Obligație de a face. Decizia 751/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 751
Ședința publică de la 09 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Mariana Mudava
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurentul reclamant CONSILIUL LOCAL J și recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 123 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurentul reclamant CONSILIUL LOCAL J și recurenta pârâtă asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentantul recurentului pârât depune taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei consemnată prin chitanța nr. 560-160-0020 din 09.06.2009 și timbru judiciar de 0.15 lei.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursurilor de față.
Consilier juridic, pentru recurentul reclamant CONSILIUL LOCAL J, susține că decizia pronunțată de Tribunalul Gorj este sumară și contradictorie.
Arată că nu se răspunde la îndrumările deciziei de casare cu privire la ocupațiune.
Precizează că în mod corect instanța de apel a reținut că terenul din litigiu este inclus în domeniul public, că există cu această destinație de peste 100 ani și că pârâta nu face dovada proprietății acestui teren și nu l-a revendicat în temeiul legilor fondului funciar.
Pune concluzii de admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Cu privire la recursul formulat de pârâtă solicită respingerea acestuia.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, critică decizia pronunțată de Tribunalul Gorj în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la art. 480 Cod procedură civilă.
Susține că prin Hotărârea de Guvern nr. 973/2002 depusă de reclamantă, nu se face dovadă că bunul a fost preluat cu titlu valabil de la pârâtă sau de la autorul acesteia cu respectarea prevederilor constituționale, în raport de dispozițiile art. 41 din Constituție.
Arată că pârâta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului conform certificatului de moștenitor, reclamanta nefăcând această dovadă.
Apreciază că este un abuz din partea primarului care vrea să avantajeze familia ce vrea să folosească în continuare terenul pârâtei.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Tg. J ca temeinică și legală, pârâta fiind proprietara terenului revendicat, reclamanta nefăcând dovada dreptului de proprietatea.
Cu privire la recursul reclamantului pune concluzii de respingere a acestuia.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Tg-J, reclamantul Consiliul Local - J, în contradictoriu cu pârâta, solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată aceasta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren cu o lățime de 6 și o lungime de circa 15, situată în localitatea - J, sat, cu următoarele vecinătăți: E-, S-drumul comunal, V-, N-drumul vicinal DV 71.
In motivarea cererii, s-a arătat că această suprafață de teren face parte din drumul vicinal DV 71, fiind prins în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al orașului - J, atestat prin HG nr. 973/2002.
A mai arătat reclamantul că terenul în litigiu este singura cale de acces spre locuințele din nordul satului și singura cale de acces a locuitorilor satului spre terenurile forestiere proprietate personală, iar pârâta interzice trecerea locuitorilor pe acest drum, închizând chiar calea de acces pe motiv că este proprietatea ei.
Că, deși s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească împrejurarea că mai există o altă cale de acces prin cariera, accesul prin această carieră le este restricționat locuitorilor după anumite ore, deoarece este proprietate privată și implică mari riscuri pentru sănătatea și viața locuitorilor datorită faptului că există utilaje grele pe această proprietate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât dimensiunile terenului în litigiu nu sunt cele menționate în cererea de chemare în judecată și că potrivit certificatului de moștenitor nr. 65/2003 este moștenitoarea acestei suprafețe de teren.
Reclamantul a depus completare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 65/2003, motivată de faptul că suprafața de la punctul 2 din masa succesorală cuprinde și suprafața de teren ce face parte din domeniul public al orașului - J, iar potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998 bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, fiind lovite de nulitate absolută actele juridice încheiate cu încălcarea acestor prevederi.
Prin sentința civilă nr. 2165 din 21.03.2008, pronunțată de Judecătoria Tg. Jaf ost respinsă acțiunea ulterior precizată, formulată de reclamantul Consiliul Local J, în contradictoriu cu pârâta.
A fost obligată reclamanta să achite pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei.
Prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.5292 din 19.09.2006, pronunțată de Judecătoria Tg-J în dosarul nr. 2513/C/2006, s- respins acțiunea formulată de reclamanta pârâtă, în contradictoriu cu pârâta reclamantă.
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă și a fost obligată reclamanta pârâtă să ridice gardul amplasat pe calea de acces, fiind obligată și la plata sumei de 357 lei cheltuieli de judecată către pârâta reclamantă.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că reclamanta pârâtă este proprietara unui teren în suprafață de 1906. situat în loc. J, sat, moștenit de la părinții săi, care se învecinează cu terenul pârâtei reclamante în partea de nord și vest.
Că, în conformitate cu concluziile raportului de expertiză, suprafața de 1906. - proprietatea reclamantei, este traversată de la sud spre nord de un drum cu lățimea variabilă cuprinsă între 3,4 și 4,4, pe o lungime medie de 77,4, drum care ocupă din terenul reclamantei o suprafață de 258. și că, în continuare spre partea de nord a căii de acces în litigiu aceasta intersectează un alt drum care deservește grupul de case, situat în partea de nord - est față de terenul reclamantei și de-a lungul acestui drum se află edificată rețeaua electrică de alimentare cu energie a caselor cetățenilor din zonă.
Instanța a mai constatat că servitutea de trecere este indicată în planul cadastral al zonei ca drum public DV 71, fiind constituită de aproximativ 100 de ani și în prezent această cale de acces este folosită de cetățenii care au gospodării în partea de nord - est de proprietatea reclamantei.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta și, în temeiul art. 295(2) Cod procedură civilă, s-a dispus completarea probatoriilor administrate la prima instanță cu o cercetare locală, reținându-se cu prilejul cercetării că drumul de servitute creat pe terenul reclamantei se continuă spre partea de nord pe lângă liziera pădurii cu drumul de carieră, la acest drum având ieșire mai multe gospodării ale unor cetățeni, iar drumul de carieră face legătura cu drumul comunal, neexistând nici o barieră de acces pe acest drum tehnologic, astfel că cetățenii au ieșire la calea publică.
Instanța de apel a mai reținut că servitutea de trecere există de peste 100 de ani și este folosită de către toți cetățenii satului, însă servitutea de trecere este o servitute necontinuă și aparentă, iar potrivit art. 623 Cod civil, doar servituțile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau posesiunea de 30 de ani.
În cauză, reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren cu o lățime de 6 și o lungime de circa 15, situată în localitatea - J, sat a, cu următoarele vecinătăți: E-, S-drumul comunal, V-, N-drumul vicinal DV 71, prins în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al orașului - J, atestat prin HG nr. 973/2002.
Instanța a reținut că reclamantul nu a probat calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului revendicat întrucât in declarațiile martorilor audiați în dosarul atașat a reieșit că terenul revendicat este un drum de servitute creat pe terenul autorilor pârâtei de peste 100 de ani.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 65/2003, instanța a reținut că reclamantul nu făcut dovada că bunul ar fi fost preluat cu titlu valabil de la pârâtă sau autorii acesteia, însă toți martorii audiați în dosarul atașat, printre care se numără și semnatarii sesizărilor înregistrate sub nr. 77794/2007 și 8022/2007 au confirmat că terenul revendicat este un drum de servitute creat pe terenul autorilor pârâtei, astfel că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998.
Împotriva sentinței civile nr. 2165/2008, pronunțată de Judecătoria Tg. Jad eclarat apel reclamantul Consiliul Local J, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că pârâta nu a făcut dovada dreptului de proprietatea deoarece terenul de peste 100 de ani este drept public și nu provine de la autorii pârâtei.
Că, terenul face parte din domeniul public al orașului și a fost atestat în acest fel prin HG nr. 973/2002 și instanța de fond nu avea investirea să cenzureze dacă acest teren trebuia sau nu să fie în domeniul public, să stabilească că acest drum este drum de servitute,în condițiile în care este prins în inventarul domeniului public al orașului
Prin decizia civilă nr.318/2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Consiliul Local J, împotriva sentinței civile nr.2165/2008 pronunțată de Judecătoria Tg.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere faptul că terenul în litigiu face parte din drumul care figurează în evidența cadastrală ca drum de exploatare nr.118 și asigură accesul cetățenilor la gospodăriile din zona respectivă, precum și la terenurile forestiere reconstituite cetățenilor.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul Consiliul Local J și prin decizia nr. 1022/27.11.2009 Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul și a casat decizia recurată, fiind trimisă cauza în rejudecare în apel.
S-a reținut în îndrumările deciziei de casare, că problema ocupațiunii terenului în litigiu este foarte neclar tranșată, în situația în care pârâta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului și implicit asupra ocupațiunii acestuia.
Prin decizia civilă nr.123 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant Consiliul Local
A fost obligat reclamantul la 500 lei cheltuieli de judecată în apel,către intimata pârâtă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că terenul cu dimensiunile de 6. lățime și 15. lungime, situat în satul - J, cu vecinii precizați, face parte din drumul care figurează în evidența cadastrală ca drum de exploatare cu nr. 118 și este inclus în domeniul public, astfel cum rezultă din nr.HG973/2002.
În raport de probatoriul testimonial, din care a rezultat că acest drum are această destinație de peste 100 de ani și asigură cetățenilor accesul la gospodăriile din acea zonă și la terenurile forestiere reconstituite cetățenilor, s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada proprietății acestui teren care a intrat în domeniul public și nu l-a revendicat în temeiul legilor de retrocedare, iar reclamantul nu a făcut dovada ocupațiunii terenului de către pârâtă, prin închiderea acestuia.
Că, reclamantul a probat dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, însă nu a dovedit ocupațiunea de către pârâtă și după casarea cu trimitere nu a solicitat alte probe, în dovedirea ocupațiunii.
Împotriva deciziei, în termen legal au declarat recurs ambele părți, susținând că sunt nelegale.
Recurentul Consiliul Local Tg. Jas usținut, în esență, că:
- decizia este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod pr. civilă, motivarea fiind sumară și contradictorie;
- că, în baza art. 295 Cod pr. civilă, instanța de apel verifică stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță; că, deși starea de fapt reținută de tribunal, în sensul că terenul este inclus în domeniul public, după cum rezultă din HG nr. 973/2002, că are această destinație de peste 100 de ani și că pârâta nu face dovada proprietății asupra acestuia și nu l-a revendicat în temeiul legilor fondului funciar, este corectă, însă această stare de fapt contravine situației de fapt reținută de judecătorie potrivit căreia, reclamantul nu a probat calitatea de proprietar;
- că, instanța de apel nu s-a pronunțat nici asupra mijloacelor de probă și a dovezilor administrate în cauză, respingând acțiunea pe motiv că nu s-a făcut dovada ocupațiunii terenului, ignorând adresele nr.9800/2008 și 399/2008, precum și dosarul nr.2513/C/2006 atașat prezentei cauze setul de înscrisuri depus la instanța de recurs, precum și recunoașterea pârâtei, referitoare la edificarea unui gard în fața drumului în litigiu. Concluzionează recurentul că, deși starea de fapt reținută de tribunal este corectă, aceasta contravine soluției de menținere a sentinței ca legală și temeinică.
În drept, recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod pr. civilă.
În motivele de recurs, pârâta invocă următoarele critici:
- motivarea deciziei contravine considerentelor sentinței civile nr.2165/2008 pronunțată de Judecătoria Tg. J, din conținutul cărora rezultă că reclamantul nu a probat calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra terenului revendicat;
- că, recurentul nu a făcut dovada că a preluat terenul de la pârâtă cu titlul valabil, cu respectarea dispozițiilor art. 41 din Constituție;
- că, nu există nici un motiv de nulitate absolută a certificatului de moștenitor nr.63/2003;
- că, fiind vorba de un drum, de o servitute de trecere creată pe terenul pârâtei, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr.213/1998;
- că, atât în prezenta cauză,cât și în cea având ca obiect servitute de trecere, s-au efectuat expertize care au constatat că este vorba de același teren, ce nu aparține drumului public, și că acest teren a fost moștenit de la părinții săi.
În drept, recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Recursurile sunt nefondate.
Instanțele au fost investite de reclamantul Consiliul Local J cu o acțiune în revendicare, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect suprafața de teren cu o lățime de 6. și o lungime de cca. 15. situată în localitatea J, sat, cu următoarele vecinătăți: est -, sud - drumul comunal, vest -, nord - drumul vicinal DV 71.
În dovedirea proprietății, reclamantul a exhibat drept titlu HG nr.973/2002, în care suprafața revendicată apare menționată ca drum vicinal DV 71( fond filele 6 -7 ).
În apărare, pârâta a exhibat certificatul de moștenitor nr.65/01.04.2003emis de un birou notarial din Tg. J, act în care apare consemnată la poziția 2 suprafața de 2000., situată în intravilanul localității J, precum și decizia civilă nr.26 A /2007 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
În raport de aceste acte, coroborate cu concluziile raportului de expertiză topografică ordonată în cauză, s-a procedat la compararea titlurilor exhibate de părți, soluția pronunțată fiind de respingere a acțiunii.
Soluția adoptată de instanțe este corectă, motivarea tribunalului este deficitară, însă poate fi remediată în recurs.
Reclamantul nu este proprietarul suprafeței de teren revendicate căci, acesta nu a făcut dovada dobândirii acestui teren printr-unul din modurile de dobândire evidențiate de art. 7 din Legea nr.213/1998, respectiv: pe cale naturală prin achiziții publice, prin expropriere, prin acte de donație sau legate acceptate de guvern, consiliul local sau județean, prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al Statului în domeniul public, pentru cauze de utilitate publică, prin alte moduri prevăzute de lege. Simpla atestare a acestui drum într-o hotărâre de guvern, nu-i conferă reclamantului dreptul de proprietate asupra acestuia.
Mai mult, din considerentele deciziei civile nr.26 A/2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a stabilit cu prezumție de lucru judecat că terenul revendicat de reclamant traversează proprietatea pârâtei, că a avut destinația de drum de trecere, a fost folosit de cetățenii satului de cca. 100 de ani, dar că, la momentul efectuării expertizei și cercetării locale ordonate în dosarul mai sus - menționat, nu mai subzistă necesitatea acestuia ca drum vicinal pe amplasamentul eliberat de primar, ca urmare a creării drumului de carieră ce face legătura cu drumul comunal.
Că, susținerile diverșilor cetățeni care au precizat că folosesc drumul de trecere existent pe proprietatea pârâtei de peste 100 ani și este necesar locuitorilor caselor din dreapta acestui drum, întrucât este singura cale de acces la calea publică, nu sunt reale.
In ceea ce privește ocupațiunea drumului în considerentele deciziei civile nr.26/A/2007, se statuează că nu există un gard construit pe acest drum, deci terenul este liber. Nefăcându-se dovada proprietății de către recurent a terenului revendicat și nici a ocupațiunii acestuia de către pârâtă, în mod corect a fost respinsă acțiunea în revendicare.
În consecință, a înlătura constatările unei hotărâri irevocabile în ceea ce privește destinația anterioară și prezentă a terenului revendicat, statuate în dosarul nr- al Tribunalului Gorj, ar însemna contrazice o chestiune litigioasă tranșată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească și a nesocoti puterea de lucru judecat a acesteia.
Deși soluția adoptată a fost favorabilă pârâtei, aceasta a atacat cu recurs considerentele deciziei în care se menționează că reclamantul a făcut dovada proprietății terenului.
Opinia teoreticienilor este că se pot atac separat considerentele unei hotărâri care sunt nefavorabile părții, aceasta chiar și în situația în care respectiva parte a avut câștig de cauză prin dispozitiv.
În acest sens, Curtea Supremă de Justiție a statuat "Calea de atac a recursului se îndreaptă în principiu împotriva dispozitivului care este susceptibil de a dobândi puterea lucrului judecat. Motivarea soluției prin care se explică și eventual, se completează înțelesul dispozitivului nu poate fi atacată cu recurs separat, afară de cazul când în cuprinsul motivării s-a rezolvat o problemă care prin natura ei exclude limitele unui considerent și poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat."
Interesul pârâtei în declararea recursului împotriva considerentelor, rezidă în faptul că a fost necesară tranșarea chestiunii referitoare la dreptul de proprietate al Consiliului Local asupra terenului, tratată diferit de cele două instanțe, pentru care s-a pronunțat aceeași soluție, dar pentru care a fost necesară motivarea de mai sus.
Nici apărarea pârâtei că face dovada proprietății cu certificatul de moștenitor nu poate fi reținută, deoarece certificatul de moștenitor nu reprezintă titlul de proprietate, în sensul că nu poate proba că terenul din litigiu a fost proprietatea lui "de cujus" și ca urmare, prin efectul transmisiunii succesorale este proprietatea moștenitorului, în speță, pârâta.
Critica privind nepronunțarea instanței de apel asupra mijloacelor de probă și a dovezilor administrate invocată de reclamant, ce a avut drept consecință respingerea acțiunii, cu motivarea că nu s-a făcut dovada ocupațiunii terenului de către pârâtă este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată, deoarece aceasta vizează un aspect de netemeinicie al cauzei, ce nu mai poate face obiect de cenzură în actuala reglementare a recursului prin abrogarea punctului 10 al art. 304 Cod pr. civilă, care făcea posibilă această verificare.
Criticile pârâtei privind ignorarea de către instanța de apel a probatoriului testimonial administrat și a probei cu expertiza ordonate în cauză, vizează aspecte de netemeinicie care nu mai pot valorificate în recurs, întrucât pct. 11 al art. 304 Cod pr. civilă care permitea această cenzură, a fost abrogat.
Față de cele ce preced, întrucât în cauză nu subzistă nici unul din motivele de recurs invocate, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să se respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurentul reclamant CONSILIUL LOCAL J și recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 123 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
23.06.2009
Jud.apel
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Maria Cumpănașu, Mariana Mudava
