Obligație de a face. Decizia 843/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROM NIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.843/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2008
PREȘEDINTE: Camelia Drăghin președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
- - - - JUDECĂTOR 3: Anamaria Monica
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.182/4.06.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, dosarul fiind la a doua strigare, au răspuns av. pentru recurentul-reclamant și intimatul-pârât asistat de av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, în sensul că recurentul-reclamant a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, precizări scrise, după care:
Av., pentru recurentul-reclamant, depune la dosar taxă judiciară de timbru de 22,5 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Se comunică intimatului-pârât, prin apărător, un exemplar de pe precizările scrise depuse de recurentul-reclamant la dosar.
La solicitarea instanței, apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Av., având cuvântul pentru recurentul-reclamant, consideră că recurentul și-a susținut în mod corespunzător acțiunea și ceea ce a afirmat acesta este perfect adevărat. Instanța a reținut faptul că prin probele administrate, respectiv interogatoriu, martori și înscrisuri s-a lămurit situația. Intimatul-pârât a formulat cerere reconvențională însă nu a precizat cuantumul despăgubirilor pentru degradări și a pretins că a efectuat el reparațiile. Referitor la înscrisurile depuse la dosar din care rezultă valoarea reparațiilor, arată că acestea fac dovada, până la proba contrarie. Martorii au fost audiați în lipsa recurentului-reclamant și s-a reținut, în mod greșit, de către instanța de apel că reclamantul nu a cerut reaudierea lor. Instanța, în virtutea rolului activ, trebuia să pună în discuție reaudierea martorilor. De asemenea, s-a reținut în mod greșit că reclamantul a recunoscut în interogatoriu.
Consideră astfel că cele trei probe au fost greșit administrate.
Nu s-a făcut dovada pagubelor produse de către reclamant și nici vinovăția acestuia.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii tribunalului, admiterea acțiunii și respingerea cererii reconvenționale ca nefondată iar în subsidiar admiterea recursului, admiterea apelului și trimiterea spre rejudecarea apelului în vederea administrării de probe, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depuse.
Av., având cuvântul pentru intimatul-pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse. Invocă nulitatea recursului, raportat la art.303-306, în raport de faptul că motivele de recurs au fost depuse peste termenul legal.
Pe fondul cauzei, arată că în calea de atac a apelului reclamantului trebuia să își facă toate probele pe care înțelegea să le facă.
Solicită a nu se avea în vedere afirmațiile făcute de recurent, acestea nefiind dovedite.
Cu privire la probatoriul administrat, s-a dovedit faptul că intimatul și-a efectuat reparațiile în regie proprie.
Dezbaterile fiind terminate, instanța a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față;
Prin decizia civilă nr.182/04.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 3118/4.05.2007 a Judecătoriei Bacău în contradictoriu cu intimatul.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3118 din 04.05.2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul, a fost obligat pârâtul să demonteze robinetul fixat pe conducta reclamantului, a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul și a fost obligat reclamantul pârât la plata sumei de 488,6 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate în apartamentul proprietatea pârâtului reclamant de către pârâtul reclamant, a fost obligat reclamantul pârât la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul reclamant.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că:
Prin cererea înregistrată sub nr- din data de 28.06.2006 reclamantul în contradictoriu cu pârâtul a solicitat ca instanța prin hotărârea judecătorească să dispună obligarea pârâtului la deN. robinetului instalat de acesta pe conducta aparținând reclamantului.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că în urmă cu 2 luni pârâtul i-a închis apa prin instalarea acestui robinet pe conducta sa, motivat de faptul că din cauza defecțiunilor existente la instalația sanitară aparținând reclamantului, pârâtului i se infiltrează apă prin tavan.
Din acest motiv reclamantul nu poate folosi grupul sanitar.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea cererii sale reclamantul a depus un act medical cu care face dovada stării de sănătate precum și alte înscrisuri prin care face dovada reparațiilor efectuate la instalațiile sanitare, a solicitat de asemenea proba cu interogatoriul pârâtului și martori.
În termen legal, citat în cauză, pârâtul formulează întâmpinare și cerere reconvențională, prin care solicită respingerea cererii reclamantului motivat de faptul că în apartamentul reclamantului nu locuiește nimeni, că a fost inundat în numeroase rânduri ca urmare a faptului că reclamantul nu efectuează reparațiile necesare la instalația sanitară, solicitând pe calea cererii reconvenționale suma de 488,60 lei reprezentând contravaloarea reparații efectuate la imobilul său ca urmare a faptei culpabile a reclamantului.
Cererile părților au fost legal timbrate cu taxă de timbru și timbru judiciar.
În dovedirea pretențiilor sale, pârâtul reclamant a solicitat proba cu înscrisuri, situație de lucrări proba cu martori și interogatoriu reclamantului.
În cauză s-a admis și s-a administrat proba cu înscrisuri depuse de părți la dosar interogatoriu părților și cu depozițiile martorilor G ,.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a constatat următoarele:
Așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați părțile se află în raporturi de vecinătate și întrucât pârâtul a suferit mai multe inundații datorate defecțiunilor aflate la instalația sanitară aparținând reclamantului, acesta a montat un robinet care a blocat funcționarea instalației sanitare, reclamantului, evitării, în acest mod, a inundațiilor ulterioare.
