Obligație de a face. Decizia 849/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6589/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.849/
Ședința publică din data de 12 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul intimat MINISTERUL APĂRĂRII, împotriva sentinței civile nr.3370 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 26222/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect -obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul intimat Ministerul Apărării, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 14 dosar, intimatul contestator, personal și asistat de avocat G, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 16091/2009 atașată la fila 13 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 30.01.2009.
Se înmânează un exemplar al întâmpinării consilierului juridic al recurentului intimat Ministerul Apărării.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Consilierul juridic al recurentului intimat Ministerul Apărării, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea recursului și înaintarea cauzei spre competentă soluționare la Secția de contencios Administrativ și Fiscal a Curții de APEL BUCUREȘTI.
Avocatul intimatului contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.3370 din 18.04.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dispus admiterea contestației precizată de contestatorul în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării; a fost anulată în parte decizia jurisdicțională nr.13CJ/1/2007 și decizia de imputare nr./06.12.2006 cu privire la contestator; s-a dispus restituirea către contestator a sumelor reținute din salarii în baza deciziei de imputare anulate; a fost obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că contestatorul a îndeplinit în cadrul Unității Militare 02210 B funcția de comandant de subunitate.
La data de 06.12.2006 comandantul UM 02210 Bae mis decizia de imputație nr./06.12.2006 având în vedere constatările, concluziile și propunerile din procesul-verbal de cercetare administrativă.
Instanța de fond a reținut că decizia de imputare contestată - emisă la data de 06.12.2006, după mai bine de un an de la data constatării pagubei - apare ca fiind emisă cu încălcarea termenelor imperative prevăzute de OG nr.121/1998.
Instanța de fond a apreciat că data de la care începe să curgă termenul de 60 de zile în care se poate efectua cercetarea disciplinară este clar prevăzut de art. 23 alin. 1 din OG nr.121/1998 și anume cea la care comandantul - unității a luat cunoștință de pagubă, și prin urmare, orice susținere referitoare la un alt punct de plecare pentru curgerea termenului de 60 de zile, nu are acoperire legală.
Tribunalul a reținut că potrivit practicii și literaturii de specialitate este suficient ca cel îndreptățit să emită decizia de imputare - în speță comandantul unității - să cunoască producerea unei pagube, chiar în lipsa evaluării acesteia sau a stabilirii persoanelor vinovate - pentru ca să înceapă să curgă termenul prevăzut de lege pentru efectuarea cercetării administrative și emiterea deciziei de imputație pentru că rostul cercetării disciplinare este tocmai acela de a stabili valoarea prejudiciului și persoanele răspunzătoare de producerea acestuia.
Tribunalul a reținut că angajatorul nu a respectat termenele de prescripție prevăzute de OG nr.121/1998 pentru angajarea răspunderii materiale a reclamantului, și a emis decizia de imputare cu depășirea acestora.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul Ministerul Apărării prin care solicită admiterea recursului casarea sentinței și trimiterea cauzei instanței competente.
În motivarea recursului recurentul a invocat următoarele motive de recurs:
Primul motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct.3 proc. civ. prin care arată că hotărârea criticată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Astfel, recurentul susține că prin întâmpinarea depusă la instanța de fond a invocat necompetența materială a tribunalului raportat la prevederile art. 43 din OG nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și ale art.2 alin. (1) lit. d), 6 și 10 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, prin care s-a solicitat trimiterea cauzei spre competență soluționare la curtea de apel, iar această excepție a fost respinsă prin încheierea de la termenul de judecată din data de 30.11.2007.
A susținut recurentul că contestatorul este cadru militar și nu se află în raporturi de muncă cu Ministerul Apărării ci în raporturi de serviciu, exercitându-și profesia de militar în temeiul Legii nr.80/1995 și în baza unui contract de exercitare a profesiei care nu este un contract individual de muncă.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legi, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 9) proc. civ.
Se susține că data de la care se calculează termenul de 60 de zile în cazul intimatului-reclamant este 20.07.2006, dată de la care unitatea a primit și înregistrat hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputaților nr.34 din 05.07.2006, consemnată în ordinul de zi pe unitate nr.143 din 24.07.2006, prin care s-a trimis spre recercetare dosarul cauzei și s-a dispus refacerea cercetării administrative.
Recurentul menționează că instanța de fond a reținut în mod greșit că "angajatorul nu a respectat termenele de prescripție prevăzute de OG nr.121/1998", ori termenul de 60 de zile nu este caracterizat ca fiind un astfel de termen, iar dispozițiile art.24 alin.(1) din OG nr.121/1998 precizează că răspunderea materială poate fi stabilită numai în cazul în care pagubele au fost constatate în cel mult 3 ani de la data producerii, termen calificat, prin prevederile alin.(4) al aceluiași articol, ca fiind termene de decădere.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este întemeiat în ceea ce privește critica cu privire la necompetența materială a primei instanțe, urmând a fi admis, casată sentința și trimisă cauza spre competentă soluționare Secției de Contencios-administrativ și fiscal a Curții de APEL BUCUREȘTI pentru motivele ce se vor arăta.
Astfel, Curtea constată din practicaua sentinței civile recurate că prezenta cauză a fost soluționată în fond de către un complet de judecată specializat în litigii de muncă compus din doi judecători și din doi asistenți judiciari în conformitate cu prevederile art.55 alin. (1) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Curtea reține că la data emiterii deciziei de imputare, intimatul-reclamant avea calitatea de militar în cadrul UM 02210
Decizia de imputarea a fost emisă în baza OG nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
Contestarea acestei decizii s-a făcut în conformitate cu art.43 din OG nr.121/1998 care stabilește că "În situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii."
Curtea reține că în speță competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este determinată pe de o parte de calitatea intimatului-reclamant, constând în faptul că potrivit Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare prin art. 6 teza a Ia s-a stabilit că "În exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii și prevederilor regulamentelor militare, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt învestiți cu exercițiul autorității publice, bucurându-se de protecție potrivit legii penale.", iar pe de altă parte de natura actului juridică a actului administrativ.
Decizia de imputare este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Având în vedere calitatea intimatului-reclamant de militar () care în conformitate cu art. 6 teza I din Legea nr.80/1995, se află în exercițiul autorității publice, iar decizia de imputare este un act administrativ unilateral emis de o unitate militară aflată în subordinea unei autorități centrale (Ministerul Apărării) în legătură cu atribuțiile de serviciu, competența materială de soluționare a cauzei este determinată de art. 10 alin.(1), teza I din Legea nr.554/2004.
Curtea reține de asemenea că potrivit art.109 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."
Cum în cauză de față cadrul normativ privind raporturile de serviciu ale intimatului-reclamant (Legea nr.80/1995 și OG nr.12/1998 privind răspunderea materială a militarilor ) nu prevede expres competența altor instanțe, aceasta revine în conformitate cu art. 10 alin.(1) din Legea nr.554/2004 în primă instanță Curții de APEL BUCUREȘTI - Secției de Contencios Administrativ și Fiscal, având în vedere faptul că autoritatea recurentă-reclamantă Ministerul Apărării este autoritate a administrației publice centrale.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. (6) proc. civ. raportat la art. 304 pct. 3) proc. civ. urmează să dispună admiterea recursului; casarea sentinței atacate; trimiterea cauzei spre competentă soluționare Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de APEL BUCUREȘTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-intimat MINISTERUL APĂRĂRII împotriva sentinței civile nr.3370/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre competentă soluționare Secției de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de APEL BUCUREȘTI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
2.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
