Obligație de a face. Decizia 68/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4547/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.68R
Ședința publică din data de 08.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții Societatea Civilă de Avocați ", și Asociații" și, împotriva sentinței civile nr.3378 din data de 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.42387/3/LM/2008, având ca obiect "obligația de a face - daune materiale".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții Societatea Civilă de Avocați ", și Asociații", prin avocat și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta ", și Asociații", prin avocat învederează instanței că societatea și-a schimbat sediul profesional, sens în care depune în copie conform cu originalul decizia nr.2338 din 03.11.2009.
Curtea procedează la identificarea recurentei, care se legitimează cu CI seria - nr.- CNP -.
Curtea pune în discuție excepția lipsei interesului societății în promovarea recursului, invocată de recurenta prin întâmpinarea depusă la dosar.
Recurenta, personal solicită admiterea excepției așa cum a fost susținută în întâmpinare.
Recurenta Societatea Civilă de Avocați ", și Asociații", prin avocat solicită respingerea excepției.
Curtea, după deliberare, respinge excepția invocată, întrucât interesul societății constă în modificarea sentinței civile atacate.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta Societatea Civilă de Avocați ", și Asociații", prin avocat solicită admiterea recursului său așa cum a fost formulat, și respingerea recursului formulat de recurenta, ca neîntemeiat.
Recurenta, personal depune la dosar concluzii scrise; solicită admiterea recursului său și modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. Cu privire la recursul formulat de Recurenta Societatea Civilă de Avocați ", și Asociații", solicită respingerea acestuia ca nefondat.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3378 din data de 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.42387/3/LM/2008, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererea principală, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Societatea Civilă de Avocați, și Asociații și, respectiv, cererea reconvențională formulată de pârâta Societatea Civilă de Avocați, și Asociații, în contradictoriu cu reclamanta.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit art.269 din Codul muncii angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Suma de 230 lei reprezintă costul serviciilor medicale de care a beneficiat reclamanta. Analizând dacă aceasta reprezintă un prejudiciu în legătură cu serviciu sau suferit în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu, se constată că reclamanta nu a făcut dovada că i-au fost necesare serviciile medicale care urmare a consecinței executării sarcinilor de serviciu. Nici condiția culpei angajatorului în timpul prestării activității de către reclamantă nu este dovedită de reclamantă Susținerile din cererea de chemare în judecată că i s-a aplicat de angajator un tratament discriminatoriu nu sunt dovedite în cauză. împrejurările că reclamanta nu-și îndeplinea corespunzător obligațiile de serviciu, aspect ce rezultă din declarația martorei, că salariata urma să beneficieze de concediu de risc maternal nu constituie aplicarea unui tratament discriminatoriu de către angajator față de criteriile prevăzute de art.5 alin.2, 3 și 4 din Codul muncii.
S-a constatat că, din actul medical nu rezultă că starea precară de sănătate a reclamantei se datorează obligațiilor de serviciu îndeplinite sau a culpei angajatorului.
S-a precizat că, martora a arătat că reclamanta a avut probleme de sănătate, față de starea de graviditate. Aceasta știe din spusele reclamantei că era stresată întrucât era presată să-și părăsească locul de muncă de către angajator.
această afirmație cu celelalte probe administrate în cauză se apreciază de către instanță că reclamanta nu a făcut dovada stării de stres în legătură cu serviciu care să-i fi determinat problemele de sănătate. Nefăcându-se dovada aplicării unui tratament discriminatoriu de către angajator salariatei în speță nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 21 din nr.OG 137/2000, modificată, în raport de care reclamanta putea fi îndreptățită la despăgubiri. De asemenea reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral pretins prin cererea de chemare în judecată a faptei ilicite a angajatorului și a legăturii de cauzalitate între pretinsa faptă și prejudiciu. Nu rezultă din probe că reclamanta era presată de către angajator să înceteze raporturile de muncă cu acesta. Față de starea precară de sănătate reclamanta beneficiază de concediu pentru risc maternal drept instituit pentru protejarea femeii gravide.
În ceea ce privesc susținerile pârâtei - reclamante din cererea reconvențională și ale reclamantei - pârâte din întâmpinarea formulată în raport de înscrisurile depuse la dosar și declarațiile martorilor cât și răspunsurile părților la interogatoriu prin prisma prevederilor art.270 din Codul munciis -a arătat că pârâta reclamantă prin întâmpinare formulată la cererea principală a precizat că salariata nu a semnat fișa postului.
