Obligație de a face. Decizia 717/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(6586/2008)

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.717R

Ședința publică din 06.02.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Ceaușescu Maria

JUDECĂTOR 3: Zuluf

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - Românească - Vienna Insurance SA, împotriva sentinței civile nr.1740 din data de 03.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.27715/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimata.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează faptul că intimata a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 15.12.2008, întâmpinare în 2 exemplare.

Se comunică recurentei prin avocat un exemplar al întâmpinării.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei la plata diferenței de impozit pe venit și contribuției la asigurările de sănătate, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1740 din data de 03.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.27715/3/LM/2007, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta - Românească SA, în contradictoriu cu pârâta, prin care reclamanta solicitase obligarea pârâtei la plata sumei de 2886,57 lei, cu titlu de diferență de impozit pe venit, respectiv contribuție CAS, ca urmare a recalculării acestor contribuții, pentru premiul în natură acordat salariatei.

Prin aceeași sentință, a fost obligată reclamanta la 1.000 lei către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâta este salariata reclamantei - Românească SA - Sucursala B, începând cu data de 07.11.1988, în baza contractului individual de muncă înregistrat cu nr.546/7.11.1988, din data de 1.05.2004 desfășurându-și activitatea în calitate de inspector de asigurări, potrivit actului adițional la contractul individual de muncă încheiat la data de 23.06.2004.

Potrivit susținerilor ambelor părți, în vara anului 2004 pârâta a beneficiat de un premiu oferit de reclamantă, drept recompensă pentru rezultatele deosebite obținute în activitatea de intermediere în asigurări, ocazie cu care s-a deplasat într-o excursie în, în perioada desfășurării. Contravaloarea excursiei a fost achitată de către angajator.

Reclamanta a solicitat despăgubiri reprezentând contravaloarea plății impozitului efectuată către bugetul statului, impozit aferent contravalorii premiului oferit reclamantei, obligație de plată care, a considerat titulara cererii, revenea beneficiarei excursiei.

Prima instanță a constatat, pe baza probelor administrate, că nu rezultă producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, constând în contravaloarea impozitului aferent premiului acordat pârâtei, respectiv că a achitat suma menționată în cererea de chemare în judecată cu acest titlu. Ordinele de plată nr.251/25.01.2005 și nr.55/14.01.2005, invocate de reclamantă fac dovada achitării unor sume mult mai mari decât cea pretinsă, cu titlu de CASS și impozite salarii, astfel că nu constituie dovezi directe ale faptului că patrimoniul reclamantei a fost redus ca urmare a plății sumei cu titlu de impozit pentru premiul de care a beneficiat pârâta.

Admițând că patrimoniul societății s-a diminuat prin suportarea sumei de 2886,57 lei, s-a constatat că prejudiciul nu este suportat ca urmare a săvârșirii unei fapte a pârâtei, care să aibă legătură cu munca sa și nici că s-ar fi produs din vina salariatei. Din probele administrate nu a rezultat că pârâta a cunoscut contravaloarea excursiei și faptul că trebuie să suporte vreo sumă de bani cu titlu de impozit către bugetul statului, iar prin răspunsul la interogatoriu s-a recunoscut din partea reclamantei că aceste împrejurări nu au fost aduse la cunoștința salariatei.

Față de această situație, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a salariatei.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta - Românească SA.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată prin prezentul recurs cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor imperative ale Codului fiscal, precum și a dispozițiilor art.270 din Codul muncii.

Astfel, s-a susținut că, otrivit p. art.55 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă. Sunt asimilate salariului orice alte sume sau avantaje de natură salarială.

Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, prevăd, în art.84 lit.a, că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, care sunt realizate din sume primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă, respectiv: salariile de bază; sporurile și adaosurile de orice fel; indemnizațiile de orice fel; recompensele și premiile de orice fel; sumele reprezentând premiul anual și stimulentele din fondul de participare la profit; sumele primite pentru concediul de odihnă; sumele primite în caz de incapacitate temporară de muncă; orice alte câștiguri în bani și în natură, primite de la angajatori de către angajați.

De asemenea, potrivit art.57 din Codul fiscal, beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri, iar art.270 din Codul muncii prevede că salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Recurenta a susținut, în raport cu dispozițiile legale enunțate și având în vedere că intimata-pârâtă a beneficiat, în legătură cu raportul său de muncă cu societatea, de un premiu constând într-o excursie în, că este normal și în conformitate cu prevederile legale în materie fiscală, ca echivalentul în lei al costului excursiei să se adauge la veniturile salariale și să fie impozitat corespunzător.

Faptul că societatea a suportat contravaloarea diferenței de impozit pe venit la bugetul de stat, în locul salariatei, pentru a evita calcularea de majorări de întârziere, nu înseamnă că intimata-pârâtă ar fi exonerată de obligația legală de plată a diferenței de impozit pe venit. Chiar dacă societatea nu ar fi achitat la buget diferența de impozit pe venituri, aceasta s-ar fi reflectat în evidențele fiscale anuale depuse la organele financiare și s-ar fi concretizat în emiterea unei decizii fiscale privind obligația de plată a diferenței de impozit pe venituri datorate bugetului de stat de către intimata-pârâtă.

Intimata-pârâtă nu poate invoca faptul că nu ar datora această sumă, sau că nu I s-a adus la cunoștință că datorează această sumă, având în vedere principiul de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii. În momentul acceptării acestui premiu, salariata trebuia să cunoască faptul că premiul reprezintă un avantaj de natură salarială, care este impozabil, potrivit legii. De altfel, din documentele depuse la dosarul cauzei, nu rezultă că intimata-pârâtă ar fi făcut obiecțiuni față de costul excursiei sau față de faptul că îi incumbă plata impozitului pe venit aferent. Dimpotrivă, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că intimata-pârâtă a acceptat deîndată participarea la excursie, fără rezerve, trimițând copia pașaportului și solicitând efectuarea concediului de odihnă în perioada respectivă.

Prin întâmpinarea formulată intimata (), a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Este corectă susținerea recurentei, referitoare la faptul că nu prezintă relevanță, pentru soluționarea cauzei deduse judecății, dacă societatea a suportat sau nu, la momentul judecății, contravaloarea diferenței de impozit pe venit la bugetul de stat, în locul salariatei, întrucât, indiferent dacă plata a fost sau nu făcută, nu se poate aprecia că a intervenit exonerarea de plata acestei obligații.

Trecând însă la examinarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de art.270 și art.272 din Codul muncii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, Curtea apreciază că aceste condiții nu sunt realizate.

Astfel, art.270 din Codul muncii instituie răspunderea salariatului pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca sa dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume calitatea de salariat a celui care a produs paguba, fapta ilicită a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, existența unui prejudiciu cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.

În speță, Curtea apreciază ca relevante pentru soluționarea cauzei, împrejurările, condițiile în care intimatei-pârâte i-a fost acordat premiul constând într-o excursie în.

Astfel, se reține că premiul a fost câștigat în urma organizării unui concurs intern, aferent campaniilor de contractare a asigurărilor pe anul 2004, concurs al cărui Regulament, aflat la fila 29 dosarului de fond, nu face nicio referire la valoarea premiilor și la obligațiile care ar decurge pentru câștigători din acceptarea acestora.

Mai mult decât atât, în răspunsul la întrebarea nr.16 a interogatoriului formulat de pârâta (fila 45 dosar fond), societatea arată: "La data contractării și achitării serviciilor turistice Legea nr.571/2003 - Codul fiscal, încă nu era publicat - în vigoare - 26.12.2003 - HG 44/2004 cu normele de aplicare a fost publicat în 06.02.2004, explicitează regimul juridic de impozitare a premiilor primite în natură.Intenția manifestă a societății a fost de a suporta inițial plata acestor contribuții către stat către cei mai buni salariați, dar controlul fiscal a impus impozitarea acestor premii acordate".

Din cele de mai sus rezultă cu evidență că intenția societății a fost aceea de a-și recompensa cei mai buni salariați, fără ca premiile acordate acestora să atragă obligații suplimentare pentru cei premiați.

Chiar dacă nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, în analizarea litigiului dedus judecății nu se poate face abstracție de ceea ce părțile au intenționat, de condițiile în care premiul a fost acordat și acceptat, cu atât mai mult cu cât intimatei-pârâte nu i-a fost cunoscută nici măcar contravaloarea excursiei, astfel încât nu se poate aprecia că salariata a săvârșit o faptă ilicită, cu vinovăție, care să cauzeze prejudiciul pretins de recurenta-reclamantă.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - Românească - Vienna Insurance SA, împotriva sentinței civile nr.1740 din data de 03.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.27715/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

24.02.2009

Jud. fond:;

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Ceaușescu Maria, Zuluf

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 717/2009. Curtea de Apel Bucuresti