Obligație de a face. Decizia 752/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 752
Ședința publică de la 10 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 489 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA DIN
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns contestatoarea, personal, lipsind intimata UNIVERSITATEA DIN
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatoarea a depus concluzii scrise, solicitând admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința civilă nr. 13065 din 11 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Universitatea din
S-a reținut că beneficiul facultății de a cumpăra și respectiv, al obligației imperative de a vinde la cerere, instituită în sarcina persoanelor juridice deținătoare ale locuințelor la care se referă dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, este acordat numai titularilor contractului de închiriere din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, iar nu și celui devenit chiriaș ulterior acestei date.
Instanța a mai reținut că dreptul de a cumpăra și obligația corelativă imperativă de a vinde se pot materializa printr-un contract de vânzare-cumpărare "intuitu personae", adică numai în considerarea calității de chiriaș în momentul intrării legii în vigoare.
Având în vedere acest argument și observând că, în speță, contractul de închiriere încheiat de părți este datat 01.08.2000, dată începând cu care reclamanta a dobândit calitatea de chiriaș, instanța de fond a apreciat că, neavând această calitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, reclamanta nu putea beneficia de dispozițiile art. 7 alin. 1 din lege, astfel că pârâta nu poate fi obligată să-i vândă locuința.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamanta a arătat că obligația de vânzare a locuințelor în temeiul art.7 din Legea nr. 85/1992 este o obligație "in rem", în considerarea obiectului (locuința construită din fondurile unităților economice de stat, până la data intrării în vigoare a legii), și nu o obligație "in personam", în considerarea calității de chiriaș la data intrării în vigoare a legii.
Apelanta a susținut că, față de aceste argumente, pentru a beneficia de dispozițiile legale anterior menționate, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaș la momentul formulării cererii de cumpărare, și nu la momentul intrării în vigoare a actului normativ.
A solicitat modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 147 din 24 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 13065 din 11.10.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Universitatea din
A fost desființată sentința civilă atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.
S-a reținut că prima instanță s-a limitat să analizeze cererea cu care a fost învestită, exclusiv din perspectiva aplicabilității în cauză a prevederilor Legii nr. 85/1992, prin prisma datei la care reclamanta a dobândit calitatea de chiriaș.
În acest sens, instanța și-a motivat soluția de respingere pe argumentul că reclamanta, dobândind calitatea de chiriaș ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, nu poate beneficia de prevederile art. 7 din acest act normativ ce reglementează posibilitatea cumpărării de către titularii contractelor de închiriere a locuințelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
Ca o consecință a aprecierii faptului că dispozițiile Legii nr. 85/1992 nu sunt incidente în cazul dedus judecății, tribunalul a reținut că prima instanță nu a mai analizat aspectele invocate de pârâtă prin întâmpinare, privind destinația imobilului în care se află locuința închiriată, aceea de cămin studențesc, privind încadrarea acesteia în categoria locuințelor de serviciu, privind interdicția de înstrăinare a acestor locuințe din perspectiva prevederilor nr.HG 123/1193, aspecte legate de fondul cauzei.
În ceea ce privește motivarea cu care prima instanță a respins acțiunea reclamantei, tribunalul a apreciat că aceasta se bazează pe o interpretare greșită a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Dat fiind caracterul acestei obligații, momentul dobândirii de către reclamantă a calității de chiriaș, în raport cu data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992 nu prezintă relevanță, atâta timp cât avea această calitate la data la care a invocat beneficiul legii, respectiv la data formulării cererii de cumpărare a locuinței.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii declarat cu privire la ipotezele în care își găsește aplicarea Legea nr. 85/1992 contractelor de închiriere încheiate ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, prin decizia nr. 5 din 21.01.2008 statuând că "dispozițiile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice și bugetare de stat, republicată, sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a acestui act normativ."
Prin urmare, prima instanță a apreciat în mod greșit că Legea nr. 85/1992 nu este aplicabilă în cauză și a respins pe acest considerent acțiunea reclamantei, fără a intra în cercetarea aspectelor de fond ale cauzei privind condițiile prevăzute de art. 7 pentru realizarea vânzării locuințelor construite din fondurile unităților bugetare sau economice de stat.
Cum aceste împrejurări nu ar putea fi examinate pentru prima dată în apel, întrucât părțile ar fi lipsite de un grad de jurisdicție, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. 1.proc.civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta Universitatea din C, criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr. civilă.
A susținut că hotărârea pronunțată de Tribunalul Doljs -a adoptat cu aplicarea greșită a legii și, prin urmare, în mod greșit cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că Judecătoria Craiova nu a intrat în cercetarea fondului, că motivarea deciziei este eronată, deoarece din considerentele sentinței a rezultat cu certitudine că prima instanță s-a raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1991, examinând astfel fondul litigiului dedus judecății.
A mai susținut că motivația instanței de apel este contradictorie, câtă vreme după ce instanța a făcut referire la inexistența analizei unor aspecte ce au vizat fondul cauzei, ulterior a ajuns la concluzia că judecătoria a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992.
