Obligație de a face. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2354/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.570
Ședința publică de la 26 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Claudiu Marius Toma
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1004 A din 27.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
are ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la data de 12 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte din prezenta, când Curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 19 martie 2009 și apoi la 26 martie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5075/18.06.2007, Judecătoria Sectorului 2 B - Secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta-reclamantă, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta-reclamantă, a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantul-pârât, împotriva pârâtei - reclamante, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, a omologat raportul de expertiză și suplimentul la raport întocmit de expert, a obligat pârâta - reclamantă să aducă la starea inițială podul construcției, situat în corpul B al imobilului din B,-, sector 2, prin desființarea lucrărilor efectuate și identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert, a obligat pârâta-reclamantă să refacă golurile de aerisire la pivnița nr.8 (corp B) din imobilul situat în B,-, sector 2, autorizat pe reclamantul-pârât să execute aceste lucrări, în caz de neconformare din partea pârâtei-reclamante, pe cheltuiala acesteia, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 60.000 lei daune interese, ca neîntemeiat, a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 355 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele considerentele de fapt și de drept:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2305/20.01.1997, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, sector 2, apartamentul nr.6, compus din două camere, bucătărie, baie, vestibul pivniță, magazie, balcon în suprafață utilă de 66,10 mp, reprezentând o cotă indiviză de 26,02% din imobil iar ulterior, a dobândit de la vânzătoarea, suprafața de teren de 123,61 mp suprafața construită și 93,29 mp teren curte situat în B,-, sector 2.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4153/05.08.1998 numita a înstrăinat către reclamant drepturile litigioase asupra imobilului situat în B,-, sector 2 compus din teren în suprafață de 374 mp și construcție formată din trei corpuri de clădire și două prăvălii la stradă.
Pârâta a dobândit drept de proprietate asupra imobilului situat în B,-, sector 2, parter, compus din hol, două camere, bucătărie, și pivnița nr.7, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr.2414/06.01.1997.
Prin autorizația nr.316/18 L din 15.04.2004 emisă de Primăria Sectorului 2 B, pârâta-reclamantă a fost autorizată să execute lucrări de consolidare la imobilul în litigiu, printre care și executarea unor lucrărilor de mansardare a construcției.
Prin sentința civilă nr.5074/2004 a Tribunalului București - Secția VIII-a, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1123/2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI, a fost anulată autorizația sus-menționată reținându-se în termeni expreși că, în ceea ce privește mansardarea construcției, era necesară și obținerea acordului reclamantului-pârât.
S-a reținut în motivarea acestei hotărâri judecătorești că acordul reclamantului se impunea față de situația de fapt reținută, respectiv mansarda este prevăzută cu geamuri care se deschid către proprietatea acestuia, ceea ce determină incidența dispozițiilor legale ale art. 611 și 612 din Codul Civil.
Conform raportului de expertiză dispus în cauză și întocmit de expert - s-a concluzionat că lucrările de mansardare executate în fostul pod al construcției, au fost realizate deasupra încăperilor nr.19-21, iar potrivit suplimentului la raportul de expertiză s-a arătat că aceste lucrări au fost realizate la corpul B al imobilului, prin demolarea podului inițial.
Acest spațiu este deținut de către părți în comun, în coproprietate forțată.
În cazul proprietății pe cote părți forțată și perpetuă, fiecare coproprietar are dreptul de a folosi lucrul comun ca un adevărat proprietar, iar folosința nu trebuie să aducă atingere drepturilor egale și reciproce ale celorlalți coproprietari.
Prin lucrările realizate de către pârâta - reclamantă a fost atins dreptul de folosință al reclamantului-pârât asupra spațiului comun, reprezentat de fostul pod al construcției, situat în corpul B al imobilului din B,-, sector 2.
Reclamantul-pârât este și proprietarul pivniței nr.8 din Corpul B în suprafață de 13,86 mp, astfel cum s-a statuat și prin sentința civilă nr.5294/2004 a Judecătoriei Sectorul 2 B, definitivă și, privitor la acest spațiu, pârâta-reclamantă în cadrul interogatoriului a recunoscut că a efectuat lucrări de consolidare (răspuns întrebarea nr.14).
Prin raportul expertiză întocmit în cauză, s-a concluzionat că în incinta spațiului cu destinația de pivniță (nr.8) au fost zidite doar golurile de aerisire.
În aceste condiții, reținându-se că reclamantul-pârât are un drept de coproprietate asupra podului situat în corpul B, dar și drept de proprietate exclusiv asupra pivniței nr.8 din corpul B al imobilului din B,-, sector 2, instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale a reclamantului-pârât este neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă ca atare și, pentru aceleași considerente, cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, s-a constatat că reclamantul urmărește să îi fie respectat, atât dreptul de folosință asupra spațiului coproprietate forțată, cât și asupra spațiului cu destinația pivniță, proprietate exclusivă, astfel încât și excepția lipsei de intere va fi respinsă.
Față de cele reținute, ținând seama și de dispozițiile art.1073, art.1077 Cod civil, a admis în parte cererea principală și a obligat pârâta-reclamantă să aducă la starea inițial podul construcție situat în corpul B al imobilului din B,-, sector 2 prin desființarea lucrărilor efectuate și identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert.
A obligat pârâta-reclamantă să refacă golurile de aerisire la pivnița nr.8 (corp B) în suprafață de 13,86 mp, proprietatea reclamantului-pârât.
Reclamantul-pârât a fost autorizat să execute aceste lucrări, în caz de neconformare din partea pârâtei-reclamante, pe cheltuiala acesteia.
A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 60.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral suferit de reclamantul-pârât. Reclamantul-pârât nu a făcut dovada unui prejudiciu cert și a existenței legăturii de cauzalitate între fapta pârâtei-reclamantei și eventualul prejudiciu produs, depoziția martorului audiat necoroborându-se cu nicio altă probă administrată în cauză.
Prin decizia civilă nr.1004/27.06.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelanta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr.5075/18.06.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2
Au fost reținute, în esență, aceleași considerente de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță.
S-au reținut așadar constatările efectuate de expertul desemnat în cauză de către instanță, care au contat în contextul aprecierii coroborate a probelor administrate în cauză, respectiv s-a stabilit că s-a luat în calcul suprafața totală a imobilului și cotele indivize înscrise în actele de proprietate, de unde a rezultat că acest pod era deținut în coproprietate forțată de părți.
S-a avut în vedere și sentința civilă nr. 5294/02.07.2004, care a reținut în considerente că reclamantul este proprietarul întregului imobil din-, sector. 2, mai puțin apartamentul cumpărat de pârâtă, așa cum acesta este descris în contractul de vânzare-cumpărare deținut de pârâtă.
Au fost respinse apărările pârâtei conform cărora ar exista soluții tehnice pentru remediere, pentru a nu se dispune demolarea construcției edificate, întrucât, în aprecierea instanței, nu se pot propune soluții de remediere asupra unei construcții care a fost edificată în mod ilegal.
Împotriva deciziei tribunalului a formulat cerere de recurs la data de 18.08.2008, pârâta - reclamantă, prin care criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă - instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.
Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că așa-zisul "pod necirculabil" este în proprietatea comună forțată a părților și nu, cum era firesc, în proprietatea exclusivă a recurentei.
De asemenea, s-a susținut că în mod eronat instanța de apel a apreciat că "podul necirculabil" nu este proprietate exclusivă a recurentei, pe considerentul că acesta nu a fost menționat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare cu nr.2414/1997.
Coproprietatea forțată este definită în doctrina de specialitate ca fiind o modalitate a dreptului de proprietate, ce are ca obiect bunuri care prin natura sau prin destinația lor, pot fi folosite de mai mulți coproprietari.
În cauză însă, "podul necirculabil", după aprecierea recurentei, nu a fost și nici nu poate fi folosit de către cele două părți, din cauza simplului fapt că nu există corespondență prin el între cele două proprietăți vecine ale părților, nefiind gaură de acces între acestea, precum și că era situat exclusiv deasupra proprietății exclusive a recurentei.
S-a mai susținut că, dacă s-ar accepta punctul de vedere al instanței de apel, ar însemna că "podul necirculabil" nu ar aparține niciuneia dintre părți, deoarece acesta nu este menționat nici în actul de vânzare al reclamantului.
În realitate, așa-zisul pod necirculabil nu este decât spațiul de sub acoperișul ce era situat exclusiv deasupra apartamentului proprietatea recurentei, spațiu creat datorită pantei acestui acoperiș.
În niciun act de vânzare-cumpărare nu este necesară menționarea unui astfel de spațiu, așa cum a reținut în mod greșit instanța de apel, nefiind necesar, de asemenea, să fie menționat acoperișul imobilului, țiglele de pe el, burlanele de ploaie, peretele dinspre Vest, peretele dinspre etc.
Instanța de apel, nu a observat că respectivele cote indivize menționate în actele de vânzare - cumpărare, se referă la părțile din imobil, care prin natura sau prin destinația lor pot fi folosite de mai mulți coproprietari, și nu la celebrul "pod necirculabil", care este doar o invenție a expertului din cauză.
În concluzie, din niciun act juridic dedus judecății nu rezultă vreun drept de coproprietate forțată asupra "podului necirculabil".
Respingând apelul recurentei și menținând hotărârea primei instanțe în a ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale, instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor juridice deduse judecății.
După cum constant se precizează în literatura de specialitate, vânzarea drepturilor litigioase are caracter aleatoriu, având ca obiect șansele câștigării pierderii procesului, iar vânzătorul nu garantează existența dreptului cedat.
Atâta timp cât pârâtul nu a înțeles să intervină în procesele ulterioare încheierii contractului nr. 4153/1998, fiind direct interesat în baza contractului, că în aceste procese s-au pronunțat cele două sentințe prezentate anterior, doar în contradictoriu cu și nu cu pârâtul, că prin cele două dispoziții ale Primarului General se restituie în proprietate parte din imobil doar doamnei și nicidecum pârâtului, contractul de cesiune drepturi litigioase cu nr.4153/1998 nu a mai produs absolut nici un efect cu privire la transmiterea vreunui drept de proprietate în persoana reclamantului - pârât.
Totodată, mai trebuie reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare cu nr.895/12.05.2001, pârâtul a dobândit de la exclusiv terenul retrocedat acesteia din urmă în baza deciziei civile nr.2251/2000 și nicidecum "pivnița" în.
De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare cu nr.2305/1997 și schița anexată, reclamantul nu a dobândit "pivnița" în litigiu, notată în planul cadastral din 1989 cu nr.8.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă - decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Respingând apelul recurentei și menținând hotărârea primei instanțe în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel care vizau această cerere, plecând de la premisa greșită că sentința civilă nr.5294/2.07.2004 are autoritate de lucru judecat în cauză.
Or, prin această sentință civilă nu s-a dispus decât evacuarea din pivnița nr.8 a recurentei, nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, părți și cauză cu cererea sa reconvențională.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă - decizia recurată este dată cu încălcarea și apIicarea greșită a legii.
Instanța de apel a încălcat flagrant dispozițiile legale prevăzute de art.105 alin.2; art.129 alin.4 și 5; 167 alin.1 din Codul d e procedură civilă, precum și principiul disponibilității.
De asemenea, a încălcat dispozițiile de drept substanțial în materie de coproprietate forțată și de interpretare a actelor juridice civile, precum și în materia dreptului de proprietate.
a) Prima instanță a admis din oficiu obiectivele la expertiza tehnică, fără a le pune în discuția părților, și a respins obiectivele formulate de către recurentă, încălcând astfel flagrant principiul contradictorialității.
Mai mult decât atât, prima instanță și instanța de apel, au respins, fără nicio motivare, solicitările recurentei de administrare de probe concludente și utile cauzei.
Astfel, în primă instanță, recurenta a propus ca obiective la expertiza tehnică, următoarele;- în ipoteza în care direcția de scurgere a apelor pluviale de pe acoperișul imobilului în discuție este spre imobilul proprietatea, reclamantului, expertul să indice soluțiile tehnice pentru ca scurgerea să se facă spre trotuarul străzii -; - în ipoteza în care existența ferestrelor respective contravine normelor legale privind distanța minimă față de imobilul învecinat proprietatea reclamantului, expertul să indice soluțiile tehnice de remediere a acestei situații".
Aceste obiective se raportau strict la cererea de chemare în judecată și la vătămările arătate acolo, fiind obligatorie încuviințarea lor pentru lămurirea situației.
Prima instanță le-a respins fără nicio motivare, nefiind suficientă aprecierea generică că nu sunt utile cauzei.
De asemenea, instanța de apel a respins apelul pe acest aspect.
În sprijinul acestor obiective, s-a depus și raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de expert Morei, cu privire la același imobil și aceleași părți, în care se arată foarte clar că toate vătămările menționate în acțiune, au soluții tehnice de remediere, care nu implică demolarea construcției.
b) Instanța de apel reține, în lipsa oricărei probe la dosar în acest sens, că "podul necirculabil" era în coproprietatea forțată a părților, reluând a și fără motivare proprie, sprijinită pe probe, o simplă afirmație a expertei din cauză.
Astfel, expertiza administrată în cauză, nu cuprinde niciun element de natură tehnică, care să justifice afirmația expertei.
Ambele instanțe de judecată, nu-și puteau însuși afirmația expertei, decât în baza unor elemente de natură tehnică, din care să rezulte regimul juridic de proprietate forțată, și anume că "podul necirculabil" era prin natura sau destinația lui, un bun ce putea fi folosit de mai mulți coproprietari.
Tocmai de aceea, atât prin obiecțiunile formulate în primă instanță (respinse fără nicio motivare), cât și prin motivele de apel (respectiv solicitarea probe în apel), a solicitat lămurirea cauzei prin stabilirea acestor elemente de fapt, mai ales că stabilirea regimului juridic de coproprietate forțată este atributul exclusiv al instanței de judecată, și nu al expertei.
În realitate, cele două părți dețin corpuri diferite de clădire, în proprietate exclusivă (conform contractelor de vânzare-cumpărare încheiate), iar fostul pod necirculabil care a fost demolat, se afla deasupra proprietății exclusive a pârâtei - reclamante, neexistând nicio corespondență prin acesta cu proprietatea reclamantului, proprietate care este situată cu un etaj mai sus și care este despărțită de proprietatea recurentei printr-un zid fără găuri de acces.
c) În mod greșit reține prima instanță de judecată că anularea autorizației de construire, duce automat la demolarea construcției.
În primul rând, nicio dispoziție legală nu prevede acest lucru.
În situația în care vătămările invocate de reclamant, pot fi remediate prin soluții tehnice care nu implică demolarea construcției (închiderea ferestrelor de vedere, înclinarea acoperișului spre domeniul public), iar imobilul este construit pe terenul proprietatea exclusivă a recurentei și deasupra apartamentului tot proprietatea sa exclusivă, o soluție de demolare ar însemna o încălcare flagrantă a dreptului său de proprietate.
În al doilea rând, emiterea unei noi autorizații de construire (de data asta în regim normal și nu de urgență), bineînțeles, fără ferestre de vedere și ape de ploaie spre proprietatea reclamantului, este împiedicată exclusiv de faptul că instanțele de judecată au reținut greșit până acum încălcarea unui pretins drept coproprietate forțată supra "podului necirculabil".
d) Instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și s-a erijat în apărătorul reclamantului, completând cererea de chemare în judecată a acestuia.
Nicăieri în acțiune nu se face vorbire despre încălcarea vreunui drept de coproprietate forțată asupra vreunui pod comun, în ciuda "străduinței" depuse de instanța de apel dea interpreta acțiunea în acest sens.
e) Față de considerentele de mai sus, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligația de a se suplimenta proba cu expertiză, cu următoarele obiective:
1. În ipoteza în care direcția de scurgere a apelor pluviale de pe acoperișul imobilului în discuție este spre imobilul proprietatea reclamantului, expertul să indice soluțiile tehnice pentru ca scurgerea să se facă spre trotuarul străzii -;
2. În ipoteza în care existența ferestrelor respective contravine normelor legale privind distanța minimă față de imobilul învecinat proprietatea reclamantului, expertul să indice soluțiile tehnice de remediere a acestei situații (ferestre de lumină);
3. Să se stabilească deasupra căreia dintre cele două proprietăți distincte ale părților era situat fostul pod demolat prin lucrările de mansardare, întocmindu-se o schiță clară în acest sens;
4. Dacă fostul pod demolat era un pod comun, în sensul de a se stabili că există corespondență, prin interiorul acestui pod, între cele două corpuri de clădire, proprietate distinctă a părților.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează;
Cercetarea judecătorească în această faza procesuală nu va omite chestiunea de ordin procedural ce vizează încadrarea criticilor recurentei-pârâte în ipotezele normelor legale invocate de aceasta în mod formal în expunerea de motive a recursului (asupra acestui aspect de ordin procedural, Curtea a solicitat în mod expres părții recurente, precizări suplimentare, date fiind exigențele statuate prin dispozițiile exprese ale art.306 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă).
