Obligație de a face. Decizia 843/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 843/CM
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI C, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 901 din 6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ). -, domiciliată în M,-, - 16,. A,. 3,. 11, județul C și cu domiciliul procesual ales la sediul Societății civile de avocați " și ", în C, strada - nr. 41,. 1,. 1, județul C și intimatul pârât GRUPUL ȘCOLAR "G ", cu sediul în-, județul C, având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.11.2008, 24.11.2008 și 27.11.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Inspectoratul Școlar Județean Cad eclarat recurs la 17 septembrie 2008 împotriva sentinței civile nr. 901/06.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 9.05.2008, reclamanta () a chemat în judecată Inspectoratul Școlar Județean C și Grupul Școlar "G -" pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la aplicarea Legii nr. 220/2007 pentru aprobarea nr.OG 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalul didactic din învățământ, salariat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic începând cu ianuarie 2007, acordarea drepturilor de salariu datorate ca urmare aplicării legii reprezentând diferența dintre drepturile bănești efectiv încasate și cele ce li s-ar fi cuvenit prin aplicarea Legii nr. 220/2007 pentru perioada 1 ianuarie 2007 la zi și actualizarea sumei în raport cu indicele de inflație.
În motivarea acțiuni sale, reclamanta arată că este cadru didactic gradul I cu funcția de director adjunct la Grup Școlar "G -" și, cu toate că, de la 01.01.2007, s-au acordat majorări salariale personalul didactic prin OG nr. 11/2007 nu a beneficiat niciodată de aceste modificări legislative.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 128/1997, OUG nr. 11/2007, Legea nr. 220/2007.
Pârâții deși legal citați, nu s-au prezentat în fața instanței și nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 901/6.08.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâții la recalcularea și plata, actualizată în raport de indicele de inflație, a diferențelor se drepturi salariale ale reclamantei, stabilite în urma aplicării prevederilor nr.OG 11/2007 aprobate prin Legea nr. 220/2007, pentru perioada 01.01.2007, la zi.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanta ocupă o funcție didactică în cadrul Grupului Școlar "G - C unde îndeplinește atribuțiile de director adjunct, având grad didactic
Potrivit art. 48 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanța activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare.
de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea coeficientului de multiplicare 1,000; b) de multiplicare prevăzuți în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite.
Conform art. 1 alin. 1 lit. "b" din nr.OG 11/2007, în cursul anului 2007 de bază ale personalului didactic din învățământ . se majorează, prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare 1,000, după cum urmează: pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 (profesor, institutor, învățător, educator ), valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:
- 1 ianuarie-31 martie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 221,307 lei;
- 1 aprilie-30 septembrie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 225,733 lei;
- 1 octombrie-31 decembrie 2007, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000: 259,593 lei.
Legea a stabilit (la art. 9) că prevederile acestei ordonanțese aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.
de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar sunt prevăzuți de anexa nr. 2 a nr.OG 11/2007, variind de la 3,439 (profesor debutant) până la 6.650 (profesor cu grad didactic I cu peste 40 de ani vechime în învățământ).
OG nr. 11/2007 a fost aprobată, cu modificări de Legea nr. 220/2007 care (fără a modifica valoarea coeficientului de bază 1,000 și nici perioada de aplicare a acestuia astfel cum au fost stabilite prin ordonanță) a prevăzut alți coeficienți de multiplicare.
Astfel, în raport de funcția didactică și vechimea în învățământ ocupată s-au prevăzut coeficienți de la 3,439 (profesor debutant) până la 7,315 (profesor gradul I, vechime peste 40 de ani).
Reclamanta, ocupând o funcție didactică a cărei salarizare se face în baza acestor dispoziții legale trebuia, deci, să beneficieze de aceste prevederi, însă nu a primit nici o mărire salarială.
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Dispozițiile legale stabilesc o soluție diferită față de cea a dreptului comun (art. 1169 Cod civil), inversând sarcina probei atunci când angajatul are calitatea de reclamant.
Astfel, în cazul litigiilor de muncă angajatorul (indiferent de calitatea sa procesuală) este obligat să facă dovada nu numai a propriilor apărări, dar și a temeiniciei sau netemeiniciei tuturor cererilor salariatului. În această situație angajatorul are o poziție cu mult ușurată (față de procesele obișnuite) fiind suficient să facă anumite afirmații pe care instanța le poate primi în cazul în care unitatea nu dovedește contrariul.
Este situația reclamantei ( ) care, prin acțiunea de față pretinde că nu a primit anumite drepturi salariale. Pârâta, deși instanța a solicitat-o de mai multe ori, nu a făcut dovada aplicării, începând cu 01.01.2007, a nr.OG 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007.
Pentru aceste motive, a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții la recalcularea și plata, actualizată în raport de indicele de inflație, a diferențelor se drepturi salariale ale reclamantei, stabilite în urma aplicării prevederilor OG nr. 11/2007 aprobate prin Legea nr. 220/2007, pentru perioada 01.01.2007, la zi.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
Tribunalul nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 220/2007 în lumina dispozițiilor art. 78 din Constituția României, republicată și a considerat în mod eronat că acest act normativ nu se aplică la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, câtă vreme nu este stipulat un alt termen.
A învederat, totodată că, reclamanta intimată a beneficiat de creșterile salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007 și a depus în susținerea afirmațiilor copii ale de plată și Tabel diferențe cadre didactice cu gradul
Recursul este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, va admite recursul, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Soluția pronunțată de tribunal s-a întemeiat pe împrejurarea că angajatorul nu a făcut dovada aplicării, începând cu 01.01.2007, a OG nr. 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007.
În fața instanței de recurs intimata recurentă Inspectoratul Județean Cad epus înscrisuri care emană de la angajator, respectiv Grupul Școlar "G -" care atestă atât împrejurarea că începând cu 01.01.2007 a beneficiat de mărire de salariu conform grilei de salarizare din nr.OG 11/2007, cât și faptul că în luna septembrie 2007 beneficiat de creșterile salariale ce s-au acordat conform Legii nr. 220/2007, acest din urmă act normativ aplicându-se de la data de 21.07.2008, adică la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial (17.07.2008).
Această soluție este conformă cu legea și avem în vedere următoarele dispoziții legale:
Articolul 78 din Constituția României, republicată, care dispune: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei".
Conform prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată: "Legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României și expiră la ora 24.00 celei de-a treia zi de la publicare.
Având în vedere că prin nr.OG 11/2007 art. 9 s-a prevăzut că prevederile acesteia se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007, însă în ceea ce privește Legea nr. 220/2007 nu s-a prevăzut aplicarea retroactivă, ea reglementează situațiile juridice ulterioare momentului intrării în vigoare, respectiv la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României conform dispozițiilor legale mai sus citate.
Pe cale de consecință, se va admite recursul și se va modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI C, cu sediul în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 901 din 6.08.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ). -, domiciliată în M,-, - 16,. A,. 3,. 11, județul C și cu domiciliul procesual ales la sediul Societății civile de avocați " și ", în C, strada - nr. 41,. 1,. 1, județul C și intimatul pârât GRUPUL ȘCOLAR "G ", cu sediul în-, județul
Modifică în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
Red.dec.jud. / 18.12.2008
Tehnoredact.gref.
4 ex./ 19.12.2008.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Maria Apostol Jelena Zalman