Obligație de a face. Decizia 705/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 705
Ședința publică din data de 22 iulie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Duboșaru
JUDECĂTORI: Rodica Duboșaru, Elisabeta Gherasim Elena Staicu
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în B,. nr. 26,.64,.2,.66, sector 2, împotriva deciziei nr. 178 din 27 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta domiciliată în P, 13 nr.8A, județ
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant personal și intimata pârâtă personal.
Procedura îndeplinită.
Cererea de recurs este timbrată cu 10,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform chitanței seria - nr. -/17.07.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, anulate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Părțile prezente având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea și combaterea recursului.
Recurentul reclamant având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat prin motivele depuse la dosar.
Arată recurentul că instanța de apel prin decizia atacată nu s-a specificat faptul că sentința civilă nr. 275 instanței de fond face referire la dosarul nr. 14547/2004. Solicită cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică.
Susține intimata pârâtă că în cauză au fost dezbătute succesiunile defuncților iar în ce privește actele solicitate de recurent au fost înmânate acestuia de către pârâtă. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele;
Prin acțiunea înregistrata la udecătoria Ploiești sub nr- reclamantul in contradictoriu cu pârâta solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să- predea actele in original necesare dezbaterii succesiunilor defuncților si ce se afla în posesia acesteia față de neîndeplinirea obligației, urmând ca reclamanta sa fie obligata la amenda civila in conformitate cu disp. art. 580 cod pr. civila in favoarea statului pe fiecare zi de întârziere până la executarea obligațiilor, precum si plata daune către aceasta față de neîndeplinire obligațiilor.
In motivarea cererii reclamantul a arătat ca pârâta se afla în posesia actelor originale ale defuncților si, autorii acestora situație recunoscuta de pârâtă cu ocazia soluționării unui alt litigiu între părți și că acesta refuză să- înmâneze aceste acte.
Reclamantul și-a precizat ulterior acțiunea, indicând printr- anexa toate înscrisurile ce urmează fi înmânate de pârâtă.
Pârâta a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția autorității de lucru judecat având in vedere sentința civila nr. 275/10.01.2005 Judecătoriei Ploiești si excepția lipsei de interes al acestuia pe fondul cauzei, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiata.
La termenul de judecata din data de 04.07.2007 instanța disjuns capătul de cerere privind obligarea reclamantei a unei amenzi civile către stat si daunelor către parat.
Prin sentința civila nr. 8030/25.09.2007 Judecătoria Ploieștia respins excepția lipsei de interes si autorității de lucru judecat invocata de pârâta, admițând acțiunea formulata si precizata, obligând pârâta să pună la dispoziția reclamantului toate înscrisurile indicate în anexa acțiunii precizata, si la plata sumei de 19,3 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța aceasta sentință, instanță de fond a reținut ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 cod civil privind autoritatea de lucru judecat.
Pe fondul cauzei instanța de fond apreciat întemeiată acțiunea, parata nefăcând dovada predării înscrisurilor solicitate de reclamant.
Împotriva sentinței civile declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, arătând faptul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat si lipsei de interes a reclamantului- intimat deoarece in cauza subzista condiția esențiala a îndeplinirii cumulative a celor trei condiții, identitate de părți, obiect si cauza prevăzute de disp. art. 1201 cod civil.
Pe de alta parte susținut apelanta că greșit a fost respinsa si excepția lipsei de interes a reclamantului, fără a se face in considerentele hotărârii vreo referire cu privire la motivul pentru care intimatul reclamant ar avea interes in ceea ce privește promovarea acțiunii.
Pe fondul cauzei, pârâta arătat faptul ca greșit s-a dispus obligarea sa de a-i pune la dispoziție reclamantului înscrisurile necesare dezbaterii succesiunilor rămase de pe urma defuncților si întrucât din probatoriile administrate in cauza a rezultat faptul ca a predat aceste înscrisuri reclamantului intimat sub semnătură.
La data de 25.02.2008, intimatul reclamant formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării apelului motivat de faptul ca la 21.11.2007 după împlinirea dreptului de exercitare a căii de atac, a solicitat investirea cu formula executorie a sentinței civile apelate, solicitare care a fost rezolvata favorabil și astfel a intrat în posesia sentinței civile nr. 8030/25.09.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești investita cu formula executorie.
Pe fondul apelului declarat de pârâtă, intimatul- reclamant arătat ca în mod corect prima instanța a analizat probatoriul administrat din cauza si a dispus obligarea paratei de a-i pune la dispoziție actele necesare dezbaterii succesiunii celor doi defuncți mai sus menționați.
Tribunalul Prahovaa pronunțat decizia civilă nr. 178 din 27 martie 2008, prin care a respins excepția tardivității apelului, a admis apelul declarat de apelanta pârâtă și a schimbat în tot sentința în sensul ca a admis excepția autorității de lucru judecat, in raport de sentința civila nr. 275/10.01.2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
A luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a decide astfel tribunalul a apreciat că nefondate sunt susținerile formulate de intimatul reclamant în ceea ce privește tardivitatea declarării apelului de către parata, întrucât în dovada de comunicare a sentinței apelate, rezultă că apelantei pârâte i-a fost comunicata hotărârea la 02.11.2007.