Conform principiului că, nimeni nu poate să-și facă singur dreptate, există obligația pentru fiecare participant la desfășurarea raporturilor civile în speță, la cele de bună vecinătate, să apeleze la mijloacele legale pe care legea i le pune la dispoziție pentru realizarea intereselor sale.
unui robinet pe conducta reclamantului, de către pârât, având ca scop, blocarea alimentării cu apă a imobilului acestuia, în scopul de a evita producerea unor inundații la apartamentul pârâtului, apare din punct de vedere juridic, ca fiind un abuz de drept. Pârâtul deși a urmărit prin aceasta, realizarea unui scop licit, a unui interes legitim, mijloacele folosite de acestea sunt în neconcordanță cu legea (pârâtul ar fi putut să obțină de exemplu o hotărâre judecătorească prin care reclamantul să fie obligat la repararea instalației sanitare defecte, cauzatoare de prejudicii sub sancțiunea unor daune sau autorizarea pârâtului la efectuarea reparațiilor pe seama reclamantului etc.).
Față de aceste considerente, instanța a admis cererea formulată de reclamant și a dispus în consecință.
În ceea ce privește, cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, privind obligarea reclamantului pârât la plata contravalorii reparațiilor pe care acesta le-a efectuat la apartament proprietate sa, ca urmare a faptei culpabile reclamantului, instanța a constatat următoarele:
Din probele administrate în cauză (interogatoriul reclamantului, depoziția martorilor) și înscrisurile depuse de pârât la dosar pârâtul reclamant a făcut dovada elementelor necesare pentru a interveni răspunderea delictuală a reclamantului pârât: faptă ilicită cauzatoare de prejudicii (inundațiile, reparațiile din perioada 2004-2006 cauzate de reclamant), prejudiciul produs (deteriorării ale apartamentului aparținând pârâtului) legătura de cauzalitate și culpa reclamantului, care nu a efectuat in timp util și în mod corespunzător reparațiile la propria instalație sanitară, degradând ca urmare a inundațiilor produse mai multor vecini din imobilul în care locuiește, și imobilul aparținând pârâtului.
Conform situației de lucrări depuse la dosar coroborată cu depozițiile martorilor audiați valoarea reparațiilor efectuate de pârât ca urmare a faptei reclamantului este de 488,60 și în consecință față de aceste considerente urmează ca instanța a admite cererea reconvențională a pârâtului.
Prin decizia nr. 351/A/2007 a Tribunalului Bacău - Secția Civilă a fost respins ca tardiv introdus apelul declarat de apelantul-reclamant în contradictoriu cu intimatul pârât.
Prin decizia nr. 22 din 10.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂUa fost admis recursul reclamantului, a fost casată în tot decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată cu nr-.
Analizând sentința apelată în funcție de motivele de apel invocate instanța de apel a reținut următoarele:
Au fost invocate de către apelantul-reclamant, ca motive de apel, faptul că în speță se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea valorii reale a lucrărilor de reparații, faptul că martorii și au fost audiați în lipsa apelantului cu toate că acesta a formulat cerere de amânare pentru că era internat în spital, faptul că a fost obligat la cheltuieli de judecată deși acțiunea sa a fost admisă.
Referitor la primul motiv de apel, se observă că pretențiile intimatului au fost dovedite pe deplin cu interogatoriul reclamantului, depozițiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar astfel că în cauză nu mai era necesară și efectuarea unei expertize.
Faptul că prima instanță a audiat doi martori în absența apelantului, care probase imposibilitatea prezentării, constituie un act de procedură lovit de nulitate relativă care nu a fost invocată în condițiile art. 108 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel că neregularitatea a fost acoperită.
În ceea ce privește obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, soluția a fost considerată firească și în acord cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă având în vedere că a fost admisă și cererea reconvențională formulată de intimat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs apelantul și în motivare arată că instanța a apreciat greșit, probele și a refuzat nelegal să administreze proba cu expertiză tehnică pe care a solicitat-
Recursul se găsește a fi neîntemeiat.
Din coroborarea interogatoriului recurentului cu depozițiile martorilor acțiunea formulată de intimatul reclamant a fost dovedită, astfel că administrarea probei cu expertiza tehnică era inutilă.
Este adevărat că recurentul a solicitat reaudierea martorilor care au fost audiați în lipsa sa, dar această cerere s-a făcut peste lege, adică cu încălcarea art.108 alin.3 Cod procedură civilă, astfel că se impunea soluția de respingere a readministrării probei.
Așa fiind, recursul se găsește a fi neîntemeiat și în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.182/4.06.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât.
Obligă recurentul să plătească intimatului 400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
red.sent.
red.dec../
red.dec.rec.
tehnored./18.12.2008/2 ex.
Președinte:Camelia DrăghinJudecători:Camelia Drăghin, Jănică Gioacăș, Anamaria Monica