Obligație de a face. Decizia 6576/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4812/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6576R
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 3: Dragoș A -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenții: și SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL împotriva sentinței civile nr.4331 din 21.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, având ca obiect - obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/08.07.2009 aflată la fila 7 dosar, recurenta SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL, prin reprezentant legal și asistat de avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.-/16.11.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 13.11.2009, de către recurenta SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL, întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea comunică avocatului recurentei, un exemplar al întâmpinării.
Recurenta, prin avocat, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea dispune strigarea cauzei la sfârșitul listei pentru a da posibilitatea avocatului recurentei să ia cunoștință de întâmpinare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă recurenta, prin avocat, și recurenta SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL, prin reprezentant legal și asistat de avocat.
Recurenta, prin avocat, invocă nesemnarea recursului, declarat de recurenta SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL, la data de 08.07.2009.
Recurenta SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL reprezentant legal, legitimată în fața instanței, semnează cererea de recurs declarată la data de 08.07.2009.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea/combaterea recursurilor.
Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, precizată și completată, respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune împotriva deciziei de concediere nr.9/23.10.2007, cu cheltuieli de judecată. Cât privește recursul formulat de SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL, solicită respingerea acestuia, ca nefondat, întrucât nu poate aduce alte motive decât cele susținute la instanța de fond.
Recurenta SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL, prin avocat, solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat. În mod greșit instanța de fond a considerat tardivă acțiunea reclamantei formulată împotriva deciziei de concediere nr.9/23.10.2007, întrucât este vorba de fapt de o greșeală de redactare a acestei decizii, data corectă fiind 23.10.2008, având în vedere că la data de 06.08.2008 a fost încheiat contractul individual de muncă. Această decizie a fost înregistrată la ITM B în data de 27.10.2008. Cât privește recursul formulat de, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4331/21.05.2009 pronunțată în dosarul nr.34320/3LM/2008, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis in parte acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SRL; a respins, ca tardivă, cererea privind anularea deciziei nr. 9/23.10.2007; a anulat decizia de încetare a contractului individual de 4/19.08.2008 emisă de intimată; a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de încetare a raporturilor de munca nr.4/19.08.2008, prin reintegrarea contestatoarei în funcția și postul deținute anterior concedierii până la data de15.08.2008; a obligat intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egala cu drepturile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsită de la data încetării raporturilor de muncă și până la data 15.08.2008; a obligat intimata la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă; a respins ca neîntemeiate celelalte solicitări; a obligat parata la plata sumei 250 lei, cheltuieli de judecată, admise în parte.
Prima instanța a reținut ca între părți au existat raporturi juridice de muncă prin încheierea contractului individual de muncă nr.63/06.08.2008 (fila 9) în temeiul căruia contestatoarea a fost angajata în funcția de agent comercial, pe durata nedeterminata, începând cu data de 01.08.2008.
Intimata a emis decizia nr.4/19.08.2008 (fila 3) prin care a decis, pe baza cererii salariatei, încetarea contractului individual de munca, in temeiul art.55 lit.b din Codul muncii, decizie neînscrisa in carnetul de munca (fila 58).
Ulterior, intimata a emis o noua decizie nr.9/23.10.2007 prin care i-a desfăcut salariatei contractul individual de munca, începând cu data de 15.10.2008, pentru absente nemotivate.
Contestatoarea a atacat ambele decizii in instanța, pentru motivele arătate in acțiunea precizata.
Prima instanța s-a pronunțat numai cu privire la legalitatea si temeinicia primei decizii de încetare a contractului de munca, întrucât pentru a doua decizie de concediere, acțiunea a fost tardiv formulata.
Parata a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii in privința deciziei nr. 4/19.08.2008. Aceasta nu constituie o veritabila excepție, ci constituie o apărare pe fondul cauzei, motiv pentru care instanța nu a pus-o in discuția pârtilor.
Chiar daca parata a invocat-o in considerarea faptului ca decizia menționata nu a fost înregistrata in carnetul de munca si pe cale de consecința nu a produs efecte, instanța apreciază ca totuși aceasta a produs efecte, prin faptul ca a condus la încetarea raporturilor de munca, salariata nu a mai fost primita la serviciu si nu i s-au mai acordat drepturile salariate, calitatea de salariat încetând.
Din aceasta cauza, chiar daca, așa cum susține parata, decizia menționata a fost emisa de către un angajat al acesteia si nu a fost însușita de către societate, prezintă importanta sub aspectul faptului ca a produs o serie de efecte in privința calității de salariat a angajatei.
Astfel, salariata a susținut ca nu a formulat niciodată o cerere de încetare a contractului de munca prin acordul pârtilor, iar intimata nu a putut face dovada existentei unei asemenea cereri înregistrate la societate.
a susținut totodată ca, după emiterea primei decizii de concediere i s-a interzis accesul la locul de munca, ceea ce conduce instanța la concluzia ca, intimata a emis o decizie de încetare a raporturilor de munca întemeiata pe acordul parților, insa in realitate aceasta a fost expresia voinței unilaterale a societății, care a încercat sa i-o impună salariatei prin presiuni si amenințări.
Aceasta situație de fapt este confirmata de depoziția martorului G al intimatei care a relatat ca, in ziua de 17.08.2008 s-a prezentat la ITM cu o decizie emisa in numele societății, urmând ca reclamanta sa dea o declarație cu privire la încetarea raporturilor de munca si întrucât aceasta s-a răzgândit nu s-a mai putut completa si depune decizia respectiva.
Ca urmare, întrucât intimata nu a putut face dovada existentei unui acord de voința intre partite semnatare ale contractului individual de munca pentru încetarea relațiilor de munca, salariata contestând existenta unui asemenea acord, raporturile de munca nu puteau înceta doar pe baza voinței unilaterale a angajatorului si pe baza prevederilor art. 55 lit. b Codul muncii, motiv pentru care instanța constata ca decizia nr. 4/19.08.2008 este nelegala si urmează a fi anulata de către instanța.
Văzând si dispozițiile art. 78 alin.1 din Codul muncii, Tribunalul Bucureștia admis in parte contestația, a dispus anularea deciziei de concediere nr. 4/19.08.2008, emisa de intimata, a dispus repunerea părților in situația anterioara emiterii deciziei contestate prin reintegrarea contestatoarei in postul si funcția deținute anterior concedierii pana la data de 15.08.2008 (data de la care salariata nu s-a mai prezentat la locul de munca) si a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariate majorate, indexate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data încetării raporturilor de munca si până la data de 15.08.2008.
In privința deciziei nr. 9/23.10.2007, prima instanța a respins, ca tardiva, contestația formulata, ca urmare a admiterii excepției tardivității prin încheierea din data de 12.02.2009.
In temeiul art. 6 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de munca, care reglementează ca, modificările intervenite in executarea contractului de munca după întocmirea carnetului de munca, se înscriu in termen de 15 zile de la data producerii lor, prima instanța a obligat intimata sa efectueze mențiunile corespunzătoare in carnetul de munca al contestatoarei.
Legat de obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe perioada 12.07.2008 la zi si a orelor suplimentare efectuate în perioada 15 iulie - 15 august 2008, pentru perioada 01-15.08.2008, prima instanța s-a pronunțat deja când a obligat parata la plata despăgubirilor de la data concedierii si pana la data de 15.08.2008. Pentru acordarea acestora in continuare instanța nu se poate prezenta pentru ca altfel ar însemna sa analizeze legalitatea deciziei nr. 9/23.10.2007 in privința căreia contestația a fost formulata tardiv.
In privința perioadei 12.07.2008 - 01.08.2008, din probatoriul administrat in cauza nu a rezultat ca salariata s-ar fi prezentat la locul de munca începând cu aceasta data. In contractul individual de munca a fost menționata data de 01.08.2008, ca data a începerii raporturilor de munca, iar din depozițiile martorilor audiați in cauza nu a rezultat prestarea efectiva a muncii in perioada menționata.
Astfel, martorul Gaa rătat ca inițial părțile stabiliseră o perioada de proba la sfârșitul lunii iulie, insa nu mai cunoaște alte amănunte. Acesta a arătat ca in magazin a lucrat probabil patroana in aceasta luna, întrucât pe contestatoare nu a văzut- Martora G, a relatat ca a văzut-o pe reclamanta o singura data in cursul lunii iulie, la magazinul societății intimate.
Ca urmare, simpla împrejurare ca unul dintre martori a văzut-o pe reclamanta in magazinul intimatei o singura data in cursul lunii iulie, nu naște o prezumție suficient de puternica care sa răstoarne faptul menționat in contractul individual de munca, respectiv începerea raporturilor de munca din data de 01.08.2009.
Totodată, începând cu data de 12.07.2008 si pana la data de 15.08.2008, reclamanta a susținut si efectuarea unor ore suplimentare, care de-asemenea nu se confirma din probatoriul administrat in cauza.
Conform art. 118 alin.2 din Codul muncii, la solicitarea angajatorului, salariații pot efectua muncă suplimentară cu respectarea prevederilor art. 111 din Codul muncii (adică orele suplimentare nu pot depăși 8 ore săptămânal peste durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână), iar în temeiul art.117 alin.2 din Codul muncii, de regulă, munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului.
Art.119 din Codul muncii, instituie regula potrivit căreia munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, iar dacă această compensare nu este posibilă în termenul de mai sus, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu, corespunzător duratei acesteia.
Din întreaga reglementare, Tribunalul București arata că salariații pot efectua muncă suplimentară la solicitarea angajatorului, dar nu sunt obligați la aceasta decât în cazurile de excepție, prevăzute de lege.