In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art.304 din Codul d e procedura civila și care concretizează aspecte reale de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata(pe aspecte de ordin procedural sau substanțial).
Scopul acestei cai de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, exced analizei instanței de recurs.
Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității, atât pentru nemotivarea cererii de recurs (art.306 din Codul d e procedură civilă), cat si pentru situația in care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenționată.
Recurenta își expune în cuprinsul cererii de recurs, în mare parte, propria viziune asupra situației de fapt și propria apreciere asupra concluziilor expertizei efectuate în cauză, respectiv asupra normelor legale incidente în cauză, a conținutului acestor norme, situație care nu răspunde exigențelor dispozițiilor procedurale care reglementează cauza recursului.
Noua formulare a textului art.304 din Codul d e procedură civilă accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (judecăți de fond) care au stabilit pe deplin situația de fapt, și au aplicat normele juridice incidente situației de fapt reclamate.
Toată literatura de specialitate, în consens cu jurisprudența instanțelor de judecată, a configurat ideea de principiu conform căreia, în fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, și nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Cu aceste precizări, Curtea va răspunde punctual criticilor recurentei care configurează aspecte concrete de nelegalitate.
Din perspectiva primului motiv de recurs, întemeiat în mod expres pe dispozițiile art.304 pct.8 din Codul d e procedură civilă - interpretarea greșită actelor juridice deduse judecății, respectiv schimbarea înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora - Curtea, cu prioritate, va observa că acest text de lege are în vedere ipoteza concretă în care instanța de judecată a nesocotit conținutul explicit al actelor juridice deduse judecății, stabilind alte drepturi și obligații pentru părțile în litigiu, ceea ce din punct de vedere strict legal ar înseamnă încălcarea art.969 din Codul Civil (în esență, s-a urmărit prin acest motiv de modificare, ca instanța de judecată să respecte voința clar exprimată a părților din convenții).
Deși dispozițiile art.304 pct.8 din Codul d e procedură civilă sunt determinate de legiuitor cu multă claritate, nu de puține ori în practica instanțelor de judecată această normă procedurală a fost și este invocată pentru a susține o ipoteză concretă de pretinsă apreciere eronată a probelor administrate în cauză, cum este și cazul pricinii de față.
Se reclamă că în mod greșit instanța de apel a reținut, din analiza probelor administrate în cauză, printre care și contractul nr.2414/06.01.1997, că podul nu este proprietatea exclusivă a recurentei, întrucât acesta nu a fost menționat în cuprinsul contractului.
Cum lesne se poate observa, critica nu vizează o schimbare a naturii actului juridic, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că acesta a fost calificat de așa manieră încât i-a fost alterat în mod substanțial natura sa, ci modul în care a contat în probațiune și în formarea convingerii judecătorului, înscrisul susmenționat.
S-a mai susținut că podul nu a fost și nici nu poate fi folosit de către cele două părți, datorită faptului că nu există corespondență prin el între cele două proprietăți vecine ale părților, nefiind gaură de acces între acestea, precum și că era situat deasupra proprietății exclusive a recurentei.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a configurat o situație de fapt pe care instanțele de fond (singurele abilitate de lege să stabilească pe deplin situația de fapt a raportului juridic litigios), prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză, au valorificat-o din perspectiva unui drept de coproprietate forțată.
Toate aceste aspecte de fapt redate anterior și care vizează cu evidență, aspecte de pretinsă netemeinicie, și nu de nelegalitate, exced analizei instanței de recurs.
Situația de fapt astfel stabilită, a determinat incidența regulilor relative la coproprietatea forțată, ale cărei caracteristici au fost redate în mod corect de ambele instanțe de fond, anume, în cazul proprietății pe cote părți forțată și perpetuă,fiecare coproprietar are dreptul de a folosi lucrul comun ca un adevărat proprietar, iar folosința nu trebuie să aducă atingere drepturilor egale și reciproce ale celuilalt-celorlalți coproprietari.
În raport de considerentele de drept prezentate anterior, s-a impus concluzia relevantă pentru raportul juridic dedus judecății, respectiv, prin lucrările realizate de către pârâta -reclamantă fără autorizație legală, a fost atins dreptul de folosință al reclamantului-pârât asupra spațiului comun, reprezentat de fostul pod al construcției, situat în corpul B al imobilului din B,-, sector 2.
Situația de fapt susținută de recurentă, conform căreia podul nu a fost și nici nu poate fi folosit de către cele două părți, datorită simplului fapt că nu există corespondență prin el între cele două proprietăți vecine ale părților, nefiind gaură de acces între acestea, precum și că era situat exclusiv deasupra proprietății exclusive a recurentei, pentru considerentele prezentate anterior, nu poate fi analizată, așa cum în mod detaliat s-a susținut anterior, din perspectiva nici unui aspect de nelegalitate(încălcarea sau aplicarea greșită a legii), reprezentând doar propria viziune a recurentei asupra modalității concrete de dezlegare a raportului juridic litigios.
În ceea ce privește critica de nelegalitate susținută pe temeiul dispozițiilor art.304 pct.8 din Codul d e procedură civilă, referitoare la vânzarea drepturilor litigioase, Curtea va avea în vedere cu prioritate efectele juridice ale sentinței civile nr.5294/02.07.2004-fila 134.
Prin dispozitivul aceste hotărâri judecătorești s-a dispus evacuarea pârâtei din pivnița în suprafață de 13,86 mp, cu motivația că reclamantul este proprietarul întregului imobil din-, sector 2, mai puțin apartamentul cumpărat de pârâtă.
Asupra acestui aspect se impune a fi reținute regulile referitoare la materia efectelor hotărârilor judecătorești - hotărârea este prezumată a exprima adevărul, ceea ce înseamnă că situația dezlegată prin această hotărâre judecătorească nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre judecătorească ulterioară.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă - respectiv ipoteza că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină - Curtea nu-l poate reține, întrucât ceea ce contestă recurenta nu este lipsa motivării, ci motivarea în sine a instanței de apel, cu care recurenta nu este de acord(aceasta a susținut că instanța "a plecat de la premisa greșită că sentința civilă nr.5294/2.07.2004 are autoritate de lucru judecat în cauză").
Faptul că prin sentința civilă susmenționată s-a dispus evacuarea din pivnița nr.8 a recurentei, cu motivația explicită căreclamantul este proprietarul întregului imobil din-, sector 2, mai puțin apartamentul cumpărat de pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2414/06.01.1997,trebuie interpretat din perspectiva regulilor specifice materiei efectelor hotărârilor judecătorești.
Puterea de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești, semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată și că hotărârea este prezumată a exprima adevărul, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate și nici nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească ulterioară.
Numai în acest fel, partea care a câștigat într-un proces anterior, și care a clarificat o anumită situație de fapt și de drept, se poate bucura în mod efectiv de rezultatul cercetării judecătorești, în ultimă instanță de actul concret de înfăptuire a justiției pentru situația dată.
Acest ultim aspect care configurează aspectul pozitiv al efectelor lucrului judecat, vine în sprijinul poziției procesuale a reclamantului, care se poate prevala în mod concret și efectiv de dreptul recunoscut prin hotărârea judecătorească susmenționată, într-o nouă judecată-situația pricinii pendinte.
Prin urmare, instanțele nu au avut în vedere aspectul negativ al efectelor puterii de lucru judecat, singurul ce poate fi valorificat din perspectiva unei excepții procesuale, excepția autorității de lucru judecat- situație care presupune într-adevăr verificarea condiției-tripla identitate de obiect, părți și cauză.
Reclamantul nu se află în situația părții care a pierdut procesul, și care nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu, ci în situația de a invoca o hotărâre judecătorească favorabilă, ale cărei dezlegări pot și trebuie valorificate în contextul concret al situației deduse judecății.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă - decizia recurată este dată cu încălcarea și apIicarea greșită a legii - în legătură cu care s-a susținut încălcarea dispozițiile legale prevăzute de art.105 alin.2; art.129 alin.4 și 5; 167 alin.1 din Codul d e procedură civilă, principiul disponibilității, respectiv încălcarea dispozițiile de drept substanțial în materie de coproprietate forțată, interpretarea actelor juridice civile, precum și cu privire la dreptul de proprietate, cu cele trei prerogative ale sale, Curtea nu-l poate reține pentru considerentele ce urmează;
Împrejurarea că instanța de judecată și-a manifestat rolul activ pentru clarificarea situației de fapt a dosarului, nu reprezintă în sine o neregularitate procedurală ce se impune a fi corectată, ci o simplă obligație procesuală izvorâtă dintr-o dispoziție expresă de ordin procedural-art.129 alin.4 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește soluția de respingere a obiecțiunilor formulate, Curtea apreciază că aceasta se întemeiază pe o dispoziție legală procedurală explicită-art.167 alin.1 din Codul d e procedură civilă-care statuează cădovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să conducă la dezlegarea pricinii.
Motivația instanței de judecată pe acest aspect este relativ sumară, tocmai pentru că soluția pronunțată se sprijină pe o dispoziție legală explicită, ce nu se mai impune a fi interpretată.
În adevăr, recurenta a propus mai multe obiective la expertiza tehnică, - în ipoteza în care direcția de scurgere a apelor pluviale de pe acoperișul imobilului în discuție este spre imobilul proprietatea, reclamantului, expertul să indice soluțiile tehnice pentru ca scurgerea să se facă spre trotuarul străzii -; - în ipoteza în care existența ferestrelor respective contravine normelor legale privind distanța minimă față de imobilul învecinat proprietatea reclamantului, expertul să indice soluțiile tehnice de remediere a acestei situații, însă instanțele de fond, față de circumstanțele particulare ale cauzei-configurate de cererea introductivă de instanță și întâmpinarea-cererea reconvențională-au apreciat corect că o astfel de solicitare nu se impune a fi acceptată.
Lămurirea situației de fapt este un aspect indispensabil pentru orice cauză dedusă judecății, însă aceasta se circumstanțiază în raport de toate elementele raportului juridic litigios, în acest sens fiind relevante elementele reținute de instanța de apel-respectarea regulilor coproprietății forțate, respectarea regulilor autorizării construcțiilor, respectarea principiilor proprietății(din perspectiva fiecărei părți, chiar dacă acestea se află intr-un raport juridic conflictual persistent în timp).
Situația de fapt relevată de raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de expert Morei, cu privire la același imobil și aceleași părți, în care se arată foarte clar, după aprecierile recurentei, că toate vătămările menționate în acțiune au soluții tehnice de remediere, care nu implică demolarea construcției, nu poate fi reținută ca relevantă cauzei, întrucât, pe de o parte, nu poate fi valorificată din perspectiva nici unei ipoteze de nelegalitate, iar, pe de altă parte, nu reprezintă în sine un remediu ce s-ar pute justifica în condițiile particulare ale cauzei de față-recurenta a edificat lucrări de construcții fără autorizație legală, părțile sunt într-o îndelungată situație conflictuală, sunt invocate regulile proprietății forțate și necesitatea respectării lor printr-o acțiune în realizare dedusă judecății.
Ambele instanțe de judecată și-au însușit concluziile raportului de expertiză, stabilite în baza unor elemente de natură tehnică, prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză-inclusiv conținutul explicit al contractelor de vânzare-cumpărare deținute de părți, ceea ce înseamnă că au ajuns la ideea regimului juridic de proprietate forțată, prin operațiunea specifică procedurilor judiciare, stabilirea situației de fapt prin aprecierea și interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză.
Instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității și nu s-a erijat în apărătorul reclamantului, printr-o acțiune deliberată de completare a cererii de chemare în judecată a acestuia, întrucât din expunerea de motive a cererii de chemare în judecată, din conținutul datelor obținute prin administrarea și interpretarea probatoriului, o instanță de judecată poate ajunge la lămurirea raportului juridic litigios, cu consecința aplicării regulilor instituției juridice căreia i se subordonează (în cauza de față s-a impus soluția determinată de regulile coproprietății forțate).
Pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.1004 A/27.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - - -
GREFIER
- -
Red.
./
2 ex./02.06.2008
TB-5 -;
Jud.2 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Rodica Susanu, Claudiu Marius Toma
