Obligație de a face. Decizia 6439/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.3939/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.6439/

Ședința publică de la 11 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, prin mandatar împotriva sentinței civile nr.2635 din data de 30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.37194/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, având ca obiect:"obligația de a face - eliberare carnet de muncă."

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta, prin mandatar în baza procurii judiciare încheiată la data de 27 august 2007 la -, tradusă în limba română și depusă în dosarul de fond-fila 5 și intimatulConsiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar-fila 12.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea mandatarului recurentei, respectiv, cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S1 biroul nr.4 la data de 17.03.2008.

Mandatarul recurentei, respectiv, interpelată fiind, arată că nu are studii juridice, solicitând ca instanța de control judiciar să aibă în vedere motivele cererii de recurs dedusă judecății.

Intimatul Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, prin consilier juridic, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, în raport de prevederile art.68 alin.4 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimatul Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.

Fără cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise.

Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.2635 din data de 30.03.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, ca fiind pornită împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta, salariată începând cu data de 8.04.1985 prin decizia de transfer nr.161/1985, fiind interesată de valorificarea drepturilor sale la pensie, a formulat mai multe cereri către instituția pârâtă pentru eliberarea carnetului de muncă, care i-a comunicat sistematic aspectul că nu deține respectivul document, că nu poate întocmi duplicat, întrucât documentele care au aparținut fostului nu au fost predate instituțiilor formate ulterior, pârâta fiind succesoare în drepturi a

S-a menționat că potrivit hotărârii nr.76/1992 a Consiliului Local al Municipiului B, Regia Autonomă de Investiții și Administrație Locativă Imobiliară RA și-a încetat activitatea prin reorganizare și a trecut la Consiliul Local al Municipiului B, iar activitatea a fost preluată de către Direcția de Administrare a Fondului Imobiliar Direcția de Investiții și Centrul de Calcul, care a preluat și personalul aferent potrivit Dispoziției nr.461/7.10.1993.

S-a arătat că prin hotărârea nr.101/2001 începând cu data de 1.06.2001 a încetat activitatea Direcției Generale a Fondului Imobiliar, fiind înființat I sub autoritatea Consiliului General al Municipiului

S-a avut în vedere că, în nici unul dintre aceste acte nu se face referire la.L, astfel încât nerezultând aspectul că pârâta din cauză ar fi continuatoarea instituției la care reclamanta a fost angajată până în anul 1987, prima instanță a reținut că aceasta nu poate să stea în proces, nefiind în raporturi obligaționale față de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

S-a susținut că instanța de fond a respins greșit solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la înfățișarea tuturor actelor necesare care să dovedească succesiunea instituțiilor înființate de la. la. cu obiect principal de activitate administrarea fondului imobiliar, în condițiile în care despre "IMOBILIARA" se afirmă că a fost desființată în anul 1992, fără a se preciza când a fost înființată regia și fără a se depune la dosar actul de înființare a "IMOBILIARA", caz în care nu se poate ști dacă această din urmă societate este sau nu succesoarea

S-a arătat că atât la. cât și Consiliul General al Municipiului B și-au declinat reciproc competența de a soluționa cererea reclamantei de comunicare a locului în care se află arhiva și care este instituția care deține carnetul său de muncă ori care poate elibera un duplicat de pe acesta, iar în lipsa carnetului de muncă, dreptul reclamantei de a beneficia de pensie este evident încălcat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prima instanță a fost învestită să soluționeze cererea recurentei reclamante, având ca obiect obligarea pârâtei Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar la eliberarea carnetului de muncă al acesteia, potrivit art.40 alin.2 lit.h din Codul muncii, iar în situația în care acesta nu se găsește în materialitatea sa, la eliberarea unui duplicat al carnetului de muncă, potrivit art.9 alin.1 din Decretul nr.92/1976.

Din actele dosarului a rezultat că intimata pârâtă își desfășoară activitatea în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului B nr.101/2001, prin care s-a dispus, pe de o parte, încetarea activității Direcției Generale de Administrare a Fondului Imobiliar, direcție generală în componența aparatului propriu al Primăriei Municipiului B, iar pe de altă parte, înființarea Administrației Fondului Imobiliar, instituție publică de interes local cu personalitate juridică, sub autoritatea Consiliului General al Municipiului

Prin urmare, instanța de fond a admis judicios excepția lipsei calității procesuale a pârâtei și a respins corect acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fără a mai intra în cercetarea fondului dedus judecății, de vreme ce intimată pârâta nu este succesoare în drepturi a fostului, unitatea la care a fost angajată, ci doar a fostei Direcții Generale de Administrare a Fondului Imobiliar.

De altfel, nici fosta Direcție Generală de Administrare a Fondului Imobiliar din cadrul Primăriei Municipiului B nu este succesoarea fostului, această direcției fiind formată în anul 1993, în urma încetării activității IMOBILIARA RA, intervenită prin nr.72/1992.

Potrivit Dispoziției Primarului General nr.461/1993 activitatea IMOBILIARA RA a fost preluată de către Direcție Generală de Administrare a Fondului Imobiliar, Direcția de investiții, Centrul de calcul.

În condițiile în care din probele administrate nu a rezultat faptul că intimatul pârât Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar a preluat arhiva fostului angajator al recurentei reclamante -, Curtea reține că în sarcina acestui intimat pârât nu subzistă obligația de a elibera recurentei reclamante carnetul de muncă sau a unui duplicat al carnetului de muncă, prima instanță reținând judicios că între părți există raporturi obligaționale.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.2635 din data de 30.03.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.37194/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

11.12.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 6439/2009. Curtea de Apel Bucuresti