Obligație de a face. Decizia 709/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 709/
Ședința publică din 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC -, cu sediul în B,--36,.8B, S1, parter,.2 și în oraș Otopeni,-, județul I, împotriva sentinței civile nr.183 din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în sat, comuna de, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta - pârâtă SC - administrator, care s-a legitimat cu CI seria - nr.-, CNP -, lipsă fiind intimata - reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; intimata - reclamantă a depus întâmpinare.
Se comunică reprezentantului recurentei copie de pe întâmpinare.
Reprezentantul recurentei precizează că nu dorește să-și angajeze apărător și nu solicită termen pentru a studia întâmpinarea.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat strigarea cauzei la amânări, nefiind vorba de o amânare fără discuție, dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal, la a doua strigare a răspuns pentru recurenta - pârâtă administrator, lipsă fiind intimata - reclamantă.
Reprezentantul recurentei precizează că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentei precizează că, carnetul de muncă se eliberează titularului personal. Intimata nu a formulat cerere pentru eliberarea carnetului. Aceasta trebuie să se prezinte la sediul societății și să formuleze o cerere în acest sens. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
După strigarea cauzei și rămânerea acesteia în pronunțare, s-a prezentat apărătorul intimatei, avocat care a depus la dosar împuternicire avocațială și chitanță privind plata onorariului pentru apărător și, pentru motivele invocate în întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 183/9.03.2009 Tribunalul Brăilaa admis acțiunea restrânsă formulată de reclamanta in contradictoriu cu parata SC 94 SRL
A fost obligată pârâta SC 94 SRL să restituie reclamantei carnetul de muncă.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 1721/113/01.07.2008, reclamanta a chemat in judecata pe parata SC 94 SRL pentru ca prin hotărârea care se va pronunța, sa fie obligata aceasta din urma sa ii elibereze cartea de munca, sub sancțiunea de daune cominatorii.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca, si-a desfasurat activitatea in cadrul acestei unitati pana la data de 4.01.2007. In repetatea randuri a incercat sa intre in posesia cartii de munca dar de fiecare data s-a lovit de refuzul reprezentantului firmei. Solicita ca parata sa fie obligata sa ii plateasca si daune cominatorii in suma de 125 lei pentru fiecare saptamana de intarziere. In drept au fost invocate prevederile art.1075 cod civil, art.281, 284 si art.285 codul muncii.
Prin cererea depusa la data de 15.10.2008 s-a solicitat introducerea in cauza in calitate de parat a numitului, administratorul paratei, cerere care insa a fost respinsa in sedinta publica din data de 15.10.2008.
Prin cererea depusa la data de 19.12.2008, parata a precizat urmatoarele: reclamanta a fost angajata SC 94 SRL și a incercat sa sustraga unele documente, printre care lista de inventar; reclamanta nu a cerut personal si nici in scris cartea de munca deoarece conform legilor in vigoare a incalcat drepturile angajatului si ale angajatorului prevazute in codul muncii.
Prin cererea depusa la data de 19.01.2009 parata a aratat ca reclamanta nu si-a facut formele de lichidare si nu a contactat societatea; raporturile de munca nu au incetat la data de 4.01.2007.
In sedinta publica din data de 5.03.2009 reclamanta a aratat ca renunta la capatul de cerere prin care a solicitat obligarea paratei la plata de daune cominatorii.
In cauza a fost administrata proba cu acte.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului instanta a reținut urmatoarele:
Intre reclamanta si parata SC 94 SRL au existat raporturi de munca (contrct individual de munca - fila 5 dosar).
Asa cum rezulta din decizia nr.1/25.08.2008, la data de 1.03.2007 intre parti au incetat raporturi de munca (33 dosar).
Conform art.4 alin.1 si 2 din Decretul nr.92/1976 "Carnetul de muncă este un act personal al titularului și nu poate fi cedat sau înstrăinat. Carnetul se păstrează de unitate atât timp cât titularul este încadrat în muncă, acesta având dreptul să verifice exactitatea tuturor datelor înscrise în carnet.(2) La încetarea activității sau în caz de transferare, carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi."
Prin precizările depuse la dosar parata a recunoscut ca nu i-a eliberat reclamantei carnetul de munca.
de cele reținute mai sus, instanța a observat ca intre părți au încetat raporturile de munca dar pârâta nu a înmânat reclamantei carnetul de munca, motiv pentru care, in conformitate cu dispozițiile art.4 din Decretul nr.92/1976, a admis acțiunea așa cum a fost restrânsă si a obligat-o pe pârâtă să restituie carnetul de munca.
In conformitate cu art.274 cod procedura civila instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat) întrucât este in culpa procesuala.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC 94 SRL considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că societatea are o culpă procesuală și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii privind plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 4 alin.1 din Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă, la încetarea activității sau în caz de transferare,carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi.
La încetarea activității intimata - reclamantă nu a formulat nici o cerere conducătorului societății de a solicita restituirea carnetului de muncă și nici nu rezultă vreun refuz din partea societății de a elibera intimatei carnetul de muncă și în consecință, nu se poate reține culpa procesuală a recurentei pentru a suporta cheltuielile de judecată.
Este la alegerea reclamantei de a se adresa direct justiției pentru obținerea unui drept neconstatat, în loc să rezolve această problemă pe cale amiabilă.
În consecință, motivul de recurs este întemeiat, întrucât carnetul de muncă fiind pus la dispoziția intimatei - reclamante, nu se poate reține vreo culpă procesuală a recurentei pentru a face aplicarea disp. art. 274 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza disp. art. 312 al. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâta SC -.
Se va modifica în parte sentința civilă nr.183/2009 a Tribunalului Brăila în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Se vor menține celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC - cu sediul în B,--36,.8B, S1, parter,.2, sector 1, împotriva sentinței civile nr.183 din 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Modifică în parte sentința civilă nr.183/09.03.2009 a Tribunalului Brăila în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 Iunie 2009.
Pt. Președinte Judecător Pt. Judecător
A în CO, conf. art. 261 A în CO, conf. art. 261
c semnează semnează
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE
Grefier,
: /07.07.2009
:DC/2 ex/07.07.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu