Obligație de a face. Decizia 708/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(624/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.708
Ședința publică de la 28.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă - -, împotriva deciziei civile nr.1455 din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimata-reclamantă, domnul avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 17.11.2008, emisă de Baroul București (aflată la fila 22 dosar apel), lipsind recurenta-pârâtă - Real -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a depus, prin serviciul registratură, din partea recurentei-pârâte împuternicirea avocațială a doamnei avocat, pentru recurenta-pârâtă - Real - și dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei, consemnată cu chitanța nr.- din 26.03.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Avocatul intimatei-reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de apel, în mod corect, a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 13426/300/11.12.2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta C Real, solicitând instanței obligarea pârâtei la vânzarea, în temeiul Legii nr. 85/1992, a camerei nr.72, din imobilul situat în B,-, Căminul nr. 2, sector 2, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.2240/11.03.2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta C Real, a obligat pârâta să vândă reclamantei camera nr. 72 din imobilul situat în B,-, Căminul nr. 2, sector 2, în condițiile Legii nr. 85/1992 și a obligat pârâta la plata sumei de 8,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C Real, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, solicitând admiterea apelului, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, în subsidiar, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 1455A/17.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C Real.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că este neîntemeiat primul motiv de critică, în sensul lipsei calității procesuale active a intimatei reclamante, justificat de împrejurarea că aceasta a devenit chiriaș ulterior intrării în vigoare a Legii nr.85/1992. Astfel, această problemă a fost dezlegată cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 5/21.01.2008, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că dispozițiile Legii nr.85/1992 sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Prin urmare, în raport de caracterul obligatoriu al deciziei, prevăzut de art.329 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că nu poate primi apărarea apelantei-pârâte, în sensul că reclamanta nu beneficiază de dispozițiile Legii nr. 85/1992, pe considerentul că nu avea calitatea de chiriaș la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ.
Pe de altă parte, este neîntemeiat și argumentul, conform căruia, în speță, nu sunt aplicabile prevederile art.7 alin. 1, ci ale art.7 alin.8 din Legea nr.85/1992.
Astfel, potrivit art. 7 alin.1:"Locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi".
Totodată, art.7 alin.8 prevede că:"Unitățile economice sau bugetare pot să dețină și să construiască din fonduri proprii locuințe de serviciu, destinate închirierii salariaților acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare și eventuala înstrăinare a acestor locuințe se vor stabili de consiliile de administrație, respectiv de conducerile unităților."
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale (și având în vedere și conținutul alineatelor 2-6 ale aceluiași articol), tribunalul a apreciat că nu este pertinentă susținerea apelantei pârâte, în sensul că art.7 alin.8 se referă la toate locuințele deținute de unitățile economice sau bugetare, nu numai la cele construite din fondurile proprii ale acestora.
Aceasta întrucât, dacă s-ar reține o astfel de interpretare, ar rămâne fără domeniu de aplicare norma cuprinsă în art.7 alin.1, care, de altfel, reprezintă norma cadru, și care vorbește despre locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a legii.
De vreme ce locuința în litigiu este, necontestat, construită anterior intrării în vigoare a legii, din fondurile unității economice, care a transmis-o ulterior apelantei pârâte, în modalitatea reținută de judecătorie, rezultă, cu evidență, netemeinicia argumentelor apelantei, în sensul arătat pe larg în motivele de apel.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr.2240 din 11.03.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B și schimbării în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurenta a arătat că decizia atacată este dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art.7 alin.8 din Legea nr.85/1992, instanța de apel apreciind, în mod greșit, că aceste dispoziții nu s-ar aplica în privința imobilelor construite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.85/1992, or, interpretarea corectă a acestor dispoziții este în sensul că vizează, în cazul deținerii, fără distincție, atât locuințele de serviciu, construite din fonduri proprii, după data intrării în vigoare a Legii nr.85/1992, cât și locuințele de serviciu, construite înainte de această dată.
În speță, deține, în calitate de proprietar, imobilul locuință de serviciu, ce a fost construit, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.85/1992, din fonduri proprii ale, autoarea sa.
O a doua critică a vizat faptul că decizia atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992, întrucât, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.7 alin.8 din Legea nr.85/1992.
Astfel, căminul nr.1, în care se află camera nr.81, ce face obiectul cererii de cumpărare a intimatei, a fost deținut în proprietate de către și a fost construit din fondurile proprii ale acesteia, iar, începând cu data de 06.02.2007, căminul nr.1 este proprietatea recurentei.
Recurenta a susținut că, încă de la momentul construirii acestui cămin, camerele au fost destinate închirierii către salariații întreprinderii, acestea reprezentând locuințe de serviciu, natură pe care o au și în prezent, iar închirierea camerelor altor persoane decât cele salariate ale întreprinderii B sau, nu a schimbat destinația inițială și natura locuințelor de serviciu.
Intimata a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că ceea ce interesează, din punct de vedere al aplicabilității dispoziției legale, este situația de locuință construită din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, fiind lipsită de relevanță transformarea ulterioară a acestor unități în societăți comerciale.
În același sens, intimata a apreciat că, în cauză, este aplicabil art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 coroborat cu art.7 alin.6 din aceeași lege, deoarece, din probele administrate în cauză rezultă că locuința pe care o ocupă cu chirie a fost construită din fondurile unităților economice sau fonduri bugetare de stat, că aceasta nu face parte din categoria locuințelor de intervenție și cererea sa este justificată de refuzul de a vinde, exprimat de către recurentă prin faptul că nu a răspuns cererii sale de vânzare.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale relevante, Curtea reține următoarele:
Asupra motivelor de recurs, prin care se critică soluțiile instanței de fond și de apel, din perspectiva fondului cauzei, motive ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 republicată, locuințele construite din fondurile economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului - Lege nr.61/1990 și ale prezentei legi.
Sub un prim aspect, ceea ce este relevant, din perspectiva aplicabilității dispoziției legale la realizarea vânzării-cumpărării, este situația de locuință construită din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, fiind lipsită de relevanță transformarea ulterioară a acestei unități în societate comercială sau structura acționariatului în cadrul acestei societăți, în sensul dacă statul mai deține sau nu acțiuni sau dacă a avut loc o privatizare integrală.
Astfel, în cauză, s-a realizat dovada că imobilul - Cămin de nefamiliști - situat în- A, a fost construit din fondurile proprii și necentralizate ale Întreprinderii B, conform adresei nr.-/19.11.1973, aceste fonduri fiind fonduri de stat alocate unor acțiuni socio-culturale, categorie din care făcea parte și construirea căminelor de nefamiliști astfel încât nu se poate reține argumentul că lucrările de construire erau construite din fondurile întreprinderii, ci acestea aveau natura unor fonduri de stat, cu o anumită destinație consecința fiind că imobilele respective erau în proprietatea statului și erau date în administrarea unor întreprinderi și organizații economice de stat.
Din această perspectivă, este corectă susținerea intimatei - reclamante că, preluând în patrimoniul și incluzând în capitalul lor social asemenea imobile, cum sunt cele la care face referire art. 7 alin. 1 din Legea nr.85/1992, respectivele persoane juridice au preluat, deopotrivă, obligația impusă de lege de vânzare către chiriași, în condițiile prestabilite legal, a acestor imobile, o obligație în considerarea naturii bunului (in rem), care este preluată odată cu bunul imobil și nu în considerarea persoanei căreia îi incumbă această obligație (in personam), în cauză, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 republicată.
In acest context, Curtea subliniază că nu poate fi reținută ca întemeiată susținerea recurentei cu privire la faptul că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/1992 republicată și nu dispozițiile art. 7 alin. 1 din același act normativ, întrucât alineatul 8 se referă exclusiv la acele locuințe deținute și construite din fondurile proprii, după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992 și cu privire la care ar opera principiul libertății contractuale, ipoteză ce nu se regăsește în speța dedusă judecății.
În ceea ce privește motivul de recurs, prin care se învederează faptul că imobilul în litigiu are natura unei locuințe de serviciu, destinat închirierii către salariații Întreprinderii -, în sprijinul căruia recurentul invocă decizii de speță, ce nu reprezintă izvor de drept, Curtea apreciază că și acest motiv este nefondat, întrucât singura excepție de la aplicarea prevederilor art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992 se raportează la locuințele de intervenție, locuințe destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența permanentă sau în caz de urgență în cadrul unităților economice, locuința de intervenție urmând regimul locuinței de serviciu.
Or, în cauză, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.5 din 21.01.2008 pronunțată în recursul în interesul legii, obligatorie conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă condițiile care trebuie îndeplinite pentru a opera obligația de a vinde se raportează la împrejurarea că aceste locuințe să fie construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a legii, solicitantul să fie titular al contractului de închiriere, putând avea sau nu calitatea de angajat al unității proprietare, iar locuințele să nu facă parte din categoria celor de intervenție în sensul dispozițiilor art.7 alin.7 din Legea nr.85/2992.
În sensul îndeplinirii condițiilor legale, intimata-reclamantă a realizat, prin chitanțele depuse, dovada achitării chiriei pentru locuința ce se solicită a fi cumpărată, deci, a raporturilor locative, în virtutea cărora, are vocație la cumpărarea imobilului pe care îl ocupă în calitate de locatar, și a demonstrat că această locuință nu face parte din categoria celor de intervenție, ce ar putea fi exclusă de la vânzare.
Pentru considerentele expuse, reținând că nu este incident motivul de recurs reglementate de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de recurenta - " " - împotriva deciziei civile nr.1455A/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă C împotriva deciziei civile nr.1455 A din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Tehnodact. / cs
2 ex./5.06.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 2. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan, Bianca