Totodată, recurenta pârâtă a învederat că probele existente la dosarul cauzei susțineau pe deplin pronunțarea unei soluții de respingere a apelului și, pe cale de consecință, a acțiunii promovată de reclamantă, având în vedere argumentele de ordin juridic privind imposibilitatea vânzării către chiriași a imobilului în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 646 din 26 august 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a admis recursul declarat de recurenta pârâtă Universitatea din C, împotriva deciziei civile nr. 147 din 24.03.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, a fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Curtea de Apel a reținut că soluția adoptată de Tribunalul Dolj prin decizia recurată, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă.
În speță, Tribunalul Dolja aplicat în mod greșit prevederile art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă, deoarece din considerentele sentinței pronunțată de Judecătoria Craiova, rezultă cu certitudine că litigiul dedus judecății a fost examinat pe fond, câtă vreme prima instanță a analizat susținerile părților implicate în proces prin prisma prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1991.
Faptul că prima instanță nu a făcut referire la întreg materialul probator existent la dosar, astfel ca în raport de acest probatoriu să examineze toate susținerile reclamantei cu privire la îndreptățirea acesteia de a cumpăra imobilul în litigiu, nu echivalează cu o necercetare a fondului procesului.
Instanța de fond a concluzionat în mod expres că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 și a arătat în mod argumentat considerentele pentru care prevederile legale menționate nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză.
Prin urmare, este incontestabil că fondul litigiului a fost examinat, astfel că în speță, nu se regăsește prima ipoteză prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă, așa cum greșit a concluzionat Tribunalul Dolj.
În situația în care Tribunalul Dolja apreciat că nu au fost lămurite toate aspecte ce țin de fondul procesului, avea posibilitatea să lămurească aceste aspecte, dat fiind faptul că această instanță are caracter devolutiv.
Aplicarea greșită a dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod pr. civilă, a împiedicat examinarea criticilor aduse prin motivele de apel și a determinat o necercetare a fondului căii de atac, situație în care devin incidente prevederile art. 312 pct.5 Cod pr. civilă.
În rejudecare, tribunalul va răspunde motivelor de apel formulate de către reclamanta, având în vedere și apărările invocate de către pârâta Universitatea din
Prin decizia civilă nr. 70 din 2 februarie 2009 Tribunalul Dolja respins apelul declarat de apelanta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 13065 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Universitatea din C, ca urmare a casării deciziei civile nr. 147 din 24.03.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Spațiul în litigiu constituie locuință de serviciu a reclamantei, deținută în baza contractului de închiriere încheiat cu pârâta și nu face parte din domeniul de reglementare al Legii nr. 85/1992, el fiind cuprins în baza materială a pârâtei Universitatea din
Din fișa mijlocului fix referitoare la imobilul în care se află locuința deținută de apelantă, depusă la dosar, a rezultat că acest imobil are destinația de cămin studențesc.
Prin procesul-verbal încheiat la 10.05.2007, căminul studențesc a fost predat Stațiunii Didactice, imobilul intrând sub incidența nr.HG 123/1993 modificată și completată prin nr.HG 47/1999, construcțiile neputând fi înstrăinate.
Dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995 republicată sunt în continuare aplicabile, deoarece textul de lege enumără atât căminele studențești, cât și spațiile cu destinația de locuință pentru bunurile ce compun baza materială a învățământului de stat.
De asemenea, potrivit art. 166 alin. 43din Legea nr. 84/1995 republicată "înstrăinarea sau schimbarea destinației bunurilor din baza materială a învățământului fără avizul ministrului educației și cercetării constituie infracțiune și se pedepsește conform legii penale, iar "actele de înstrăinare sau de schimbare a destinației bunurilor din baza materială a învățământului fără avizul conform al ministrului educației și cercetării sunt nule",
Din aceste dispoziții legale rezultat fără echivoc că imobilele ce fac parte din baza materială a învățământului de stat au un regim juridic special și derogatoriu de la domeniul de reglementare al Legii nr. 85/1992, fiind distincte de imobilele ce fac obiectul acestei legi, indiferent de fondurile din care au fost construite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta reclamanta, in termen, motivat si timbrat.
Criticile au fost în esență următoarele: hotărârea s-a dat cu încălcarea disp. art. 24 si 105 Cod procedura civilă, fiind pronunțată de același judecător care a făcut parte din completul care a pronunțat decizia casata; in mod greșit s-a apreciat ca nu sunt incidente in cauza disp. art. 7 din Legea 85/1992, acestea fiind pe deplin aplicabile in speță.
A invocat in drept cazurile de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 si de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
A solicitat in principal casarea si trimiterea cauzei spre rejudecare in apel aceleiași instanțe si in subsidiar, modificarea și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin decizia nr.489 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a espins recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.70 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- prin care s-a respins apelul împotriva sentinței civile nr.13065 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Universitatea din
S-a reținut că prin decizia casata, judecătorul la care se refera recurenta de astăzi nu s-a pronunțat pe fondul cauzei si a dispus desființarea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Acesta a fost si motivul pentru care Curtea - ca instanță de recurs, a casat decizia si a trimis cauza pentru rejudecare in apel, cu motivarea ca in mod greșit tribunalul a făcut aplicarea disp. art. 297 alin. 1 Cod procedura civila, care nu erau aplicabile in speță.
Pe fond critica privind greșita interpretare si aplicare a legii, a fost apreciata de asemenea, neîntemeiată.
Astfel, in mod corect s-a apreciat ca spațiul în litigiu, ce constituie locuință de serviciu a reclamantei, deținută în baza contractului de închiriere încheiat cu pârâta, nu face parte din domeniul de reglementare al Legii nr. 85/1992, el fiind cuprins în baza materială a pârâtei Universitatea din C, potrivit art. 166 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, care cuprinde: spații pentru procesul de învățământ și cercetare științifică, mijloace de învățământ și cercetare aferente, biblioteci, edituri și tipografii, stațiuni didactice și de cercetare, unități de microproducție, ateliere școlare, ferme didactice, grădini botanice, terenuri agricole, cămine, internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultură ale studenților, case ale corpului didactic, case universitare, tabere școlare, baze și complexuri cultural-sportive, palate și case ale copiilor și elevilor, baze de odihnă și tratament, spații cu destinația de locuință, precum și orice alt obiect de patrimoniu destinat învățământului și salariaților din învățământ.
In susținerea acestei concluzii, tribunalul avut in vedere probele cu înscrisuri administrate in cauza, utile si concludente, astfel: fișa mijlocului fix referitoare la imobilul în care se află locuința deținută de recurenta, depusă la dosar, potrivit căreia acest imobil are destinația de cămin studențesc, procesul-verbal încheiat la 10.05.2007, căminul studențesc a fost predat Stațiunii Didactice, imobilul intrând sub incidența nr.HG 123/1993 modificată și completată prin nr.HG 47/1999, construcțiile neputând fi înstrăinate.
de aceste împrejurări, in mod riguros corect, instanța de apel a concluzionat in sensul ca dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995 republicată sunt în continuare aplicabile, deoarece textul de lege enumără atât căminele studențești, cât și spațiile cu destinația de locuință pentru bunurile ce compun baza materială a învățământului de stat.
Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare contestatoarea, solicitând admiterea acesteia.
A arătat că prin decizia civilă nr.646/2008 a Curții de APEL CRAIOVAa fost casată decizia civilă nr.147/2008 a Tribunalului Dolj și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Instanța de recurs a trecut peste prevederile art.24 și 105 Cod pr.civilă, întrucât doamna judecător a fost membră a completului de judecată și a participat atât la pronunțarea deciziei recurate cât și a deciziei casate, ceea ce contravine prevederilor legale.
S-au invocat dispozițiile art.317 si urm. Cod pr.civilă.
S-au depus la dosar: taxă timbru, timbru judiciar.
Contestația în anulare este neîntemeiată.
Motivul de contestație invocat în temeiul art.317 Cod pr.civilă raportat la aplicarea greșită a art.24 Cod pr.civilă - nu se încadrează în motivele de contestație în anulare prevăzute de textul de lege.
Astfel, primul motiv prevăzut în textul de lege: referitor la neîndeplinirea procedurii de citare a părții - nu este invocat în speță ca de altfel nici cel de-al doilea motiv: hotărârea să fie dată de judecător cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Astfel, norma de drept are în vedere competența generală. Competența materială și teritorială exclusivă și nicidecum situația prevăzută de art.24 Cod pr.civilă și anume: judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Față de motivul invocat în contestație nu este incident în speță nici art.318 Cod pr.civilă, care prevede cu totul alte situații decât cele invocate de către contestatoare.
Oricum, în speță nu sunt incidente dispozițiile art.24 Cod pr.civilă, întrucât din interpretarea acestora rezultă că incompatibilitatea se refera la situația în care același judecător participă în căile de atac prin care se exercită direct controlul judiciar asupra soluției pronunțate de acesta, fiindu-i interzis deci să-si cenzureze propria hotărâre, dar și la situația în care controlul judiciar nu privește direct hotărârea data de judecător, aceasta fiind anterior casată.
Judecătorul arătat era incompatibil nu să rejudece apelul, ci sa judece la instanța superioara calea de atac, respectiv recursul declarat împotriva deciziei pronunțate de el, sau chiar recursul declarat împotriva deciziei pronunțate de alt complet, dar după casarea propriei decizii.
Prin decizia casata, judecătorul la care se refera contestatoarea nu s-a pronunțat pe fondul cauzei si a dispus desființarea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Acesta a fost si motivul pentru care anterior Curtea - ca instanță de recurs, a casat decizia si a trimis cauza pentru rejudecare în apel, cu motivarea ca în mod greșit tribunalul a făcut aplicarea disp. art. 297 alin. 1 Cod procedura civila, care nu erau aplicabile în speță.
Prin urmare, față de cele expuse, instanța va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 489 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata UNIVERSITATEA DIN
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.-
Tehn.2 ex
22.06.2009
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț
