Obligație de a face. Decizia 796/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVIL

DECIZIE Nr. 796

Ședința public de la 07 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinela Sălan

Judector - -

Judector - -

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta PRIMRIA COMUNEI împotriva deciziei civile nr. 372 din 27 iunie 2008, pronunțat de Tribunalul Dolj în dosarul nr-și a sentinței civile nr. 304 din 11 martie 2008, pronunțat de Judec toria B ile ști în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârât, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns pentru recurenta reclamant PRIMRIA COMUNEI, lipsind intimata pârât.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, dup care;

Reprezentantul recurentei reclamante depune dovada achitrii taxei judiciare de timbru în valoare de 15 lei consemnat prin chitanța nr. - prin chitanța nr. - din 25.09.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

Instanța constatând c nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciaz cauza în stare de soluționare și acord cuvântul asupra recursului de faț.

Reprezentantul recurentei reclamante PRIMRIA COMUNEI solicit admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul de a obliga pârâta s desființeze gardul ce împrejmuiește fântâna, cu cheltuieli de judecat.

CURTEA

Asupra recursului civil de faț:

Prin acțiunea introdus la 7.12.2007 Primria com. a chemat în judecat pe pârâta, solicitând obligarea acesteia la desființarea gardului ce împrejmuiește o fântân proprietate public a com., situat în fața curții sale și s permit accesul la fântân al cetțenilor din comun.

A motivat c pârâta a îngrdit o fântân situat în fața curții sale, interzicând accesul cetțenilor la aceasta și pretinde c fântâna este proprietatea sa în baza unui contract de vânzare - cumprare nr.733/1979, îns vânztorul din acel contract nu a avut niciodat o fântân la strad.

A depus un act de partaj voluntar, autentificat la 30.04.1946 la Judec toria d e Bilești, un contract de vânzare cumprare, autentificat la nr.733/2.08.1979 la notariatul de Stat Local Bilești, hotrârea Consiliului Local nr.32/31.10.2005 și o list de inventar anex la aceast hotrâre.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivând c este moștenitoarea mamei sale care a dobândit imobilul compus din cas cu teren și fântân situate în comuna, județul în baza contractului de vânzare autentificat la nr. 733/1979 la Notariatul de Stat Bilești precum și în baza ordonanței de adjudecare 1285/26.06.1987 pronunțat de Judec toria B ile ști.

De ctre pârât s-au depus certificat de deces pentru, certificat de moștenitor nr. 647/2004, sentința civil 810/1984 și ordonanța de adjudecare 1285/26.06.1987 pronunțate de Judec toria B ile ști.

Prin sentința civil nr. 304/11.03.2008 Judec toria B ile știa respins acțiunea reclamantei și a obligat reclamanta ctre pârât la plata cheltuielilor de judecat, reținând c reclamanta este moștenitoarea autoarei, decedat la 6 nov.2002, conform certificatului de moștenitor 647/8 dec. 2004 aflat la fila 20 din dosar.

S-a reținut c numita a dobândit în timpul vieții prin contractul de vânzare - cumprare aut. la nr. 733/02 aug. 1979 la. de Stat Bilești și prin ordonanța de adjudecare 1285/26.06.1987 pronunțat de Judec toria B ile ști dreptul de proprietate cu privire la o cas cu 4 camere și pivniț, fântân și teren aferent situate în comuna, jud. D, bunuri ce au aparținut proprietarului inițial.

La data de 12 mai 2004, Cons. Local întocmit o list de inventar cu fântâni pe care le denumește publice indicând pesoanele de la care au fost dobândite, la poziția 21 fiind menționat o fântân dobândit de la, îns c nu exist nici un act din care s rezulte modul în care aceast fântân a devenit bun public, listele de inventar nefiind acte de dobândire a proprietții mobiliare sau imobiliare.

Pe de alt parte prin contractul de vânzare cumprare autentificat la nr. 733/02.08.1979 a vândut fântâna, așa încât nu mai putea s dispun ulterior în favoarea Primriei, situație în care s-a reținut de prima instanț c fântâna este proprietatea pârâtei, acțiunea fiind nefondat, obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecat solicitate de pârât, respectiv onorariu de avocat în sum de 1500 lei, achitat cu chitanța seria - nr. din 20.02.2008, potrivit art. 274 alin 1 cod pr. civ. și art. 274 alin 3 cod pr. civil instanța reducând onorariul de avocat la 500 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând c a fcut dovada pretențiilor formulate prin certificatul de moștenitor nr. 647/08.12.2004, unde la enumerarea bunurilor imobile nu este menționat fântâna în litigiu, c nu s-a fcut dovada c este una și aceeași persoan cu, c nu s-a ținut cont de nr. 810/1984 emis de Judec toria B ile ști, conform creia fântâna din tuburi de ciment nu îi revine lui, ci lui, astfel c nu poate fi avut în vedere contractul de vânzare - cumprare nr. 733/1979, întrucât vânztorul nu poate înstrina un bun al crui proprietar nu este.

În dovedirea celor susținute apelanta a depus la dosar raport de expertiz tehnic în care este individualizat imobilul pârâtei, putându-se observa c pe acest teren nu este amplasat vreo fântân, copie a nr. 687 bis/18.09.2002, privind publicarea HG 965/2002, privind atestarea domeniului public al jud. D, la poziția 29 fiind inventariate un nr. de 31 de fântâni.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat, artând c certificatul de moștenitor face dovada calitții de moștenitor, a cotei și bunurile ce revin succesorilor, fr a face dovada dreptului de proprietate, c poate fi obținut oricând un supliment al certificatului pentru bunurile omise, aprarea apelantei în acest sens fiind o aprare nou, formulat în fața instanței de apel.

Intimata susține c este una și aceeași persoan cu, c a fcut dovada dobândirii de ctre mama sa a imobilului cu includerea fântânii și c nu s-a prezentat nici un act din care s rezulte c aceast fântân a devenit bun public.

Prin decizia civil nr.372/27 iunie 2008 Tribunalul Dolja respins apelul declarat reținând c sunt nefondate criticile reclamantei, obligând apelanta, aflat în culp procesual, la plata ctre intimat a cheltuielilor de judecat efectuate în apel, în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariul aprtorului, conform chitanței depuse la dosar.

S-a constatat astfel c lipsa mențiunilor din cuprinsul certificatului de moștenitor nr.647/2004 nu prezint relevanț în cauz, cât timp certificatul de moștenitor nu face dovada dreptului de proprietate și nefiind enumerate anexele imobilului.

Din înscrisurile depuse în cauz rezult c este una și aceeași persoan cu, mama pârâtei - intimate, în acest sens fiind certificatul de naștere al pârâtei, numele mamei fiind, acesta fiind numele preluat prin cstorie, iar la data decesului, defuncta fiind divorțat, în baza sentinței civile nr. 2784/1982 a Judec toriei B ile ști revenind la numele avut anterior cstoriei, conform mențiunilor fcute în certificatul de moștenitor nr. 647/2004.

S-a constatat c autoarea pârâtei a dobândit imobilul în litigiu, potrivit hotrârilor judectorești anexate la dosarul cauzei, iar reclamanta deși a formulat acțiune în revendicare și obligație de a face, solicitând desființarea gardului ce împrejmuiește proprietatea public, nu a fcut dovada proprietții asupra fântânii.

Împotriva ambelor hotrâri a declarat și motivat recurs în termen reclamanta considerându-le ca fiind nelegale, criticile invocate reprezentând o reiterare a motivelor de apel.

Recurenta susține existența motivelor de modificare prev.de art.304 pct.8 și 9 pr.civ. artând c intimata pârât nu a fcut dovada c ar fi proprietara fântânii în litigiu, nefiind menționat în certificatul de moștenitor 647/2004, iar din hotrârile judectorești depuse nu reiese c acest bun i-ar aparține.

