Obligație de a face. Decizia 6609/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.4811/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6609/
Ședința Publică din data de 17 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER: - -
*********************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă "Ziarul Interesul Public" -, împotriva sentinței civile nr. 4087 din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 6036/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - - având ca obiect "obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant - personal, lipsind recurenta-pârâtă "Ziarul Interesul Public" -
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Se prezintă în ședință publică intimatul-reclamant, care, având cuvântul, arată că înțelege să solicite acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, întrucât a fost în imposibilitate de a lua legătura cu avocatul său în vederea reprezentării la acest termen de judecată.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a judecății pricinii formulată oral de către intimatul-reclamant, pentru lipsă de apărare, pentru motivele invocate, dat fiind faptul că la dosar nu există nicio împuternicire avocațială din partea avocatului acestuia.
Intimatul-reclamant -, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente, în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-reclamant -, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă "Ziarul Interesul Public" -
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4087 din data de 14.05.2009, pronunțată în dosarul nr. 6036/3/LM/2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta "Ziarul Interesul Public" - și, în consecință a obligat pârâta să înregistreze la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul și să efectueze mențiunile referitoare la existența raporturilor de muncă, începând cu data de 01.08.2008, în carnetul de muncă al reclamantului.
De asemenea, a obligat pârâta, la plata către reclamant, a drepturilor salariale în cuantum brut lunar de 2.000 lei, pentru perioada octombrie - 2008.
Totodată, a obligat pârâta să vireze contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada 1 august - 31 2008.
A respins, ca neîntemeiată, cererea în pretenții, cu titlu de despăgubiri morale și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că articolul 16 din Codul muncii instituie obligația angajatorului de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, iar, în situația neîndeplinirii acestei obligații, părțile convenției pot face dovada prevederilor contractuale prin orice mijloc de probă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 2 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, angajatorul are obligația de a înregistra contractele individuale de muncă, în termen de 20 de zile de la data încheierii, la inspectoratele teritoriale de muncă, precum și de a depune carnetele de muncă ale salariaților la inspectoratele teritoriale de muncă, în vederea păstrării și completării acestora.
Dispozițiile art. 39 alin. 1 lit. a) din Codul muncii prevăd dreptul salariatului la salarizare pentru munca depusă și, implicit, obligația corelativă a angajatorului de a plăti aceste drepturi.
Totodată, dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. c) și lit. f) din Codul muncii reglementează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de către salariați, în condițiile legii.
Prin depoziția martorului, fost salariat al pârâtei, s-a făcut dovada faptului că, în perioada august 2008 - 2008, reclamantul a lucrat pentru pârâtă, în calitate de reporter, că între părți s-a încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, precum și că reclamantul, ca, de altfel și martorul, și-au încasat de la societatea pârâtă salariile pentru lunile august și septembrie 2008, prilej cu care au semnat într-un tabel.
Astfel, instanța de fond a apreciat că, prin proba testimonială, reclamantul a făcut dovada existența premisei angajării răspunderii pârâtei, respectiv a faptului că între acesta și pârâtă au existat raporturi contractuale de muncă și, implicit, a făcut dovada îndeplinirii obligației de a presta muncă în favoarea pârâtei, precum și a obligațiilor corelative ale pârâtei de a înregistra contractul individual de muncă la inspectoratul Teritorial d e muncă, de a asigura completarea carnetului de muncă cu mențiunile corespunzătoare, de a plăti reclamantului drepturile salariale aferente muncii prestate și de a reține și vira contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj, pentru perioada lucrată.
În consecință, fiind dovedită existența raporturilor de muncă dintre părți, în perioada 1 august - 31 2008 și având în vedere că pârâta, căreia îi revine sarcina probei, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, nu a depus la dosar înscrisul constând în contractul individual de muncă, a cărei deținere rezultă din refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriu (ce constituie un început de dovadă în folosul reclamantului, potrivit dispozițiilor art. 225 din Codul d e procedură civilă) și în raport și de depoziția martorului, instanța apreciază ca fiind dovedită întinderea prejudiciului suferit de reclamant, constând în contravaloarea drepturilor salariale lunare.
Pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de muncă, respectiv nu a dovedit că a înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul și că a efectuat mențiunile referitoare la existența raporturilor de muncă în carnetul de muncă al reclamantului, că a achitat salariatului său drepturile salariale aferente lunilor octombrie și 2008 și că a virat contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada lucrată de reclamant. Față de această situație, se constată că obligațiile menționate cad în sarcina angajatorului.
Reclamantul nu a dovedit că, prin neîndeplinirea acestor obligații ce îi incumbau pârâtei, i s-au produs prejudicii morale, astfel că, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile, cererea în pretenții cu titlu de despăgubiri morale a fost respinsă.
Împotriva sus-menționatei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâta "Ziarul Interesul Public" -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, deoarece obiectul litigiului nu îi constituia un conflict de drepturi, în sensul prevăzut de Legea nr. 168/1999, în cauză nefiind vorba de un litigiu de muncă, ci de un litigiu civil în materia drepturilor de autor, astfel încât prezenta cauză a fost judecată, la fond, de o instanța necompetentă funcțional.
