Obligație de a face. Decizia 613/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.613
Ședința publică de la 07 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamanta și de pârâții și împotriva deciziei civile nr.520 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat C-, recurentul pârât, asistat de avocat și recurenta pârâtă, reprezentată de același avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, prin Serviciul registratură, recurenta reclamantă a depus note scrise;
Avocat a depus o copie a raportului și suplimentului la expertiză, întocmite de experții și.
Instanța, constatând că nu sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursurilor de față.
Avocat C-, pentru recurenta reclamantă, a susținut motivele de recurs invocate în scris, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului în totalitate. Cu privire la recursul formulat de recurenții pârâți, a solicitat respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurenții pârâți și, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile pronunțate de Judecătoria Craiova, ca temeinică și legală. Față de recursul formulat de recurenta reclamantă, a solicitat respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
1. Prin sentința civilă nr.2020 din 12.02.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta
Pentru a se pronunța in acest sens, instanța a reținut ca parații nu ocupa din terenul reclamantei, in condițiile in care calea de acces este mai decât in acte - in favoarea reclamantei, iar reclamanta nu a făcut dovada calității sale de proprietar asupra suprafeței de teren pe care o revendică. In ceea ce privește obligarea pârâților la închiderea ferestrelor casei, instanța a reținut ca pe latura de vest exista un gard de tabla care blochează vederea, ceea ce duce la ne închiderea acestor ferestre.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta arătând in esența că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind servitutea de trecere, nu a obligat pârâții sa-si ridice pământul depozitat pe terenul proprietatea sa. In ceea ce privește ferestrele imobilului paraților, apelanta a arătat ca acestea nu respecta limita legala, si instanța a omis sa se pronunțe asupra capătului de cerere in reamplasarea gardului la limita celor 180 mp ai paraților.
Apelanta a depus in copie dec. nr.8/2006 Tribunalul Dolj, planșe fotografice.
Intimații au depus întâmpinare.
In apel părțile nu au formulat cereri de probatorii.
2. Prin decizia civilă nr. 520/22 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2020 din 12.02.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți și.
A schimbat în tot sentința civilă în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat intimații pârâți să închidă (desființeze) ferestrele construcției S +P +E + M proprietatea pârâților, ferestre situate pe laturile de nord și vest ale clădirii.
A obligat pe intimații pârâți la plata către apelantă a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Motivul de apel vizând închiderea ferestrelor construcției pârâților ca urmare a amplasării lor sub limita legala a fost privit ca fondat. Astfel, din expertiza coroborata cu planul anexa autorizației de construcție si planșa foto, rezulta ca pârâții au ferestre cu vedere directa pe laturile de nord si vest ale casei lor pe toate cele trei nivele. In memoriul tehnic de construire (56 fond) pe latura de vest, se arata ca distanta pana la hotarul comun este cea de 1.90. In realitate, din expertiza (109-110) a rezultat că distanta este de 1,4m, iar parații nu au formulat obiecțiuni la aceasta expertiza, achiesând la concluziile ei.
Astfel, aceste ferestre sunt cu vedere directă, au dimensiuni de ferestre mari, pe toate cele trei nivele ale laturii de vest a casei paraților, sub limita prev de art. 612.civ, pârâții nu au contestat limita față de hotarul comun, nu s-au apărat ca nu sunt deschideri de lumina si vedere, că nu au nici astfel de dimensiuni si prin urmare, s-a apreciat ca se impune desființarea acestor ferestre efectuate cu nerespectarea distantei legale si autorizației de construire.
In ceea ce privesc ferestrele cu vedere directa de la cele trei nivele de pe latura de nord a casei pârâților, instanța a apreciat ca si pentru acestea sunt valabile argumentele mai sus arătate, distanta acestora fata de hotarul comun fiind de 1,24 mp. In plus, terenul asupra căruia vine vederea de la aceste ferestre este culoarul de trecere al reclamantei, proprietatea exclusiva a acesteia. Chiar daca terenul reclamantei este îngust, vederea este tot directa, nu piezișă. Deoarece art. 612.civ, arata ca vederea nu se poate îndrepta "asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului sau", fără să condiționeze de dimensiunile locului, utilitatea acestuia, instanța apreciază ca nu este îndreptățită să interpreteze in alt mod textul legal.
Apărarea pârâților in sensul ca, deoarece reclamanta deține mai mult teren, distanța ferestrelor de hotar este mai, nu s- reținut, căci terenul in plus al reclamantei este identificat prin expertiza doar pe culoarul de trecere și chiar daca pe latura de nord s-ar restrânge culoarul la 1m conf. partajului, in mod obiectiv construcția pârâților se plasează cu ferestrele sub limita prevăzuta de lege pe laturile de vest si de nord.
Criticile apelantei in sensul ca instanța nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere privind reamplasarea gardului și a servituții de trecere, nu au fost reținute. Din expertiza a rezultat ca gardul este corect amplasat pe partea de vest a proprietății pârâților, deci nu se impune o noua delimitare, in timp ce pe partea de nord in favoarea reclamantei este o suprafață mai mare la culoarul de trecere. In ceea ce privește stabilirea unei servituți de trecere, instanța a reținut ca in mod corect a fost respinsa, deoarece in cauză culoarul de trecere al reclamantei este proprietatea sa in urma partajului, deci nu se poate vorbi despre o servitute de trecere, in condițiile art. 576 Cod civil, atâta timp cat reclamanta este exclusiv proprietară asupra culoarului sau de trecere.
In ceea ce privește motivul de apel legat de ridicarea deșeurilor de construcție, instanța a reținut ca parații au fost obligați in litigii anterioare sa ridice aceste resturi (64 dosar fond), iar daca situația de fapt deja judecata persista nu se rezolvă pe calea unei noi acțiuni, ci dimpotrivă prin punerea in executarea a titlurilor existente. De altfel, reclamanta nu a făcut dovada ca este vorba in cauza de alte deșeuri depozitate ulterior litigiilor, pe terenul ei, si cum, in baza art. 1169.civ, avea sarcina probei, suporta consecințele pe planul soluției acestui capăt de cerere.
Nici motivele de apel privind acțiunea in revendicare nu au fost apreciate ca fondate, deoarece expertiza a reținut clar, comparând actele de proprietate ale parților, începând ca hotărârea de partaj, că pârâții nu ocupă din terenul proprietatea reclamantei.
Referitor la motivul 4 de apel, instanța a reținut ca reclamanta face o confuzie privind însăși dezbaterea si soluționarea in cauza a excepției inadmisibilității. In plus, prin partajul judecătoresc, reclamanta a devenit unica proprietara a suprafeței sale de teren, iar odată cu pronunțarea cauzei Lupas contra României, nici nu mai este necesar pentru promovarea unei astfel de acțiuni aplicarea regulii unanimității, deci nu s-a contestat calitatea sa de unica proprietara.
3. Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen, motivat și timbrat, reclamanta și pârâții și.
1. Criticile formulate de reclamantă sunt în esență următoarele: hotărârea pronunțată conține motivări contradictorii, interpretări și aplicări greșite ale legii, astfel: a - în ceea ce privește reamplasarea gardului la limita celor 180 mp, în mod greșit tribunalul a omis să analizeze suplimentul 2 la expertiza efectuat în cauză, nefiind studiate complet probele administrate în cauză, iar hotărârea pronunțată cu privire la această critică nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde elemente străine cauzei; b - soluția de respingere a capătului de cerere în revendicarea suprafeței de 7 mp este greșită și se explică prin aceiași studiere incompletă a probatoriului, respectiv prin neluarea în seamă a suplimentului la expertiză; c - în aceiași ordine de idei, este greșită și soluția de respingere a cererii privind acordarea dreptului de servitute de trecere, ca urmare a analizei incomplete a probatoriului administrat, neînsușirea suplimentului 2 pct. 3.4 de expertiză și cu încălcarea disp. art. 576, 616 si 617 Cod civil, întrucât a cerut acest drept pe proprietatea pârâților, iar nu pe proprietatea sa - iar culoarul actual de trecere de 20x1, este o ieșire ineficientă și incomodă, cu grave inconveniente în ceea ce o privește, insuficientă pentru pătrunderea salvării, pompierilor sau pentru efectuarea unor operațiuni de construire; d - de asemenea, arată că este greșită și soluția instanței cu privire la cererea de obligare a pârâților de a ridica resturile depozitate pe proprietatea sa, întrucât nu există hotărâri judecătorești la care s-a referit instanța și care să fie puse în executare.
Invocă în drept cazurile de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedură civilă.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentintei în sensul obligării pârâților și la acordarea servituții de trecere conform expertizei, la retragerea și amplasarea gardurilor la limita celor 180 mp, lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului ocupat de 7 mp și obligarea pârâților la ridicarea deșeurilor de pe proprietatea reclamantei.
2. Criticile formulate de pârâți sunt în esență următoarele: instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât așa cum rezultă din sentința civilă nr. 15013/1999 a Judecătoriei Craiova de ieșire din indiviziune, dar și din autorizația de construcție 760/1999 si schița anexă, constructorul a respectat proiectul de execuție al casei, avizat de primărie. De altfel, la data pronunțării de ieșire din indiviziune, lucrările de edificare a imobilului erau demarate, fundația, demisolul și parterul fiind ridicate. Arată că au permis reclamantei accesul la strada -, cedând 20 mp (20 x 1), astfel că pe latura de nord nu se mai regăsește distanța legală de 1,90.
Mai susțin că și în situația în care vederea este directă la de trecere care este proprietatea reclamantei, aceasta nu este prejudiciată având în vedere destinația aleii și faptul că nu este folosită pentru desfășurarea unor activități sau pentru edificarea unor construcții. Totuși, arată că vederea pe această latură este piezișă, astfel că distanța de 0,6 legală, este respectată. Învederează că pe latura de vest a proprietății, situația este aproape identică, datorită faptului că reclamanta a pus în vedere pârâților să mute gardul, fapt ce explică pierderea a 0,58 ml din lungimea terenului și excedentul de teren de 13,6 mp pe care îl deține reclamanta.
Invocă în drept cazul de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate, respingerea apelului reclamantei și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată în primă instanță.
Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare la recursul pârâților, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Arată că susținerea acestora în sensul că la data partajului construcția era parțial edificată, nu este reală, aducând argumente în acest sens.
De asemenea, recurenții pârâți au formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia și reiterând susținerile din propria cerere de recurs.
Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea pârâților, arătând că aceștia nu sunt îndreptățiți la o suprafață mai mare de 180 mp cumpărată și că plusul de teren existent la reclamantă nu justifică respingerea cererii în revendicare. În ceea ce privește servitutea de trecere, reiterează argumentele din cererea de recurs și mai arată că pârâții au cumpărat de la în vârstă de 86 de ani, fără să-i informeze pe ceilalți trei coproprietari și fără ca în prealabil să se sisteze indiviziune.
S-au depus: taxă timbru, delegații și chitanțe avocațiale, copii înscrisuri existente la dosar (raport expertiză, supliment, schițe anexă, contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, autorizație construire, încheiere CF), planșe fotografice și copie raport expertiză cu schiță anexă realizat în partaj - dosarul fiind atașat).
Recurenții pârâți au depus concluzii scrise.
Înainte de a fi analizat fiecare recurs în parte, precum și fiecare motiv de recurs, apar necesare următoarele precizări, cu privire la evoluția istorică a drepturilor de proprietate asupra imobilului și cu privire dispozițiile legale aplicabile în recurs - cale extraordinară de atac:
- Imobilul în litigiu a aparținut în proprietate unui singur proprietar (familie), nefiind stăpânit la origine, în indiviziune. După decesul autorului, cei doi descendenți ( reclamantei și tatăl acesteia), au realizat un partaj voluntar autorizat (1971), fiind împărțit în loturi fizice ca unități locative distincte, numai imobilul construcție, terenul rămânând în indiviziune. reclamantei a primit în lot primele camere aflate la stradă și teren în indiviziune 180 mp, iar tatăl reclamantei camerele aflate în continuare și diferența de teren de 259 mp în indiviziune, pe latura de nord a proprietății în paralel cu construcția, fâșia de teren aflată în indiviziune, era folosită ca acces la stradă. În concluzie, față de suprafața și dimensiunile terenului (1o m la stradă), de amplasamentul construcției, s-a apreciat în anul partajului voluntar, că terenul nu este comod partajabil în natură. De subliniat, că imobilul nu a avut niciodată două ieșiri la calea publică, a avut dintotdeauna o singură ieșire la calea publică - la est, iar la vest s-a învecinat cu familia, ulterior cu proprietate de stat și în timpul procesului din nou cu familia.
După demolarea construcției, terenul a fost preluat de stat, ulterior retrocedat tot în indiviziune, iar cota parte de teren de 180 exprimată nu în fracție, ci în mp - apreciată ca fiind amplasată fizic (ca folosință) la stradă în zona în care era aferentă camerelor primite în lotul fizic de către reclamantei și a fost înstrăinată ca atare pârâților prin contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.
Imobilul a făcut ulterior, obiectul unui partaj judiciar, prin. 15013/1999, definitivă și irevocabilă, opozabilă părților din prezenta cauză (coindivizari la momentul partajului - inclusiv pârâții), nefiind apelată pe fond de niciuna din părți, făcând obiectul controlului judiciar numai încheierea prin care s-a respins o cerere de îndreptare eroare materială, privind întinderea suprafeței de teren și vecinătatea la vest. În acest dosar, s-a realizat o expertiză necontestată de părți cu o singură variantă de lotizare și potrivit acestei hotărâri, configurația terenului primit în lotul fizic, al reclamantei de astăzi fiind clară în ceea ce privește existența fășiei de teren la latura de nord, de 20 mp - 20x1, dată în lotul fizic al acesteia cu destinație de acces la stradă, aceasta fiind singura ieșire la calea publică.
Autorizația de construire eliberată pârâților, a cărei documentație tehnică se referă și la planul de amplasament al construcției, este anterioară sentinței pronunțată în partaj, iar în procesul de împărțeală judiciară nu s-a solicitat un punct de vedere de specialitate din perspectiva unor documentații de urbansim, care să ateste masura în care terenul se pretează la o împărțire în natură care să permită tuturor proprietarilor să-l exploateze corespunzător în raport cu destinația pe care o înțeleg să o dea fiecare lotului respectiv.
- Potrivit art. I pct. 106 din OUG 138/2000 privind modificarea codului d e procedură civilă, Capitolul II "Recursul" al Titlului IV - ordinare de atac, din Cartea a II -a, a devenit Capitolul I - Recursul, al Titlului V - extraordinare de atac - Cartea a II -
Cu alte cuvinte, recursul a devenit din cale ordinară de atac, o cale extraordinară de atac.
Totodată, prin OUG 138/2000 art. I pct. 112, s-au abrogat dispozițiile art. 304 pct. 11 cod procedură civilă, potrivit cărora era posibilă reformarea unei hotărâri judecătorești atunci când aceasta se întemeia pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
De asemenea, disp. art. 304 pct. 10 cod procedură civilă, potrivit cărora era supusă recursului hotărârea pronunțată în condițiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, au fost abrogate prin art. I pct. 49 din Legea 219/2005 privind aprobarea OUG 138/2000 de modificare a codului d e procedură civilă.
În aceiași ordine de idei, se impune a se sublinia și modificarea legislativă operată prin art. I pct. 7 al Legii 195/2004 de aprobare a OUG 58/2003 de modificare a codului d e procedură civilă, la nivelul aceluiași articol, în partea introductivă.
Potrivit noului text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situațiile enumerate (pct. 1 - 9), numai pentru motive de nelegalitate, spre deosebire de dispozițiile anterioare care, deși făceau distincția între motivele de casare și cele de modificare, nu distingeau între motivele de nelegalitate și cele de netemeinicie.
În concluzie, în calea extraordinară de atac a recursului, nu mai este posibilă analizarea unor motive ce vizează netemeinicia unei hotărâri judecătorești, controlul judiciar urmând a se exercita numai din perspectiva motivelor de nelegalitate, care corespund situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 cod procedură civilă.
Având în vedere toate aceste considerente preliminare, conținutul fiecărei cereri de recurs, Curtea va sistematiza criticile formulate de recurenți, va face o demarcație între acestea în funcție de criteriul nelegalității sau netemeiniciei, urmând a le analiza în consecință.
1. Recursul reclamantei este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
- Primele trei motive de recurs formulate de reclamantă și care se referă la soluțiile pronunțate în cererile având ca obiect reamplasarea gardului la limita celor 180 mp, revendicarea suprafeței de 7 mp și acordarea dreptului de servitute de trecere, în sprijinul cărora reclamanta a invocat o analiză incompletă a probatoriului administrat în cauză, respectiv nevalorificarea și neconfirmarea suplimentului 2 la raportul de expertiză administrat în primă instanță- nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, ci netemeinicia acesteia și nu se încadrează în niciunul din cazurile de recurs de casare sau modificare prev. expres și limitativ în art. 304 pct. 1 -9 Cod procedură civilă.
Astfel, reclamanta invocă faptul că proba administrată, respectiv suplimentul 2 la raportul de expertiză era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în ceea ce privește toate cele trei capete de cerere, rezultând practic faptul că proba care a stat la baza soluției a condus la o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată acesteia.
Or, cazurile de recurs de modificare prev. de art. 304 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă, au fost abrogate - așa cum s-a arătat în precedent și vizau netemeinicia unei hotărâri judecătorești, iar nu nelegalitatea acesteia.
Mai mult, în fața instanței de apel, părțile nu au solicitat suplimentarea sau refacerea probatoriilor, nu s-a apreciat ca incident în cauză art. 292 alin. 1 teza finală - cu privire la necesitatea unor probe ce ar fi rezultat din dezbateri, astfel că tribunalul în raport cu disp. art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, a verificat în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și a valorificat probele administrate în cauză, respectiv proba cu expertiza tehnică de specialitate, apreciindu-se implicit asupra inutilității suplimentului la expertiză invocat și asupra limitelor în care se confirmă raportul de expertiză din perspectiva reflectării de această probă, a stării reale de fapt.
Or, în raport cu starea de fapt, stabilită definitiv de instanța de apel - instanța superioară de fond și în lipsa unor înscrisuri noi depuse în recurs în condițiile art. 305 Cod procedură civilă, care să conducă la o reconfigurare a stării de fapt, cu privire la:întindereasuprafețelor de teren deținute de părți în raport cu dreptul fiecăruia,amplasarea garduluipe latura de vest a proprietății pârâților șisituația imobilelordin perspectiva neimpunerii unei sarcini ca servitute de trecere pentru uzul și utilitatea imobilului reclamantei prin lărgirea pe terenul pârâților, căii de acces existente aparținând în prezent reclamantei, având în vedere existența unei ieșiri la calea publică - Curtea nu poate să constate decât o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale aplicabile în cadrul acțiunilor în realizarea dreptului de proprietate și a dreptului de servitute de trecere, în cazul dedus judecății.
Așa cum s-a arătat în precedent, pe latura de vest imobilul nu a avut ieșire la calea publică, astfel că susținerea reclamantei în sensul că terenul a devenit înfundat după restituirea terenului (proprietate de stat - domeniu public), familiei, nu este reală.
Așadar, chiar dacă actuala cale de acces nu este suficientă decât pentru trecere cu pasul, imobilul reclamantei se află într-o asemenea situație lucrurilor și prin fapta sa, nefiind posibilă lărgirea căii de acces prin acordarea unui drept de servitute de trecere pe terenul pârâților față și de amplasamentul construcției, fără a-i prejudicia pe aceștia.
Întrucât, într-o interpretare echitabilă, se poate considera că foștii copărtașii, procedând la partajul judiciar al bunului indiviz, au înțeles fiecare să se oblige față de ceilalți să garanteze folosința liniștită și completă a bunurilor ce le sunt atribuite prin efectul împărțelii; admițând o asemenea interpretare, se poate cu temei concluziona că, nesolicitarea la momentul partajului de către copărtașul în lotul căruia a căzut așa zisul loc înfundat, lipsește de fundament o cerere ulterioară de acordare a dreptului de trecere, poziția procesuală de atunci rezidând din voința implicită și prezumată a părții de a accepta situația rezultată și neschimbată în prezent.
Într-adevăr, este socotit înfundat și acel fond care, deși nu este în totalitate înfundat, are o ieșire insuficientă, astfel încât folosința sa nu s-ar putea face în mod corespunzător, ori când ieșirea directă existentă ar aduce inconveniente grave.
Dar, trebuie subliniat faptul că, pentru a se putea pretinde un drept de trecere peste fondul vecin, înfundarea fondului dominant să nu fie opera proprietarului acestuia, cu alte cuvinte să fie străină de orice activitate a sa.
În cazul în care însă, înfundarea este rezultatul unei anume conduite ori neprevederi a proprietarului însuși, cum ar fi, de exemplu conduita procesuală în partaj, el nu mai este îndreptățit să solicite un drept de trecere peste terenul vecinului său.
În speță, așa cum au reținut instanțele de fond, terenul deținut de reclamantă nu este înfundat, ieșirea la calea publică îi este asigurată direct din terenul proprietatea sa, mai exact din culoarul de trecere, spre stradă.
Ceea ce nu are însă reclamanta, este posibilitatea de a ajunge, cu autovehiculul ori vehicul cu tracțiune, în partea de teren proprietatea sa aflată la vest de pârâți, deoarece lățimea culoarului este de numai 1,00.
Așadar, reclamanta solicită, în realitate, oad oua ieșire la calea publică, prin dublarea culoarului său, peste terenul pârâților, pentru a putea exploata partea de teren rămasă în spatele casei acestora.
Întrucât, așa cum s-a arătat, situația existentă se datorează conduitei procesuale în partaj a reclamantei, care și-a lăsat înspre terenul rămas în spatele casei un culoar insuficient pentru trecerea autovehiculului ori vehiculului cu tracțiune, nu mai este îndreptățită să pretindă de la pârâți - vecini - trecerea peste terenul proprietatea acestora.
- În ceea ce privește critica nr. 2 de la pct. a, care se referă la faptul că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde elemente străine cauzei, este apreciată ca nefondată.
Critica din apel ce vizează soluția dată asupra cererii de reamplasare a gradului de către pârâți la limita suprafeței de 180 mp. este analizată punctual și distinct de celelalte motive de apel, iar instanța arată clar și fără echivoc, raportat la probele administrate în cauza de față, considerentele care au stat la baza soluției îmbrățișate, în sensul că reclamanta nu înregistrează teren în minus care să se regăsească la pârâți ca plus.
În orice caz, motivarea unei hotărâri judecătorești potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, este o cerință legală ce nu vizează volumul unei hotărâri judecătorești, ci conținutul acesteia.
Astfel, condițiile procedurale privind motivarea hotărârii sunt îndeplinite, chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de apelanta reclamantă, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.
- Ultima critică referitoare la greșita soluționare a cererii având ca obiect ridicarea de către pârâți a resturilor depozitate pe proprietatea sa, este de asemenea, nefondată.
Pe de-o parte, în mod judicios tribunalul a păstrat soluția primei instanțe de respingere a acțiunii în această privință, cu motivarea principial corectă că problema invocată de către reclamantă a mai făcut obiectul unui litigiu anterior finalizat cu pronunțarea unor hotărâri judecătorești, astfel că reclamanta era în măsură să-și valorifice până la capăt eventualul drept câștigat, prin punerea în executare hotărârii judecătorești, dacă cererea sa a fost admisă. Dar, procesul penal anterior, la care s-a alăturat și acțiunea civilă, este adevărat că nu s-a finalizat printr-o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi pusă în executare silită, ci s-a finalizat cu respingerea cererii privind ridicarea de către pârâți resturilor provenite din construcții, carămasă fără obiect, întrucât pârâții și-au executat obligația în cursul procesului. Hotărârea penală a rămas definitivă prin respingerea recursurilor. Nu are relevanță împrejurarea că recursul reclamantei a fost respins ca tardiv.
Prin urmare, soluția tribunalului în această privință este corectă, judecata de astăzi nu poate să o contrazică pe cea anterioară fie și desfășurată într-un proces penal, iar raționamentul reprezintă transpunerea în cauză a disp. art. 1201 cod civil și art. 163 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe.
Pe de altă parte, în măsura în care cererea reclamantei viza resturi sau deșeuri din construcție, altele decât cele care au făcut obiectul unei judecăți anterioare, corect a făcut tribunalul aplicarea disp. art. 1169 Cod civil, potrivit cărora reclamanta era ținută să facă dovada celor cerute în fața instanței, respectiv a formulării unei cereri noi, alta decât cea care a făcut obiectul laturii civile în procesul penal.
2. Recursul pârâților este fondat și se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Într-adevăr, potrivit art. 612 Cod civil - nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere, nici balcoane sau alte asemenea asupra proprietății îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanță de 19 decimetri între zidul pe care se deschid aceste vederi și proprietatea vecină.
Deci, legea a înțeles să restrângă dreptul de a deschide ferestre de vedere spre proprietatea vecinului, dacă nu sunt îndeplinite unele condiții privind distanța, dar nu și dreptul de a practica deschideri pentru aer și lumină, la orice înălțime și distanță de fondul vecin, deoarece acestea constituie un atribut al dreptului de proprietate și nu sunt de natură să aducă vreun prejudiciu vecinului.
Prin urmare, în speță, în mod greșit - față de starea de fapt reținută de instanțele de fond, au fost obligați pârâții să transforme (să desființeze) toate ferestrele de vedere pelatura de vest, la toate nivelele construcției, întrucât gardul existent în prezent pe această latură a proprietății pârâților - ținând seama și de înălțimea acestuia, este de natură să obtureze vederea prin deschiderile practicate de la nivelul S (subsol) și P (parter), urmând ca numai ferestrele de vedere practicate la etaj și mansardă, să fie desființate sau transformate în ferestre de lumină.
Cerința prev. de art. 612 se referă deci, numai la ferestrele de vedere, dar nu și la deschiderile pentru aer și lumină, care se pot practica la orice înălțime și distanță de fondul vecin, ca unele care se consideră că nu aduc prejudicii proprietarului acelui fond.
În acest mod se respectă și dreptul de proprietate privată al reclamantei, fără a fi în vreun fel prejudiciată și nu se operează nici o restrângere excesivă a prerogativelor dreptului de proprietate de care trebuie să se bucure și pârâții.
În ceea ce privește ferestrele practicate pelatura de nord, Curtea apreciază nu se impune desființarea sau transformarea acestora în ferestre de aer sau lumină, pentru următoarele considerente:
.Este adevărat că dispozițiile legale citate instituie o garanție a exercitării depline a dreptului de proprietate, independent de existența sau nu a prejudiciului care, în condițiile nerespectării distanței legale sau în lipsa consimțământului vecinilor, nu trebuie dovedit.
Dar, potrivit art. 576 Cod civil, servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având alt stăpân.
Prin urmare, și instituirea servituții de vedere ca servitute legală nu operează pentru satisfacerea impersonală a unor interese abstracte și în scopul salvgardării legii, ci în scopul concret al și utilității imobilului asupra căruia poartă dreptul de proprietate privată al unei persoane.
Or, în cauză Curtea nu poate să nu țină seama, în raport cu rațiunea legiuitorului, de destinația exclusivă, respectiv utilitatea fâșiei de teren aflată la o distanță mai mică decât cea legală, respectiv aceea de culoar de trecere, pe care nu se desfășoară alte tipuri de activități private și care ar reclama protecție, avându-se în vedere configurația terenurilor rezultată în urma partajului, respectiv situația obiectivă creată în urma sistării indiviziunii, dimensiunile, poziționarea și modul cum s-a născut dreptul exclusiv de proprietate al reclamantei asupra terenului respectiv - în baza partajului judiciar indicat în precedent.
Se justifică, față de aceste elemente, concluzia potrivit căreia, nu este necesară desființarea sau transformarea ferestrelor de vedere practicate în zidul dinspre nord, deci impunerea unei sarcini pârâților pentru uzul și utilitatea imobilului reclamantei, ale cărei prerogative ale dreptului de proprietate nu sunt știrbite, în sensul că exercitarea dreptului în privința terenului său nu este împiedicată sau incomodată în vreun fel.
În caz contrar, Curtea apreciază că o astfel de sarcină ar fi disproporționată, iar limitarea în exercitarea dreptului de proprietate al pârâților, ar fi excesivă, deci nerezonabilă, fiind necesară păstrarea unui echilibru just între cele două drepturi de proprietate aflate în conflict, dar garantate în egală măsură de lege.
Acestea sunt considerentele în baza cărora, se va respinge ca nefondat recursul reclamantei în baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedură civilă și se va admite ca fondat recursul pârâților, potrivit art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se va modifica în parte decizia în sensul că vor fi obligați pârâții să închidă (desființeze) sau să transforme în ferestre de lumină, numai ferestrele de vedere de la etaj și mansardă de pe latura de vest a imobilului acestora.
Va menține restul dispozițiilor deciziei.
Având în vedere soluția pronunțată, culpa procesuală a recurentei reclamante și disp. art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurenta reclamantă către recurenții pârâți la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, în limita a ceea ce s-a cerut și dovedit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.520 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Admite recursul pârâților și formulat împotriva deciziei civile nr.520 din 22 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Modifică în parte decizia în sensul că obligă pârâții să închidă (desființeze) sau să transforme în ferestre de lumină numai ferestrele de vedere de la etaj și mansardă de pe latura de vest a imobilului acestora.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Obligă recurenta reclamantă către recurenții pârâți la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
4 ex/05.06.09
Tehn.red.
apel
fond C
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Paula Păun
