avocatul intimatei pârâte - reclamante, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției și, pe cale de consecință, solicită anularea recursului ca netimbrat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 47 din 25 martie 2009, pe care o depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, la data de 01.06.2005, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâta, să dispună obligarea acesteia la a-și da acordul solicitat de Primăria Sectorului 1 B pentru lucrările de consolidare a imobilului proprietate comună ce necesită acesta, iar, în caz de refuz, pronunțarea unei hotărâri care să suplinească acordul pârâtei pentru a putea obține autorizația construire din partea Primăriei.
Prin sentința civilă nr.2310/08.02.2006, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins acțiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, în sensul că a obligat reclamanta-pârâtă să dărâme marchiza și terasa aferente apartamentului 1, să dărâme soclul din beton de la intrarea principală, să refacă pavimentul la înălțimea inițială, să astupe din curtea imobilului; a omologat raportul de expertiză tehnică imobiliară; a admis în parte cererea de cheltuieli judiciare formulată de pârâta-reclamantă, în sensul că a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 400 RON, onorariu expert și 1.000.000 lei onorariu avocat.
Din actele și probele administrate la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta-pârâtă deține în proprietate, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.855/25498/28.10.1996, apartamentul situat la parter și o cotă indiviză de 70,64 din imobil precum și în folosință 41,96 mp teren situați sub construcție conform art.33 din HG 20/1996.
Titlul reclamantei-pârâte a fost constituit În temeiul Legii nr.112/1996.
În ceea ce o privește pe pârâta-reclamantă, prima instanță a reținut că aceasta deține în proprietate apartamentul de la etajul aceluiași imobil, în conformitate cu certificatul de moștenitor nr.47/4.06.2003, prin care autoarea sa, i-a transmis acesteia, în calitate de fiică, întreaga masă succesorală, drept intabulat de către pârâta-reclamantă, conform încheierii 11234/2.09.2003.
Pârâta-reclamantă și-a intabulat dreptul său de proprietate figurând în Cartea Funciară nr.37599, iar modul de dobândire este menționat în încheierea de intabulare amintită anterior.
Din anexa 5 fișei corpului de proprietate, ca proprietar figurează tot pârâta-reclamantă, terenul fiind în suprafață de 426,50 mp și suprafață construită de 154,93 mp.
În aceeași anexă ca proprietar figurează pârâta-reclamantă și Statul Român în indiviziune.
Instanța de fond a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr. 14642/06.04.1939, prin care autorul pârâtei-reclamante, defunctul său tată, a achiziționat terenul aferent imobilului în litigiu în suprafață de 425,00 mp, act înscris în registrul de transcripțiuni sub nr.5872/1939.
În conformitate cu concluziile raportului de expertiză și corelat cu măsurătorile realizate, a rezultă că suprafața terenului de 426,50 mp aferent imobilului situat în B,-, sector 1, situația terenului proprietate exclusivă este următoarea: suprafața de 33,11 mp este aferentă garajului proprietate exclusivă a pârâtei-reclamante; suprafața de 128,74 mp aflată sub construcția locuinței reprezintă suprafața în indiviziune forțată a părților, respectiv familia reclamantei-pârâte și a pârâtei-reclamante.
Restul terenului aflat în curtea imobilului, respectiv 264,65 mp reprezintă proprietate indiviză a pârâtei-reclamante și a Statului Român fiind de fapt terenul liber pe care nu sunt realizate alte construcții cu excepția gardului împrejmuitor. În conformitate cu același raport de expertiză rezultă/că reclamanta-pârâtă a executat la veranda existentă o închidere mărindu-și astfel suprafața utilă a locuinței ce îi aparține în proprietate. Alăturat acestei verande, reclamanta-pârâtă a executat structură din beton a unei construcții cu destinație de cultivare a plantelor cu o suprafață aproximativă de 4,11 mp.
Aceste lucrări au fost realizate în totalitate pe terenul proprietate indiviză a pârâtei-reclamante și a Statului Român fără acordul acestora și fără autorizație de construire, deși pentru astfel de lucrări trebuia să obțină, în conformitate cu Legea nr.50/1991, autorizație de construire.
Față de cererea reclamante-pârâte, în sensul obligării pârâtei reclamante să își dea acordul la lucrări de consolidare, prima instanță a apreciat că lucrările executate fără autorizație de construire de reclamanta-pârâtă nu se încadrează în categoria lucrărilor de consolidare, ci în categoria lucrărilor prin care aceasta și-a extins în mod abuziv spațiul cu destinație de locuință fără acordul și consimțământul pârâtei-reclamante.
Datorită acestor lucrări, pârâta-reclamantă este împiedicată să își exercite prerogativele dreptului său de proprietate în conformitate cu art.44 alin.7 din Constituție și art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene al Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta prin mandatar - peste termenul reglementat de lege.
În cuprinsul motivelor de apel formulate, apelanta-reclamantă a criticat soluția instanței de fond pentru netemeinicie, susținând că instanța a reținut în mod greșit faptul că a realizat lucrări de construcție pe terenul în indiviziune al pârâtei-reclamante cu statul, punct de vedere combătut de expertiza pct. C al. 3, veranda și balconul aparținând câte unui apartament, astfel cum au fost ele realizate încă de la construcția imobilului (1930), vechimea imobilului impunând cu necesitate lucrări de reparație și consolidare, marchiza fiind o consolidare a balconului de la etajul 1, realizată pe veranda construită odată cu imobilul.
Faptul că nu a obținut autorizație de construcție se datorează relei-credințe a pârâtei-reclamante.
Referitor la lucrarea de separare a consumurilor de apă, a arătat că urma să profite și pârâtei.
La data de 12.06.2006, apelanta a depus completare a motivelor de apel, arătând că prin actul adițional, noul contract de vânzare-cumpărare nr.32135/31.05.2006 prevede veranda ca parte a apartamentului deținut de apelantă, astfel că se modifică și cota de teren ce-i aparține.
Prin sentința civilă nr.1528/A/27.11.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul-reclamant-pârât - (moștenitor pentru, decedată), prin mandatar -, ca nefondat.
În acest sens, Tribunalul a reținut că apelanta a criticat sentința civilă prin aceea că instanța a interpretat în mod eronat probele cauzei, inclusiv raportul de expertiză și a stabilit o situație de fapt eronată, critică însă nefondată, întrucât s-a constatat de către Tribunal că, din actele de proprietate depuse de părți la dosar, rezultă intr-adevăr că extinderea suprafeței de locuit pentru apelantă, prin realizarea marchizei (veranda) în discuție, s-a produs pe suprafață de teren aflată în indiviziunea pârâtei-intimate cu statul, fără autorizație de construcție.
Susținerea apelantei în sensul că în raportul de expertiză, expertul ar fi reținut că de fapt era vorba de un spațiu în folosința comună a părților este fără relevanță, expertul desemnat pentru a efectua măsurători și constatări faptice nefiind abilitat să emită concluzii în ceea ce privește starea de drept, acest atribut revenind instanței, singură în măsură să stabilească pe baza actelor coroborate ce anume constituie drept de proprietate comună a părților și ce nu.
De altfel, acest motiv de critică fundamentat de către apelantă și pe faptul încheierii unui act adițional la contractul său de vânzare-cumpărare pentru veranda în litigiu, rămâne fără fundament și ca urmare a faptului că respectivul act adițional, a fost anulat prin Decizia nr. 800/2007 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, irevocabilă prin Decizia 852/2008 a, ambele depuse la dosar.
De asemenea, este nefondată și critica referitoare la problema lucrării de separare a consumurilor de apă, instanța stabilind în mod corect că și aceasta s-a realizat pe terenul proprietatea intimatei-pârâte, fără acordul acesteia, fiind fără relevanță susținerea apelantei în sensul că ar fi profitat și acesteia din urmă, atâta vreme cât nu poate fi considerată drept un act de eventuală administrare a unui bun comun, aflat în coproprietatea părților, terenul pe care se afla acestea, fiind proprietatea intimatei.
Împotriva deciziei civile nr.1528A/27.11.2008 a declarat recurs reclamantul-pârât -, criticând-o sub aspectul respingerii cererii principale cât și al admiterii în parte a cererii reconvenționale.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant-pârât a arătat că greșit se reține în decizia criticată, în conformitate cu raportul de expertiză efectuat în cauză, că a efectuat lucrări de construcție pe terenul aflat în indiviziune între pârâta-reclamantă și Statul Român, extinzându-și astfel suprafața utilă a locuinței pe care o deține în temeiul unui titlu legal.
Vechimea imobilului și faptul că aceasta necesita reparații și lucrări de consolidare ce nu puteau suporta amânare, a fost unicul motiv pentru care recurentul-reclamant-pârât a demarat aceste lucrări, "construcția" marchizei fiind de fapt o consolidare a balconului de la etajul 1, construindu-se 2 stâlpi de susținere, unul lângă cel vechi, deja existent, iar celălalt în partea opusă, alături de peretele sufrageriei, menționând că aceste construcții au fost efectuate pe terenul apartamentului nr.1, adică pe veranda acestui apartament, din dreptul intrării, verandă ce reprezintă o construcție de sine-stătătoare, fiind efectuată odată cu imobilul, construcție realizată din șapa de beton, armat cu fier și peste care s-a pus cărămidă ornamentală.
că nu a putut obține autorizația de construire a acestor lucrări, fapt ce se datorează relei-credințe a pârâtei-reclamante, care, fără nici un motiv temeinic, nu și-a dat acordul necesar obținerii acestor autorizații, ba mai mult, solicitând și desființarea acestora.
Referitor la din curte, recurentul-reclamant-pârât arată că aceasta avea un singur scop, acela de a separa consumul de apă dintre cele două apartamente, lucrare de care beneficiază și pârâta-reclamantă.
La termenul de judecată din data de 25.03.2009, Curtea, din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului, având în vedere că dispozițiile art. 20 din legea nr. 146/1997.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că s-a pus în vedere recurentului-reclamant-pârât - să timbreze recursul cu suma de 13,60 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 7 dosarului de recurs.
Drept urmare, pentru aceste considerente, potrivit art.20 pct.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele fiscale și art.9 alin.3 din nr.OUG32/1995 privind timbru judiciar, modificată și completată prin Legea nr.123/1997, curtea anulează recursul ca netimbrat.
În baza art. 274. pr. civ obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât, împotriva deciziei civile nr.1528/A/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclamantă .
Obligă recurentul-reclamant-pârât, la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
Red.
Dact./2 ex./13.04.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
