Obligație de a face. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ---SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 73.
Ședința publică din data de 10.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.541/8.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a Va civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă Ambasada Canadei.
Dezbaterile pe fondul cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 03.02.2009 iar apoi la data de 10.02.2009 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 B sub numărul -, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Ambasada Canadei, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea vizei de rezident temporar pe teritoriul Canadei și obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, și a sumei de 50 euro cu titlu de daune materiale.
În motivarea acțiunii s-a arătat în esență căreclamanta, în cursul anului 2007, depus dosarul de aplicare pentru obținerea vizei menționate. La interviul desfășurat la data de 09.08.2007 la Ambasada Canadei, reclamanta nu a reușit să îl convingă pe funcționarul care a intervievat-o în legătură cu certitudinea întoarcerii sale, la sfârșitul perioadei pentru care a solicitat viza, în România.
A precizat reclamanta că nu înțelege motivul pentru care a fost respinsă, în condițiile în care a îndeplinit toate solicitările Ambasadei pârâte, fiind pur subiectivă motivația acestei decizii. Făcând referire la răspunsul primit de la Ministerul Afacerilor Interne din România, a susținut reclamanta că acesta vine să confirme faptul că a fost supusă unei discriminări, pârâta profitând de buna ei credință și îmbogățindu-se fără justă cauză (în privința sumei de 50 de euro plătită de către reclamantă).
Prin sentința civilă nr. 15346/5.11.2007, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Ambasada Canadei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență că Ambasada Canadei este reprezentanta statului solicitat, iar aceasta pune în aplicare legile statului respectiv, neavând calitatea de a decide în nume propriu asupra problemelor care vizează relațiile dintre cetățenii statului respectiv și alte țări; că în aceste condiții suma achitata de reclamanta nu reprezintă decât obligația ce urmează a fi îndeplinia de solicitant în vederea depunerii aplicației pentru viza, iar faptul că i s-a refuzat aceasta cerere nu acorda automat dreptul persoanei de a solicita restituirea sumei atât timp cât însăși reclamanta recunoaște că i-a fost refuzată viza de intrare; că în condițiile în care viza i-ar fi fost acceptata cheltuielile și munca depuse de către statul solicitat ar fi fost identice, însă reclamanta, neîndeplinind criteriile de selecție ale statului respectiv, i s-a refuzat aceasta viza; că în ceea ce privește daunele morale reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului încercat prin fapta ilicită presupus a fi săvârșita de către pârâtă și nici legătura de cauzalitate existenta.
Prima instanța a mai reținut că este dreptul suveran al fiecărui stat de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a unei persoane pe teritoriul statului respectiv, Ambasada nereprezentând decât autoritatea care pune în aplicare legile naționale pe teritoriul altui stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta arătând că prima instanță nu a analizat capătul de cerere privind acordarea vizei de rezident temporar în Canada.
Apelanta a mai arătat că în mod eronat prima instanța a respins cererea reclamantei de obligare la plata de daune, aceasta făcând dovada că practica Ambasadei Canadei este abuzivă, că cerințele de acordare a vizei sunt ambigue și lasă loc unor aprecieri discreționare ale funcționarilor săi de a acorda viza. A mai susținut apelanta că a făcut dovada că a îndeplinit toate cerințele solicitate de Ambasada, dar totuși a fost refuzată inexplicabil pe motiv că nu a prezentat suficiente garanții, pe motive subiective, criteriile pentru care unor cetățeni le este acordata viza de ședere temporară în Canada fiind extrem de subiective și vag formulate; nu există cerințe specifice obiective care, odată îndeplinite, să conducă la acordarea automată a vizei, rămânând astfel la bunul plac al funcționarilor.
Apelanta a mai arătat că, în ce privește daunele materiale, este evident că a fost deposedată dolosiv de suma de 50 euro, că deși a achitat această sumă dosarul sau a fost analizat superficial, iar cererea respinsă, deși îndeplinea toate cerințele, reclamanta fiind supusă și unui tratament înjositor, la expunerea publică a faptului că reclamanta nu ar prezenta suficiente garanții pentru a putea avea acces pe teritoriul unui stat.
Prin decizia civilă nr. 541/08.04.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă a fost respins, ca nefundat, apelul astfel formulat.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:
Ambasada Canadei este reprezentant al Statului pe teritoriul României și se bucura de imunitate de jurisdicție, pe care însa nu a înțeles să o invoce în prezenta cauză.
Susținerea apelantei în sensul că nu ar fi fost analizat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la acordarea vizei de rezident temporar a fost apreciată ca nefondată, reținându-se că prima instanță a analizat acest capăt de cerere și a arătat că viza se acorda potrivit criteriile pe care fiecare stat suveran le impune, Ambasada fiind doar cea care pune în aplicare legea statului respectiv, aplicând criteriile stabilite de statul pe care îl reprezintă.
Cât privește fondul cererii, s-a constatat că decizia de acordare sau nu a vizei este atributul fiecărui stat, iar Ambasada Canadei este reprezentat al Statului, așa încât reclamanta solicită practic să fie obligat Statul, prin reprezentanta sa în România, să îi acorde viza de intrare pe teritoriul canadian. Instanțele romane nu au competenta de a obliga alt stat la a face sau a nu face ceva, nici chiar la acele aspecte care țin de atributele de suveranitate ce sunt exercitate prin intermediul reprezentantei Statului situate pe teritoriul României.
În măsura în care apelanta-reclamanta apreciază că Statul a stabilit criterii de acordare a vizei ambigue sau arbitrare, are posibilitatea sa dea în judecată Statul, însă în fața instanțelor competente, care nu sunt cele romane.
În măsura în care apelanta-reclamanta apreciază că funcționarul în fața căruia a dat interviul în urma căruia i s-a refuzat acordarea vizei a apreciat în mod eronat și arbitrar situația sa, are de asemenea posibilitatea să îl acționeze în mod direct, însă tot în fața instanțelor care să aibă jurisdicție asupra persoanei respective.
Pentru aceleași motive s-a reținut că instanțele romane nu sunt competente să soluționeze nici cererile de acordare a daunelor materiale și morale, imunitatea de jurisdicție privind și răspunderea civila. Apelanta are posibilitatea sa solicite sumele reprezentând daune materiale și morale în fața instanțelor competente, care nu sunt cele române.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă.
În motivarea recursului se arată în esență că:
Nicăieri însă în cuprinsul sentinței atacate nu s-a analizat capătul de cerere privind acordarea către recurentă a vizei de rezident temporar în Canada, deși instanța de fond a fost investită și cu această cerere - care reprezenta în fapt esența acțiunii formulate. Pentru aceste motive, recurenta a solicitat casarea cu trimiterea acestei cauze pentru judecarea fondului la instanța de fond, în vederea exercitării pe deplin a dreptului de a avea loc un proces echitabil.
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, se susține că în mod eronat a fost respins în condițiile în care s-a făcut dovada în sensul că practica Ambasadei Canadei este abuziva, că cerințele de acordare a vizei sunt ambigue și lasă loc unor aprecieri discreționare ale funcționarilor săi de a acorda viza. De asemenea, a fost făcut dovada că recurenta a îndeplinit toate cerințele Ambasadei, și totuși a fost refuzată în mod inexplicabil pe motiv că nu am prezenta suficiente garanții. Regulamentul Comisiei Europene nr. 581/2005 (care amendează Regulamentul Comisiei nr. 539/2001) asigură un tratament reciproc pentru cetățenii Uniunii Europene vizavi de terțe state. În mod discriminatoriu deci, statul canadian, ai cărui cetățeni circulă fără vreo restricție pe teritoriul României, abuzează de suveranitatea sa impunând cetățenilor români viza pentru o călătorie în Canada.
Singura așa zisă "problema" ar putea fi - în susținerea recurentei - interviul la care aceasta a luat parte, cu un funcționar al ambasadei, în urma căruia a primit o hârtie ce atestă faptul că nu ar fi respectat cerințele unui anume Regulament nr. 179, în condițiile în care au fost atașate cererii de viza toate documentele solicitate în mod expres de ambasada.
Ambasada Canadei are personalitate juridică, reprezintă Statul, a încasat o taxă în contul său. Consideră recurenta că este evident faptul că o entitate fără personalitate juridică nu ar putea să încaseze banii.
Criteriile pentru care unor cetățeni le este acordată viza de ședere temporară în Canada sunt extrem de subiective și vag formulate, nu există cerințe specifice obiective care, odată îndeplinite, să conducă la acordarea automata a acestei vize, rămânând practic la bunul plac al funcționarilor.
În ceea ce privește daunele materiale și morale, susține recurenta că este evident faptul că a fost deposedată dolosiv de suma de 50 EUR. Contra acestei taxe percepute de Ambasadă ar fi trebuit să primească un tratament echitabil, o motivare și întemeiata a neacordării vizei. Deși eu a achitat aceasta taxa, dosarul a fost analizat superficial, iar cererea respinsă deși erau indeplinite toate cerințele. Serviciile care trebuia să îi fie prestate contra acestei sume au fost efectuate defectuos; recurenta nu a beneficiat în condiții optime de o analiză de înalta calitate a cererii mele.