Cererea de apel a fost înregistrata la instanța de fond la 16.11.2007 înlăuntrul termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 cod pr. civila.
Faptul că prin încheierea pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 23.11.2007 s-a admis cererea reclamantului- intimat din prezenta cauza, de investire cu formula executorie a sentinței civile apelate, nu poate constitui un motiv întemeiat pentru care tribunalul sa aprecieze ca cererea de apel a fost formulata după împlinirea termenului prevăzut de lege pentru declararea acestuia atâta vreme cât poarta mențiunile la care s-a făcut anterior referire.
În ceea ce privește respingerea excepției autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 275/10.01.2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești, instanța de apel a reținut că, prin hotărârea judecătoreasca anterior menționată a fost admisa acțiunea formulata de reclamantul și obligați pârâții si de a-i pune acestuia la dispoziție toate înscrisurile necesare in vederea dezbaterii succesiunilor defuncților -decedat la 05.06.1997 si - decedata la data de 10.02.1999.
Cum hotărârea judecătorească este actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu putere de lucru judecat un litigiu, părțile nefolosind o cale de atac, nu mai pot printr-o alta hotărâre să înlăture efectele acesteia.
Instanța de apel a apreciat ca, în mod greșit judecătorul fondului a considerat că nu sunt incidente în cauza dispozițiile art. 1201 cod civil și că nu este îndeplinită condiția triplei identități, respectiv obiect, părți și cauză atâta vreme cât prin cererea de chemare în judecata cu care a fost investit se solicita punerea la dispoziție înscrisurilor necesare dezbaterii succesiunii celor doi defuncți, dar de această dată prin precizarea formulată de reclamant la data de 16.03.2007 a indicat în mod expres care sunt înscrisurile pe care solicita a-i fi puse la dispoziție de către pârâtă.
Împotriva deciziei civile nr. 178/22.03.2008 a Tribunalului Prahovaa formulat recurs reclamantul, înregistrat la această instanță sub nr-, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 309-316 Cod pr.civilă, reclamantul învederează că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, evitând să identifice sentința civilă nr.275/10.01.2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind pronunțată în dosarul nr. 14547/2004 - dosar în care au fost solicitate înscrisurile în original a actelor oficiale necesare dezbaterii celor două succesiuni ale defuncților și.
Motivează recurentul că din probatoriile administrate în cauză, rezultă că i s-au predat înscrisuri nelegalizate, fără valoare, privind dezbaterea succesiunii defuncților și, iar sentința civilă nr. 275/2005 a Judecătoriei Ploiești nu s-a executat nici în prezent.
În final, acesta precizează că pârâta a fost de acord cu acțiunea în dosarul nr. 14547/2004.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în materie, urmează să respingă ca nefondat recursul pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Prin acțiunea inițial înregistrată la udecătoria Ploiești sub nr- reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i predea actele în original necesare succesiunii defuncților și, ce se află în posesia acesteia, indicând ulterior înscrisurile necesare.
Prin sentința civilă nr.8030/2007 Judecătoria Ploieștia respins excepțiile lipsei de interes și autorității de lucru judecat și a obligat pârâta să pună la dispoziția reclamantului înscrisurile indicate de acesta în anexa depusă la dosar.
Ulterior prin decizia civilă nr. 178/27.03.2008 Tribunalul Prahova a respins excepția tardivității apelului, a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în tot sentința civilă nr. 8030/2.10.2007 a Judecătoriei Ploiești, în sensul că a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 275/10.01.2005 a Judecătoriei Ploiești, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahovaa reținut că prin sentința civilă nr. 278/2005 a Judecătoriei Ploieștis -a admis acțiunea formulată de reclamantul și s-au obligat pârâții și de a-i pune acestuia la dispoziție toate înscrisurile necesare în vederea dezbaterii succesiunilor defuncților, decedat la 5.06.1997 și - decedată la 10.02.1999, în cauză fiind îndeplinite disp.art. 1201 Cod civil.
Motivele invocate de recurent în prezentul recurs și anume că sentința civilă nr.275/2005 a Judecătoriei Ploiești nu a fost executată nici în prezent și că prin aceasta nu s-a dispus a i se pune la dispoziție înscrisurile originale necesare dezbaterii succesiunii, nu reprezintă însă motive de nelegalitate, în sensul prevederilor art.304 pct. 1-9 Cod pr.civilă, neîncadrându-se în nici unul din acestea.
Pe de altă parte, în dispozitivul sentinței în discuție se precizează a se pune la dispoziția reclamantului înscrisurile necesare în vederea dezbaterii succesiunilor, deci cele cerute de organele abilitate și nu alte înscrisuri, iar executarea sentinței reprezintă o problemă de executare propriu-zisă și nu un motiv de nelegalitate.
Așa fiind, Curtea văzând și dispozițiile art.312 (1) Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul domiciliat în B,. nr. 26,.64,.2,.66, sector 2, împotriva deciziei nr. 178 din 27 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta domiciliată în P, 13 nr.8A, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Rodica Duboșaru, Elisabeta Gherasim Elena Staicu
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.RD/BA
2 ex./24.07.2008
f- Jud.
a- Trib.P
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Rodica DuboșaruJudecători:Rodica Duboșaru, Elisabeta Gherasim Elena Staicu