Recurenta reclamant invoc Monitorul Oficiul nr.687 bis/2002, privind atestarea domeniului public al Jud.D, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din Jud.D, anexa nr.48 cuprinzând inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al comunei, la poz.29 fiind inventariate 31 fântâni publice.

Recursul este nefondat.

Din verificarea actelor și lucrrilor cauzei se constat c sunt lipsite de temei legal criticile invocate de recurenta reclamant, prin hotrârile pronunțate anterior în cauz instanțele de fond și de apel dând o judicioas rezolvare pricinii deduse judecții, neexistând niciunul din motivele de casare sau de modificare prev.de art.304 pct.1-9 pr.civ.

Susținerea recurentei reclamante vizând faptul c întrucât în certificatul de moștenitor eliberat în urma dezbaterii succesiunii autoarei intimatei pârâte, nr.647/2004, nu este menționat fântâna, conduce la concluzia c pârâta nu ar fi proprietara acestui bun, este nefondat.

Astfel, potrivit art.88 alin.1 teza II din Lg.36/1995, Legea notarilor publici și activitții notariale, certificatul de moștenitor face dovada deplin în privința calitții de moștenitor și a cotei bunurilor care se cuvin fiecrui moștenitor în cauz, fiind deci irelevant lipsa din cuprinsul acestui certificat a tuturor mențiunilor privind anexele imobilului proprietatea autoarei.

Totodat, din hotrârile judectorești depuse, respectiv sentința civil nr.810/1984 și sentința civil nr.1285/1987 pronunțate de Judec toria B ile ști, reiese c întregul imobil a fost dobândit de mama intimatei pârâte -a crei unic moștenitoare este- J prin sentința civil nr. 810/1984 a Judec toriei B ile ști, cealalt J conform sentinței civile nr 1285/1987 a Judec toriei B ile ști, întreg imobilul fiind proprietatea mamei pârâtei, imobil compus din cas și anexe gospodrești.

Referitor la susținerea recurentei în sensul c fântâna în litigiu este proprietate public se constat c de asemenea este neîntemeiat.

Astfel, prin art.7 din Lg.213/1998 se statueaz c dreptul de proprietate public se dobândește pe cale natural, prin achiziții publice în condițiile legii, prin expropriere pentru cauz de utilitate public, prin acte de donație sau legate acceptate, prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau unitților administrativ teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauze de utilitate public, sau prin alte moduri prevzute de lege.

Or, copia Monitorului Oficial invocat de recurenta reclamant nu face dovada dreptului de proprietate al acesteia, cât vreme nu este indicat modalitatea dobândirii dreptului, în conformitate cu prevederile legale susmenționate.

Cum potrivit dispozițiilor art.1169 civ. persoanei care face o propunere în fața judecții îi incumb sarcina dovedirii și întrucât reclamanta nu a fcut dovada c ar fi proprietara fântânii în litigiu, în mod corect instanțele de fond și de apel au procedat la respingerea acțiunii, prin care reclamanta a solicitat desființarea gardului ce împrejmuiește aceast fântân.

Pentru aceste considerente urmeaz ca, potrivit art.312 alin.1 pr.civ. recursul declarat s fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta PRIMRIA COMUNEI împotriva deciziei civile nr. 372 din 27 iunie 2008, pronunțat de Tribunalul Dolj în dosarul nr-și a sentinței civile nr. 304 din 11 martie 2008, pronunțat de Judec toria B ile ști în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârât.

Decizie irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 07 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Costinela Sălan

- -

Judector,

- -

Judector,

- -

Grefier,

- -

16.10.2008

Red.jud.-

Tehn-MC/2 ex.

Președinte:Costinela Sălan
Judecători:Costinela Sălan, Oana Ghiță, Maria Cumpănașu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 796/2008. Curtea de Apel Craiova