Obligație de a face. Decizia 703/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 703
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA -IE 2009
PREȘEDINTE: Camelia Liliana Viziteu judecător
- - - -- judecător
- - - - judecător
GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de ședință din 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă asistată de av. și intimații-pârâți și, lipsă fiind intimatul-reclamant și apărătorul intimaților-pârâți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Intimații-pârâți și arată că apărătorul acestora este plecat din țară și înțeleg să se judece în lipsa acestuia. Depun la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de av. și chitanță reprezentând onorariu avocat.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat având cuvântul pe fond pentru recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Neamț prin care s-a dispus suspendarea, ca fiind nelegal și netemeinic și trimiterea cauzei spre continuarea judecății la Tribunalul Neamț. Solicită obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei chitanță reprezentând onorariu avocat.
Intimații-pârâți și având cuvântul pe fond solicită respingerea recursului și să se ia act de concluziile scrise formulate de apărătorul acestora.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în data de 5.03.2009, în temeiul art.244 alin.1 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării cererii de apel formulate de apelanții și, împotriva sentinței civile nr.5334/2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, până la soluționarea irevocabilă a cererii de grănițuire, ce face obiectul dosarului -, aflat pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că soluția ce se impune în cauza de față, ce are ca obiect obligarea pârâtului de a ridica gardul depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr.- al Judecătoriei Piatra Neamț, ce are ca obiect grănițuire.
Recurenta a criticat încheierea de suspendare, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.244 alin.1 Cod procedură civilă, soluționarea prezentei cauze nefiind ținută de dezlegarea ce urmează a se da pricinii privind grănițuirea celor două proprietăți întrucât oricare ar fi linia de hotar stabilită de instanță, pârâta va trebui să rămână obligată să permită accesul la imobilul teren și construcție proprietatea sa.
Curtea, examinând încheierea recurată în raport de critica adusă de recurentă, critică care vizează legalitatea încheierii, art.304 pct.9 Cod procedură civilă, constată recursul nefondat.
Potrivit art.244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul judecății.
În cauză s-a făcut dovada faptului că pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț există dosarul - ce au ca obiect grănițuirea proprietăților acelorași părți.
Gardul dintre proprietăți trebuie să fie amplasat pe limita celor două proprietăți care evident va fi stabilită prin acțiunea în grănițuire, context în care corect tribunalul a apreciat că se impune suspendarea judecării apelului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în grănițuire.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul art.304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de ședință din 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și și intimatul-reclamant.
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Camelia Liliana Viziteu, Niculina Valerica Grosu
pt. -
semnează Președinte Instanță pt.GREFIER -
Politic
semnează Grefier șef secție
red.încheiere /
red.dec.rec.
tehnored./16.07.2009/2 ex.
Președinte:Camelia Liliana ViziteuJudecători:Camelia Liliana Viziteu, Niculina Valerica Grosu