Obligație de a face. Decizia 72/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR. 72

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Pană Constanța

JUDECĂTOR 2: Panait Marilena

JUDECĂTOR 3: Marin Eliza

Grefier: - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în, județul D, împotriva deciziei civile nr.326 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL COMUNEI - ing., domiciliat în comuna, județul D, SECRETARUL COMUNEI -, domiciliat în comuna, județul D, domiciliată în comuna, județul D, domiciliat în P,-, județul D, domiciliat în P,-, județul D și, domiciliat în comuna, sat, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant, reprezentat de avocat desemnat de Baroul Prahova, urmare admiterii cererii de asistență judiciară sub forma apărătorului din oficiu, conform delegației nr.6821 din 14 ianuarie 2010 și intimatul-pârât Primarul Comunei - ing., personal, lipsind intimații-pârâți Secretarul Comunei, și Manica.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se mai învederează că prin încheierea din 12 ianuarie 2010 s-a admis cererea recurentului și s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar sub forma unui apărător ce va fi desemnat de Baroul Prahova.

Totodată, se mai învederează că prin intermediul Serviciului Registratură s-a depus la dosar de către recurentul-reclamant copii citație transmisă acestuia pentru termenul de astăzi pe care le-a adnotat, înregistrate sub nr.1266 din 27 ianuarie 2010.

Avocat, pentru recurentul-reclamant, arată că abia astăzi a consultat dosarul, nu a luat legătura cu recurentul deoarece nu l-a putut contacta, dar solicită termen pentru a timbra personal calea de atac exercitată.

Intimatul-pârât, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a cererii apărătorului recurentului.

Curtea, verificând actele și lucrările dosarului și constatând cauza în stare de judecată, deoarece a suferit mai multe amânări, acordă cuvântul părților în dezbateri, urmând ca până la sfârșitul ședinței să se timbreze calea de atac exercitată.

Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că solicită admiterea recursului și pe fond admiterea acțiunii, având în vedere că recurentul deține o suprafață mult mai mică de teren decât cea pentru care este obligat să plătească impozit.

Intimatul-pârât, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței modalitatea de soluționare a căii de atac exercitată de reclamantul.

Înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă avocat împreună cu recurentul și depune chitanța nr. 31589 din 28 ianuarie 2010 în valoare de 4,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 846 din 06 iulie 2009, Judecătoria Pucioasa în baza art. 246 Cod procedură civilă a luat act că reclamantul a renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâtul, iar pe fond a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâților: - primar al comunei, - secretar al comunei, Manica, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin certificatul de moștenitor nr. 265/1963 a fost dezbătută succesiunea de pe urma defunctului, tatăl reclamantului, realizându-se și partajul voluntar între moștenitor cu privire la bunuri, printre care și terenul din pct..

A mai reținut instanța că din adresa nr. 3032/01.07.2008, rezultă că reclamantul figurează în registrul agricol cu suprafața de 0,34 ha în pct., cu suprafața de 0,13 ha în același punct, cu 0,75 ha, Manica cu 0,50 ha iar defuncta - mama reclamantului și al pârâților cu 2,52 ha în același punct, Susținerile reclamantului în sensul ca această suprafață de teren de 2,52 ha din pct. apare înregistrată de două ori, atât la defuncta cât și la o parte din moștenitorii acesteia, nu au fost luate în considerare de instanță, câtă vreme reclamantul și ceilalți moștenitori ai defunctei nu au dezbătut prin notariat ori prin justiție succesiunea de pe urma acesteia, înregistrarea în registrul agricol pentru fiecare moștenitor și rectificarea eventualelor duble înregistrări existente cu privire la terenul din pct. "" putându-se face doar prin prezentarea titlului de proprietate - act de partaj voluntar sau hotărâre de partaj și care să identifice printr-o expertiză topografică suprafața de teren ce revine fiecărui moștenitor.

Deși dispozițiile art. 8 din nr.OG 28/2008 prevăd că înscrierile în registrul agricol se fac pe baza declarației de proprie răspundere date de capul de gospodărie, iar în cazul indiviziunii de către oricare dintre coindivizari, instanța de fond a constatat că defalcarea suprafeței de 2,61 ha din pct. "" ce apare înregistrată în rolul defunctei și implicit radierea acestui teren de la defunctă, nu se poate face în lipsa înțelegerii dintre moștenitori, decât prin prezentarea hotărârii judecătorești de partaj care să ateste modul în care bunurile defunctei au trecut în patrimoniul moștenitorilor.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat apel reclamantul, solicitând instanței ca Primăria comunei să depună la dosarul cauzei adeverința din care să rezulte toți moștenitorii defunctei, inclusiv. A mai solicitat obligarea Primăriei la cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 lei și 100.000 lei reprezentând impozitul încasat pe terenul din punctul II, din anul 1990 și până în prezent.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, motivat de faptul că această instanță a făcut o apreciere corectă a probelor administrate. S-a arătat că reclamantul și ceilalți moștenitori ai defunctei nu au dezbătut prin notariat sau prin justiție succesiunea de pe urma acesteia, înregistrarea în registrul agricol pentru fiecare moștenitor și rectificarea eventualelor duble înregistrări existente cu privire la terenul din punctul putându-se face doar prin prezentarea titlului de proprietate și anume: act de partaj voluntar sau o hotărâre judecătorească de partaj. Totodată, arată intimatul pârât, că de pe urma defunctei nu a rămas doar suprafața de teren din punctul, ci mai multe suprafețe de teren situate în diferite puncte, iar conform dispozițiilor art. 8 din nr.OG 28/2008 prevăd că înscrierile în registrul agricol se fac pe baza declarației de proprie răspundere date de capul de gospodărie, iar în cazul indiviziunii de către oricare dintre coindivizari.

Tribunalul Dâmbovița, prin decizia civilă nr.326 din 13 octombrie 2009 respins apelul ca nefondat, reținând că, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 480 și următoarele Cod civil, referitor la regimul juridic al proprietății agrare, precum și dispozițiile art. 728 și următoarele Cod civil.

Tribunalul a mai reținut că părțile din litigiu sunt coproprietare a suprafeței de teren de 2,64 ha. situată pe raza comunei, județul D - punct " I" cu care figurau înscriși în registrul agricol al anilor 2007 - 2008, că fiecare parte au folosit câte suprafață din această parcelă, respectiv - 6000 - 7000 mp; - 3600 mp; - 5000 mp în timp ce a înstrăinat partea sa de moștenire; că pentru a se evita eventualele neconcordanțe cu privire la plata impozitelor agricole pe teren, se impunea ca părțile să dezbată succesiunea autorului lor -, domiciliat în comuna, județul D, decedat la 10 august 1965, în urma căruia a rămas și terenul agricol în discuție de 2,64 ha, putând să se bucure de toate atributele proprietății, achitând totodată impozitele agricole și alte dări către stat.

S-a mai reținut că părțile nu s-au înțeles de bună-voie conform art. 8 din nr.OG 28/2008 privind înscrierile în registrul agricol, cu privire la cota-parte cuvenită fiecărui moștenitor și urma ca părțile să procedeze la partajarea suprafeței de 2,64 ha. teren și la ieșirea acestora din indiviziune.

Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul I considerând-o nelegală și netemeinică fără a arăta motivele de nelegalitate și netemeinicie, manifestându-si în esență nemulțumirea față de modul în care i s-a perceput impozit pentru teren că suma astfel stabilită este prea mare deoarece deține o suprafața mai mică de teren.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare deoarece ambele instanțe au reținut corect că părțile sunt coproprietare pe suprafața de 2,64 mp teren situat pe raza comunei pct. I cu care figurează înscriși în registrul agricol în perioada 2007-2008 folosind suprafețe distincte fiecare și că pentru a se evita neconcordanțele dintre suprafața de teren stăpânită și suma plătită cu titlu de impozit agricol se impune să se realizeze dezbaterea succesiunii autorului după care fiecare coproprietar să își exercite atributele dreptului de proprietate asupra terenului primit și bine determinat în raport de care să se poată stabili și impozitul datorat către stat.

Având în vedere că in cauză nu sunt incidente motive de casare sau modificare a hotărârilor prev. de art. 304 Cod procedură civilă,urmează a se respinge recursul de față ca nefondat.

Fată de prevederile art. 274 Cod procedură civilă și art. 18 din OUG 51/21 aprilie 2008 urmează ca reclamantul-recurent să fie obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat reprezentând onorariului apărătorului din oficiu urmare a admiterii cererii de asistentă judiciară gratuită formulată de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursului declarat de reclamantul domiciliat în, județul D, împotriva deciziei civile nr.326 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL COMUNEI - ing., domiciliat în comuna, județul D, SECRETARUL COMUNEI -, domiciliat în comuna, județul D, domiciliată în comuna, județul D, domiciliat în P,-, județul D, domiciliat în P,-, județul D și, domiciliat în comuna, sat, județul

Obligă pe recurentul-reclamant la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, reprezentând onorariu apărător din oficiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

C - - - - -

Grefier,

- -

Red.EM

Tehnored./grefier

9 ex./4.02.2010

f- Judecătoria Pucioasa

802/- Tribunalul Dâmbovița

,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Pană Constanța
Judecători:Pană Constanța, Panait Marilena, Marin Eliza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 72/2010. Curtea de Apel Ploiesti