Obligație de a face. Decizia 758/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.758
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.11.2008
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Mărioara Coinăcel
JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea ARHIVELE NAȚIONALE-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ V, cu sediul în Focșani, str.- nr.19, jud.V, împotriva deciziei civile nr.68/30.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți SC LICHIDATOR SRL I, cu sediul în str.- - nr.32, -.3, domiciliat în Focșani,-,.15, jud.V, SC SA F, cu sediul în Focșani, - nr.1, jud.V, domiciliat în Focșani,-,.5, jud.V și intimații-reclamanți și, domiciliați în Focșani,-, bloc 1,.1, jud.V, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal a răspuns pentru contestatoare consilier juridic, lipsă fiind intimații-pârâți și intimații-reclamanți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care invederează că s-a depus la dosar din partea intimaților-reclamanți și întâmpinare în 2 exemplare și practică judiciară, după care:
Față de cererea formulată de contestatoare privind eliberarea unei copii legalizate a încheierii de ședință din data de 22.10.2008 pronunțată în dosarul de față, instanța precizează că aceasta se poate elibera cu cerere timbrată, de la arhivă.
Se extrage din dosar o copie a întâmpinării și a înscrisurilor depuse și se comunică reprezentantului contestatoarei, acesta solicitând lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii actelor primite.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a răspuns pentru contestatoare consilier juridic, lipsă fiind intimații-pârâți și intimații-reclamanți.
Reprezentantul contestatoarei depune la dosar note scrise și practică judiciară.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul contestatoarei precizează că motivele contestației formulate se întemeiază pe disp.art.318 al.1 din pr.civ.potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Arată că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare prev.de art.304 pct.4 pr.civ.
Solicită admiterea contestației, anularea deciziei civile a Curții de APEL GALAȚI și rejudecarea recursului cu admiterea acestuia.
URTEA:
Asupra contestației în anulare înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.1472/91 din 28.05.2007 la Tribunalul Vrancea reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții și în calitate de director general și respectiv director economic ai SC SA Focșani, SC Lichidator SRL I, în calitate de lichidator ai SC SA Focșani și Arhivele Naționale -Direcția Județeană V solicitând obligarea acestora să predea și să preia arhiva SC SA Focșani și să le elibereze adeverința pentru sporul de vechime pentru perioada 1.04.1992-29.02.2000.
Ulterior prin cererea din 3.10.2007 au solicitat ca perioada pentru care să li se elibereze adeverința este 1.01.1975-29.02.2000.
În motivarea acțiunii civile reclamanții au susținut că au fost angajați la SC SA Focșani în perioada 1.01.1975-29.02.2000.
În perioada anilor 1997- 2000 societatea a fost condusă de ing. au arătat reclamanții.
Lichidatorul societății SC Lichidator SRL împreună cu directorul societății nu au predat arhiva societății la Arhivele Naționale ale Statului.
Și-a întemeiat cererea pe disp.OUG nr.4/2005.
Prin încheierea de ședință din 3.07.2007 a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă SC SA Focșani.
Prin sentința civilă nr.545 din 3.10.2007 a Tribunalului Vrancea, s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților. SA Focșani, și.
S-a admis acțiunea civilă a reclamantului și a dispus obligarea pârâtei SC Lichidator SR I să predea arhiva SC SA Focșani și a pârâtei Arhivele Naționale-Direcția Județeană V să preia respectiva arhivă.
A obligat aceeași pârâtă să elibereze reclamantului adeverința pentru sporul de vechime pentru perioada 1.01.1975-29.02.2000.
S-a reținut că, prin sentința civilă nr.206/23.06.2007 a Tribunalului Vrancea, a fost închisă procedura falimentului debitoarei SC SA Focșani, fiind deci desființată.
În condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr.16/1996, în vigoare la data desființării SC SA Focșani, SC Lichidator SRL I și Arhivele Naționale aveau obligația- primul să predea și al doilea să primească arhiva fostei SC SA Focșani.
Cum în prezent această obligație legală nu a fost executată, acțiunea este întemeiată în ce privește aceste două pârâte urmând a fi obligate pârâta SC Lichidator I să predea și pârâta Arhivele Naționale să primească arhiva fostei SC SA.
Cum în prezent arhiva se află în posesia SC SA Focșani ca urmare a dobândirii clădirii în care se află, în cadrul derulării activității de lichidare judiciară a SC SA Focșani, și nici această societate și nici pârâții persoane fizice nu au nici un drept de administrare a arhivei, excepția invocată de acești pârâți pentru lipsă calitate procesuală pasivă este întemeiată astfel că acțiunea civilă față de aceștia va fi respinsă pe acest motiv.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtele Arhivele Naționale-Direcția Județeană V considerând-o nelegală.
În motivarea recursului declarat pârâta Arhivele Naționale -Direcția Județeană Vas usținut că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a disp.art.18 din Legea nr.16/1996 în forma dată de OUG nr.39/2006 aprobată prin Legea 474/2006, instituind reguli derogatorii de la reglementările legale în materie, depășind astfel, atribuțiile puterii judecătorești, prin imixtiune în puterea legiuitoare.
În cauză nu este aplicabilă excepția retroactivității legii civile noi a mai arătat recurenta.
Instanța de fond, a susținut recurenta pârâtă nu a observat că, în cauză este aplicabilă regula potrivit căreia o situație juridică produce efecte juridice care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei.
Ori, la data desființării creatorului de documente era în vigoare Legea nr.16/1996 în forma dată de Legea nr.358/2002 pentru modificarea și completarea ei a arătat recurenta.
