Obligație de a face. Decizia 82/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 82/
Ședința publică de la 17. 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Luminita Cristea
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
JUDECĂTOR 3: Simona Bacsin
Grefier - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului civil declarat de pârâtul, cu domiciliul ales la Cabinet av. - cu sediul în Focșani,-,.5 județul V împotriva deciziei civile nr.185/26 oct.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29.01.2010, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 10.02.2010, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.02.2010, când,
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la nr- la Judecătoria Focșani reclamanții și - l-au chemat în judecată pe pârâtul solicitând obligarea acestuia la eliberarea cursului aducțiunii de apă către proprietatea reclamanților din com. jud.
În motivarea cererii, s-a arătat că de mai multă vreme gospodăria unde locuiesc reclamanții beneficia de apă curentă, printr-un sistem de aducțiune a acesteia de la un izvor aflat în amonte, aducțiune realizată cu contribuția materială a reclamanților și a pârâtului, inițial în cote egale, după care pârâtul a stabilit că nu mai are nevoie de aducțiune și s-a înțeles cu reclamanții să le-o cedeze în totalitate, cu obligația acestora de a-i restitui cheltuielile în cuantum de 1200 lei. S-a mai precizat că în anul 2008 pârâtul le-a întrerupt captarea apei și a dirijat aducțiunea numai către proprietatea lui.
În drept au fost invocate disp. art.582 alin2 și art.1075CCiv.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10.12.2008 pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că aducțiunea de apă a fost construită împreună cu reclamanții numai până la proprietatea pârâtului, numărul 8 de pe cursul aducțiunii, lucrare care i-a costat pe fiecare 2400 lei, iar după două luni reclamanții l-au rugat să le permită alungirea conductei până la cea de a doua proprietate a lor, a 10-a pe cursul aducțiunii. Pârâtul a mai precizat că a acceptat această cerere a reclamanților, cu condiția însă de a folosi apa fără risipă, condiție pe care reclamanții nu au respectat-o, lipsa apei dăunând astfel afacerii personale a pârâtului. S-a menționat că între părți a intervenit înțelegerea privitoare la plata restului de bani pentru ca reclamantul să folosească aducțiunea exclusiv până la proprietatea lui de la poziția 6, iar pârâtul a realizat o altă aducțiune de apă de la alt izvor, pe care o folosește singur.
Prin sentința civilă nr.2380/2009 Judecătoria Focșania admis acțiunea, a obligat pârâtul să permită reclamanților buna funcțiune a aducțiunii de apă la gospodăria lor din pct. Acasă și pct. Podeț din comune și la 330 lei cheltuieli de judecată.
A reținut instanța că reclamanții și pârâtul au realizat împreună, suportând câte J din cheltuieli, aducțiunea unui izvor până în punctul Podeț iar la două luni pârâtul a permis reclamanților ca, pe cheltuiala lor proprie, să continue aducțiunea, trecând pe terenul din pct. Podeț al pârâtului, pentru a avea apă și la gospodăria lor, 09-0 pe cursul aducțiunii.
A reținut că ulterior părțile au convenit ca reclamanții să îl despăgubească pe pârât pentru cheltuiala realizată și să folosească singur această aducțiune.
Că potrivit raportului de expertiză pârâtul a întrerupt conducta cu un de blocare în pct. D aflat pe proprietatea sa în pct. Podeț și a oprit trecerea apei spre cea de-a doua proprietate a reclamanților în pct. Acasă.
Instanța a considerat că potrivit art.969 cod civil pârâtul trebuia obligat să respecte înțelegerea intervenită între părți.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel pârâtul care a criticat-o ca nelegală și netemeinică.
Arată apelantul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece reclamanții au solicitat eliberarea cursului apei iar instanța l-a obligat să permită buna folosință a aducțiunii de apă.
Că instanța a schimbat înțelesul acțiunii reclamanților, iar dispozitivul este unul îndoielnic și neclar care nu se poate pune în executare făcând vorbire de o situație de fapt fără să explice în ce constă.
Arată apelantul că sentința este netemeinică deoarece deși a primit suma de 1200 lei a mai solicitat încă 300 lei pentru partea de conductă care traversează proprietatea dintre părți, cea a lui Aga. Dar numitul nu a fost de acord cu acest lucru iar la scurt timp Aga a tăiat conducta de apă atât la intrare cât și la ieșire pe proprietatea sa.
După ce a primit suma de 1200 lei apelantul s-a angajat să-l lase pe să-și tragă o altă conductă cu apă, dar pe lângă robinetul montat de apelant, pe același șanț deoarece tot era săpat, fapt ce poate fi confirmat de declarația de la poliție din 18.02.2008.
Că organele de poliței nu au trimis toate procesele verbale și declarațiile date care sunt hotărâtoare în dezlegarea pricinii și pe care înțelege să le depună în apel.
Cu această ocazie reclamanții i-au solicitat să-i lase să desființeze robinetul pus de apelant și să le permită devierea cursului conductei de apă pe o altă variantă pentru a ocoli proprietatea lui Aga.
Deși a pus la conductă, reclamanții nu au mai reușit să devieze conducta și să-și lege cele două capete de la intrare și de la ieșirea de pe proprietatea apelantului.
Dar reclamanții doresc în continuare să treacă prin conducta apelantului dar acesta are altă apă pe conductă și are mai multe ramificații din care își alimentează gospodăria.
Apelantul a fost de acord ca această conductă să treacă pe proprietatea sa ca și conductă distinctă, adică să sape un alt șanț și să bage un alt furtun.
Mai arată apelantul că în acest moment acțiunea a rămas fără obiect deoarece Aga a tăiat conducta pe proprietatea sa și în prezent pe conducta în litigiu nu mai este apă.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare intimații au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.185/2009 a Tribunalului Vranceas -a respins apelul ca nefondat reținându-se următoarele:
Instanța de fond printr-o apreciere corectă a probelor și aplicarea corespunzătoarei a dispozițiilor legale a pronunțat o sentință legală și temeinică.
Nu a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la eliberarea cursului apei spre proprietatea lor iar instanța de fond a apreciat că aceasta se referă la folosința asupra aducțiunii de apă care a fost blocată de apelant.
,B folosință" pe care o contestă apelantul a fost explicată în considerentele sentinței ca fiind obligația reclamanților de a asigura folosința aducțiunii de apă ceea ce presupune de fapt ca apelantul să deblocheze cursul conductei de pe terenul său.
Pe fondul cauzei, apelantul nu a mai depus alte înscrisuri așa cum a arătat prin motivele de apel.
Iar din actele depuse la fond se reține că apelantul a primit suma de 1200 lei reprezentând J din investiție, adică a primit exact suma cheltuită pentru edificarea aducțiunii urmând ca să-și realizeze o altă aducțiune iar intimaților li s-a permis traversarea conductei de apă pe terenul apelantului. Această înțelegere rezultă din declarația dată de apelant la postul de poliție (fila 47 dosar fond). Dar apelantul a folosit o parte din aducțiunea în litigiu deși nu mai era proprietatea sa, pentru a-și alimenta gospodăria cu apă dintr-un alt izvor blocând trecerea apei către intimați.
Ori aceste atâta timp cât și-a primit costul investiției inițiale nu mai putea să o folosească în lipsa unei înțelegeri între părți în acest sens. Chiar din contră, apelantul a arătat prin aceeași declarație că își va face o aducțiune pe cont propriu adică separată.
În ceea ce privește susținerea că în prezent acțiunea este rămasă fără obiect deoarece un alt vecin a tăiat conductele pe terenul său tribunalul reține că această împrejurare nu privește raportul juridic dintre părți și nici nu are legătură cu obligația asumată de către apelant de a permite folosința conductei ce traversează terenul său.
Impotriva deciziei civile nr.185/2009 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs pârâtul invocând că-n speță sunt incidente pct.8 și 7 ale art.304 pr.civilă.
Astfel, atât instanța de apel cât și instanța de fond au înțeles greșit cum că întreaga aducțiune este proprietatea reclamanților. de la gospodăria intimaților din punctul Podeț până la gospodăria sa din pct.Podeț a fost realizată doar pentru el, pe cheltuiala sa exclusivă și de aceea este doar proprietatea sa. Suma de 1200 lei a primit-o din partea de aducțiune comună, nu și pentru partea sa - proprietate exclusivă. De altfel de această ultimă porțiune de aducțiune s-a folosit pentru a-și alimenta aducțiune pe care și-a făcut-o separat ulterior dintr-un alt izvor.
Precizează că a fost de acord ca prima aducțiune să treacă pe proprietatea sa, dar ca și conductă distinctă și nu ca reclamanții să aibă apă din conducta sa.
Prin întâmpinare intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru că situația de fapt reținută de instanță corespunde realității, iar versiunea recurentului nu este susținută de nici o probă din dosar.
In consecință în baza art.969 cod civil recurentul este obligat să respecte înțelegerea intervenită între părți în baza căreia a permis reclamanților să folosească aducțiune de apă, devenită în exclusivitate proprietate personală, trecând peste proprietatea recurentului din punctul Podeț.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul este fondat.
recurentul-pârât că aducțiunea construită de părțile din dosar a fost făcută până la proprietatea reclamanților din punctul Podeț, lucrare care i-a costat în total 2400 lei. De la gospodăria intimaților-reclamanți din punctul Podeț până la proprietatea recurentuluiu-pârât din același punct Podeț acesta din urmă a efectuat singur o aducțiune exclusiv pe cheltuiala sa.
Această versiune nu a constituit obiectul verificărilor niciuneia din instanțe, deși declarațiile date în fața organelor de poliție lasă să se întrevadă și o astfel de posibilitate a situației de fapt. In plus completarea la raportul de expertiză vine cu o concluzie ce se mulează perfect pe cele spuse de recurent.
Insă, așa cum s-a precizat anterior, probele administrate în cauză nu s-au canalizat pe această variantă a recurentului, variantă care determină în drept nașterea de raporturi juridice noi (nesupuse analizei instanței) cu drepturi și obligații specifice și care determină ca prezenta speță să fie analizată dintr-un unghi diferit.
Ca atare se constată incidența disp.art.304 pct.7 Cod procedură civilă pentru că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.
Drept consecință, se va casa decizia și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Vrancea, instanță în măsură să completeze probatoriile cu proba cu martori, acte, supliment la raportul de expertiză (ultima dacă se impune) pentru a clarifica cele susținute de recurent și a se hotărî în cunoștință de cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de pârâtul, cu domiciliul ales la Cabinet av. - cu sediul în Focșani,-,.5 județul V împotriva deciziei civile nr.185/26 oct.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-.
Casează decizia civilă nr.185/2009 a Tribunalului Vrancea și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.LC-25.02.2010
Tehno.MH-26.02.2010/5 ex.
Fond: judecător
Apel: judecător: -
Președinte:Luminita CristeaJudecători:Luminita Cristea, Anica Ioan, Simona Bacsin