S-a apreciat că, pârâta - reclamantă nu a făcut dovada susținerilor din cererea reconvențională că salariata avea printre obligațiile de serviciu și pe aceea de a elabora și completa declarațiile financiare privind veniturile, iar din copiile ordinelor de plată nu a rezultat că aceste înscrisuri au fost întocmite de către pârâta reclamantă.
În speță, angajatorul trebuia să facă dovada că salariata i-a produs prejudiciu în legătură cu obligațiile de serviciu ale acesteia.
S-a avut în vedere că, nefiind concretizate sarcinile de serviciu prin fișa postului se constată că pârâta reclamantă nu a făcut faptei ilicite a salariatei în executarea obligațiilor de serviciu ce ar fi determinat producerea prejudiciului pretins. Pârâta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.270 din Codul muncii în sensul că reclamanta pârâtă a prejudiciat-o din culpă în legătură cu modul de îndeplinire al obligațiilor de serviciu.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamanta și pârâta Societatea Civilă de Avocați, și Asociații, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenta Societatea Civilă de Avocați, și Asociații a arătat că instanța de fond in mod greșit a respins cererea reconvențională considerând ca Societatea nu a făcut dovada sarcinilor de serviciu ale intimatei - reclamante, deoarece poziția ocupata de către intimata - reclamanta in cadrul Societății conform prevederilor Contractului Individual de munca este de Manager Financiar (cod - din Clasificarea ocupațiilor din România) și chiar dacă intimata - reclamanta refuza in mod sistematic sa recunoască faptul ca in atribuțiile sale de serviciu intra si supravegherea operațiunilor financiare, aceasta avea respectivele atribuții ce reies chiar din denumirea poziției pe care o deține in cadrul Societății.
În baza atribuțiilor si a funcției ocupate intimata - reclamanta s-a ocupat de plata regularizărilor impozitului pe venit. întocmind Ordinele de Plată a regularizărilor pentru impozitul de venit pentru anii 2004 si 2006 de către avocatul coordonator, menționând la contul beneficiarului Contul pentru plata anticipata a impozitului pe venituri din activități independente in loc de Contul pentru plata regularizărilor.
La data de 4 iulie 2008 intimata - reclamanta a semnat si depus personal o adresa la Administrația Finanțelor Publice sector 5 solicitând transferarea din Contul pentru plata anticipata a impozitului pe venituri din activități independente in Contul pentru plata regularizărilor sumelor de 36.500 lei achitați in data de 22 mai 2008 reprezentând plata parțiala din regularizare impozit venit 2004; 55.000 lei achitați in data de 23 mai 2008 reprezentând plata parțiala din regularizare impozit venit 2004; 94.980 lei achitați in data de 27 mai 2008 reprezentând plata regularizare impozit venit 2004; 32.302 lei achitați in data de 6 iunie 2008 reprezentând plata regularizare impozit venit 2006, astfel încât în aceasta situație Societatea a fost obligată sa plătească in temeiul dispozițiilor art.120 alin.7 din proc.fiscala majorări de întârziere pentru perioada cuprinsa intre momentul plații in contul pentru plata anticipata a impozitului pe venituri din activități independenta si momentul in care Administrația Finanțelor Publice sector 5 transferat plata in contul corect.
S-a mai arătat că intimata - reclamantă este răspunzătoare pentru plata majorărilor de întârziere având in vedere ca este direct răspunzătoare in baza poziției ocupate de plata corecta către bugetul local a impozitului de venit obținut de către avocații coordonatori ai Societății, iar în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.270 alin.1 Codul muncii.
În recursul său, recurenta reclamantă a arătat că interpretând eronat probele administrate si nesocotind dispozițiile art.269 alin.1 Codul muncii, instanța de fond a pronunțat o sentința netemeinica si nelegala, deoarece atât probatoriul administrat de mine cat si recunoașterile făcute de pârâta prin actele depuse la dosar, in special prin întâmpinare, dovedesc pe deplin temeinicia acțiunii formulate.
Astfel, susține recurenta din răspunsul la Interogatoriu cat si din depozițiile martorelor rezulta ca pârâta intimata, prin avocații parteneri, s-a comportat fata de aceasta cu ostilitate, cu rea-credință, abuziv, umilitor si jignitor.