În ceea ce privește daunele morale, se arată că privesc tratamentul înjositor la care a fost supusă, la expunerea publică a acestei situații, toată lumea știind că recurenta nu ar "prezenta suficiente garanții" pentru a putea avea acces pe teritoriul unui stat, fiind tratată astfel ca o posibilă infractoare.
La data de 08.12.2008, intimata Ambasada Canadei depus un memoriu prin care a invederat instanței că nici Ambasada Canadei și nici Statul Canada nu pot sta în judecată în fața instanțelor din România, sens în care a depus o opinie legală în conținutul căreia se dezvoltă argumentat acest punct de vedere.
În ședința publică din data de 27.01.2009 s-au pus în discuție, corespunzător apărărilor formulate de către intimată și calificării date acestora de către instanță, excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii promovate de către reclamantă și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Ambasada Canadei.
Analizând cu precădere excepțiile astfel formulate, corespunzător exigențelor art. 137 alin. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Din punctul de vedere al ordinii de tratare a celor două excepții, Curtea apreciază că se impune analiza cu precădere a excepției inadmisibilității acțiunii (dată de necompetența generală a instanțelor române), excepție de procedură absolută, peremptorie și dirimantă, care privește însăși posibilitatea sesizării instanțelor române cu acțiunea pendinte.
Așa cum în mod corect s-a reținut și prin hotărârile instanțelor de fond, pârâta - Ambasada Canadei - chemată în judecată prin acțiunea promovată de către reclamanta-recurentă este reprezentata în România a Statului Canada. O atare calitate/funcție a misiunii diplomatice menționate rezidă în mod neechivoc din prevederile art. 3 alin. 1 lit. a și b din Convenția cu privire la relațiile diplomatice semnată la Viena în anul 1961 și ratificată de România prin Decretul nr. 566/1968, reglementare potrivit căreia "funcțiile principale ale misiunilor diplomatice constau în special în: (a) a reprezenta statul acreditant în statul acreditar; (b) a ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant și ale cetățenilor săi, în limitele permise de dreptul internațional".
Potrivit prevederilor art. 5 din Convenția Națiunilor Unite cu privire la imunitățile de jurisdicție ale statelor și ale bunurilor acestora adoptată la în anul 2004 și ratificată de România prin Legea 438/2006 "un stat beneficiază, pentru el și bunurile sale, de imunitate de jurisdicție în fața instanțelor altui stat, sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții", iar prin art. 6 alin. 1 din aceeași Convenție se stabilește că"(1)Un stat dă efect imunității statelor, prevăzută înart. 5, atunci când se abține să-și exercite jurisdicția într-un proces care se derulează în fața instanțelor sale contra unui alt stat și când, în acest scop, veghează ca instanțele să stabilească din oficiu că imunitatea acestui alt stat, prevăzută laart. 5, este respectată.
( 2) Un proces care are loc în fața instanțelor unui stat este considerat ca fiind intentat contra unui alt stat când acesta:
a) este citat ca parte la proces; sau
b) chiar dacă nu este citat ca parte la proces, procesul vizează în fapt să aducă atingere bunurilor, drepturilor, intereselor sau activităților acestui alt stat."
Astfel, prin raportare la conținutul normelor enunțate, Statul - și implicit misiunea diplomatică a acestuia din România, Ambasada - beneficiază de imunitate de jurisdicție și, ca atare, instanțele române sunt ținute a se abține (cu excepția situațiilor în care există un consimtământ expres dat în condițiile art. 7 din Convenție) de la judecata litigiului în care misiunea diplomatică menționată este chemată în proces în calitate de pârâtă.
Având în vedere considerentele expuse și de dispozițiile legale menționate, Curtea constată că soluționarea procesului pendinte nu intră în sfera de competență a instanțelor române și, ca atare, demersul judiciar inițiat de către reclamantă este unul inadmisibil.
Astfel, urmează a fi admisă excepția inadmisibilității acțiunii și, ca o consecință a acestei dispoziții, va fi admis formal recursul declarat de către reclamanta-recurentă și va fi modificată decizia recurată în sensul admiterii apelului.Va fi schimbată hotărârea primei instanțe în sensul că va fi respinsă acțiunea formulată de către reclamantă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității cererii și în consecință admite recursul formulat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr.541/8.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a Va civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă AMBASADA CANADEI.
Modifică decizia.
Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.15346/05.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă Ambasada Canadei.
Schimbă sentința, astfel:
Respinge cererea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de azi, 10.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
2 ex./12.03.2009
Tribunalul București -Secția a V-a Civilă
Judecători:
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Georgeta Stegaru, Carmen
