Obligație de a face. Decizia 585/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 585

Ședința publică de la 24 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Oana Ghiță

JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu

JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva deciziei civile nr. 103 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 725 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant, lipsind recurentul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI O și intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează depunerea prin serviciul arhivă a dovezii de achitare a taxei de timbru și cererea privind judecarea cauzei în lipsă, formulată de recurentul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI O prin motivele de recurs, după care;

Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurentul pârât și constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Intimatul reclamant susține că potrivit art. 25 alin. 1 din nr. 462/1993 sunt necesare măsurători repetate pentru evaluarea corectă a calității aerului și nu o singură măsurătoare cum s-a procedat. Și chiar dacă valorile concentrațiilor noxelor atmosferice măsurate la cele două rezervoare au fost sub limitele admise, această măsurătoare fiind făcută la solicitarea subsemnatului, Garda de Mediu a dispus Primăriei O luarea tuturor măsurilor ce se impun pentru eliminarea oricărui impact negativ asupra mediului, precum și faptul că dezafectarea celor două rezervoare de combustibil din dotarea centralei termice dezafectate constituie o prioritate.

Solicită respingerea recursului și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor recurate, cu cheltuieli de judecată, depunând dovezi în acest sens.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată Consiliul Local al Mun.O și Primarul Mun., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la dezafectarea depozitului de carburanți situat în cartierul Nord al Mun.O,- (aferent fostei centrale termice de la aceeași adresă), compus din 2 rezervoare de combustibil lichid.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în anul 2002 dobândit prin actul de adjudecare nr.6 din 26 noiembrie 2002 imobilul situat în Mun.O,-, înscris în CF Municipiului O la fila 70Vol.I A1.

Susține reclamantul că de la data dobândirii imobilului și până înn prezent nu a putut să se mute împreună cu familia în imobilul respectiv, deoarece în imediata vecinătate a acestuia se află amplasat un depozit de combustibil lichid format din 2 rezervoare ce aparțin Consiliul local orșova și care nu mai sunt în funcțiune de peste 10 ani.

Arată că în cele două rezervoare ale depozitului se mai află reziduuri de combustibil lichid (păcurină) care degajă în permanență, dar mai ales în sezonul călduros, un miros specific, greu de suportat și care ar afecta sănătatea reclamantului și a familiei sale, ținând cont că se află amplasate la doar 4. de ferestrele casei sale.

În vederea rezolvării acestei probleme, reclamantul susține că s-a adresat în repetate rânduri pârâților, solicitând să i se vândă, concesioneze sau arendeze acest depozit, spre a-l dezafecta sau curăța pe cheltuiala sa și pentru a-l amenaja ca spațiu potrivit cu Normele Europene de Mediu și pentru a crea un ambient plăcut pentru familia sa și pentru locuitorii din zonă, însă la toate solicitările sale a primit răspunsuri evazive și de tergiversare din partea Consiliului Local și al Primarului Mun. O, fapt ce l-a determinat să promoveze prezenta acțiune.

Prin întâmpinările formulate, pârâții au solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că în urma sesizării acestuia la agenția pentru protecția mediului M s-au efectuat măsurători privind valorile concentrațiilor, noxelor atmosferice la depozitul de carburanți la care reclamantul face referire, prezentate în buletinul de analiză nr.7358 din 24 iulie 2007, și față de care pârâții consideră că este respectată norma de limitare a emisiei de substanțe poluante, aerul atmosferic nefiind afectat, întrucât concentrația măsurată, de 58 mg.3este sub limita impusă de standardele de stat.

Pârâtul Consiliul Local al Mun. O consideră că nu poate fi obligat pe calea unei asemenea acțiuni la dezafectarea depozitelor situate pe domeniul public cât timp sănătatea petentului nu este periclitată.

Prin sentința civilă nr.725 din 05 dec.2007, acțiunea reclamantului a fost admisă, dispunându-se obligarea pârâților să dezafecteze depozitul de carburanți situat în- O, aferente Centralei termice nr.2 de la aceeași adresă și compus din 2 rezervoare de combustibil.

S-a luat act de renunțarea la cheltuielile de judecată.

Pronunțându-se astfel, instanța de fond a reținut că atingerea gravă adusă mediului înconjurător de noxele atmosferice emise de cele două rezervoare de combustibil, chiar dacă valoarea substanțelor poluante nu pune în pericol grav sănătatea reclamantului, îi afectează acestuia bunăstarea și îl privează de dreptul de folosință domiciliului său, în așa fel încât dăunează asupra vieții sale private și familiei sale, în special asupra sănătății reclamantului, care suferă de rinită alergică la substanțe volatile și la mirosurile acestei substanțe, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.

Întrucât pârâții nu au luat măsurile necesare pentru încetarea acestor inconveniente, s-a reținut de către prima instanță că acțiunea reclamantului, întemeiată pe dispoz.art.1075 civ. este fondată.

Împotriva acestei sentințe, considerată netemeinică și nelegală a declarat apel pârâtul Primarul Mun. O, cale de atac recalificată ca apel d e Tribunalul Mehedinți în ședința publică din data de 10 aprilie 2008.

Criticile invocate de apelant vizează în esență inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, susținându-se că urmare a măsurătorilor efectuate de Agenția pentru Protecția Mediului M s-a constatat că aerul atmosferic nu este afectat, iar singura autoritate competentă a impune ecologizarea în zonă este Garda de Mediu.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului declarat de pârât, arătând că, potrivit art.36 alin.2 lit.c și art.5 din legea Administrației locale nr.215/2001 republicată, administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ teritoriale reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Local și al Primarului, pârâtul fiind chemat în judecată pentru opozabilitatea hotărârii și pentru a proceda la punerea în executare a acesteia.

Arată că intimatul Consiliul Local O nu a declarat recurs și, mai mult, cu adresa nr.564 din 07 august 2007, i-a comunicat reclamantului că s-au inițiat procedurile de dezafectare și ecologizare a zonei.

Cât privește valoarea măsurătorilor, reclamantul susține că aceste valori sunt variabile în raport de ora la care sunt colectate probele și de temperatura anotimpului înregistrată la acel moment.

Prin decizia civilă nr.103/A din 10 aprilie 2008, Tribunalul Mehedinția respins apelul declarat de pârâtul Primarul Mun. O -, reținând că sunt nefondate criticile aduse de acesta sentinței instanței de fond.

A reținut instanța de apel că emisiile de substanțe poluante cauzate de cele două rezervoare de combustibil, chiar sub limita admisibilă, sunt de natură a afecta bunăstarea reclamantului, privându-l de dreptul la folosința domiciliului în condiții de normalitate, drept apărat prin legislația europeană.

S-a mai reținut că pârâtul Consiliul Local nu a formulat apel, iar din adresa nr.574 din 02 august 2007, emisă de acest pârât, rezultă că Primăria O a și început procedurile de dezafectare și ecologizare a celor două rezervoare a fostei centrale termice nr.2.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat și motivat recurs în termen pârâtul Primarul Mun.O, criticându-le pentru nelegalitate.

Susținerile recurentului reprezintă o reiterare a motivelor de apel, invocându-se faptul că în mod greșit cererea de chemare în judecată a fost admisă, întrucât din actele aflate la dosar, respectiv din buletinul de analiză nr.7358 din 24 iulie 2007, reiese că valoarea măsurată la depozitul în cauză este sub limita admisă a unor substanțe poluante în aerul atmosferic.

Se mai susține de către recurent că nota de constatare a Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Jud. Maf ost emisă anterior măsurătorilor efectuate la data de 24 iulie 2007, respectiv a fost emisă la data de 21 iunie 2007, impunându-se la acea dată eliminarea oricărui impact negativ asupra mediului, operațiune ce se va executa cu respectarea legislației în domeniu, însă după efectuarea măsurătorilor s-a comunicat recurentului că aerul atmosferic în acea zonă nu este poluat.

Recursul este nefondat.

Din verificarea actelor și lucrărilor cauzei, se constată că sunt lipsite de temei legal criticile formulate de pârâtul Primarul Mun.O, prin hotărârile pronunțate anterior în cauză, instanțele de fond și de apel dând o judicioasă rezolvare pricinii dedusă judecății, neexistând niciunul din motivele de casare sau modificare prev.de art.304 pct.1-9 pr.civ.

Se constată astfel că acțiunea promovată de reclamant este fundamentată pe dispoz.art.1075 civ. având ca obiect obligație de a face, cererea de chemare în judecată fiind introdusă de reclamant ca urmare a refuzului pârâților de a-i răspunde reclamantului la sesizările formulate și de lua măsurile necesare pentru încetarea inconveniențelor semnalate de acesta.

Temeinicia susținerilor intimatului reclamant este pe deplin dovedită în cauză, prin nota de constatare întocmită la data de 21 iunie 2007 Garda de Mediu M impunând Primăriei Mun.O de a lua toate măsurile ce se impun pentru eliminarea oricărui impact negativ asupra mediului, reținând că dezafectarea celor două rezervoare de combustibil din dotarea centralei termice constituie o prioritate și stabilind ca termen de finalizare a acestei obligații data de 26 iunie 2007.

De menționat că prin această notă de constatare, obligația de dezafectare a celor două rezervoare de combustibil din dotarea centralei termice nu a fost condiționată de înregistrarea vreunei valori de poluare a aerului atmosferic, situație în care apare lipsită de temei susținerea recurentului referitoare la existența unei concentrații sub limita admisibilă a emisiilor de substanțe poluante, de 100 mg/3.

În acest context este de netăgăduit că pârâții nu și-au îndeplinit atribuțiile ce le reveneau potrivit art.44 alin.7 din Constituția României, în conformitate cu care "dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului", în condițiile în care prin art.35 din Constituție se prevede că "Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, iar persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și ameliora mediul înconjurător".

Or, emisiile de substanțe poluante cauzate de cele două rezervoare de combustibil, chiar sub limita admisibilă, sunt de natură a-l priva pe intimatul reclamant de dreptul la respectul domiciliului, vieții lui private și familiale, drept consacrat și prin dispoz.art.8 din Convenția Europeană.

Față de aceste considerente se constată că este nefondată și critica formulată de recurent în sensul că nota de constatare a Gărzii Naționale de Mediu a fost întocmită anterior măsurătorilor efectuate în data de 24 iulie 2007 și prin care s-a constatat că nu există impact negativ asupra mediului, aerul atmosferic nefiind poluat.

Mai mult, din adresa nr.564/2 august 2007, emisă de pârâtul Consiliul Local al Mun. O, deci ulterior efectuării măsurătorilor din 24 iulie 2007, la care recurentul face referire, rezultă că Primăria Oaî nceput procedurile de dezafectare și ecologizare a celor două rezervoare a fostei centrale termice.

Așa fiind, constatându-se legalitatea hotărârilor pronunțate în cauză, urmează ca potrivit art.312 alin.1 pr.civ. recursul declarat să fie respins ca nefondat.

Întrucât prin promovarea prezentului recurs pârâtul Primarul Mun.O se află în culpă procesuală, urmează ca, potrivit art.274 pr.civ. să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimatul reclamant în soluționarea acestei căi de atac, reprezentând cheltuieli de transport dovedite cu acte justificative anexate cauzei, în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI O împotriva deciziei civile nr. 103 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 725 din 5 decembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, intimatul pârât CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI O, având ca obiect obligație de a face.

Obligă pe recurentul pârât Primarul Mun.O la 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

26.06.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

Gh.

Președinte:Oana Ghiță
Judecători:Oana Ghiță, Maria Cumpănașu, Costinela Sălan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 585/2008. Curtea de Apel Craiova