Art.18 din această lege, în vigoare la data desființării SC SA Focșani prevedea că " în cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică în sensul art.2, vor fi preluate de către Arhivele Naționale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale, iar cele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetățenilor, vor fi preluate de casele județene, deci această dispoziție era valabilă la data desființării SC SA și care stabilea obligația preluării arhivei a arătat recurenta pârâtă.
Potrivit Legii nr.16/1996 Arhivele Naționale eliberează copii, extrase, certificate de pe documentele pe care le are în păstrare și nu adeverințe de pe documentele deținute a mai susținut recurenta-pârâtă.
În atare condiții instanța de fond a adăugat la lege, a instituit reguli derogatorii de la reglementările legale incidente în materie, depășind atribuțiile puterii judecătorești.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii civile a reclamantului împotriva sa ca inadmisibilă sau în subsidiar ca nefondată.
În drept și-a întemeiat recursul pe disp.art.304 pct.4, 9 și art.3041.pr.civ.
Prin decizia civilă nr. 68/30.01.2008 a Curții de APEL GALAȚIs -a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta ARHIVELE NAȚIONALE - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ V, împotriva sentinței civile nr.545/3.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
Este adevărat că la data încetării procedurii falimentului debitoarei SC SA Focșani în 2005- obligația legală a lichidatorului SC Lichidator SRL I de a preda arhiva era reglementată de art.18 din Legea nr.16/1996 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.358/2002 respectiv către Casele județene de Pensii, dar această dispoziție legală a fost modificată legiuitorul stabilind o altă competență și obligație de preluare.
Or, în prezent când se vorbește de o obligație de preluare a arhivei aceasta revine pârâtei Arhivele Naționale -Direcția Județeană V potrivit art.18 din Legea nr.16/1996 astfel cum a fost modificată prin OUG nr.39/2006 aprobată prin Legea nr.474/2006.
De altfel nici recurenta pârâtă nu această obligație, ea justifică nepreluarea arhivei prin lipsa spațiului necesar pentru depozitare( adresa nr.-/8.01.2007-85 fond).
În atare condiții nu se poate susține că instanța de fond și-a substituit puterii legiuitoare, că a adăugat la lege că a stabilit reguli derogatorii de la lege depășindu-și astfel atribuțiile puterii judecătorești.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei pârâte că ea eliberează la cererea persoanelor juridice și fizice: copii, extrase și certificate de pe documentele pe care le are în păstrare și nu adeverințe.
Recurenta pârâtă eliberează certificate ( a eliberat și până acum certificate prin care a confirmat existența sau inexistența unei situații în raport cu documentele ce le are în păstrare și cu solicitarea petentului) prin care confirmă sau infirmă solicitarea petentului potrivit documentelor aflate în păstrare, titulatura actului eliberat -adeverință- certificat având mai puțină relevanță în cauză.
Or, dacă nu s-ar elibera niciodată un asemenea act de către recurenta pârâtă, care poate avea în păstrare arhiva de personal a unei unități angajatoare atunci nu s-ar putea realiza niciodată obligația din OUG nr.4/2005 și un fost angajat nu ar putea niciodată să-și valorifice un drept legal.
Deci în raport de cele arătate mai sus cererea de chemare în judecată nu poate fi considerată ca inadmisibilă și nici nefondată, în raport cu recurenta pârâtă Arhivele Naționale-Direcția Județeană
Împotriva acestei decizii civile a formulat contestație în anulare recurenta contestatoare Arhivele Naționale-Direcția Județeană V pentru motivul prevăzut de art. 318 alin. 1 teza a II-a pr. civilă respectiv instanța, când a respins recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În speță, s-au invocat două motive de recurs respectiv motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4.pr. civilă (instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești) și motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă.
Instanța de recurs, prin decizia contestată, a respins recursul fără a cerceta însă motivul de casare dezvoltat de către recurentă în condițiile art. 304 pct. 4.pr. civilă.
Intimații și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare (instanța precizează că intimații, pe calea întâmpinării nu pot emite pretenții ci doar să formuleze apărări în cauză).
Instanța, analizând contestația în anulare în funcție de motivul invocat, apreciază că este nefondată pentru următoarele motive:
Instanța arată faptul că se va analiza dacă prezenta contestație este admisibilă în sensul disp. art. 318 alin. 1 teza a II-a pr. civilă, respectiv dacă instanța de recurs a analizat motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 4.pr. civilă.
Într-adevăr, primul motiv de recurs invocat de recurentă în cadrul dosarului nr- a fost faptul că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 pct. 4.pr. civilă).
Însă se poate constata faptul că, prin decizia civilă nr. 68/30.01.2008, Curtea de APEL GALAȚIa analizat pe larg acest motiv de recurs la fila 5 considerentelor deciziei, arătând în final că "în atare condiții, nu se poate susține că instanța de fond s-a substituit puterii legiuitoare, că a adăugat la lege sau că a stabilit reguli derogatorii de la lege".
Față de această situație, nu devine aplicabil motivul de contestație prevăzut de art. 318 alin. 1 teza a II-a pr. civilă, motivul de recurs fiind cercetat și analizat de către instanța de recurs, urmând ca, în baza disp. art. 320.pr. civilă, să se respingă ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea ARHIVELE NAȚIONALE-DIRECȚIA JUDEȚEANĂ V, cu sediul în Focșani, str.- nr.19, jud.V, împotriva deciziei civile nr.68/30.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.
Dact.
2 ex/2.12.2008
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Mărioara Coinăcel, Romeo Jirlăeanu