Obligație de a face. Decizia 574/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 574
Ședința publică din 10 iunie 2008
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Erica Nistor Președinte Secție Civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - TM SRL T împotriva deciziei civile nr.827 din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții Municipiul T și Consiliul Local al municipiului T și intervenienta Institutul de T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat pentru reclamanții intimați Municipiul T și Consiliul Local al municipiului T, pentru intervenienta intimată Institutul de T, și pentru pârâta recurentă - TM SRL, av..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar răspuns la întâmpinare, copia certificatului-tip de furnizor de rețele sau de servicii de comunicații electronice și copia contractului nr.2846/2004, decontul de cheltuieli și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea excepției tardivității, admiterea recursului, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, fără capacitate procesuală de folosință și împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, respingerea apelurilor declarate de Municipiul T, Consiliul Local al municipiului T și Institutul de T, cu consecința menținerii sentinței civile nr.1873/2007 a Judecătoriei Timișoara ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a deciziei civile recurată, admiterea excepției tardivității.
Reprezentanta intervenientei intimate solicită respingerea recursului, menținerea deciziei civile recurate ca temeinică și legală, admiterea excepției tardivității.
R E A,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 827/19.10.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis apelul reclamanților Municipiul T și Consiliul Local al municipiului T și apelul intervenientei Institutul de T împotriva sentinței civile nr.2873/21.03.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta - SRL
A schimbat în tot sentința civilă nr.1873/2007 a Judecătoriei Timișoara, în sensul că a admis acțiunea reclamanților și cererea de intervenție și a dispus demolarea lucrărilor de către pârâtă, executate fără autorizație de construire, realizate în- Construcție, suprafață construită de 80 mp și a împrejmuirii cu gard din împletitură de sârmă, cu stâlpi de beton, pentru suprafața de 400 mp, iar în caz de refuz, a autorizat reclamanții la efectuarea acestor lucrări, pe cheltuiala pârâtei.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că prin sentința civilă nr.2873/21.03.2007 pronunțată în dosar nr- Judecătoria Timișoaraa respins actiunea formulata de către reclamantii Consiliul Local al Municipiului T si Municipiul T reprezentat de Primarul Municipiului T, in contradictoriu cu pârâta - SRL; a fost respinsă cererea de interventie accesorie formulată in favoarea reclamantilor de catre intervenientul Institutul de
S-a luat act de renuntarea la judecarea cererii de chemare in garantie chematului in garantie Institutul de T, formulata de catre pârâta - SRL T; fără cheltuieli de judecata.
Judecătoria a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contraventiei r- încheiat de către reprezentanții intimatei s-a constatat ca parata a executat o constructie fă ră autorizație in- in anii 2003-2004, suprafata construita fiind de aproximativ 80.p si a ca realizat împrejmuirea unei suprafate de aproximativ 400. cu gard din împletitura sarma si stalpi din beton.
Întrucât s-a apreciat că fapta respectivă constituie contravenție potrivit art. 23 lit. a din Legea nr. 50/1991, prin procesul-verbal de contravenție s-a dispus și aducerea terenului în starea inițială, în cazul în care nu se va intra în legalitate prin obținerea autorizației de construire - termenul limită fiind 3.10.2005.
S-a reținut că prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș sub nr.3027 /30 /06.09.2006, reclamanta -"" SRL a chemat in judecata, în procedura contenciosului administrativ, Primarul, Primăria si Consiliul Local al Mun.T, solicitând anularea actului administrativ nr.845/28.02.2006 emis de Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei T, prin care se refuza eliberarea certificatului de urbanism si obligarea paraților la eliberarea certificatului de urbanism, necesar obținerii autorizației de construire pentru imobilul situat in T,-.
Acțiunea reclamantei - "" SRL a fost admisă și în consecință s-a dispus anularea actului administrativ nr.845/28.02.2006, emis de Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei T si obligat Primarul Mun.T la eliberarea certificatului de urbanism, privind imobilul situat in T,-, înscris in CF nr.67622
Instanța a reținut că obiectul litigiului nu poate fi privit separat de relatia contractuala a pârâtei cu intervenienta accesorie, adica de acel contract de asociere in participatiune incheiat in data de 10.10.2002, în care s-a stipulat ca aportul intervenientei este constituit de constructia si terenul din strada - - nr. 22,30, accesul pentru realizarea bransamentului la reteaua de energie, acces de realizare a bransamentului la apa si canalizare si la reteaua de gaz.
Aportul pârâtei era determinat de reamenajarea interioara si exterioara a constructiei existente, proieactarea si construirea, cu avizul Institutului de, in vederea unei viitoare supraetajari, amenajari exterioare a terenului, amenajari spatii parcare, iar toate lucrarile ce au fost realizate ulterior au intrat in patrimoniul intervenientei, dreptul de proprietate asupra acestora nu apartine pârâtei, ci Institutului de.
Reținând că pârâtei căreia initial i-a fost refuzata eliberarea acestui certificat de urbanism, ulterior, prin sentinta civila nr. 84 din 12 februarie 2007 pronuntata de catre Tribunalul Timiș, i-a fost recunoscut acest drept, pentru motivele detaliat prezentate mai sus, judecătoria a apreciat că, abia din acest punct se poate vorbi despre momentul de la care incepe sa curgă termenul prevazut de art 6 din Legea nr. 50/1991( "Autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii, la care se anexează obligatoriu planul de amplasare a construcției, planuri din care să rezulte destinația, alcătuirea constructivă, funcțională și înfățișarea construcției, întocmite la o scară convenabilă de către un proiectant autorizat, precum și dovada titlului solicitantului asupra terenului" ).
Prin apelul declarat de reclamanții Municipiul T, Consiliul Local al municipiului T și intervenientul Institutul de T, s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței civile pronunțată de prima instanță, în sensul admiterii acțiunii reclamanților și pe cale de consecință și a cererii de intervenție accesorie.
În motivare reclamanții au arătat că, motivarea instanței cu privire la faptul că pârâta a efectuat demersurile necesare intrării în legalitate prin depunerea documentației în vederea eliberării certificatului de urbanism nu poate fi reținută și nu are relevanță juridică în speța dedusă judecății, având în vedere faptul că acest certificat de urbanism nu conferă dreptul de a efectua lucrări de construire, acestea fiind permise numai pe baza unei autorizații de construire.
S-a arătat că pârâta nu a respectat prevederile contractului de asociere în participațiune efectuând lucrări de amenajare și modernizare a construcției cu depășirea suprafeței de teren la care avea dreptul conform contractului.
Au arătat că lucrările de construire puteau fi efectuate doar în baza unei autorizații de construire, or, cum pârâta nu a respectat dispozițiile imperative ale Legii nr.50/1991 și nici clauzele contractului, a săvârșit un abuz de drept.
Prin apelul declarat, intervenienta Institutul de Taa rătat că a justificat interesul în formularea cererii de intervenție prin calitatea de proprietar a construcției și de deținătoare a dreptului de folosință a terenului pentru care s-a solicitat restabilirea situației anterioare, pârâta nerespectând prevederile contractului și procedând la împrejmuirea unei suprafețe de teren, fără acordul intervenientei și depășind cu mult suprafața de teren prevăzută în contractul de asociere în participațiune, efectuând lucrări de amenajare și modernizare a construcției cu depășirea suprafeței de 30 mp.
Tribunalul în urma analizării întregului probatoriu administrat în cauză, a apreciat întemeiate apelurile declarate de reclamanți și intervenientă, le-a admis, dispunând în sensul celor menționate mai sus, cu motivarea în esență că pârâta - SRL a executat o construcție () fără autorizație de construire în T,-, în perioada 2003 - 2004, suprafața construită fiind de aproximativ 80 mp, și împrejmuind cu gard din împletitură o suprafață de aproximativ 400 mp, aspecte constatate prin procesul verbal de contravenție nr- încheiat de angent constatator ing. în calitate de consilier al Municipiului T, iar prin procesul verbal de constatare la fața locului, încheiat la 13.12.2005, s-a constatat că pârâta încalcă în continuare prev. Legii nr. 50/1991, art 23 lit."a", neconformându-se nici la acea dată dispozițiilor din procesul verbal de constatare a contravenției nr. 107/504/04.10.2004, prin care a fost sancționată cu o amendă de 20.000.000 lei și obligată să aducă la starea inițială terenul, în cazul în care nu se intră în legalitate prin obținerea autorizației de construire, măsurile dispuse trebuind să se realizeze pănâ la 03.10.2005.
S-a reținut că nu prezintă relevanță în cauză faptul că pârâtei i s-a eliberat certificat de urbanism, întrucât acesta nu-i conferă dreptul de a efectua lucrări de construire fără autorizație de construire.
Mai mult, pârâta a încălcat și clauzele din contractul de asociere în participațiune, în sensul că a construit pe o suprafață mai mare decât cea prevăzută în contract.
În termen împotriva deciziei civile nr. 827 din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs pârâta - SRL T, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei civile recurate, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, fără capacitate procesuală de folosință și împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, respingerea apelurilor declarate de Municipiul T, Consiliul Local al municipiului T și Institutul de T, cu consecința menținerii sentinței civile nr.1873/2007 a Judecătoriei Timișoara ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că hotărârea atacată nu a fost comunicată pârâtei la reședința procesuală indicată în mod expres, atât în întâmpinare, cât și în concluziile scrise depuse la dosar, astfel că în aceste condiții, pentru pârâta recurentă termenul de recurs nu a curs niciodată, recursul fiind promovat în termenul legal.
A arătat că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 87, 90, 91, 95. pr. civ. dispoziții legale imperative, conform cărora instanța avea obligația să dispună comunicarea hotărârii, atât la sediul social, cât și la reședința procesuală indicată (T, P-ța - nr. 2,. 4) sau cel puțin numai la reședința procesuală.
A arătat că hotărârea atacată pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 și 27 din Legea nr. 50/1991 și a dispozițiilor art. 19 și 21 din Legea nr. 215/2001, respectiv tribunalul a admis acțiunea formulată de persoane fără calitate procesuală activă, respectiv fără capacitate procesuală de folosință și a admis o cerere de intervenție inadmisibilă.
A învederat că dispozițiile art. 27 din Legea nr. 50/1991 coroborate cu cele ale art. 24 din lege, prevăd că organele de control competente să sesizeze instanța în cazul persoanelor sancționate contravențional care nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de contravenție, sunt organele de control ale consiliilor județene și locale, respectiv direcțiile de urbanism și amenajarea teritoriului.
Astfel, susține pârâta, tribunalul trebuia să constate că Municipiul T nu are calitate procesuală activă, iar Consiliul Local al municipiului T, nu are capacitate procesuală de folosință și nu putea sta în nume propriu în judecată.
Municipiul nu are recunoscută calitatea procesualăsine dieîn orice litigiu în care ar justifica vreun interes, competențele sale fiind excluse în litigiile în care legiuitorul a înțeles să confere capacitate și calitate altor persoane sau entități, iar în cazul litigiilor izvorâte din dispozițiile Legii nr. 50/1991, legiuitorul a înțeles să confere în mod limitativ calitatea procesuală activă doar organelor de control ale consiliilor județene și locale.
Referitor la capacitatea procesuală a Consiliului Local al municipiului T, solicită să se constate că potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, consiliile locale, comunale și orășenești sunt autorități deliberative, astfel încât acestea, neavând personalitate juridică, nu au capacitatea procesuală de a fi parte în proces, în calitate de reclamanți, astfel că, cererea formulată de Consiliul Local al municipiului T apare ca vădit inadmisibilă. Consiliul Local al municipiului T neavând personalitate juridică nu poate îndeplini acte procesuale și nu poate sta în judecată ca reclamant în nume propriu, și nu are nici capacitate procesuală de folosință.
A arătat că, deși de la regula imperativă enunțată în cele de mai sus, legiuitorul a instituit o excepție prin dispozițiile art. 41 alin. 2. pr. civ. statuând că: "asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere", întrucât excepția este de strictă interpretare și aplicare, ea nu are relevanță în cauza dedusă judecății, în această cauză fiind invocată lipsa capacității procesuale de folosință a Consiliului Local, în calitatea lui de reclamant, iar nu ca pârât.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziei civile atacate, invocat de pârâtă l-a constituit încălcarea dispozițiilor art. 41 din ordinul nr.1943 din 19 decembrie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens a învederat că hotărârea recurată este contrară legii și se impune desființarea ei în totalitate, întrucât prin intermediul ei, instanța de apel a admis o acțiune formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Astfel, conform prevederilor contractului de asociere în participațiune încheiat la 10.10.2002, toate lucrările care au fost realizate au intrat în patrimoniul intervenientei, astfel încât dreptul de proprietate asupra acestora nu aparține societății pârâte, ci Institutului de T, situație în care calitate procesuală pasivă nu poate avea decât proprietarul construcției, Institutul de.
Acest aspect, susține pârâta recurentă, rezultă și din dispozițiile art. 41 din Ordinul nr. 1943/19.12.2001 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, în raport de care, persoana care are obligația solicitării autorizației de construire este numai proprietarul terenului.
Cum, numai proprietarul terenului poate avea obligația legală de a solicita obținerea unei autorizații de construire, numai acesta poate fi sancționat și doar el poate fi obligat să îndrepte consecințele nesolicitării eliberării autorizației de construire.
În consecință, fiind vorba de o excepție peremptorie, de ordine publică, pârâta recurentă solicită admiterea ei și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Hotărârea tribunalului este criticată și sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 129 alin. 6 și art. 295 alin. 1.pr. civ. instanța de apel depășind cadrul procesual creat prin cererea introductivă și cererea de apel și hotărând inclusiv pentru ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, cauza are ca temei juridic dispozițiile art. 27 din Legea nr. 50/1991 - care se referă la situația care a realizat lucrări de construire fără autorizație de construire, care a fost sancționat contravențional și care în termenul dispus în procesul-verbal de constatare a contravenției nu s-a con format dispozițiilor organelor de control.
În raport de aceste dispoziții legale, instanța de apel trebuia în mod exclusiv, să constate dacă în prezenta cauză sunt întrunite elementele prevăzute de art. 27 din lege și dacă neîndeplinirea obligațiilor din procesul-verbal de constatare a contravenției este imputabilă contravenientului sau nu, cu atât mai mult cu cât, problemele edificării construcției fără autorizație de construire și nerespectarea legii la data edificării lucrărilor, au fost tranșate încă din anul 2004, când pârâta a fost sancționată contravențional și nu mai pot fi puse în discuție.
A arătat că instanța de apel a lăsat nesoluționat singurul aspect al cererii care putea face obiectul analizei, respectiv împrejurarea dacă neobținerea autorizației de construire, în termenul dispus prin procesul-verbal de constatare a contravenției, este imputabil pârâtei sau nu.
Astfel, dacă instanța de apel și-ar fi respectat limitele investirii, ar fi trebuit să constate că hotărârea instanței de fond este legală, întrucât a reținut că toate lucrările efectuate sunt proprietatea altei persoane, respectiv a intervenientei Institutul de, care putea fi obligat la obținerea autorizației de construire.
A arătat că în mod corect s-a reținut de instanța de fond că pârâtei i-a fost refuzată de către reclamanți eliberarea acestui certificat de urbanism, că doar prin sentința civilă nr. 84/12.02.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, i-a fost recunoscut acest drept și că abia din acest punct se poate vorbi despre momentul de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 6 din Legea nr. 50/1991, pentru eliberarea autorizației de construire.
A susținut de asemenea că, hotărârea atacată este contrară dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 50/1991 și pentru faptul că instanța de apel a omis cu desăvârșire să arate care este termenul limită de executare a măsurii de desființare a construcțiilor nelegal realizate, deși dispozițiile art. 27 alin. 2 din lege îi impuneau expres acest lucru.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ..
Prin întâmpinare reclamanții intimați Municipiul T și Consiliul Local al municipiului T au solicitat respingerea recursului, cu motivarea că prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr-, s-a constatat că pârâta - SRL a executat o construcție fără autorizație de construire, în- în anii 2003 - 2004, suprafața construită (construcție ), fiind de aproximativ 80 mp, iar împrejmuirea suprafeței realizate de 400 mp cu gard din împletitură sârmă și stâlpi din beton, iar prin procesul-verbal de constatare la fața locului, încheiat în 13.12.2005, s-a constatat că pârâta încalcă în continuare prevederile Legii nr. 50/1991 art. 23 lit. a, neconformându-se nici la acea dată dispozițiilor din procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 107/504 din 4.10.2004.
A arătat că în procesul - verbal de contravenție s-a stabilit ca termen de intrare în legalitate prin obținerea autorizației de construire, data de 3.10.2005, care însă nu a fost respectat de pârâtă.
A arătat că instanța de fond nu a interpretat în mod corect probatoriul administrat în cauză și nu a ținut seama de faptul că Institutul de T deține dreptul de folosință asupra terenului ocupat de pârâtă și dreptul de proprietate asupra construcției pe care pârâta a modificat-o.
A învederat că motivarea instanței de fond cu privire la faptul că pârâta a efectuat demersurile necesare intrării în legalitate prin depunerea la sediul instituției reclamante a documentației în vederea eliberării Certificatului de Urbanism, nu poate fi reținută și nu are nici o relevanță juridică în speța dedusă judecății, având în vedere faptul că acest certificat de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construire.
Prin întâmpinare, intervenienta Institutul de Tas olicitat respingerea recursului ca tardiv, cu motivarea că la data pronunțării hotărârii cabinetul de avocat unde recurenta și-a ales reședința procesuală nu mai reprezenta societatea.
Referitor la starea de fapt prezentată de recurentă, a arătat că pârâtei i-au fost eliberate mai multe certificate de urbanism, însă aceasta a încălcat dispozițiile legale prin edificarea unor construcții fără a deține autorizație de construcție. În aceste condiții a fost sancționată contravențional, în stricta conformitate a dispozițiilor legale și i s-a acordat un termen pentru a intra în legalitate, însă nici acest termen nu a fost respectat de către - TM SRL.
A arătat că pârâta a săvârșit o contravenție prin edificarea unei construcții fără a deține autorizație de construcție, răspunderea revine celui care a comis fapta și nu proprietarului construcției inițiale, care a și solicitat de altfel recurentei să asigure atât respectarea dispozițiilor legale, cât și a celor contractuale.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului T reprezentat prin Primarul municipiului T și Consiliul Local al municipiului T, a arătat că din coroborarea dispozițiilor art. 20 și 21 din Legea nr. 215/2001, rezultă că Municipiul T, reprezentat prin Primarul municipiului T și Consiliul Local T au calitate procesual activă și capacitate procesuală de folosință, așa cum rezultă din actul normativ Legea nr. 215/2001.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale a recurentei, a solicitat respingerea acestei excepții, cu motivarea că - TM SRL, este cea care a construit fără a avea autorizație de construcție, a fost sancționată contravențional pentru această faptă și a și achitat de altfel amenda, prin urmare este subiectul activ, cel care a săvârșit fapta și singura care are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește susținerea pârâtei recurente în sensul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 6 și art. 295 alin. 1. pr. civ. a arătat că aceasta este neîntemeiată, întrucât recurentei i-au fost eliberate mai multe certificate de urbanism, însă aceasta a încălcat dispozițiile legale prin edificarea unor construcții fără a deține autorizație de construcție. În aceste condiții, a fost sancționată contravențional, în stricta conformitate cu dispozițiile legale și i s-a acordat un termen pentru a intra în legalitate, însă nici acest termen nu a fost respectat de către - SRL.
Prin răspuns la întâmpinare, pârâta recurentă a arătat că recursul este declarat în termen, iar în ceea ce privește lipsa calității procesuale active a Municipiului T și lipsa capacității procesuale de folosință a Consiliului Local al municipiului T, a arătat că în vederea determinării calității procesuale active, legiuitorul a definit expres și noțiunea de organ care a aplicat sancțiunea (prevăzută de art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991) prin art. 27 și 28 din lege.
A arătat că singurele organe cu calitate procesuală activă, respectiv capacitate specială, în raport de dispozițiile legii speciale sunt: Primarul municipiului T, Președintele Consiliului Județean T și conducătorul Direcției de urbanism și Amenajarea Teritoriului T și numai aceste organe în nume propriu aveau competența specială de a sesiza instanța de judecată pentru obligarea recurentei la demolarea lucrărilor de construire în str. -, iar nu și Municipiul T sau Consiliul Local al municipiului T, astfel cum în mod greșit a fost formulată acțiunea.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a arătat că atâta timp cât lucrările în legătură cu care s-a solicitat să se dispună obligarea la demolare, nu aparțin societății pârâte, ci unui terț, iar îndeplinirea acestei obligații de către societatea pârâtă ar genera săvârșirea unei ilegalități, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât proprietarul construcției, respectiv Institutul de.
De altfel, nici contractul de asociere în participațiune nu conține prevederi contrare, acest contract stabilind în sarcina asociatului TM doar obligația obținerii autorizațiilor de funcționare de la registrul Comerțului, pentru punctul de lucru.
Cu privire la fondul cauzei, a arătat că așa cum corect a reținut instanța de fond, în raport de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 50/1991, eliberarea autorizației de construire nu se poate face dacă în prealabil petentul nu a obținut și depus Certificatul de urbanism, astfel încât în mod corect s-a analizat culpa proprie a reclamanților care au refuzat eliberarea acestui document esențial.
Examinând decizia civilă recurată în raport de dispozițiile art. 87 și 93. pr. civ. ale Legii 50/1991, ale art. 304 pct. 9. pr. civ. raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, Curtea constată că recursul declarat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301. pr. civ. este neîntemeiat.
Astfel, în ceea ce privește termenul de exercitare a acestei căi de atac împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul Timiș, nr. 827 din 19.10.2007, se constată că acesta a fost respectat în cauză, având în vedere că atât prin întâmpinare, cât și prin concluzii scrise, pârâta a indicat ca sediu procedural ales - T, P-ța - nr.2,.4, adresă unde, conform facturii seria - nr.-/5.09.2007 reprezentantul pârâtei își avea sediul (fila 24 dosar apel).
Hotărârea atacată cu recurs nu a fost comunicată pârâtei la sediul procedural ales de aceasta, ci la sediul pârâtei din T-, jud. T, astfel că pârâta este în termen de a declara recurs, acesta nefiind tardiv.
Cum, legea procesuală permite unei părți reprezentate să procedeze la alegerea de domiciliu, la adresa mandatarului sau, citarea, precum și comunicarea tuturor actelor de procedură trebuie să se facă la adresa reprezentantului, în speță adresa reprezentantului pârâtei era în T, P-ța - nr.2A,.4.
Hotărârea atacată cu recurs a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 24, 27 din Legea nr.50/1991 și a dispozițiilor art. 21, 23,28 și 62 din Legea nr.219/2001 republicată.
Municipiul T are calitate procesuală activă în cauză, calitate conferită de dispozițiile art. 20 și 21 din Legea nr.215/2001 republicată, din coroborarea cărora rezultă că, comunele, orașele, municipiile și județele ca unități administrativ-teritoriale în care funcționează autorități ale administrației publice locale, sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu și titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din raporturile cu alte persoane fizice și juridice, în condițiile legii; în justiție unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.
Susținerea pârâtei în sensul că în litigiile izvorâte din Legea nr. 50/1991, legiuitorul a înțeles să confere în mod limitativ calitate procesuală activă doar organelor de control ale consiliilor județene și locale, care sunt direcțiile de urbanism și amenajare a teritoriului, și nu Municipiului, este neîntemeiată, în raport de dispozițiile legale menționate.