Recurenta-pârâtă susține că, în mod destul de facil instanța de fond și-a însușit toate afirmațiile reclamantului, fără să verifice dacă în speță era vorba, cu adevărat, de raporturi de muncă sau de raporturi de altă natură, cum sunt cele care derivă dintr-un contract de cesiune de drepturi de autor.
Mai susține că, în realitate, între recurentă și reclamant nu au existat în nici un moment raporturi de muncă, în sensul celor avute în vedere de Codul muncii, astfel încât nu se află în prezența unei spețe în care să se aplice legislația din domeniul dreptului muncii, cu tot ce implică ea, începând cu instanța specială, care trebuie sa judece litigiile de dreptul muncii, respectiv conflictele de muncă (colective sau individuale ).
Arată că intimatul-reclamant, la fel ca si alți reclamanți din cauze ce au avut același obiect și care au fost judecate la termenul din data de 14.05.2009, a avut un contract de cesiune de drepturi de autor, în nici un caz un contract de muncă cu societatea recurentă.
Mai arată că, de altfel, chiar din preambulul hotărârii atacate, rezultă că recurenta se află într-un litigiu civil, ce poate avea, eventual, ca obiect, plata remunerației pentru dreptul (drepturile) de autor cesionate către recurentă, avocatul intimatului-reclamant depunând precizarea acțiunii și menționând că nu se poate depune contractul de cesiune de drepturi de autor, pentru că nu i-a fost înmânat exemplarul la care era îndreptățit, deși a fost semnat de ambele părți.
Recurenta-pârâtă invocă prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, conform cărora autorul poate ceda, prin contract, altor persoane, drepturile patrimoniale, cesiunea putând fi exclusivă și neexclusivă.
Mai invocă și dispozițiile art. 42 din aceeași lege, care prevăd că existența și conținutul contractului de cesiune se poate dovedi numai prin forma scrisă a acestuia, cu excepția contractelor ce au ca obiect opere utilizate în presa.
Totodată, recurenta-pârâtă susține că, din înseși afirmațiile intimatului-reclamant, reținute ca atare de către prima instanță, rezultă fără nici un dubiu că ne aflăm în prezența unui litigiu civil, ci nu de dreptul muncii, că în discuție se putea pune problema plății remunerației pentru dreptul de autor al creației publicistice (fiind vorba de ziariști), ci nu de plata unor drepturi salariale, de plata asigurărilor sociale sau de înscrierea acestor drepturi în carnetul de muncă.
Arată că, în acest caz, instanța competentă să judece speța nu era secția de litigii de muncă a Tribunalului București, ci una dintre secțiile civile ale acestuia, respectiv secția a III-a - Civilă și de proprietate intelectuală.
Consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât instanța a admis, în mod greșit, acțiunea prin care reclamantul a solicitat, pe baza obligației de a face, obligarea pârâtei să înregistreze la. B contractul individual de muncă încheiat între ei și să efectueze mențiunile referitoare la existenta raporturilor de muncă, începând cu data de 01.08.2008, în carnetul de muncă al reclamantului, deoarece, așa cum s-a arătat deja, recurenta-pârâtă nu se află în prezența unui litigiu de muncă.
În opinia recurentei, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, motivat de faptul că pârâtul nu a depus la dosarul de fond contractul individual de muncă, întrucât nu s-a semnat nici un contract de acest gen cu acesta, iar hotărârea pronunțată de către instanța de fond s-a dat doar în baza unei depoziții de martor.
Arată că aceasta a reținut, în considerentele hotărârii fondului, că:"Prin depoziția martorului, fost salariat al pârâtei, s-a făcut dovada faptului că, în perioada august 2008 - 2008, reclamantul a lucrat pentru pârât, în calitate de reporter, că între părți s-a încheiat contract individual de muncă în forma scrisă, că reclamantul, ca și martorul, și-au încasat de la pârâtă salariile pentru lunile august și septembrie 2008, prilej cu care au semnat într-un tabel.".
Solicită instanței de recurs să observe că, în toate cele 8 cauze similare, judecate de instanța de fond - completul din data de 14.05.2009, pentru toți reclamanții a fost audiat același martor, în dovedirea temeiniciei acțiunilor lor, îndreptate împotriva recurentei-pârâte, respectiv dl..
Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că:"- prin proba testimonială reclamantul a dovedit existența premisei angajării răspunderii pârâtei, respectiv că între acesta și pârâtă au existat raporturi contractuale de muncă și, implicit, a îndeplinirii obligației de a presta muncă în favoarea pârâtei".
