Obligație de a face. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2302/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 584
Ședința publică din 30.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât Municipiul B prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 933 din 3.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant și cu intimata pârâtă Al
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă avocatul pentru intimatul reclamant, în baza împuternicirii nr. -/2008, eliberată de Baroul București și lipsesc recurentul pârât Municipiul B prin Primarul General, precum și intimata pârâtă Al
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar Primăria Municipiului B - Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare a comunicat instanței, la data de 2.02.2009, relațiile solicitate, referitoare la situația juridică a imobilului aflat în litigiu.
Avocatul intimatului reclamant apreciază că, față de răspunsul primăriei, nu mai sunt necesare alte probe.
Cu privire la dispoziția instanței privind depunerea la dosar a contractelor de închiriere intermediare, arată că partea pe care o reprezintă nu deține astfel de documente, deoarece Al preia vechiul contract, care a expirat, la data când încheie un altul pentru perioada următoare. La fila 17 din dosarul de fond se află procesul verbal de predare - primire a locuinței, încheiat în anul 1995, iar reclamantul nu mai deține și alte acte în afară de acesta.
Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 14 din nr.HG 391/1993, repartizarea locuințelor sociale era stabilită de către autoritatea publică locală.
Curtea constată, de asemenea, faptul că, potrivit mențiunilor făcute de avocatul intimatului reclamant, partea nu deține vechile contracte de închiriere, deoarece acestea erau predate la momentul reînnoirii, iar, din probele administrate în cauză rezultă că din anul 1995 intimatul a avut calitatea de chiriaș asupra apartamentului aflat în litigiu. Față de aceste împrejurări, instanța revine cu privire la dispoziția de a se depune la dosar contractele de închiriere intermediare, constatând imposibilitatea administrării acestei probe.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea cererii de recurs și menținerea hotărârii atacate, precum și a sentinței primei instanțe, ca fiind legale și temeinice.
Arată că imobilul în discuție a intrat sub imperiul Legii nr. 85/1992 și a Decretului Lege nr. 61/1990 odată cu recepția lucrărilor.
A se susține că a operat un acord între părți prin care s-a stabilit caracterul social al locuinței, este de neacceptat, atâta vreme cât legiuitorul a stabilit clar care sunt criteriile de încadrare a unui imobil în această categorie. Chiar și motivarea deciziei pronunțate în apel este clară cu privire la acest aspect.
Din actele depuse la dosar reiese că apartamentul în litigiu, ca și toate celelalte din același bloc, aparțin domeniului public al Municipiului
Ca atare, solicită se observa că apartamentul în litigiu nu este inventariat potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și nu intră în categoria locuințelor sociale.
De altfel, arată că a depus la dosar practică judiciară cu privire la ansamblul de locuințe, din care face parte și imobilul aflat în litigiu.
Depune la dosar concluzii scrise și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5460/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL și SC " AL" SA, pârâții fiind obligați să încheie cu reclamantul contract de vânzare - cumpărare pentru apartamentul nr.29, situat în B,-, - 57 B,.B, sector 3, cu plata integrală în rate, la cererea reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că între reclamant și pârâta SC " AL" SA s-a încheiat contractul de închiriere nr.-/10.06.2004 pentru apartamentul sus-menționat, pe fișa de calcul a chiriei, pe fișa privind suprafața locativă și pe procesul - verbal de predare - primire fiind făcută mențiunea "locuință socială".
Instanța a constatat totodată, că în conformitate cu art.14 din Norma nr.1970/1994 pentru punerea în aplicare a prevederilor OG nr.10/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuință, în vigoare la momentul recepției blocului în care se afla și apartamentul deținut de reclamant, autoritățile publice locale puteau aproba, ca din locuințele realizate să rețină un număr, pentru rezolvarea unor probleme sociale deosebite, respectiv doar prin hotărârea Consiliului General al Municipiului B, care în speță lipsește, astfel că blocul în care se află apartamentul în litigiu, finalizat în baza HG nr.391/1993 și OG nr.19/1994 nu are apartamente cu destinația de locuințe sociale.
Nu s-a dovedit nici faptul realizării locuinței cu fonduri destinate construcțiilor sociale, iar simpla mențiune "locuință socială" de pe contractul de închiriere nu poate schimba destinația sa, fiind aplicabile prevederile art.1 din Legea nr.85/1992, ce conferă titularilor contractelor de închiriere dreptul să cumpere locuințele construite din fondurile statului, cu plata integrală sau în rate a prețului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că încă de la momentul închirierii locuința a avut destinația de "locuință socială", potrivit mențiunilor de pe contract, fișa de calcul a chiriei și procesul - verbal de predare - primire, HG nr.319/1993 definea noțiunea de "locuință socială", care urma să fie stabilită de comun acord de către părțile contractante, prin mențiunea făcută pe contractul de închiriere, or a permite să fie cumpărată locuința, ar însemna să se încalce prevederile art.969 cod civil potrivit cărora, convențiile legal încheiate, au putere de lege între părți.
Prin decizia civilă nr.933/A/03.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă s-a respins apelul MUNICIPIULUI B ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a arătat că garsoniera în litigiu nu face parte din categoria "locuințelor sociale", întrucât prin HG nr.391/1993 se face vorbire despre faptul că din cadrul blocurilor de locuințe aflate în diferite stadii de execuție (art.14) autoritățile locale, potrivit competențelor conferite de Legea administrației publice locale nr.69/1991, pot aproba ca din locuințele astfel realizate, să se rețină un număr de locuințe, pentru rezolvarea unor probleme sociale deosebite, or nu s-a făcut în cauză dovada existenței unei astfel de hotărâri, așadar locuința are regimul juridic reglementat de Legea nr.85/1992 cu privire la locuințele construite din fondurile de stat, care pot fi cumpărate în baza art.1 din lege, de către titularii contractelor de închiriere, în condițiile Decretului - Lege nr.61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului.
Susținerea că părțile contractante înseși pot stabili destinația locuinței închiriate conform art.969 Cod civil, întrucât HG nr.391/1993 nu reglementa modul în care urma să se confere destinația socială a unor locuințe, s-a respins ca nefondată, din noțiunea reglementată reieșind că această calitate de "locuință socială" era dimpotrivă, la latitudinea proprietarului locuinței, respectiv a "autorităților publice, organizații nonprofit ori unități ale cooperației".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, criticând-o pentru nelegalitate, cu invocarea prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit s-a apreciat că poate fi vândută garsoniera în cauză, reclamantului, în condițiile în care aceasta este o "locuință socială" și deci care are regimul juridic prevăzut de Legea nr.114/1996, cât și prin Legea nr.213/1998, fiind interzisă vânzarea acestei categorii de locuințe, acestea făcând parte din domeniul public al unității administrativ - teritoriale.
Prevederile art.38 din Legea nr.114/1996 statuează că cele care controlează și răspund de fondul de locuințe sociale situate pe teritoriul unităților administrative respective, sunt consiliile locale, în art.47 din Legea nr.114/1996 se prevede în mod expres că locuințele sociale nu pot fi vândute, iar în art.49 din aceeași lege se prevede că "beneficiarii locuințelor sociale nu au dreptul să schimbe destinația spațiului închiriat sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere".
La solicitarea instanței - Primăria Municipiului B - Direcția de Investiții a comunicat la dosar cu adresa nr.4274/1887/05.01.2009, că această Direcția a propus ca blocul V 57 B cu 38 de apartamente din ansamblul, conform încheiate de serviciul prognoză, pregătirea investițiilor, relații contractuale - din 21.01.1993 să se realizeze ca locuințe pentru protecție socială, lucrările fiind finalizate la 31.08.1993, iar contractul de închiriere vizând apartamentul nr.29 din acest bloc a fost întocmit de SC " AL" SA care poate da relații privind destinația acestui apartament, urmare a repartiției efectuate, fondurile realizării lucrărilor fiind din surse ale bugetului local și bugetul de stat.
S-a anexat și lista cu propunerea pentru realizarea blocului sus-menționat cu destinație de locuințe sociale.
Recurentul nu a administrat noi probe în recursul declarat, iar intimatul a depus practică judiciară în materie.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată - astfel cum au reținut și instanțele anterioare - că în cauză, pentru cele 38 de apartamente din blocul în care se află și garsoniera în litigiu - nu există emisă o hotărâre a Consiliului General al Municipiului B care să statueze calitatea acestor spații ca fiind de "locuință socială", această destinație neputând fi acoperită prin simpla mențiune a fiecărui contract de închiriere, dacă este vorba de o locuință socială sau nu, cu invocarea acordului părților contractante de a califica destinația locuinței închiriate conform art.969 Cod civil.
A spune că părțile contractante vor stabili destinația locuinței, înseamnă a interpreta în mod excesiv reglementarea aflată în vigoare la data perfectării contractului de închiriere și a adăuga la lege, acolo unde legiuitorul nu a dorit acest lucru, altfel spus, ar însemna ca potrivit cu opinia părților contractante, ori mai degrabă a funcționarului de la societatea ce are în administrare fondul de locuințe respectiv, unele locuințe să aibă destinația de "locuințe sociale", altele nu - ceea ce este exclus.
În realitate, destinația unor spații de locuit nu poate fi lăsată la îndemâna părților contractante, ca și apartenența acestor spații la domeniul public ori privat al unităților administrativ - teritoriale, aspect care parțial decurge și din obligația impusă consiliilor locale invocată în chiar recursul declarat, potrivit art.38 din Legea nr.114/1996, dea controlași dea răspundede fondul de locuințe sociale aflate pe teritoriul unităților administrative respective (sublin.red.).
Or, a controla acest fond, presupune și a-l stabili ca atare, iar în cauză, nu s-a dovedit existența unei hotărâri a Consiliului General al Municipiului B în acest sens, propunerea efectuată de către Direcția de Investiții din cadrul Primăriei Municipiului B neținând locul unei astfel de hotărâri și nici dovezii în sensul apartenenței la domeniul public, în speță lipsind o inventariere în acest sens efectuată potrivit Legii nr.213/1998.
În consecință, susținerea recurentului că apartamentului în litigiu îi este aplicabil regimul reglementat de art.47 și 49 din Legea nr.114/1996 este greșită, dimpotrivă, apartamentele din blocul V 57 B în cauză având regimul prevăzut de Legea nr.85/1992, putând fi vândute la cererea titularilor contractelor de închiriere, în condițiile prevăzute de Decretul - Lege nr.61/1990.
Urmează ca potrivit art.312 Cod procedură civilă - recursul să fie respins ca nefondat.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.933 A/03.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimata - pârâtă SC " AL" SA.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
.
2 ex./09.04.2009
TB-3 -;
Jud.3 -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
