Obligație de a face. Decizia 66/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 66
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Cristiana Angelescu
Grefier - -
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr.125/A/30 oct.2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimații, și, având ca obiect obligația de a face;
La apelul nominal din ședința publică se prezintă recurentul, lipsă intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la primul termen de judecată, recursul este declarat și motivat în termen; prin serviciul registratură s-au depus la dosar: precizările recurentului, întâmpinarea formulată de intimați și precizarea intimatei - prin care solicită judecata recursului în lipsă.
Recurentul precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare, solicită a se judeca recursul astăzi.
Recursul fiind în stare de judecată, s-a solicitat recurentului să depună note de concluzii scrise,având în vedere că acesta nu are studii juridice, și, s-a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1955 din 12 iulie 2007 Judecătoria Bârlada respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, ridicată de pârâtul.
A admis cererea pentru evacuarea unui uscător și a unei debarale, cerere formulată de reclamanții:, G și, împotriva pârâtului.
A obligat pârâtul să evacueze spațiul cu destinație de uscător și o debara (pentru depozitarea uneltelor de lucru ale femeilor de serviciu), situate la parterul blocului de locuințe C. B, de pe- din Bârlad.
A respins cererea prin care reclamanții au solicitat evacuarea pârâtului dintr-o magazie metalică aflată la parterul aceluiași bloc de locuințe.
A obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 609,3 lei.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că atât reclamanții cât și pârâtul sunt proprietari ai apartamentelor situate în Bârlad,-, -.
Că pârâtul în baza contractului nr.11 din 22.07.1991 încheiat pe durată determinată cu "" RA Bârlad (administrator al întregului bloc la acea dată), a ocupat și folosește în interes personal, spațiul situat la parterul blocului și care avea destinația de uscător, amenajându-l în prezent pentru desfășurarea unor activități comerciale.
A mai reținut instanța de fond că prin adresa nr.35 din 5.02.2007 Asociația de proprietari nr.10 Bârlad, căreia îi este arondat și blocul nr.6, l-a somat pe pârât să evacueze uscătorul, somație căreia pârâtul nu i-a dat curs refuzând eliberarea spațiului și invocând în prezenta cauză excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Excepția astfel invocată a fost însă respinsă de instanță care a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.36 din Legea 114/1996, potrivit cărora, în cazurile în care unul dintre proprietari sau chiriași împiedică cu bună știință și sub orice formă folosirea normală a imobilului, prejudiciindu-i în acest mod pe ceilalți colocatari, la solicitarea proprietarilor clădirii sau a reprezentantului legal al acestora, instanța va hotărî măsurile necesare pentru folosirea normală a imobilului.
Cât privește fondul cauzei instanța a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată, în condițiile în care, pe de o parte spațiul ocupat de pârât are destinația de folosință comună, iar reclamanții nu și-au dat acordul nici la închirierea acestuia și nici la schimbarea destinației lui.
Drept urmare, admițând acțiunea instanța a dispus evacuarea pârâtului din spațiul ce avea destinația de uscător.
Apelul formulat de pârât împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr.125/A/30.2007 a Tribunalului Vaslui.
A reținut instanța de apel că instanța de fond nu a acordat plus petita, ci s-a rezumat la a dispune evacuarea pârâtului apelant din spațiul de folosință comună, termenul de "eliberare" folosit de reclamant fiind interpretat corect de instanța de fond. Și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților s-a apreciat că a fost corect soluționată de prima instanță în sensul respingerii ei ca nefondată, în raport de dispozițiile art.27 și 31 din Regulamentul Cadru al Asociațiilor de proprietari.
Instanța de apel a reținut că pârâtul apelant nu își mai poate justifica în prezent posesia spațiului în litigiu - invocând un tabel nominal datat din 22.01.1991, înscris care nu este în concordanță cu dispozițiile Legii 114/1996 și cu Regulamentul Cadru al Asociațiilor de proprietari.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Invocând dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată în apel în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Motivându-și în fapt recursul pârâtul a susținut că în mod greșit, atât instanța de fond cât și cea de apel, au respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
A susținut recurentul că potrivit art.34 din HG400/2003, "persoanele care nu respectă regulile și obligațiile adoptate de către asociația de proprietari, pot fi acționați în justiție de către asociația de proprietari legal constituită potrivit dreptului comun", iar alin.2 al aceluiași articol explică și mai clar că: "președintele asociației răspunde de rezolvarea situațiilor litigioase apărute în cadrul asociațiilor de proprietari".
Susține în acest sens recurentul că raportat la dispozițiile invocate, ambele instanțe, de fond și de apel au respins greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, cu o motivație străină de cauză și în contradicție cu dispozițiile legale, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
A mai motivat recurentul că deși a invocat faptul că prima instanță a acordat "plus petita" dispunând evacuarea sa din spațiul în litigiu, instanța de apel a respins și această apărare, fără însă aom otiva.
recurentul că în baza art.36 din Legea 114/1996 nu se putea dispune evacuarea sa din spațiul în litigiu întrucât evacuarea este tratată distinct la un alt capitol.
Că în mod greșit a reținut instanța de apel că pârâtul nu justifică posesia, deși la dosar a fost depus în afară de tabelul nominal din 22.01.1991 și contractul de închiriere valabil la acea dată.
Că atâta timp cât în 1991 toți locatarii de pe scară și-au dat acordul pentru folosirea spațiului de către pârât, acord în baza căruia a și fost încheiat contractul de închiriere, aceștia nu mai pot reveni și retrage acel acord prin semnarea acțiunii de față.
Recursul nu este fondat.
Critica recurentului vizând greșita respingere de către instanțele de fond și apel a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, se dovedește a fi neîntemeiată în contextul în care art.36 din nr.HG400/2003 - invocată de recurent - a fost abrogat prin art.2 al HG1588/2007.
Faptul că prin art.17 lit. i din HG1588/19.XII.2007 s-a stabilit în competența comitetului executiv al asociației de proprietari atribuția de a iniția sau apăra în procese, în numele asociației de proprietari sau în numele proprietarilor membri ai asociației, interesele legate de clădire, nu înseamnă că proprietarilor înșiși le este contestat sau obstaculat acest drept. De altfel acest aspect rezultă și din art.16 din HG1588 care menționează că acest "comitet executiv reprezintă asociația de proprietari în administrarea și exploatarea clădirii, cu excepția atribuțiilorrezervate exclusiv proprietarilor cu privire laproprietățile individuale apartamentesau spații cu altă destinație decât aceea de locuință".
Așa fiind, Curtea constată că în temeiul dispozițiilor mai sus citate, și care corect au fost reținute și de instanțele de fond și apel, în mod legal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, astfel încât urmează a fi respinsă ca nefondată această critică.
Și susținerea recurentului privind acordarea "plus petita" de către instanța de fond care a dispus evacuarea pârâtului, deși reclamanții nu solicitaseră evacuarea ci doar eliberarea spațiului, se dovedește a fi nefondată.
Potrivit dispozițiilor art.129 alin.4 Cod procedură civilă "cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor judecătorul este în drept să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare".
Alineatul 6 al aceluiași articol 129 Cod procedură civilă mai prevede că "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".
Prin urmare, având în vedere dispozițiile sus-citate, Curtea constată că în cauză instanțele au interpretat și stabilit corect obiectul acțiunii, termenul de "eliberare a spațiului ocupat de pârât" folosit de reclamanți conducând în mod logic și indubitabil la stabilirea obiectului dedus judecății - respectiv la acțiunea în evacuare, judecătorii nefiind ținuți de termenii literali folosiți de părți, el având obligația de a determina cadrul juridic procesual în raport de voința și intenția părților.
Așa fiind Curtea constată că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, instanța de fond neacordând altceva decât ceea ce s-a cerut.
În fine, nici criticile formulate de recurent pe fondul cauzei nu pot fi primite, dovedindu-se a fi nefondate, întrucât recurentul nu și-a dovedit susținerile privind posesia sa legitimă asupra spațiului în litigiu.
Astfel deși pretinde că ar fi depus la dosar un contract de închiriere valabil, împreună cu acordul locatarilor din bloc, Curtea constată că aceste susțineri nu-și găsesc în cauză un suport probator. La dosar nu a fost depus decât un contract de închiriere din 22.VII.1991 încheiatpe durată determinată, iar încheierea contractului s-a făcut cu - RA Bârlad, care la acea dată era întreprinderea ce avea în administrare fondul locativ de stat din care făcea parte și spațiul în litigiu.
Cum însă între timp proprietatea asupra condominiului a fost strămutată, nu se mai poate reține că pârâtul ar avea un titlu locativ valabil care să-i legitimeze posesia asupra spațiului de folosință comună.
Contractul invocat de recurent este nu numai expirat, întrucât fusese încheiat pe durată determinată și nu a fost dovedită reînnoirea lui, dar și încheiat cu un neproprietar, RA Bârlad nemaiavând nici o calitate și drept asupra respectivului spațiu - de folosință comună și care a trecut în coproprietatea perpetuă și forțată a tuturor coproprietarilor condominiului.
Nici acordul dat în 1991 de către locatarii scării și invocat de recurent, nu poate constitui prin el însuși un titlu locativ, recurentul trebuind să se conformeze modificărilor legislative intervenite pe parcursul timpului, respectiv cerințelor prevăzute de art.39 și 42 din Legea 230/6.07.2007.
Astfel potrivit art.39 din legea sus-menționată "proprietatea comună poate fi utilizată de terți persoane fizice sau juridice, numai cu acordul majorității proprietarilor membri ai asociației și al proprietarilor direct afectați de vecinătate, înbaza unui contract de închiriere, de folosință sau de concesiune".
Totodată, art.42 din Legea 230/2007 prevede că "schimbarea destinației locuințelor precum și a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință, față de destinația inițială, conform proiectului inițial al clădirii de locuințe se poate face numai cu avizul comitetului executiv și cu acceptul proprietarilor direct afectați, cu care se învecinează, pe plan orizontal și vertical, spațiul supus schimbării".
Prin urmare, Curtea constată că în absența avizelor prevăzute în textele sus-citate, acordul invocat de recurent și datând din 1991 nu este suficient, cu atât mai mult cu cât recurentul nu a fost în măsură să facă dovada existenței vreunui contract de închiriere, folosință sau concesiune încheiat cu ceilalți coproprietari.
În consecință, pentru toate cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică decizia civilă 125 din 30.2007 a Tribunalului Vaslui.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de împotriva deciziei civile nr.125/A/30 octombrie 2007 Tribunalului Vaslui, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
-
20.III.2008.-
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Georgeta Pavelescu, Cristiana Angelescu
