Obligație de a face. Decizia 83/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.83/
Ședința publică de la 17 febr.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Luminita Cristea
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
JUDECĂTOR 3: Simona Bacsin
Grefier - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursurilor civile declarate de reclamanta, cu domiciliul în comuna Bolotești jud.V și pârâta - TRANS SRL, cu sediul în F, str.- nr.2, jud.V împotriva sentinței civile nr.133/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29.01.2010, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 10.02.2010, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 12.02.2010, când, instanța încă mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.02.2010, când,
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin acțiunea înregistrată la nr- la Judecătoria Focșani reclamanții și au chemat în judecată civilă pe pârâta - TRANS SRL F pentru obligația de a face.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt proprietarii suprafeței de 16115 p teren curți construcții și a unei construcții C 1 cu destinația sediul cunoscut sub numele de dintre Vii, imobil situat în extravilan Cîmpineanca T 57 PC 1211-1225 cu vecinii - SA pe 4 laturi și la Drum așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare 2138/12.09.2007 al BNP. Acest imobil a fost restituit în baza Legii 10/2001 prin Sentința Civilă 656/2005 a Tribunalului Vrancea și respectiv prin dispoziția de restituire în natură nr.292/2007 a Președintelui Consiliului Județean Conform, art.9 Legea 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv indiferent în posesia cui se află în prezent se restituie în natură în starea în care se afla la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. Se arată în continuare că pârâta a dobândit un drept de proprietate asupra unui imobil construcții aflat pe terenul proprietatea reclamantei prin contractul de vânzare cumpărare 9936/30.09.2004.Aceste construcții sunt compuse din 11 clădiri: barăci metalice, copertine, clădire în suprafață de 272. gard prefabricate și împrejmuiri plasă. La momentul la care pârâții au devenit proprietarii construcției terenul aferent era inventariat în domeniul public al județului Mai mult decât atât prin contractul 9936/2004 nu s-a constituit nici un fel de sarcină asupra terenului aferent construcțiilor. În opinia reclamanților raportat la disp. Legii 10/2001 și ale art 494 cod civil aceștia sunt îndreptățiți a solicita obligarea pârâților de ași ridica aceste construcții iar în cazul în care aceștia nu își îndeplinesc această obligație să fie autorizați reclamanții a le ridica pe cheltuiala pârâtei.
În drept au fost invocate disp. art. 9 din Legea 10/2001 art.494 Cod civil, art.1077 Cod civil și Legea 213/1998.
Pârâta a depus întâmpinare cerere reconvențională prin care a arătat că: acțiunea introductivă este neîntemeiată urmând a fi respinsă întrucât aceasta a devenit proprietară încă din anul 2004 iar reclamanții în anul 2007, cu toate că la momentul la care reclamanții au devenit proprietari în schița anexă la contract construcțiile pârâtei nu erau menționate. A mai invocat pârâta buna s-a credință în ceea ce privește dobândirea construcțiilor iar în ceea ce privește temeiul de drept deși reclamanții fac referire la art.494 Cod civil aceștia nu amintesc și de teza II care protejează buna credință. Cu caracter de reconvențională s-a solicitat a se constata dreptul de superficie al pârâtei asupra terenului aferent construcțiilor, drept de superficie ce constituie o derogare de la art.489 Cod civil potrivit căruia proprietatea terenului cuprinde proprietatea a tot ce se află pe suprafața lui precum și de la art.482 Cod civil potrivit căruia proprietatea supra unui lucru dă drept a tot ce se unește ca accesoriu la acest lucru. În apărare și dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică topometrică de identificare și măsurare a ternului aferent construcțiilor pârâtei.
Instanța a respins acțiunea și cererea reconvențională ca neîntemeiate reținând că reclamanții pârâți au cunoscut când au cumpărat imobilul faptul că pe teren se află edificate construcțiile proprietatea pârâtei reclamante și și-au asumat riscul ca acest teren nu va putea fi folosit.
A mai reținut instanța că dispozițiile Legii nr.10/2001 nu sunt relevante iar art.494 cod civil protejează buna credință a constructorilor, pârâta a dobândit imobilul prin cumpărare.
Referitor la cererea reconvențională a reținut că dreptul de superficie poate fi dobândit prin convenția părților, prin uzucapiune sau în puterea legii și nu sunt îndeplinite nici una dintre aceste situații.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, ulterior calificat apel, toate părțile din proces.
Reclamanții au criticat sentința ca nelegală și netemeinică deoarece pârâta are calitatea de detentor precar al terenului, a cumpărat doar construcții fără a se fi constituit vreun drept asupra terenului pe care erau amplasate aceste construcții teren care se afla în domeniul public al Jud.V prin HG nr.701/1995 și nu putea face obiectul unui act translativ de proprietate potrivit art.11 din Legea nr.231/1998.
Iar pârâta a deținut terenul pentru proprietarul acestuia, statul prin, de la care a și cumpărat construcțiile.
Jurisprudența întinde efectele art.494 cod civil atât la locații cât și la detentorii precari pe care îi asimilează cu terții posesori.
Iar detentorii precari sunt prin definiție constructori de rea credință: proprietarul poate să îi oblige să ridice construcțiile pe cheltuiala lor, sau poate de asemenea păstra lucrările restituind însă valoarea materialelor și prețul muncii.
Pârâta a cunoscut încă din momentul cumpărării construcțiilor faptul că nu a dobândit nici un drept asupra terenului recunoscând și însușindu-și precaritatea în ceea ce privește terenul.
este lipsa însăși a posesiei și stăpânirea lucrului este lipsită de elementul intențional psihologic al posesiei.
Pârâta are calitate de constructor de rea credință pe terenul altuia deoarece a cumpărat construcțiile fără a institui vreun drept asupra terenului pârâta a devenit un constructor de rea credință.
este de bună credință atunci când posedă terenul ca un proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărei vicii nu-i sunt cunoscute iar pârâta a cunoscut că nu a dobândit vreun drept asupra terenului prin contractul de vânzare cumpărare nr.9936/2004.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului și în rejudecare admiterea acțiunii reclamanților.
Pârâta a criticat sentința ca nelegală și netemeinică deoarece sunt dobânditori de bună credință a construcțiilor, în baza unui contract de vânzare cumpărare fără nici o restricție legală. Cererea reconvențională trebuia admisă deoarece dreptul de superficie constituie o derogare de la art.489 cod civil potrivit căruia proprietatea terenului cuprinde proprietatea a tot ce se afla pe suprafața lui, precum și de la art.482 cod civil.
Prin decizia civilă nr.133/2009 a Tribunalului Vranceas -au respins ca nefondate ambele apeluri. Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Apelanta a cumpărat construcțiile cu suma de 39270 Euro de la la data de 30.09.2004. Prin dispoziția de restituire în natură nr.292/14.06.2007 s-a dispus restituirea a două clădiri (altele decât cele în litigiu) și suprafața de 16115,50 mp pe care se aflau și construcțiile cumpărate de către, în baza Legii nrt.10/2001, către persoana îndreptățită.
Aceasta la rândul său a vândut apelanților reclamanți imobilul retrocedat iar în cuprinsul actului s-a menționat că pe teren există construcțiile notate cu C3 până la care nu au fost restituite prin dispoziția de restituire urmând ca regimul juridic al acestora să fie stabilit ulterior.
La data când - a cumpărat construcțiile, care includ pe lângă construcțiile propriu-zise și platformă betonată precum și împrejmuire, terenul era în domeniul public al Jud.V anterior fiind în domeniul public al statului. Contractul de vânzare cumpărare al pârâtei a fost încheiat cu iar construcțiile erau proprietatea privată a statului român.
Ori nu se poate reține că la data cumpărării pârâta a fost de rea credință atâta timp cât a achitat prețul construcțiilor pe care le-a cumpărat de la proprietarul lor chiar dacă în acel moment nu a dobândit și terenul aferent.
Stabilirea calității de constructor de bună-credință nu poate fi raportată decât la data când aceste construcții s-au edificat. Ori la acel moment atât construcțiile cât și terenul aparțineau statului așa că este evidentă buna credință care s-a transmis pârâtei apelante odată cu încheierea convenției de vânzare cumpărare când terenul se afla în domeniul public al Jud.
Ulterior s-a retrocedat terenul la Legea nr.10/2001 și s-a cunoscut chiar de cumpărători că pe o parte din acesta sunt construcții care nu aparțin fostului proprietar deposedat.
Nu are relevanță că apelanta pârâtă a exercitat o posesie afectată de viciul precarității asupra terenului atâta timp cât aceasta are calitatea de constructor de bună credință dobândită așa cum s-a arătat mai sus.
Ori ridicarea construcțiilor pe cheltuiala proprie a pârâtei nu este posibilă, în cazul bunei credințe proprietarul terenului are opțiuni între plata contravalorii materialelor și prețului muncii, fie în plata unei sume care să reprezinte sporul de valoare, așa cum prevede art.494 al.3 ultima ipoteză cod civil.
Apelanții reclamanți pot să aleagă între cele două variante ale ultimei ipoteze și nu pot cere ridicarea construcției pe cheltuiala pârâtei în condițiile art.494 al.1,2 și al.3 prima ipoteză.
În ceea ce privește apelul pârâtei se reține că nici acesta nu este fondat deoarece, așa cum a reținut și instanța de fond, dreptul de superficie se dobândește prin convenție, prin uzucapiune sau prin lege. Ori pârâta nu poate pretinde acordarea acestui drept deoarece nu există vreo convenție, nici nu s-a făcut dovada împlinirii termenului de 30 de ani pentru uzucapiune, nici că legea ar prevede un asemenea drept, în sensul că superficia se acordă celor care contractează cu statul.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Reclamanta a solicitat repunerea în termenul de recurs, motivat de faptul că a fost în imposibilitate de a exercita calea de atac datorită unei împrejurări mai presus de voința sa.
A criticat decizia pronunțată de instanța de apel sub următoarele aspecte:
1. Pârâta are calitatea de detentor precar al terenului. Prin, contractul de vânzare-cumpărare nr.9936/2004 nu s-a constituit nici un fel drept asupra terenului aferent construcțiilor ce au făcut obiectul contractului, care la acel moment aparținea domeniului public.
2. Cum prin definiție detentorii precari sunt constructori de rea credință instanța trebuia să-i oblige la ridicarea construcțiilor pe cheltuiala lor în condițiile în care au cunoscut încă de la cumpărarea construcțiilor fapotul că posesia terenului este viciată.
Pârâta-reclamantă - Trans a criticat decizia pronunțată sub următoarele aspecte:
1. Dreptul de superficie nu are o reglementare legală, dar constituie o derogare
de la disp.art.489 Cod civil potrivit căruia proprietatea terenului cuprinde proprietatea a tot ce se află pe suprafața lui, precum și de la art.482 Cod civil, potrivit căruia proprietatea asupra unui lucru dă drept și asupra a tot ce se unește, ca accesoriu, cu acest lucru (dreptul de accesiune) și constă într-un drept de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra unui teren ce aparține altui proprietar.
2. Pârâta a dobândit în anul 2004 de la Regia Autonomă "Administrația Protocolului de Stat dreptul de proprietate asupra "Sector service auto" la prețul de 39.270 euro, în timp ce reclamanții au dobândit ulterior, nelegal terenul pe care se află construcțiile lor ca și cum ar fi fost liber. Ulterior, cu depășirea termenului de 15 zile în care se motivează recursul, pârâta a suplimentat motivele de recurs cu unul privind atribuirea dreptului de concesiune asupra terenului în baza art.24 alin.3 din OG nr.19/2002. A mai susținut în concluzii faptul că potrivit disp.art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001 fostului proprietar i se cuveneau măsuri reparatorii prin echivalent iar faptul că în terenul restituit a fost inclus ilegal și terenul aferent construcțiilor cumpărate nu-i este opozabil.
Examinând recursurile prin prisma motivelor de recurs instanța reține următoarele:
Recursul declarat de reclamantă este tardiv.Decizia civilă nr.133/2009 a Tribunalului Vranceai -a fost comunicată la data de 13.07.2009, iar recursul a fost promovat pe 03.08.2009, cu depășirea termenului legal prev. de disp.art.303 alin.1, în referire la disp.art.301 pr.civilă.
Ulterior, la data de 24.07.2009, recurentei reclamante i-a fost comunicată încheierea de îndreptare eroare materială cu privire la alcătuirea completului, iar motivele de recurs nu vizează această încheiere. Deși a invocat disp.art.103 Cod procedură civilă, reclamanta nu a probat că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa să exercite calea de atac.
Actul medical depus de reclamantă probează că în perioada 11.07-01.08.2009 a suferit de sindrom cefalgic și vertiginos și viroză. Aceste afecțiuni care nu au impus internarea în spital, nu reprezintă împrejurări mai presus de voința sa, care să o fi pus pe aceasta în imposibilitatea obiectivă de exercitare a căii de atac astfel încât nu este fondată cererea sa de repunere în termen.
In ceea ce privește recursul promovat de pârâta - Trans SRL F, acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Situația în care o persoană edifică o construcție pe terenul proprietatea altei persoane îmbracă juridic două forme:
1.accesiunea(reglementată de disp.art.494 Cod civil) care se aplică în
situația în care nu există o convenție între proprietarul terenului și al construcției prin care acesta să primească acordul pentru a construi pe terenul altuia.
In cazul accesiunii, distingem între:
a)constructorul de rea - credință (care cunoaște că terenul aparține altcuiva și totuși ridică construcția);
b)constructorul de bună-credință(care nu cunoaște că terenul aparține altuia, ci se consideră proprietar și construiește pe acel teren)
In cazul accesiunii, întotdeauna proprietarul terenului devine și proprietarul construcției și are dreptul de a opta pentru mai multe variante în funcție de buna sau reaua credință a, Astfel, în situația de la lit.a (constructor de rea credință) proprietarul terenului poate:
- păstra lucrările cu obligația de a plăti valoarea materialelor și prețul muncii;
- să oblige pe constructor să-și ridice construcțiile pe cheltuiala sa.
In cazul de bună credință, proprietarul terenului nu mai poate cere dărâmarea construcției, ci o păstrează și plătește fie contravaloarea materialelor și a muncii sau plătește o sumă egală cu creșterea fondului, având drept de opțiune între aceste două variante.
In viziunea reclamantei, această instituție se aplică în speță, iar pârâtul constructor de rea-credință ar fi trebuit să fie obligat la demolarea construcției.
Pârâta-reclamantă susține că superficia este instituția care se aplică în cauză.
2.superficianu este enumerată expres printre drepturile reale reglementate de dreptul civil, existența ei fiind interpretată ca o derogare de la art.489 Cod civil și 482 Cod civil.
Dreptul de superficieconferă pe terenul altuia un regim favorabil: acesta păstrează un drept de proprietate pe construcție, dobândește un drept de folosință asupra terenului proprietatea altuia.
Dreptul de superficie poate lua naștere:
a)prin convenție(atunci când proprietarul terenului și-a dat acordul pentru a se construi pe terenul său,
b)prin lege
Recurentul-pârât susține că are un astfel de drept de superficie asupra terenului, drept dobânditprin legeîn baza art.24 alin.3 din OG nr.19/2002.
Susținerile sale nu pot fi primite din următoarele considerente:
Pentru a stabili care dintre instituții sunt incidente în cauză este necesară o scurtă prezentare a situației de fapt:
Stabilirea calității de bună/rea-credință sau superficiar trebuie analizatăla momentul ridicării construcțiilor.
Prin sentința civilă nr.652/22.12.2005 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin respingerea apelului, s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că terenul în suprafață de 16.115,50 mp precum și construcțiile amplasate pe acest teren (care au fost enumerate în dispozitiv) au aparținut bunicului reclamantului din acea cauză ( ) și au fost expropriate în baza Decretului-Lege nr.187/1945 și Decretul-Lege nr.83/1949. Prin respectiva sentință, care a fost ignorată de pârâtul Consiliul Județean V s-a dispus restituirea lor în natură (teren+construcții) moștenitorului fostului proprietar. Prin urmare constructorul clădirilor a fost și proprietarul terenului, astfel încât nu sunt incidente în speță,nici instituția accesiunii, nici a superficiei în baza convenției părților. Recurenta nu este beneficiara nici a unui drept de superficie izvorât din lege din următoarele considerente:
Ulterior, situația din speță a fost creată de Consiliul Județean V care, cu nerespectarea hotărârii judecătorești a emis dispoziția nr.292/14.06.2007 prin care a restituit în natură doar terenul 16.115,50 mp. și clădirile C1 și C2, nu și celalalte menționate în hotărâre (7-11 dosar fond).
Si aceasta pentru că deși exista notificare formulată în baza Legii 10/2001 pentru teren și construcții, în baza contractului de vânzare-cumpărare 9936/30.09.2004 Regia Autonomă "Administrația Protocolului de Stat (RA - APPS) a înstrăinat o parte din clădirile revendicate către recurenta - Trans SRL, fără a preciza nimic cu privire la terenul aferent acestor construcții, deși disp.art.16 lămuresc situația terenului aferent.
Recurenta se prevalează de disp.art.24 alin.3 din OG nr.19/2002 care i-ar conferi un drept de superficie.
Situația terenurilor aferente construcțiilor este reglementată de disp.art.16 din OG nr.19/2002 și nu de art.24 alin.3.
Potrivit disp.art.16terenul proprietatea privatăa statului:
- se vinde odată cu construcția, dacă este clarificată situația sa juridică
- dacă se clarifică situația juridică a terenului ulterior vânzării va fi vândut cumpărătorului la cererea acestuia, prin negociere.
Terenul proprietatea publică aferent construcției se vinde cumpărătorului construcției după trecerea acestuia în domeniul privat al statului.
Așa cum am precizat, în speță, recurenta nu a dobândit nici la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nici ulterior, vreun drept asupra terenului aferent.
Din aceste considerente, având în vedere disp.art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs ca nefondată.
Respinge recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în comuna Bolotești jud.V împotriva sentinței civile nr.133/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-, ca tardiv.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - TRANS SRL, cu sediul în F, str.- nr.2, jud.V împotriva sentinței civile nr.133/11.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.SB-17.03.2010
Dact.MH-18.03.2010/5 ex.
Fond: judecător - Judecătoria Focșani
Apel: judecători - Tribunalul Vrancea
Președinte:Luminita CristeaJudecători:Luminita Cristea, Anica Ioan, Simona Bacsin