De asemenea, din coroborarea dispozițiilor art. 23, conform cărora, consiliile locale și primăriile funcționează ca autorități ale administrației publice, cu dispozițiile legale mai sus menționate și cu cele ale art. 62 (1) din lege, conform căruia, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție, rezultă că sunt nefondate cele două excepții invocate de pârâtă ce vizează lipsa calității procesuale active a Municipiului T și respectiv lipsa capacității procesuale de folosință a Consiliului Local al municipiului
Este greșită susținerea pârâtei în sensul că în cazul litigiilor izvorâte din Legea nr.50/1991, legiuitorul a înțeles să confere în mod limitativ, calitate procesuală activă doar organelor de control ale consiliilor județene și locale, întrucât aceste organe funcționează în cadrul autorităților administrației publice locale sau județene, ele neavând personalitate juridică, situație în care nu pot avea calitate procesuală activă.
Este adevărat că dispozițiile art. 27 (3) din Legea nr. 50/1991 republicată, prevăd că, contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) printre care se înscrie și cea care se referă la obiectul cauzei, respectiv executarea fără autorizație a lucrărilor de construire, reconstruire, modificări, extindere a construcțiilor de orice fel se constată și se sancționează de către organele de control ale consiliilor locale ale municipiilor, orașelor și comunelor pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială, însă, decizia menținerii sau desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acestuia, se va lua de către autoritatea administrației publice competente sau după caz de instanță, iar măsura desființării construcțiilor se aplică în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit prin procesul-verbal de constatare a contravenției, constructorul nu a obținut autorizația necesară (art. 28 (2) și (3) din Legea nr. 50/1991, republicată).
Dispozițiile art. 1 din lege, prevăd că executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau desființare.
În cauza dedusă judecății, pârâta a săvârșit o contravenție de natura celor prevăzute de art. 26 (1) pct. a din legea menționată, respectiv, a executat fără autorizație de construire o construcție (), în T,-, în suprafață de 80 mp și a împrejmuit o suprafață de aproximativ 400 mp cu gard din împletitură sârmă și stâlpi beton.
S-a întocmit astfel procesul-verbal de contravenție de către agent constatator în calitate de consilier al Municipiului T, prin care a fost sancționată pârâta cu o amendă de 20.000.000 lei și obligată să aducă terenul la starea inițială, în cazul în care nu se intră în legalitate prin obținerea autorizației de construire.
Au fost respectate dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, respectiv organul competent, Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Taa plicat sancțiunea și a sesizat instanța în legătură cu încălcarea de către pârâtă a normelor legale privind disciplina în construcții, întocmind referatul de sesizare aprobat de primar (fila 4 dosar fond), prin care a propus sesizarea instanței de judecată.
Direcția de Urbanism neavând personalitate juridică, neputând sta în nume propriu în instanță, ci doar prin instituția din care face parte, în mod corect a sesizat reprezentantul unității administrativ - teritoriale, respectiv pe Primar.
Chiar dacă pârâtei i s-a eliberat mai multe certificate de urbanism, pârâta a încălcat dispozițiile art. 1 din legea menționată, prin edificarea unei construcții fără autorizație de construire, iar certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții (art. 6 (5) din lege).
S-a reținut corect de instanța de apel că pârâta nu a respectat nici clauzele contractului de asociere în participațiune, construind pe o suprafață mai mare decât avea dreptul și împrejmuind de asemenea, o suprafață de teren cu mult peste cea din contract.
Întrucât pârâta este cea care a executat fără autorizație de construire construcția, este neîntemeiată susținerea acesteia, în sensul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta și pentru faptul că dispozițiile art. 26 (1) din lege, prevăd că: "constituie contravenție executarea sau desființarea fără autorizație de construire a lucrărilor de construire de către investitor și executant".
Mai mult, pârâta a fost cea care a săvârșit fapta și a achitat amenda dispusă prin procesul-verbal de contravenție, și tot pârâta a solicitat instanței de contencios administrativ obligarea Primarului municipiului T la eliberarea certificatului de urbanism privind imobilul situat în T,-.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 312. pr. civ. va respinge recursul declarat de pârâta - TM SRL T împotriva deciziei civile nr.827 din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta - TM SRL T împotriva deciziei civile nr.827 din 19.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. 19.06.2008
Tehnored. 2 ex./19.06.2008
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Trandafir Purcărița, Erica Nistor
