Obligație de a face. Decizia 68/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 68

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în B, sector 4,-,. 116,. 2,. 34, împotriva deciziei civile nr. 288 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în comuna, jud. O, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, reprezentat de avocat, lipsind intimatul pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței atașarea la dosar a deciziei nr. 1030/27.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-; de asemenea, s-a învederat depunerea întâmpinării și a unui set de înscrisuri de către intimatul pârât, după care;

Instanța a procedat la comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare apărătorului recurentului reclamant.

Avocat, pentru recurentul reclamant, a precizat că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate la termenul de astăzi și nu solicită acordarea unui termen de judecată în acest sens, apreciind cauza în stare de soluționare.

A depus la dosar o copie de pe sentința civilă nr. 5079/05.12.2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurentul reclamant, a pus concluzii de admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea în totalitate a deciziei civile recurate și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. A precizat că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la predarea către reclamant a tuturor exemplarelor originale ale contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2302/01.10.2003, sub sancțiunea plății de daune/zi întârziere până la predarea lor efectivă, întrucât în reclamantul, în calitate de actual proprietar al terenului și de cumpărător în respectivul contract de vânzare - cumpărare, este îndreptăți la predarea originalelor de către fostul proprietar, exemplare care se află în posesia acestuia; cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea formulată la Judecătoria Caracal, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la predarea către el a tuturor exemplarelor originale ale contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2302/01.10.2003, de către BNP și, sub sancțiunea plății de 500 lei daune/zi întârziere până la predarea lor efectivă, solicitând totodată obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2330 din 23 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul .

A fost obligat pârâtul să-i predea reclamantului exemplarele originale ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2320/01.10.2003 de BNP " și ", în număr de trei, sub sancțiunea plății de 100 lei RON daune/zi întârziere până la predarea lor efectivă.

A fost respins capătul de cerere privind rectificarea erorii materiale strecurate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2320/01.10.2003 de BNP " și ", ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că din exemplarele originale ale contractului de vânzare-cumpărare nr. 2302/2003 doar un exemplar se află în prezent la reclamant, restul fiind în posesia pârâtului și că se impune conform prevederilor legii notariale efectuarea rectificării erorilor materiale în toate exemplarele contractului încheiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, considerând-o netemeinică și nelegală în sensul că instanța de fond a dat o interpretare eronată probatoriilor întrucât prin sentința nr.5011/2007 s-a anulat încheierea de rectificare, soluție menținută de decizia nr. 1120/2008 pronunțată de Tribunalul O l

De asemenea, în contractul încheiat de părți a fost trecută intenționat comuna în loc de, nefiind vorba de o eroare materială așa cum pretinde reclamantul.

Față de motivele de apel invocate, reclamantul a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât din eroare s-a trecut în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare faptul că terenul este situat pe raza comunei, deși în realitate este comuna, terenul fiind vândut în urmă cu patru ani, prețul fiind achitat, iar contractul de donație nr.3774/2002, care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a fost rectificat la cererea și cu acordul pârâtului prin încheierea de rectificare nr. 4557 din 13.07.2006, terenul aflându-se în comuna și nu, cum din eroare s-a trecut în act.

Tribunalul O l t, prin decizia civilă nr. 288 din 15.10.2008, a admis apelul declarat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr. 2330 din 23 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant .

A schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Acțiunea reclamantului consta în obligarea pârâtului de a preda toate exemplarele originale ale contractului de vânzare-cumpărare nr.2302/2003, sub sancțiunea plății de 300 lei pe zi daune întrucât în calitatea sa de actual proprietar și cumpărător este îndreptățit să fie în posesia tuturor exemplarelor originale, acestea fiind necesare în vederea rectificării actului menționat de către notarul public.

La fila 24 dosar de fond se află încheierea de rectificare nr. 6631/2006 emisă de notar public, prin care s-a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2302/2003 cu privire la amplasamentul suprafeței de 20 ha unde se va citi comuna în loc de.

Având în vedere această situație și faptul că notarul public s-a pronunțat prin încheierea menționată mai sus, acțiunea formulată de reclamant având ca obiect obligație de a face a fost respinsă ca neîntemeiată.

În termen legal, s-a declarat recurs de către reclamantul, considerând decizia civilă nelegală deoarece soluția s-a întemeiat pe o hotărâre judecătorească neintrată în puterea lucrului judecat, or, față de această hotărâre prin care s-a anulat încheierea de rectificare, s-a revenit la situația inițială. Reclamantul-recurent este în imposibilitate de rectificare a contractului de vânzare-cumpărare, deoarece pârâtul refuză predarea tuturor exemplarelor acestui contract, pentru a se putea face respectiva rectificare, în condițiile art. 53 din Lg. 36/1995.

Criticile formulate sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:

Între reclamantul și pârâtul a intervenit un contract de vânzare-cumpărare pentru o suprafață de 20 ha, fiind eronat trecut locul de situare a terenului pe raza comunei, deși în realitate acesta se află pe raza comunei.

Prin încheierea de autentificare nr. 6631/2006, emisă de notarul public, s-a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. -, cu privire la amplasamentul suprafeței de 20 ha, care este situat în comuna, în loc de.

Această încheiere a făcut obiectul contestării în instanță, iar prin sentința nr. 5011/18.12.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal, a fost admisă cererea formulată de, dispunându-se anularea încheierii de autentificare.

Prin decizia civilă nr. 224/9.09.2008, Tribunalul Olta respins ca nefondat apelul declarat de, împotriva acestei sentințe civile.

Atât instanța de fond cât și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile pe aceste două hotărâri care la momentul pronunțării în prezenta cauză nu intraseră în puterea lucrului judecat, deci nu puteau produce efectele avute în vedere de instanțe.

Prin decizia civilă nr. 1030/27.11.2008, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul declarat de, a modificat decizia civilă și, admițând apelul, a respins cererea formulată de împotriva încheierii de rectificare a actelor notariale.

Raportat la această ultimă hotărâre prin care s-a tranșat în mod irevocabil litigiul privind încheierea de rectificare a actelor notariale, se constată că apelul declarat de pârât este neîntemeiat, cumpărătorul fiind îndreptățit să se afle în posesia tuturor exemplarelor originale ale actului de vânzare-cumpărare, iar vânzătorul având obligația legală de predare a acestora, chiar dacă prin încheiere s-a dispus rectificarea amplasamentului terenului.

Conform art. 53 din Lg. 36/1995, care a stat la baza pronunțării încheierii de rectificare, despre îndreptarea sau completarea efectuată se face mențiune pe toate exemplarele actului.

Față de această normă de lege, se constată că este întemeiată cererea formulată de reclamant pentru predarea tuturor exemplarelor actului în vederea menționării rectificării.

În mod legal instanța de fond făcut aplicarea dispoz. art. 1074 Cod civil, astfel încât urmează ca, aplicând art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. să se admită recursul și să se modifice decizia, în sensul că se va respinge apelul, menținându-se sentința civilă.

Aplicând art. 274 Cod pr. civ. va fi obligat intimatul către recurent la 1199,7 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B, sector 4,-,. 116,. 2,. 34, împotriva deciziei civile nr. 288 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în comuna, jud.

Modifică decizia civilă, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2330 din 23.05.2008, pronunțată de Judecătoria Caracal.

Menține sentința civilă nr. 2330 din 23.05.2008, pronunțată de Judecătoria Caracal.

Obligă intimatul către reclamant la 1199,7 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

-

Grefier,

Red. jud. -

Tehn.

4 ex./22.01.2009

-

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 68/2009. Curtea de Apel Craiova