S-a mai arătat că atât din probele mai sus menționate cât si din însăși recunoașterea făcuta de pârâta in întâmpinare, rezulta ca aceasta, unilateral si fără temei legal i-a suspendat contractul de munca prin faptul ca i-a interzis accesul la birou, i-a luat cartela de acces si i-a pus in vedere sa nu mai vină la serviciu decât daca dorește sa discute in legătura cu un eventual concediu medical sau chiar cu încetarea contractului de munca.
S-a mai susținut că în conformitate cu dispozițiile Codului Muncii, suspendarea contractului individual de munca din inițiativa angajatorului - concretizat in "limitarea accesului reclamantei in incinta Societății" - nu poate avea loc decât in cazurile expres si limitativ prevăzute de art.52 Codul muncii, însă, nici unul din temeiurile legale menționate de acest articol nu a fost aplicabil in momentul in care pârâta i-a limitat accesul la munca.
De asemenea, arată recurenta, pârâta intimata a abuzat atunci când a confiscat documentele contabile ale avocaților clienți aui acesteia și atunci când a suspus îndoielii veridicitatea stării de graviditate a recurentei, când i-a achitat si încă îi mai achita salariul cu întârziere fata de data trecuta in contractul individual de munca, sau refuză să-i elibereze fluturașii de salariu.
Prin întâmpinarea formulată recurenta-pârâtă Societatea Civilă de Avocați, și Asociații, a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, iar societatea-recurentă a solicitat la rândul său respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de partea adversă.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, încadrate în motivul de recurs, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Criticile recurentei -, și Asociații privind respingerea în mod greșit de către prima instanță a cererii reconvenționale, deoarece aceasta nu a făcut dovada faptului că salariata avea printre obligațiile de serviciu și pe aceea de a elabora și completa declarațiile financiare privind veniturile societății, precum și aceea că intimata - reclamantă este răspunzătoare pentru plata majorărilor de întârziere având in vedere ca este direct răspunzătoare in baza poziției ocupate de plata corecta către bugetul local a impozitului de venit obținut de către avocații coordonatori ai Societății, iar în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.270 alin.1 Codul muncii, urmează a fi respinse, ca neîntemeiate, din următoarele considerente:
Este adevărat că în conformitate cu prevederile din România, pozițiile din clasa 1, 2, 3, 1, conducătorii din serviciile de administrație și financiară, în subordinea directorilor responsabili și în colaborare cu alți conducători au ca atribuție și supravegherea operațiunilor financiare ale întreprinderilor sau instituțiilor, însă această prevedere nu este suficientă prin ea însăși pentru a face dovada faptului că în atribuțiile de serviciu ale intimatei-reclamante intra și supravegherea operațiunilor financiare.
Aceasta cu atât mai mult cu cât din copiile ordinelor de plată, alate la filele 100-105 din dosarul de fond, nu rezultă că aceste înscrisuri au fost întocmite de către intimata-reclamantă, iar în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.270 Codul muncii.
Astfel din conținutul dispozițiilor art.270 Codul muncii rezultă condițiile necesare antrenării răspunderii patrimoniale, respectiv calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba, fapta ilicită și personalul a salariatului săvârșită în legătură cu serviciu, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
În speță, nefiind concretizate sarcinile de serviciu prin fișa postului, recurenta nu a putut să facă dovada faptei ilicite a salariatei, în executarea obligațiilor de serviciu ce ar fi determinat producerea prejudiciului pretins, astfel încât condițiile prevăzute de art.270 Codul muncii nu au fost îndeplinite, în aceste condiții instanța de fond respingând în mod corect cererea reconvențională.
Față de cele mai sus arătat, recursul formulat de către recurenta -, și Asociații, va fi respins, ca nefondat, în temeiul art.312 pr.civ.
Trecând la analiza recursului formulat de recurenta, Curtea constată următoarele:
În mod corect instanța de fond a interpretat probatoriul administrat în cauză, respingând cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă.
Aceasta, deoarece, potrivit art.269 din Codul muncii, "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Astfel, pentru a putea fi invocate dispozițiile acestui articol, trebuie să fie dovedite prejudiciul suferit, culpa angajatorului și acest prejudiciu să fi fost suferit în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Recurenta invocă, în sprijinul demersului său juridic, răspunsul la interogatoriu, depozițiile martorilor audiați în cauză, precum și recunoașterea făcută de societate în întâmpinare din care rezultă că angajatorul i-a interzis accesul la birou, i-a luat cartela de acces și i-a pus în vedere să nu mai vină la serviciu decât dacă dorește să discute în legătură cu un eventual concediu medial sau chiar cu încetarea contractului de muncă.
Însă, din depoziția martorei nu rezultă că societatea angajatoare ar fi avut un comportament de șicanare și hărțuire față de salariată, același lucru reieșind și din declarația martorei care a relatat faptul că reclamanta era "agitată și stresată", dar nu a relevat, în concret, culpa societății în timpul prestării activității de către reclamantă. Împrejurarea că între părți au avut loc discuții, salariata urmând să beneficieze de concediu de risc maternal, nu fac dovada aplicării unui tratament discriminatoriu de către angajator, față de criteriile prevăzute de art.5 alin.2, 3 și 4 din Codul muncii.
Cu privire la depoziția martorei, se reține faptul că această persoană nu a fost de față la vreo discuție dintre părți, relatările acesteia bazându-se pe "spusele reclamantei", din care rezulta că aceasta era stresată, deoarece era presată să-și părăsească locul de muncă, de către angajator. Această afirmație nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor mai sus amintiți, iar cea de-a patra martoră audiată, în cauză, calificând relația dintre reclamantă și reprezentanții societății "ca fiind una normală".
Nici răspunsul la interogatoriu al societății, invocat de către recurentă în susținerea motivelor sale de recurs, nu duc la concluzia aplicării față de salariată a unui tratament discriminatoriu de către angajator.
De asemenea, din actul medical, depus la dosarul de fond, nu rezultă că starea precară de sănătate a recurentei s-a datorat obligațiilor de serviciu îndeplinite sau a culpei angajatorului, probatoriul administrat, în speță, neducând la concluzia că reclamanta a avut probleme de sănătate din cauza stării de stres în legătură cu serviciu, din culpa angajatorului.
Cu privire la daunele morale solicitate de către recurentă, se reține faptul că chiar și după modificarea alin.1 al art.269 Codul muncii prin Legea nr.237/2007, obligarea angajatorului la repararea prejudiciului moral suferit de salariat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu este posibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale, inclusiv cele care privesc existența faptei ilicite și a vinovăției angajatorului.
Pentru acordarea daunelor morale, practica judiciară a statuat, o serie de criterii obiective prin care cel în cauză, să dovedească faptul că prestigiul, onoarea, reputația sau demnitatea sa a fost afectată prin măsura ilegală a angajatorului, acordarea daunelor morale, acțiune admisibilă pe baza dispozițiilor art.998 cod civil trebuind să-și găsească suportul în prejudiciul moral suferit de salariat pe planul aprecierii sociale a conduitei sau priceperii profesionale a acestuia.
Aceasta presupune în primul rând, un probatoriu adecvat din care să rezulte existența prejudiciului moral, întinderea sa și gravitatea măsurii abuzive, aspecte care nu au fost dovedite, în speță, nerezultând din probele administrate în cauză că reclamanta era presată de către angajator să înceteze raporturile de muncă cu acesta și nici faptul că reprezentanții societății ar fi avut un comportament ostil, abuziv, umilitor și jignitor, față de recurentă, atât înainte cât și după înștiințarea societății cu privire la starea de graviditate a acesteia.
Va fi înlăturată și critica recurentei privind suspendarea contractului său individual de muncă, în conformitate cu dispozițiile art.52 Codul muncii, aceasta nefăcând dovada faptul că a fost împiedicată să muncească și în condițiile în care chiar recurenta a solicitat intrarea în concediu de risc maternal, iar la data de 7 mai 2009, în urma solicitării exprese a acesteia, contractul individual de muncă a fost suspendat de drept, în temeiul art.50 lit.a Codul muncii, pe perioada concediul de îngrijire a copilului.
Va fi înlăturată și critica privind respingerea de către instanța de fond a cererii privind daunele materiale, deoarece în mod corect instanța de fond a considerat că recurenta nu a făcut dovada faptului că serviciile medicale de care a beneficiat i-au fost necesare ca urmare a executării sarcinilor de serviciu.
Se reține și faptul că între societatea intimată și "" exista contractul de prestări servicii nr.1835/2005, din care rezultă că recurenta beneficia de servicii medicale, iar din adresa emisă la data de 5.12.2008, depusă la dosarul de fond, rezultă faptul că pentru angajatele societății sunt acoperite și urgențele ginecologice, iar faptul că recurenta a înțeles să apeleze la serviciile unei alte unități medicale nu poate fi imputat societății angajatoare.
Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții Societatea Civilă de Avocați ", și Asociații" și, împotriva sentinței civile nr.3378 din data de 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.42387/3/LM/2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
27.01.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