Recurenta-pârâtă susține că, în fapt, în realitate, între părți nu s-a încheiat și nu s-a semnat nici un contract individual de muncă, astfel că, în consecință, instanța nu putea să admită cererea și să o oblige pe recurentă, care nu a avut calitatea de angajator față de reclamantul-intimat să înregistreze vreun contract de muncă individual cu acesta la. și nici să efectueze înregistrarea mențiunilor în carnetul de muncă, după cum nu putea fi obligată nici să îi plătească salariul și contribuțiile de asigurări sociale și de asigurări sănătate.
Solicită instanței de recurs să constate că între recurentă și intimat nu au existat raporturi de dreptul muncii, deci, în consecință, nu se puteau reține în sarcina recurentei obligații specifice unui angajator. Or, în cazul raporturilor aflate sub imperiul legii privind dreptul de autor nu există decât obligații specifice acestui domeniu (plata remunerației, neînstrăinarea către un terț a drepturilor de autor cesionate etc.) și, în nici un caz, obligații specifice calității de angajator.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul d e procedură civilă, precum și dispozițiile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant - nu a formulat întâmpinare, însă prezent fiind la instanța de recurs, și-a formulat verbal apărările, solicitând respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă "Ziarul Interesul Public" -
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate de recurentă în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate de către intimat, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea apreciază acesta este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Întrucât recurenta-pârâtă "Ziarul Interesul Public" - L nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, indicând doar, în mod generic, dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. 3 Cod proc.civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate, face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art.304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc.civilă, urmând a analiza recursul prin prisma acestor temeiuri de drept.
În ceea ce privește recursul, Curtea reține că legea-cadru care reglementează încheierea, executarea, suspendarea și încetarea raporturilor de muncă este Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, care, potrivit dispozițiilor art. 298 din cuprinsul său, a intrat în vigoare la data de 1 martie 2003, dată la care s-a abrogat Codul muncii aplicabil anterior ( Codul muncii adoptat prin Legea nr. 10/1972), precum și alte acte normative în materia raporturilor juridice de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 10 din Codul muncii actual (adoptat prin Legea nr. 53/2003, intrat în vigoare la data de 1 martie 2003):
"Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.".
Conform dispozițiilor art. 15 alin. 2 și alin. 3 din același Cod:
"(2)În situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iarpărțile pot face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă.
(3) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă.".
În raport de dispozițiile legale sus-citate, Curtea constată că, uzând și de proba testimonială (care s-a administrat în faza judecății în fond a prezentei cauze și care se coroborează cu toate celelalte probe),intimatul-reclamant - a dovedit nu numai că între el și recurenta-pârâtă "Ziarul Interesul Public" - s-au derulat, în fapt, raporturi juridice de muncă, ci, mai mult, a făcut și dovada împrejurării că între el, în calitate de salariat și societatea recurentă-pârâtă, în calitate de angajator, s-a încheiat deja un contract individual de muncă în formă scrisă, contract pe care, însă, angajatorul, nerespectând procedura stabilită de lege, nu l-a înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Așadar, Curtea reține că afirmațiile intimatului-reclamant, în sensul că a desfășurat activitate în cadrul societății recurente-pârâte în calitate de salariat al acesteia, sunt confirmate de aspectele rezultate din întregul material probator administrat în cauză. Relevant, în acest sens este înscrisul de la fila 24 din dosarul de fond, denumit "TABEL NOMINAL CUDREPTURILE ALESPORT PE ", în cuprinsul căruia figurează înscris la numărul curent 25 " - - ", prin utilizarea noțiunii de"angajat",societatea recurentă-pârâtă recunoscând, practic, că intimatul-reclamant are calitatea de salariat, aspect ce este, în mod indubitabil, dovedit. Aceasta întrucât noțiunea de"angajat"denotă existența (executarea, derularea) unor raporturi juridice de muncă.
Deși recurenta-pârâtă "Ziarul Interesul Public" - a susținut contrariul celor afirmate de către salariat și anume, că între societate și intimatul-reclamant nu ar fi existat raporturi juridice de muncă și, implicit, că nu s-ar fi încheiat nici un contract individual de muncă între părți, ci doar un contract de cesiune de drepturi de autor, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 8/1996, cu toate acestea, reține Curtea,recurenta-pârâtă nu a adus nici o dovadă în sprijinul susținerilor sale, respectiv nu a produs nici o probă de natură să infirme situația de fapt astfel stabilită și care a fost reținută întocmai și de către prima instanță și, totodată, nici nu a uzitat de mijloacele puse la îndemâna sa de normele de procedură civilă, la care putea să apeleze în situația în care cele declarate de martor nu ar fi corespuns adevărului.
Or, potrivit dispozițiilor art. 287 din Codul muncii, în conflictele de muncă, sarcina probei incumbă întotdeauna angajatorului.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază criticile recurentei-pârâte drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura, ca nefondate și privește hotărârea fondului ca fiind legală și temeinică, urmând aom enține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă "ZIARUL INTERESUL P" -
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă "ZIARUL INTERESUL P" -, împotriva sentinței civile nr. 4087 din data de 14.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 6036/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant -, ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 17.12.2009
Jud. fond:;
-
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia
