Obligație de a face. Decizia 639/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVIL
DECIZIA CIVIL NR. 639/
Ședința public din 11.11.2008
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu judector
Judector - - -
Judector - - -
Grefier -
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de ctre pârâta G, împotriva deciziei civile nr. 242 din 13.05.2008 pronunțat de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâții și, în acțiunea civil având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal a rspuns pentru intimata-reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale depus la dosarul cauzei, lips fiind prțile.
S-a fcut referatul cauzei, în sensul c: procedura este legal îndeplinit; este primul termen de judecat în recurs; recursul este motivat și timbrat; s-a solicitat judecarea cauzei în lips conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 pr.civ.
Aprtorul intimatei-reclamant, avocat, precizeaz c nu are alte cereri de formulat în cauz.
Curtea, având în vedere c în cauz nu mai sunt cereri de formulat, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în combaterea recursului promovat de pârâta SC SA
Aprtorul intimatei-reclamant, avocat, solicit respingerea recursului, ca nefondat cu obligarea recurentei-pârât la plata cheltuielilor de judecat, conform chitanței depus la dosarul cauzei. Motivul pentru care s-a formulat prezentul recurs nu poate fi reținut, argumentele acestui motiv de recurs conduc la chestiuni de fapt neîncadrându-se în dispozițiile prevzute de art. 304 Cod procedur civil.
CURTEA
Asupra recursului civil de faț,
Examinând actele și lucrrile dosarului, constat urmtoarele;
Prin cererea înregistrat pe rolul Judec toriei Galați sub nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții, și SC SA, obligarea la refacerea construcției proprietatea sa din G, str. -. - nr. 40, sub sancțiunea plții de daune cominatorii de 50 lei/zi întârziere.
În motivarea cererii a artat c este proprietara imobilului menționat, dobândit prin moștenire legal, conform certificatului depus la dosar.
La data de 23.02.2001, a vândut pârâtului o suprafaț de 72. și pe acest teren pârâtul a ridicat o cldire. Ca urmare a executrii necorespunztoare a lucrrilor de construcție, imobilul proprietatea reclamantei a suferit deteriorri.
A fost sesizat Inspectoratul de Stat în Construcții G care a stabilit c deteriorrile la imobilul proprietatea reclamantei se datoreaz efecturii necorespunztoare a lucrrilor la cldirea pârâtului.
Pârâții deși au cunoscut acest fapt și s-au angajat s refac imobilul proprietatea reclamantei, nu au mai dat curs acestei obligații asumate.
Pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtei SC SA G, artând c aceast societate este responsabil de efectuarea necorespunztoare a lucrrilor ce au produs prejudicial reclamantei.
Judec toria Galați prin sentința civil nr. 8609/16.11.2007 a admis în parte acțiunea și cererea de chemare în garanție.
A obligat pe pârâta-chemat în garanție SC SA G s refac construcția proprietatea reclamantei, așa cum se gsea înainte de începerea construcției pârâtului, sub sancțiunea plții de daune cominatorii în sum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la rmânerea definitiv a hotrârii și pân la terminarea lucrrilor.
A obligat pe pârâta-chemat în garanție la plata sumei de 2360,30 lei cheltuieli de judecat ctre reclamant.
Pentru a pronunța aceast hotrâre instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauz c prejudicial suferit de reclamant a fost dovedit, existând legtur de cauzalitate între fapta pârâților și prejudicial suferit de reclamant.
Potrivit raportului de expertiz instrumentat în cauz, imobilul proprietatea reclamantei a suferit deteriorri cauzate de faptul c lucrrile efectuate de SC SA nu au fost executate în mod corespunztor.
De altfel, prin sentința civil nr. 2000/13.04.2004 a Judec toriei Galați, s-a reținut c din cauza efecturii necorespunztoare a lucrrilor la imobilul pârâtului, acesta a fost obligat s refac și cldirea numitei, cu care imobilul pârâtului se învecineaz.
Aprrile pârâtei-chemate în garanție potrivit crora deteriorrile s-au datorat solului, nu au fost primate deoarece SC SA, ca și constructor, trebuia s-și ia toate msurile de prevedere pentru a efectua lucrrile în așa fel încât s nu afecteze imobilele din vecintate.
De altfel, și Inspectoratul Județean în Construcții Gac onstatat executarea necorespunztoare a lucrrilor la construcția pârâtului, iar prin actul de control din 1.09.2004, depus la dosar, pârâtul și administratorul SC SA s-au obligat s efectueze reparațiile la imobilul proprietatea reclamantei.
Cum pârâtul, la rândul su, a chemat în garanție pe SC SA G, formulând practic o acțiune în regres în același cadru procesual, faț de aceast situație instanța de fond a admis în parte acțiunea principal și cererea de chemare în garanție, obligând direct pe pârâta-chemat în garanție, s refac construcția proprietatea reclamantei.
În sarcina pârâtei-chemate în garanție au fost stabilite și daune cominatorii, dat fiind faptul c aceasta știa din data de 09.2004 c lucrarea nu este corespunztoare și chiar s-a angajat s efectueze lucrrile de reparații, fr s se mai întâmple acest lucru.
Împotriva acestei hotrâri a declarat apel pârâta chemat în garanție SC SA
Aceasta a criticat hotrârea primei instanțe pe motiv c nu sunt întrunite condițiile rspunderii civile delictuale.
În primul rând nu exist culpa societții pentru prejudicial produs reclamantei, exist chiar o cauz de exonerare a rspunderii, aceea a consimțmântului pârâtului prin asumarea riscului producerii unui prejudiciu, așa cum rezult din autorizația de desființare nr. 2050/30.07.2001 cât și din autorizația de construcție nr. 1368/30.09.2002, ambele eliberate de Primria Municipiului
Mai mult, susține apelanta, o dovad în plus c execuția lucrrilor s-a fcut corespunztor este și procesul-verbal al Inspectoratului Județean în construcții G nr. 293/FA/17.03.2003.
Nu exist legtur de cauzalitate între prejudicial produs și execuția lucrrilor care s-a fcut dup un proiect asumat de pârâtul.
Pe de alt parte, cum prejudicial trebuie s fie o consecinț direct a faptului generator, ori în cauz nu exist acest fapt generator, nu poate exista nici prejudiciu.
Hotrârea apelat mai este criticat și sub aspectul reținerii daunelor cominatorii.
Pentru motivele invocate s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a hotrârii apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Prin decizia civil nr. 242 din 13 mai 2008, Tribunalul Galați - Secția civil, a respins ca nefondat apelul declarat de ctre pârâta G, obligând-o totodat la plata cheltuielilor de judecat ctre intimați.
Pentru a pronunța aceast soluție, Tribunalul a reținut urmtoarele:
Cu înscrisurile depuse la dosar s-a fcut dovada c avarierea imobilului din G,- - proprietatea reclamantei, s-a produs ca urmare a lucrrilor executate de SC SA G pentru pârâtul. Acesta a primit autorizație pentru construirea unei locuințe în locul alteia, aflat în stare avansat de degradare, pentru care s-a obținut autorizație de desființare.
Și expertiza instrumentat la fond a evidenția legtura de cauzalitate între deteriorarea imobilului reclamantei - vecin cu construcția pârâtului și efectuarea necorespunztoare a lucrrilor executate de SC SA
Așa fiind, nu poate fi primit susținerea apelantei în sensul c nu exist fapta ilicit, nu exist prejudiciu, nu exist legtur de cauzalitate, nu exist culp.
Toate acestea au fost dovedite, așa încât, în mod corect prima instanț a reținut rspunderea societții care a efectuat lucrrile, în temeiul art. 1000 al. 1 Cod civil.
Aprarea apelantei referitoare la asumarea riscului producerii unor eventuale daune, de ctre pârâtul, nu o exonereaz de rspundere cât vreme lucrrile de construcție au fost fcute de aceasta, care avea obligația s ia toate msurile de protejare a proprietților vecine.
De altfel, în virtutea acestei obligații a și fost admis cererea de chemare în garanție, apelanta cumulând calitatea de pârât cu cea de chemat în garanție, motiv pentru care a și fost obligat la refacerea imobilului - proprietatea reclamantei.
Cât privește obligarea la plata de daune-cominatorii, acestea au fost prevzute ca un mijloc de constrângere a apelantei, spre aod etermina s-și execute obligația ce-i revine.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta G, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma aplicrii greșite a dispozițiilor legale referitoare la rspunderea civil delictual, critic prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedur civil.
Susține pârâta, în dezvoltarea motivelor de recurs, c greșit s-a dat eficienț în speț disp.art. 1000 alin. 1 cod civil întrucât asumarea riscului producerii unor daune, de ctre, conduce la exonerarea de rspundere pentru lucrrile efectuate de ea, la imobilul aflat în imediata vecintate a proprietții reclamantului.
Invoc recurenta c nu poate fi reținut culpa sa în executarea lucrrii ( ce a generat deteriorarea imobilului reclamantului) întrucât beneficiarul lucrrilor executate de ea, respectiv numitul, a consimțit la asumarea riscului producerii unui prejudiciu - conform Autorizației de desființare nr. 2050/30.07.2001 și Autorizației de construcție nr. 13689/30.10.2002 - ambele eliberate de ctre Primria
În acest context, în opinia recurentei, nu se poate reține nici raportul de cauzalitate între fapta ilicit și prejudiciul produs, astfel încât solicit admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondat.
Recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare pentru cele ce urmeaz;
Verificând actele și lucrrile dosarului, Curtea constat c, în urma notei de control încheiat de ctre Inspectoratul Județean de Construcții G la data de 1.10.2004, s-a dispus - în baza înțelegerii dintre pârâții A și, ca aceștia s "procedeze" la repararea cldirii reclamantei, fixându-se și un termen - 10.11.2004.
Aprarea recurentei - în sensul exonerrii de rspundere civil delictual prin asumarea riscului producerii prejudiciului de ctre beneficiarul lucrrilor executate de ea nu poate fi primit întrucât nu victima ( respectiv reclamanta ) prejudiciului a fost de acord, anterior svârșirii faptei cu modalitatea de executare a lucrrii, asumându-și astfel riscul producerii unui prejudiciu.
În plus, aceast clauz de nerespectare în materie delictual este admisibil numai pentru culp ușoar, nu și în cazul intenției ori a cuplei grave.
Cum recurenta a fost inițial de acord cu repararea prejudiciului ( constatat de altfel de ctre Inspectoratul Județean în Construcții G( orice critic privind aplicarea greșit a disp.art. 998 și 1000 alin.1 Cod civil apare ca fiind neavenit.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul, fcând în cauz aplicarea dispozițiilor art. 312 pct. 1 Cod procedur civil.
Vzând și disp.art. 274 Cod procedur civil,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul pârâtei G, împotriva deciziei civile nr. 242 din 13.05.2008 pronunțat de Tribunalul Galați, în dosarul nr-.
Oblig recurenta la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecat în recurs.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public azi, 11 2008.
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu - - - | Judector, - - | Judector, - - |
Grefier, |
Red./02.12.2008
Tehnored./ 2 exp./04.12.2008
Fond: Judec toria Galați - judector - -
Apel: Tribunalul Galați - judectori și
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa, Gabriela