Deși contestatoarea susține că a efectuat un număr de 110 ore suplimentare in perioada menționata acesta nu a făcut dovada nici a faptului că a existat o solicitarea din partea angajatorului de a presta munca în afara duratei normale a timpului de muncă și nici a faptului că ar fi solicitat în principal compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia în condițiile art. 119 alin. 1 din Codul muncii, adresându-se direct cu o cerere instanței cu acest obiect, după încetarea raporturilor de muncă la inițiativa angajatorului.
In lipsa refuzului unității de a-i acorda această compensare nu poate solicita direct instanței plata sporului pentru muncă suplimentară în condițiile art. 120 din Codul muncii.
Deși se reține de către instanță că pârâta nu a depus la dosar o evidență a orelor lucrate de reclamanta în toată perioada menționată, în lipsa unei cereri scrise și înregistrate la angajator în acest sens sau a administrării oricăror altor probe din care să rezulte efectuarea orelor suplimentare la solicitarea angajatorului și refuzul angajatorului de a compensa prin timp liber plătit orele suplimentare efectuate, aceste împrejurări nu pot fi deduse din simpla absență a acestor evidențe de la dosarul cauzei.
In plus, față de estimarea făcută de salariata pentru numărul de ore suplimentare efectuate în perioada de la data angajării și până la emiterea deciziei de concediere este greu de presupus că aceasta a efectuat intr-o perioada atât de scurta 01.08.2008-15.08.2008, un număr de 110 ore suplimentare.
Tribunalul București nu poate lua in considerare pentru determinarea orelor suplimentare o singura depoziție de martor(G ), in care s-a afirmat ca programul de lucru era de la ora 9,00 la 19,00 si in week-end de la 9,00 la 15,00, întrucât martora cunoștea aceste aspecte tot de la salariata.
Aceasta cu atât mai mult, cu cat al doilea martor audiat ( G) a relatat ca, in mod obișnuit programul de lucru este in cursul săptămânii 9,00-17,00, iar sâmbăta 9,00-14,00, necunoscând daca reclamanta a lucrat si in weekend.
Pentru motivele arătate, Tribunalul București respinge, ca neîntemeiata, cererea reclamantei vizând plata orelor suplimentare pentru perioada menționata.
In privința cererii de majorare a salariului începând cu data de 01.01.2009, in temeiul HG nr. 1051/2008, prima instanța retine următoarele: chiar daca instanța s-a pronunțat in privința legalității deciziei de încetare a raporturilor de munca nr.4/19.08.2008 si a dispus anularea acesteia, instanța nu mai poate analiza legalitatea sau temeinicia deciziei de concediere nr. 9/23.10.2007 întrucât in privința acesteia contestația a fost tardiv formulata.
Ca urmare, aceasta înseamnă ca, începând cu data de 15.10.2008 menționata in decizie, raporturile de munca dintre parți au încetat, contractul încheiat pe durata nedeterminata încetându-si valabilitatea. Aceasta înseamnă ca părțile nu mai au calitatea de angajat si respectiv angajator si nu mai sunt ținute de drepturile si obligațiile stipulate in acesta.
Din aceasta cauza, cererea contestatoarei in sensul de a fi obligata intimata sa dispună majorarea salariului acesteia începând cu data de 01.01.2009, in temeiul HG 1051/2008, este lipsita de orice suport legal sau convențional, in condițiile in care raporturile contractuale dintre parți au încetat, începând cu data de 15.10.2008.
Pentru aceste motive Tribunalul Bucureștia respins si aceasta cerere, ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenții și SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:
Recurenta reclamanta a solicitat modificarea in parte a sentinței recurate, in sensul admiterii in totalitate a acțiunii, așa cum a fost formulata, precizata si completata la instanța de fond, respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune împotriva deciziei de concediere nr. 9/23.10.2007, obligarea paratei la cheltuieli de judecata ocazionate de recurs.
Deși, in mod legal, instanța de fond dispune reîncadrarea sa in munca prin anularea deciziei de concediere nr. 4/19.08.2008, instanța de fond in mod greșit a dispus: obligarea paratei doar la plata salariului cuvenit pentru o singura zi, respectiv 15.08.2008, in loc de plata integrala a salariului, de la data angajării (01.08.2008) pana la data reintegrării efective in munca, admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune împotriva deciziei de concediere nr. 9/23.10.2007, neobligarea paratei la majorarea salariului la 720 RON brut începând cu 01.01.2009, conform HG nr. 1051/2008, înlocuirea nelegala a martorului paratei, cenzurarea contractului de asistenta juridica încheiat cu apărătorul meu ales, reducând la J, de la 500, la 250 de lei, valoarea cheltuielilor de judecata acordate drept onorariu plătit avocatului.
Instanța de fond dispune in mod greșit obligarea paratei doar la plata salariului pentru o zi, respectiv 15.08.2008, deși constata nulitatea Deciziei de concediere nr.4/19.08.2008, dar si faptul ca parata nu a plătit niciodată nici un leu. Or, odată ce se stabilește ca prin aceasta decizie raporturile de munca nu au încetat si instanța de fond dispune repunerea in situația anterioara, respectiv reîncadrarea sa in munca, parata in mod legal trebuie obligata la plata drepturilor salariale integral pana la data efectiva a reîncadrării in munca, conform cererii completatoare din 12.02.2009.
Mai mult, instanța de fond nu înțelege sa interpreteze corect propriile constatări.
La 12.02.2009, instanța de fond admite cererea de rectificare a incheierii din data de 04.12.2009, in sensul de a se retine ca cea de a doua decizie de concediere contestata, respectiv decizia nr. 9/23.10.2007, este din 2007, si nu din 2008, asa cum susținea parata.
In aceste condiții, instanța de fond se contrazice singura, când, deși constata ca decizia 9/23.10 este datată in anul 2007, anterior începerii raporturilor de munca cu parata, deci, nu este incidența contractului de munca încheiat cu aceasta la 01.08.2008, adică noua luni mai târziu, interpretează greșit ca aceasta decizie ar produce un efect de încetare a acestor raporturi de munca.
Altfel spus, instanța considera ca o decizie de concediere din octombrie 2007, data de parata pe vremea când nici măcar nu știa de existenta recurentei si când in niciun caz nu avea raporturi de munca cu aceasta, produce efecte de desfacere, peste 1 an, a unui contract de munca care la data emiterii deciziei nici măcar nu fusese încheiat intre parti.
Si mai uimitor este ca, admițând teoretic si numai teoretic, ca aceasta decizie ar fi produs un astfel de efect, in cuprinsul acestei decizii se menționează ca data de încetare a contractului, data de 15.10.2008, si nu 15.08.2008, adică 2 luni mai târziu decât a interpretat instanța. Or, in aceste condiții, instanța de fond ar fi trebuit sa oblige parata sa plătească cel puțin salariul de la 01.08.2008 pana la 15.10.2008,dacă ar fi constatat existența acestei decizii din 2008, adică 2 salarii si J, si nu "de la data raporturilor de munca si pana la data de 15.08.2008". Ceea ce, exprimat in date certe, conform motivării instanței, ar însemna exact pentru o singura zi, respectiv 15.08.2008, ziua in care nu s-a mai prezentat la serviciu, dupa ce parata a anunțat ca a fost concediata - așa cum a rezultat si din administrarea probei testimoniale.
Insa, se considera ca exercițiul teoretic de mai sus nu poate fi reținut, întrucât instanța trebuia sa constate si nulitatea deciziei nr. 9/23.10.2007.
n mod greșit, instanța de fond a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune împotriva deciziei de concediere nr. 9/23.10.2007.
Si aceasta, întrucât parata nu a putut face dovada ca ar fi comunicat aceasta decizie la o anumita data, in raport de care sa se fi putut calcula termenul de 30 de zile la care avea dreptul la contestație si pe care, greșit s-a reținut de către instanța de fond, l-ar fi depășit.
Parata a prezentat doar dovada comunicării deciziei nr. 9/23.10.2008. la data de 30.10.2008. decizia neexistând material.
Instanța de fond nu a realizat că intimata-pârâtă nu a făcut niciodată dovada comunicării acestei decizii nr.9/23.10.2007.
Chiar si parata arata (in concluziile scrise din 12.02.2009, pg.3, primele paragrafe), ca invoca excepția tardivității acțiunii de contestare de Decizia nr. 9/23.10.2008, care insa nu exista.
Chiar si in ședința publica din 12.02.2009, parata, prin apărător, arata ca "decizia nu avea cum sa fie din anul 2007" (alineatul 6 din încheierea de ședința din 12.02.2009), ceea ce arata o data in plus ca parata a inteles sa ridice excepția tardivității pentru decizia nr. 9/23.10.2008, decizie care nu există nici la intimata-pârâtă și nici la dosar si nu pentru Decizia cu același nr. din 2007.
In raport de cele de mai sus, singura concluzie care se poate desprinde este aceea ca instanța de fond a decis pur si simplu sa inventeze concedierea, începând cu data de 15.08.2008, acesta fiind singurul "argument" care ar putea "susține" decizia nelegala de a obliga parata doar la plata salariului in perioada 15.08.2008-15.08.2008, adică pentru o singura zi.
Cât timp s-a decis repunerea in situația anterioara si reangajarea sa, fara sa existe o alta cauza ulterioara de încetare a contractului de munca, prin efectul legii, respectiv al HG nr. 1051/2008 privind salariul minim brut garantat in plata începând cu 01.01.2009, parata este obligata sa majoreze salariul la 720 lei brut lunar, începând cu 01.01.2009, capăt de cerere formulat prin cererea completatoare din data de 12.02.2009.
instanța de fond ca la termenul din data de 21.05.2009, martorul paratei, depune cerere prin care solicita înlocuirea sa întrucât a primit mai multe telefoane sugerându-i-se ca ar fi mai bine sa nu se prezinte. Or, aceasta susținere a fost făcuta de către apărătorul paratei, si nu de către martor in sine.
De altfel, motivul de acceptare a înlocuirii martorului nu a fost faptul ca aceasta dorește sa nu se prezinte din cauza unor telefoane, ci faptul ca se afla in acea zi in spital, împreuna cu copilul sau minor, pe motiv de boala, așa cum a susținut apărătorul paratei.
Apărătorul paratei a precizat ca acestea urmează sa fie depuse la dosar si abia ulterior a afirmat ca, "pe deasupra, martora nu ar dori sa se prezinte pentru ca a primit niște telefoane". Nu a precizat insa de la cine a primit aceste telefoane, in ce au constat ele, si nici nu a făcut vreo dovada in acest sens. Si nici instanța de fond nu a cerut lămuriri suplimentare.
De altfel, nici la dosar nu au fost depuse actele medicale care sa justifice absenta pe motiv de pretinsa boala.
In aceste condiții, înlocuirea martorului a fost ilegal dispusa de către instanța de fond, care a incalcat dispozițiile art. 186 alin. 3.pr.civ..
Instanța de fond in mod nelegal a redus la J, de la 500 de lei, la 250 de lei, cuantumul despăgubirilor la care a fost obligata parata drept cheltuieli de judecata achitate, in speța onorariul de avocat.
rt. 274 face referire doar in alin. 1 Ia culpa procesuala, unde se arata ca "partea care cade in pretenții va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata".
Or, daca e sa luam in calcul doar temeiul legal invocat de instanța de fond, "partea căzuta in pretenții" este parata si nu reclamanta.
Este adevărat ca alin. 3 dispune prerogativa instanței de a micșora onorariul avocațial, dar numai pe motive temeinice, care sa arate ca onorariul este nepotrivit cu valoarea pricinii sau cu munca depusa de avocat. In cazul de, nefiind vorba despre valoarea pricinii, ramane in discuție munca avocatului.
In speța, apărătorul s-a prezentat la cinci termene de judecata, depunând diligentele necesare si pertinente in apărarea interesului in acest dosar, formulând cereri si apărări complexe.
De aceea, in cauza de instanța de fond a redus onorariul de avocat fara a tine seama de criteriile prevăzute de art.274 alin.(3).pr.civ. si de finalitatea acestui text de lege.
Chiar si Inalta C de Casatie si Justitie s-a pronunțat in acest sens de mai multe ori. In Decizia civila nr.2420 din 11 aprilie 2008, se arata ca: "articolul 274 alin.(3) pr.civ. este menit sa împiedice abuzul de drept, prin deturnare onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului. Prin reducerea onorariului plătit avocatului partea ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici in culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagera.
Doar art. 276.pr.civ. prevede o eventuala compensare a cheltuielilor de judecata, dar asta numai in situația in care "pretențiile fiecărei parti au fost încuviințate numai in parte". Or, in dosarul de, parata a căzut in pretenții, situație independenta de admiterea numai in parte a pretențiilor reclamantei.
Recurenta parata SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL a aratat ca, în mod greșit, instanța a considerat acțiunea reclamantei ca fiind tardiv formulată împotriva deciziei nr. 9/23.10.2007, având în vedere că, în fapt, este vorba doar de o greșeală de redactare a acestei decizii, data corectă fiind 23.10.2008.
De altfel, nici nu era posibil ca această decizie să fe datată 23.10.2007, deoarece contractul individual de muncă dintre angajatorul Societatea Comercială și angajatul a fost încheiat la data de 06.08.2008.
In plus, în antetul deciziei nr. 9 apare data de 23.10.2008, iar în cuprinsul acesteia se arată că angajata nu s-a prezentat la convocarea pentru realizarea cercetării disciplinare prealabile până la data de 14.08.2008, ca urmare a adresei din data de 9.10.2008, în acest sens fiind încheiat procesul-verbal din data de 15.10.2008.
Mai mult, înregistrarea deciziei nr. 9 la Maf ost făcută la data de 27.10.2008.
Rezultă deci, fără nici un dubiu, că în urma unei greșeli de redactare s-a menționat data de 23.10.2007, ca fiind data de emitere a deciziei, data corectă de emitere a acesteia fiind data de 23.10.2008.
Pe de altă parte, decizia nr. 9 din data de 23.10.2008 a fost contestată prin "cererea precizatoare" formulată de contestatoare și depusă la dosarul cauzei la termenul din 04.12.2008, contestatoarei fiindu-i comunicată acesta decizie la data de 30.10.2008, așa cum rezultă din confirmarea de primire (fila 72 dosar fond-verso-partea de jos a paginii), rezultând astfel tardivitatea contestației formulată împotriva deciziei nr. 9/23.10.2008.
Decizia nr. 9/23.10.2008 a fost emisă după ce a fost urmată procedura corectă în astfel de cazuri dupa cum urmează:
La data de 09.10.2008 a fost emisă adresa nr. 7 prin care angajata era convocată la data de 16.10.2008, în vederea cercetării prealabile, conform art. 267 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Această adresă a fost primită de reclamantă la data de 13.10.2008 (fila 72 dosar fond-verso-partea de sus a paginii).
Ca urmare a faptului ca angajata nu s-a prezentat la data specificată, s-a emis decizia nr. 9/23.10.2008, prin care, începând cu data de 15.10.2008 se desface contractul de muncă al d-nei, deoarece a absentat nemotivat între 15.08.2008-15.10.20
Decizia nr. 9 fost emisă la data de 23.10.2008, iar contestația formulată de constatatoarea împotriva acestei decizii este tardiv introdusă, motivat de faptul că, așa cum a reținut și instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 12.02.2009, contestația a fost formulată la data de 04.12.2009 peste termenul de 30 de zile ce a început să curgă de la data de 30.10.2008, dată la care a fost comunică decizia menționată către contestatoare.
Ca urmare a acestei decizii (nr. 9/23.10.2008) contractul individual de muncă încheiat între contestatoare și intimată a încetat începând cu data de 15.10.2008.
Instanța de fond, în mod greșit, a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă nr. 4/19.08.2008, prin reintegrarea contestatoarei în funcția si postul deținute anterior concedierii până la data de 15.08.2008.
Se onsideră că nu se impunea repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă nr. 4/19.08.2008, prin reintegrarea contestatoarei în funcția și postul deținute anterior concedierii până la data de 15.08.2008, motivat de următoarele aspecte:
In chiar considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut faptul că nu se mai poate analiza legalitatea sau temeinicia deciziei de concediere nr. 9/23.10.2007 (în fapt fiind vorba de data de 23.10.2008), întrucât în privința acestei decizii, contestația a fost tardiv formulată.
In fapt, așa cum a reținut și instanța de fond, decizia nr. 9 fost comunicată contestatoarei la data de 30.10.2008, conform confirmării de primire de la fila 72 față verso, iar contestația a fost formulată prin cererea precizatoare emisă la instanță.
Instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că, începând cu data de 15.10.2008, dată menționata in decizie, raporturile de munca dintre părți au încetat, contractul încheiat pe durată nedeterminată încetându-și valabilitatea. Aceasta înseamnă că părțile nu mai au calitatea de angajat și respectiv angajator și nu mai sunt ținute drepturile și obligațiile stipulate în acesta.
Intrucât în mod corect s-a reținut faptul că contractul individual de muncă, încheiat pe durată nedeterminată între angajatorul Societatea Comercială și angajatul, și-a încetat valabilitatea cu data 15.10.2008, ca urmare a deciziei nr. 9/23.10.2008, decizie asupra cărei nu mai poate fi efectuat un control asupra legalității sau temeiniciei acesteia, tocmai din cauza tardivității formulării contestației.
Se apreciaza că instanța de fond nu mai avea posibilitatea dispunerii reintegrării contestatoarei în funcția și postul deținute până la data de 15.08.2008, motivat în primul rând de faptul că decizia nr. 9/23.10.2008 a produs efecte care constau tocmai în încetarea raporturilor de muncă dintre angajator și angajat începând cu data de 15.10.2008.
Menținerea măsurii de reintegrare a contestatoarei în funcția și postul deținut până la data de 15.08.2008 nu ar face decât să repună în vigoare contractul individual de muncă care a încetat conform deciziei nr. 9/23.10.2008, decizie care nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 299 și urmatoarele din Codul d e procedură civilă și prevederile Legii nr. 53/2003.
Recurenta parata SOCIETATEA COMERCIALĂ SRL a depus întâmpinare, fată de recursul declarat de recurenta contestatoare împotriva sentinței civile nr. 4331 din data de 21.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 34320/3LM/2008.
Se consideră că recurenta contestatoare comite o eroare în ceea ce privește deciziile, constatarea nulității doar a unei decizii, precum și în ceea ce privește încetarea raporturilor de muncă. Așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, intimata a emis două decizii, o primă decizie nr. 4 din data de 19.08.2008, neînregistrată la. care nu a produs niciun efect și care avea ca obiect încetarea contractului de muncă ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea (art. 55 lit. b din Codul muncii ) și oad oua decizie, nr. 9 din data de 23.10.2008, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă potrivit prevederilor art. 61 lit. a din Codul muncii, decizie înregistrată la. în data de 27.10.2008.
Astfel, deși în decizia nr. 9 se menționează data de 23.10.2007, nu era posibil ca această decizie să fie datată 23.10.2007, deoarece contractul individual de muncă încheiat între angajatorul Societatea Comercială și angajata, a fost încheiat la data de 06.08.2008; în antetul deciziei nr. 9 apare data de 23.10.2008, iar în cuprinsul acesteia se arată că angajata nu s-a prezentat la convocarea pentru realizarea cercetării disciplinare prealabile până la data de 14.08.2008, ca urmare a adresei din data de 9.10.2008, în acest sens fiind încheiat procesul verbal din data de 15.10.2008; înregistrarea deciziei nr. 9 la. a fost făcută la data de 27.10.2008.
Din cele prezentate mai sus, rezultă deci, fară niciun dubiu, că este vorba numai de o eroare materială de redactare, fiind menționată data de 23.10.2007, ca fiind data de emitere a deciziei, data corectă de emitere a acesteia fiind data de 23.10.2008.
Pe de altă parte, decizia nr. 9 din data de 23.10.2008(2007) a fost contestată de către recurenta contestatoare prin intermediul înscrisului denumit "cerere precizatoare" formulată și depusă la dosarul cauzei la termenul din 04.12.2008.
Intrucât contestatoarei i-a fost comunicată, această decizie la data de 30.10.2008, așa cum rezultă din confirmarea de primire (fila 72 dosar fond-verso-partea de jos a paginii), rezultă fără niciun dubiu tardivitatea contestației formulată împotriva deciziei nr. 9/23.10.2008.
In lumina acestor explicații, instanța de fond a apreciat în mod corect și a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune al contestatoarei împotriva deciziei de concediere nr. 9/23.10.2008(2007).
Emiterea deciziei nr. 9/23.10.2008 a avut loc după ce a fost urmată procedura prealabilă obligatorie în astfel de cazuri, respectiv: la data de 09.10.2008 a fost emisă adresa nr. 7 prin care angajata era convocată la data de 16.10.2008, în vederea cercetării disciplinare prealabile, conform art. 267 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Adresa a fost primită de reclamantă la data de 13.10.2008 (fila 72 dosar fond-verso-partea de sus a paginii).
Deoarece angajata nu s-a prezentat la data specificată, a fost emisă Decizia nr. 9/23.10.2008, prin care, începând cu data de 15.10.2008 se desface contractul de muncă al d-nei, deoarece a absentat nemotivat între 15.08.2008-15.10.2008.
Față de aceste considerente, se poate constata faptul că decizia nr. 9 fost emisă la data de 23.10.2008, iar contestația formulată de contestatoarea împotriva acestei decizii este tardiv introdusă, motivat de faptul că, așa cum a reținut și instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 12.02.2009, contestația a fost formulată la data de 4.12.2009 peste termenul de 30 de zile ce a început să curgă de la data de 30.10.2008, dată la care a fost comunică decizia menționată către contestatoare.
Cu privire la motivul nr. 3 de recurs, prin care recurenta contestatoare critică sentința instanței de fond sub aspectul că nu a obligat pârâta la plata unui salariu majorat de 720 lei brut începând cu data de 01.01.2009, conform HG nr. 1051/2008, decizia nr. 9 din 23 octombrie 2008 și-a produs efectele, contractul de muncă încheiat între angajatorul Societatea Comercială și angajata, si-a încetat efectele prin desfacerea acestuia conform prevederilor art. 61 lit. a din Codul muncii.
Din acest punct de vedere, instanța de fond nu avea posibilitatea să oblige pârâta la plata unui salariu indexat începând cu data de 01.01.2009, din moment ce raporturile de muncă încetaseră în baza deciziei nr. 9/23.10.2008.
Pe cale de consecință, ca urmare a acestei decizii (nr. 9/23.10.2008) contractul individual de muncă încheiat între contestatoare și intimată a încetat începând cu data de 15.10.2008.
In ceea ce privește motivul nr. 5 de recurs, prin care se aduc critici în ceea ce privește admiterea de către instanța de fond a solicitării de înlocuire a martorului, se apreciază că nu este un motiv veritabil de recurs.
Motivul nr. 6 de recurs, prin care se aduc critici în ceea ce privește micșorarea onorariului avocatului, această reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată a avut loc ca urmare a culpei procesuale a contestatoarei, cărei i s-a admis numai în parte contestația formulată.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 și următoarele din Codul d e procedură civilă și prevederile Legii nr. 53/2003.
nalizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursurile formulate de recurenta-reclamantă și recurenta-pârâtă SC SRL sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
In ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă, intimata a emis două decizii, respectiv decizia nr. 4/19.08.2008, neînregistrată la. care nu a produs niciun efect și care avea ca obiect încetarea contractului de muncă ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea (art. 55 lit. b din Codul muncii ) și decizia nr. 9 din data de 23.10.2008, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă potrivit prevederilor art. 61 lit. a din Codul muncii, decizie înregistrată la. în data de 27.10.2008.
Deși în decizia nr. 9 se menționează data de 23.10.2007, nu era posibil ca această decizie să fie datată la 23.10.2007, deoarece contractul individual de muncă dintre angajatorul Societatea Comercială și angajata a fost încheiat abia la data de 06.08.2008.
In antetul deciziei nr. 9 apare data de 23.10.2008, iar în cuprinsul acesteia se arată că angajata nu s-a prezentat la convocarea pentru realizarea cercetării disciplinare prealabile până la data de 14.08.2008, ca urmare a adresei din data de 09.10.2008, în acest sens fiind încheiat procesul-verbal din 15.10.200. In plus, înregistrarea deciziei nr. 9 la. a fost făcută la data de 27.10.2008.
Ca atare, ne aflam in prezenta unei erori materiale, data corectă de emitere a deciziei fiind 23.10.2008.
Decizia nr. 9/23.10.2008 a fost contestată de recurenta contestatoare prin cererea precizatoare depusă la dosarul primei instanțe la termenul de judecata din 04.12.2008.
Din confirmarea de primire aflata la fila 72 din dosarul de fond, pe verso, reiese comunicarea către contestatoare la data de 30.10.2008.
Ca atare, prima instanța a respins temeinic, ca tardiva, contestația formulata, ca urmare a admiterii excepției tardivității prin încheierea din data de 12.02.2009. Potrivit art. 283 alin. 1 lit. b din Codul muncii, cererea putea fi formulata in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei de sancționare disciplinara.
In ce privește al treilea motiv de recurs, prin care recurenta contestatoare critică sentința instanței de fond sub aspectul că nu a obligat pârâta la plata unui salariu majorat de 720 lei brut începând cu data de 01.01.2009, conform HG nr. 1051/2008, decizia nr. 9 din 23 octombrie 2008 și-a produs efectele, contractul de muncă încheiat între angajatorul Societatea Comercială și angajata, si-a încetat efectele prin desfacerea acestuia conform prevederilor art. 61 lit. a din Codul muncii.
Pentru acordarea acestora in continuare prima instanța nu se putea pronunța in sensul admiterii, pentru ca altfel ar fi însemnat sa analizeze legalitatea deciziei nr. 9/23.10.2007 in privința căreia contestația a fost formulata tardiv, așa cum s-a arătat mai sus.
Deci, ca urmare a deciziei nr. 9/23.10.2008, contractul individual de muncă încheiat între contestatoare și intimată a încetat.
In ce privește înlocuirea martorului paratei, aceasta a fost o măsura despre care nu se poate dovedi ca a influențat in nici un fel solutia pe fond, determinata fiind de neprezentarea martorului .
Referitor la reducerea cheltuielilor de judecata, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a impus drept criterii realitatea, necesitatea si, in plus, caracterul rezonabil al cuantumului lor [CEDO, împotriva Greciei (reparație echitabila) [MC], nr. 31.107/96, 54, CEDO 2000-.
In cauza, prima instanța a reținut culpa procesuala, respectiv faptul ca pretențiile recurentei contestatoare au fost admise in parte. Nu s-a procedat in vreun fel la cenzurarea contractului de asistenta judiciara, așa cum partea susține, ci doar s-au acordat proporțional cheltuieli de judecata.
In baza art. 276 din Codul d e procedura civila, când pretențiile fiecărei parți au fost încuviințate numai in parte, instanța va aprecia in ce măsura fiecare din ele poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, putând face compensarea lor.
In ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă SC SRL, si acesta este nefondat.
In parte, s-a răspuns criticilor, prin analiza recursului recurentei contestatoare.
Referitor la repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă nr. 4/19.08.2008, prin reintegrarea contestatoarei în funcția si postul deținute anterior concedierii până la data de 15.08.2008, aceasta este un efect al art. 78 alin.1 din Codul muncii, căci Tribunalul Bucureștia admis in parte contestația, ținând seama de toate probele administrate, a dispus anularea deciziei de concediere nr. 4/19.08.2008, emisa de intimata, a dispus repunerea părților in situația anterioara emiterii deciziei contestate prin reintegrarea contestatoarei in postul si funcția deținute anterior concedierii pana la data de 15.08.2008 (data de la care salariata nu s-a mai prezentat la locul de munca) si a obligat pârâta la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariate majorate, indexate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, începând cu data încetării raporturilor de munca si până la data de 15.08.2008.
enținerea măsurii de reintegrare a contestatoarei în funcția și postul deținut până la data de 15.08.2008 nu face să repună în vigoare contractul individual de muncă care a încetat conform deciziei nr. 9/23.10.2008, decizie care nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare.
reptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea, paragraful 81; Hotărârea Van der, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia și împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, 2000-IX).
de aceste considerente de fapt si de drept, însușind si motivarea a primei instanțe, in baza art. 312.proc.civ. Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenta-reclamantă și recurenta-pârâtă SC SRL împotriva sentinței civile nr.4331/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.34320/3LM/2008.
Respingerea ambelor recursuri atrage după sine imposibilitatea acordarii cheltuielilor de judecata, pe care partile si le vor suporta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta-reclamantă și recurenta-pârâtă SC SRL împotriva sentinței civile nr.4331/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.34320/3LM/2008.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
05.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Florentina DragomirJudecători:Florentina Dragomir, Adela Cosmina Bodea, Dragoș
