Obligație de a face. Decizia 6934/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(4805/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6934/
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă SC INTERESUL P SRL, împotriva sentinței civile nr.4082 din 14 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 6019/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 19.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 26.11.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.4082 din 14.05.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a dispus admiterea în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul SC INTERESUL P SRL; a fost obligată pârâta să înregistreze la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul și să efectueze mențiunile referitoare la existența raporturilor de muncă începând cu 01.08.2008 n carnetul de muncă al reclamantului; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale în cuantum brut lunar de 5000 lei, pentru perioada octombrie-noiembrie 2008; obligă pârâta să vireze contribuțiile de asigurări sociale de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada 01 august - 31 noiembrie 2008; a fost respinsă cererea în pretenții cu titlu de despăgubiri morale, ca neîntemeiată; s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut potrivit art. 16 din Codul muncii, angajatorul are obligația de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, iar în situația în care nu își îndeplinește această obligație, părțile convenției putând face dovada prevederilor contractuale prin orice mijloc de probă.
De asemenea potrivit art. 1 și 2 din Legea nr.130/1999, angajatorul are obligația de a înregistra contractele individuale de muncă, în termen de 20 de zile de la data încheierii la inspectoratele teritoriale de muncă, precum și de a depune carnetele de muncă ale salariaților la inspectoratelor teritoriale de muncă, în vederea păstrării și completării acestora.
Prin depoziția martorului audiat s-a făcut dovada faptului că în perioada august 2008 - noiembrie 2008 reclamantul a lucrat pentru pârâtă, în calitate de reporter special, că între părți s-a încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă, că reclamantul, ca și martorul și-a încasat de la pârâtă salariile pentru lunile august și septembrie 2008, prilej cu care au semnat într-un tabel.
Astfel, instanța apreciază că prin proba testimonială reclamantul a dovedit existența premisei angajării răspunderii pârâte, respectiv că între acesta și pârâtă au existat raporturi contractuale de muncă, și implicit a îndeplinirii obligației de a presta muncă în favoarea pârâtei și a obligațiilor corelative ale pârâtei de a înregistra contractul individual de muncă la inspectoratul Teritorial d e muncă, de a asigura completarea carnetului de muncă cu mențiunile corespunzătoare, de a plăti reclamantului drepturile salariale aferente muncii prestate și de a reține și vira contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada lucrată.
Pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă, respectiv că a înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul, că a efectuat mențiunile referitoare la existența raporturilor de muncă în carentul de muncă al reclamantului, că a achitat salariatului său drepturile salariale aferente lunilor octombrie și noiembrie 2008 și că a virat contribuțiile de asigurări sociale, de asigurări de sănătate și pentru șomaj pentru perioada lucrată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta prin care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii instanței de fond care a fost pronunțată de către o instanță necompetentă, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivarea recursului se invocă în fapt următoarele critici ale sentinței recurate.
Primul motiv al recursului constă în faptul că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nelegală și netemeinică deoarece obiectul litigiului nu îl constituia un conflict de drepturi în sensul prevăzut de Legea nr.168/1999, în cauză nefiind vorba de un litigiu de muncă ci de un litigiu civil din materia drepturilor de autor, astfel încât prezența cauza a fost judecata la fond de o instanță necompetentă funcțional.
Recurenta susține că în realitate între subscrisa și reclamant nu au existat nici un moment raporturi de muncă în sensul celor avute în vedere de Codul muncii, astfel încât nu ne aflăm în prezența unei spețe în care să se aplice legislația din domeniul dreptului muncii cu tot ce implică ea, începând cu instanța specială.
A doua critică se referă la faptul că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât instanța a admis în mod greșit acțiunea prin care reclamantul a solicitat pe baza obligației de a face, obligarea pârâtei să înregistreze la B contractul individual de muncă încheiat între ei și să efectueze mențiunile referitoarea la existența raporturilor de muncă începând cu 01.08.2008 în carentul de muncă al reclamantului, deoarece, nu se află în prezența unui litigiu.
Recurenta susține că în realitate între părți nu s-a încheiat și nu s-a semnat nici un contract individual de muncă, în consecință instanța nu putea să admită cererea și să mai oblige pe subscrisa, care nu a avut calitatea de angajator față de reclamantul-intimat să înregistreze vreun contract de muncă individual cu acesta la ITM și nici să efectueze înregistrarea mențiunilor în cartea de muncă, după cum nu putea să fie obligată nici să plătească salariul și asigurărilor sociale și de sănătate.
Intimatul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu conform art. 3041proc. civ. Curtea pentru motivele care se vor arăta în temeiul art. 312 alin. (1) proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
Cu privire la primul motiv de recurs, constând în faptul că instanța care a soluționat litigiu nu a fost competentă, deoarece litigiul este unul civil din materia drepturilor de autor.
Curtea reține că prima instanța a fost pe deplin competentă întrucât litigiul dedus judecății este unul de dreptul muncii, deoarece așa zisul litigiu privind drepturile de autor nu a fost dovedit atâta timp cât recurenta avea obligația să dovedească natura raporturilor juridice pe care le-a avut cu intimatul, iar simpla susținere nu este prin ea însăși o dovadă a acestor susțineri.
De altfel, recurenta nu a făcut dovada acestor afirmații nici în judecata în fond și nici în recurs.
Cu privire la cea de-a doua critică, conform căreia hotărârea este netemeinică și nelegală, este greșită pentru următoarele motive.
Potrivit art. 287 din Codul muncii, în litigiile de muncă angajatorul are sarcina probei, ceea ce presupune că acesta trebuie să facă proba contrară a ceea ce angajatul susține prin cererea de chemare în judecată.
Or, cu ocazia judecății în fond recurentul-angajator nu a făcut o astfel de dovadă, în sensul că nu au existat raporturi de muncă cu intimatul și că raporturile juridice s-ar fi întemeiat pe dreptul de proprietate intelectuală.
Prin urmare, în aceste condiții, intimatul-reclamant propus probe în acest sens din care a rezultat existența raporturilor de muncă, precum și faptul că drepturile salariale pe lunile august-noiembrie 2008.
De asemenea, instanța de fond a reținut din înscrisurile depuse la dosar că intimatul a fost angajatul recurentei și pe lunile anterioarei a fost plătit ca angajat și nu ca un colaborator.
De asemenea, Codul muncii prevede prin art. 16 că angajatorul are obligația de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, pe care trebuie să îl depună la ITM, iar în lipsa acestuia se poate face prin orice mijloc de probă, ceea ce intimatul a dovedit.
Pe baza acestor probe, Tribunalul a admis cerea intimatului-recurent și a obligat recurenta la despăgubiri constând în neplata salariului pe lunile august-noiembrie 2008.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC INTERESUL P SRL cu sediul în B,-,. sector 1, împotriva sentinței civile nr.4082/14.05.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 6019/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în M, str. -. - nr.6, -.2 Județul
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
4 ex.
22.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
