Obligație de a face. Decizia 633/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 633
Ședința publică de la 25 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanții - - și împotriva deciziei civile nr.154 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți Primarul comunei și Primăria comunei, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocat pentru recurenții reclamanți - - și lipsind intimații pârâți Primarul comunei și Primăria comunei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
Avocat, pentru recurentul reclamant, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat moral, în raport de care a pus concluzii se admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, iar pe fond admiterea acțiunii precizate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 2338/CAF/2006, reclamantele - și escu au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei și Primarul comunei, obligarea acestora să soluționeze notificările nr. 28/N/2002 și 1675 N/2001 prin dispoziție motivată, și obligarea la plata de despăgubiri pentru daunele materiale și morale cauzate.
Prin sentința civilă nr.46/18 ianuarie 2007, Tribunalul Dolj Secția contencios Administrativ și Fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
La termenul din data de 25 septembrie 2007 creditoarele au formulat precizare a acțiunii introductive, arătând că solicită obligarea debitorilor Primăria comunei și Primarul comunei la plata unei amenzi civile de 500.000 lei pe zi de întârziere în favoarea statului, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu în baza art. 5803cod procedură civilă.
Au mai arătat creditoarele că prin sentința civilă nr. 565 pronunțată la data de 06.06.2005 în dosar nr. 1619/2005 de Tribunalul Dolj, rectificată prin încheierea din 21 iulie 2005 Tribunalului Dolj, s-a admis în parte cererile lor în contradictoriu cu pârâta Primăria, fiind obligată aceasta să soluționeze notificările nr. 1675/N/2001 și 28/N/2002 prin dispoziție motivată.
Prin sentința civilă nr. 13867 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea precizată formulată de reclamantele -- și escu, împotriva pârâților Primarul comunei și Primăria comunei, ca neîntemeiată, instanța reținând că debitorii și-au executat voluntar obligația stabilită prin titlul executoriu.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele criticând-o pentru nelegalitate, întrucât potrivit art. 580/3 pr.civ. dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită de o altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile.
Prin decizia civilă nr.154 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins, ca nefondat, apelul.
Instanța de apel motivat că este corectă soluția de respingere a acțiunii întrucât, așa cum corect a reținut prima instanță - pârâții și-au executat voluntar obligația stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.565/2005 a Tribunalului Dolj, fiind emisă dispoziția nr.276/2006 prin care s-au soluționat cele două notificări ale reclamantelor anterior promovării acțiunii.
Criticile formulate de apelante sub aspectul modului de soluționare a notificărilor prin dispoziția susmenționată s-au înlăturat întrucât exced obiectului cauzei de față, iar cele privitoare la neexaminarea solicitării de despăgubiri ca fiind cereri noi cu care nu s-a investit prima instanță - în fața căreia s-au solicitat doar amenzi civile în temeiul art.5803pr.civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele invocând art.304 pct.7,8 și 9 pr.civ.
Recurentele au susținut că prin dispoziția nr.296/2006 nu s-au soluționat efectiv notificările lor, întrucât prin această dispoziție s-a propus doar acordarea unor titluri de despăgubiri - iar până în prezent nu au primit aceste despăgubiri întrucât nu a fost înaintată dispoziția la Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților și nici nu s-a comunicat reclamantelor dispoziția.
Au mai arătat că deși au solicitat teren agricol în baza Legii 247/2005 nu s-a emis adeverință sau alte acte în acest sens și nici nu au fost puse în posesie.
O altă critică adusă deciziei se referă la nerespectarea de către instanță a Deciziei nr.XX din 12.12.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie conform art.329 alin.3 pr.civ. - prin care s-a statuat asupra admisibilității acțiunii în daune cominatorii (în condițiile reglementării obligației debitorilor la plata de amenzi civile - prin art.5803pr.civ.) și posibilitatea de punere în executare silită a hotărârii privitoare la daune cominatorii.
Recursul este nefondat.
Instanța de apel a reținut corect executarea voluntară a sentinței civile nr.565 din 6 iunie 2005 Tribunalului Dolj, așa cum a fost rectificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 21 iulie 2005 aceleiași instanțe.
Prin această sentință a fost obligată pârâta Primăria să soluționeze notificările nr.1675/N/2001 și 20/N/2002 formulate de reclamantele din prezenta cauză - fără ca instanța să se pronunțe și asupra modalității de soluționare a acestor notificări - respectiv asupra posibilității de restituire în natură a imobilelor sau asupra măsurilor reparatorii în echivalent.
Pârâta a emis dispoziția nr.296 din 20 noiembrie 2006 prin care a soluționat ambele notificări - ce privesc același imobil (casă cu 8 camere din localitatea ) prin care a propus acordarea de titluri de despăgubiri către reclamante întrucât imobilul nu mai există fizic.
Titlurile de despăgubiri sunt prevăzute ca măsuri reparatorii prin art.1 alin.2 din Lg.10/2001.
Comunicarea dispoziției prezintă însemnătate doar sub aspectul curgerii termenului de contestare și de punere în executare a dispoziției nu și în privința executării sentinței nr.565/2005 a Tribunalului Dolj.
Reclamantele au posibilitatea să conteste pe cale separată această dispoziție în condițiile în care apreciază injustă modalitatea de soluționare a celor două notificări.
În cadrul speței de față nu se poate cenzura legalitatea dispoziției, instanța fiind investită să cerceteze doar dacă această dispoziție răspunde celor două notificări.
Cum prin notificări s-au solicitat măsuri reparatorii doar pentru un imobil construcție, nu se pot examina nici aspectele privitoare la nerestituirea unor suprafețe de teren solicitate în temeiul Legii 247/2005 pentru că într-adevăr acestea exced cadrului procesual.
Instanțele au soluționat corect și capătul doi al cererii.
Prin sentința nr.565 din 06.06.2005 a Tribunalului Dolj nu s-a admis și capătul de cerere privind obligarea Primăriei la daune cominatorii - instanța motivând că acest mijloc de constrângere a unității deținătoare de a soluționa notificările în termen nu este prevăzut de Legea 10/2007.
Prin urmare, această sentință nu este o hotărâre prin care s-au acordat daune cominatorii - susceptibilă de executare silită la cererea creditorului - în limita daunelor interese dovedite - pentru a se putea pune în discuție obligativitatea Deciziei nr.XX din 12 decembrie 2005 Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, prin acțiunea de față, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata unor amenzi civile în temeiul art.5803pr.civ.
Aceste amenzi civile se plătesc pe viitor pe baza hotărârii instanței dar numai în ipoteza în care debitorul nu și-a executat o obligație care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, ori în speță corect instanțele au reținut că pârâta și-a îndeplinit obligația de a soluționa notificările reclamantelor după cu s-a arătat mai sus.
Față de toate aceste considerente, nu se constată temeiuri de casare sau de modificare a deciziei, urmând ca în baza art.312 pr.civ. să se respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții - - și împotriva deciziei civile nr.154 din 26 martie 2008, pronunțată de tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți Primarul comunei și Primăria comunei, având ca obiect obligația de a face.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 August 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
02.09.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Sorin Drăguț, Stela Popa