Obligație de a face. Decizia 8274/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8274
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3174/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA C, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat și intimata SC SA C prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea întâmpinării de către intimată.
Se comunică copia întâmpinării recurentului.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, casarea sentinței Tribunalului Dolj, cu trimitere spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței Tribunalului Dolj, considerând că expertiza nu este utilă cauzei.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 3174/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins acțiunea privind pe reclamant, în contradictoriu cu pârât SC SA
Pentru a se ptonunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantul a fost încadrat la data de 19.03.1973 -functia sudor, în condiții normale de lucru conform legislației în vigoare.
Conform. 50/1990, Anexa II, pct. 211 și procesul-verbal nr. 19/07.02.1991 (acord Consiliu de Administrație SC SA - Sindicat) reclamantul a beneficiat de grupa a II-a de muncă la formația unde lucra - recondiționări pe perioada 29.01.1980 - 01.09.1996, pentru care solicită in prezenta cauză incadrarea in grupa I de muncă
La data de 01.09.1996 este trecut în Sectorul sablare-metalizare și se acordă grupa I-a de muncă.
La data de 01.07.2000, în baza contractului colectiv de muncă, a procesului-verbal semnat de comisia paritară patronat - sindicat este trecut în grupa a II-a de muncă.
La data de 01.04.2001, în baza actului adiționat nr. 3 la CCM nr. 23746/28.06.2000 înregistrat la sub nr. 8266/04.05.2001, conform art. 43 alin. 1 toți salariații au fost trecuți în condiții normale de muncă întrucît nu existau condiții deosebit de muncă sau speciale în cadrul SC SA, odată cu aplicarea Legii 19/2000.
Instanta respins actiunea ca neintemeiată, deoarece reclamantul a fost încadrat la data de 01.04.2001 în condiții normale de lucru conform legislației în vigoare - Legea 19/2001 modificată prin Legea 226/2006, care înlocuiește HG 1025/2003.
Din aceste acte normative nu rezultă că reclamantul s-ar încadra în altă grupă de muncă, iar în actele adiționale încheiate la contractul individual de muncă, reclamantul a semnat fără obiecții încadrarea în condiții normale de lucru.
Totodată, pentru perioada 29.01.1980-01.09.1996 si 01.07.2000-01.04.2001 reclamantul a beneficiat de grupa a II-a de muncă, iar Legea nr. 19/2000 a abrogat Ordinul 50/1990 si a aprobat norme noi cu privire la condițiile de muncă speciale.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul, invocand urmatoarele:
Ca a solicitat obligarea intimatei sa înregistreze in carnetul de munca faptul ca trebuie sa se acorde gr. I de munca, in baza probelor ce urmau a fi administrate.
Ca instanța de fond a reținut ca nu existau condiții deosebite de munca sau speciale odată cu aplicarea 19/2000, întrucât prin contractul colectiv de munca toți salariații au fost trecuți in condiții normale de munca.
Ca solicita instanței sa se ia act ca legea nu retroactiveaza, astfel incat 50/1990 a fost aplicabil pana la apariția sa.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
Prin acțiunea precizata, recurentul a solicitat ca "instanța sa ia act ca solicita acordarea gr. a Ia de munca in raport de activitatea pe care a desfășurat-o si o desfasoara, ca sudor, este: 29.01.1980 - 01.09.1996 si 01.07.2000-01.07.2004".
Instanța de fond a respins acțiunea, motivand ca reclamantul a fost încadrat la data de 01.04.2001 in condiții normale de lucru, conform 19/2001.
Ca pentru perioada anterioara a beneficiat de grupa a II a de munca, iar 19/2000 a abrogat 50/1990.
Ca prin contract colectiv de munca, toți salariații au fost trecuți in condiții normale de munca, întrucât nu existau condiții deosebite de munca sau speciale.
Așa cum se observa din modul de redactare a acțiunii precizate, reclamantul a inteles sa formuleze o acțiune in constatare, in sensul art. 111 Codul d e procedura civila, tinzând spre constatarea unui drept al sau, si anume dreptul la grupa I de munca, respectiv condiții speciale, in contradictoriu cu unitatea parata, care in opinia reclamantului nu-i recunoaște acest drept.
Curtea retine ca pentru perioada anterioara datei de 01.04.2001, aceste dreptul comun in materia grupelor de munca era constituit de prevederile 50/1990 si anexele sale. Orice persoana care se încadra in condițiile si procedurile prevăzute de actul normativ, beneficia după caz de grupa I sau II de munca.
Începând cu data de 01.04.2004, condițiile munca speciale si-au găsit reglementarea in prevederile 19/2000, HG 1025/2003 si 226/2006, stabilindu-se activitățile, procedurile si condițiile in care o persoana poate beneficia de aceste prevederi.
Aceste ultime acte normative, deși au abrogat prevederile privind grupele de munca, nu lipsesc de efect actele si faptele care s-au desfășurat sub imperiul 50/1990, persoanele care sub imperiul acestui act normativ au îndeplinit condițiile de acordare a grupelor de munca, nefiind lipsite de acele drepturi.
Prin acțiunea formulata, reclamantul nu a precizat, in mod bine determinat obiectul acțiunii, limitându-se la a preciza ca dorește sa se constate ca beneficiază de gr.I a de munca, pentru activitatea de sudor, fara a preciza locul de munca, activitatea desfășurata, prin raportare la activitățile fata de care legea prevede ca se încadrează in grupa de munca, respectiv in condiții speciale, nu a aratat locul de munca si cauza pentru care considera ca i se cuvine stabilirea drepturilor respective.
Nu a precizat temeiul juridic al cererii de chemare in judecata, invocând dispozițiile legale pe care isi întemeiază cererea, aceasta cu atât mai mult cu cat actele normative respective cuprind activitati si locuri de munca determinate legal, in baza cărora se obțin drepturile respective, pe cale unor proceduri bine reglementate.
Potrivit rt. 129 Codul d e procedura civila - Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
In consecința, instanța avea îndatorirea, sa stabilească cadrul procesual al acțiunii formulate, prin stabilirea cu exactitate a obiectului si cauzei acțiunii, precum si al temeiului cererii de chemare in judecata, numai in aceste condiții putând sa hotărască in deplina cunoștința de cauza, prin raportarea prevederilor legale la starea de fapt invocata de către reclamant.
Pentru toate aceste motive, Curtea urmează sa admită recursul si in raport de prevederile art. 312 alin.5, sa caseze sentința si sa trimită cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3174/24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA
Casează sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Jud.03.11.2008
Tehn./Ex.4
/ și
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Lucian Bunea, Corneliu Maria