Obligație de a face. Decizia 858/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 858/2009
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 193/LM/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa recurentului și a pârâtului intimat Tribunalul Hunedoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că pârâtul intimat Tribunalul Hunedoaraa înregistrat la dosar întâmpinare.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și împrejurarea că ambele părți solicită judecarea cauzei în lipsă, constată pricina în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâtul Tribunalul Hunedoara solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să se constate că reclamantul este îndreptățit la acordarea și includerea în venitul brut realizat, atestat în vederea actualizării pensiei de serviciu, a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, până la încetarea efectelor legii;
- să se constate că reclamantul este îndreptățit la acordarea și includerea în venitul brut realizat, atestat în vederea actualizării pensiei de serviciu a sporului de stabilitate în procent de 30% prevăzut de nr.OUG27/2006, calculat la indemnizația brută lunară, începând cu data de 1.04.2006 și până la încetarea efectelor legii;
- să fie obligat pârâtul să întocmească și să emită pe numele reclamantului, adeverința nominală tip pentru actualizarea pensiei de serviciu, care să includă în venitul brut lunar și sporul de stabilitate de 30% și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, începând cu data de 23.10.2005;
- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale a arătat că reclamantul a avut calitatea de judecător începând cu data de 15.03.1995 și până la data de 1.10.2004, când s-a pensionat pentru limită de vârstă și că pe toată perioada derulării acestei activități salarizarea acestuia a fost reglementată de Legea nr.50/1996, cu modificările și completările ulterioare. În consecință, reclamantul apreciază că sporul de 50 %, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, trebuia să-i fie acordat în continuare și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aspect confirmat și de, prin decizia nr.21/2008.
Referitor la sporul de stabilitate, a susținut că, potrivit OUG nr.27/2006 și art.86 din Legea nr.303/2004, este îndreptățit să beneficieze de acest drept întrucât, potrivit actelor evidențiate în carnetul de muncă, a acumulat o vechime în magistratură de peste de 21 de ani.
Pârâtul TRIBUNALUL HUNEDOARAa depus întâmpinare, conform art.115 și urm. Cod proc.civ. prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a arătat că această solicitare nu are nici un temei întrucât decizia nr.21/2008 pronunțată de în recurs în interesul legii, nu generează drepturi în favoarea reclamantului, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.84 și 82 din Legea nr.303/2004.
Legat de sporul de stabilitate de 30%, reglementat de nr.OUG27/2006, pârâtul a arătat că nici acest capăt de cerere nu este admisibil întrucât acordarea lui este condiționată de vechimea efectivă realizată numai în funcția de judecător, în raport de care acesta a beneficiat de o majorare cu 15% a indemnizației de încadrare prevăzută la art4 din nr.OUG27/2006.
De asemenea solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la eliberarea unei adeverinței nominale tip, care să includă în venitul brut lunar, sporul de 50% și cele de 30%, a fost apreciată de pârât ca fiind nefondată întrucât sporurile solicitate nu reprezintă sporuri intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu.
Prin sentința civilă nr. 193/LM/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, s-a respins acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul împotriva pârâtului TRIBUNALUL HUNEDOARA.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamantul a avut calitatea de judecător la Judecătoria Deva până la data de 1.10.2004, când s-a pensionat pentru limită de vârstă, potrivit deciziei de pensionare nr.-/2.02.2005, pensie care ulterior a fost actualizată conform Legii nr.303/2004.
S-a mai reținut că acesta nu se poate prevala, în ce privește acordarea sporului de 50%, de Decizia nr.21/2008 a pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, deoarece acesta nu poate fi avut în vedere la stabilirea și actualizarea pensiilor foștilor magistrați. În plus, dacă s-a r admite această cerere s-ar ajunge la încălcarea prevederile legale care limitează pensiile de serviciu la un procent de 80% din indemnizația și sporurile unui magistrat și s-ar ajunge la o pensie superioară venitului realizat efectiv de un judecător în activitate.
Prin urmare, s-a apreciat că nu există temei legal pentru ca pârâtul să ateste, în vederea actualizării pensiei de serviciu reclamantului, acest spor prin adeverința tip emisă în condițiile nr.HG1275/2005, cu atât mai mult cu cât actualizarea pensiei magistraților are loc ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător sau procuror în activitate, iar o asemenea majorare nu avut loc.
De asemenea pretențiile referitoare la recunoașterea sporului de stabilitate în procent de 30%, începând cu 1.04.2006 și includerea în adeverința tip pentru actualizarea pensiei deserviciu, au fost apreciate ca fiind neîntemeiate în condițiile în care acestuia i s-a recunoscut un asemenea drept, pentru perioada în care a fost numai judecător, beneficiind de o majorare de 15% a indemnizației de încadrare.
Sub un ultim aspect, prima instanță a constatat că, de la data pensionării, reclamantul a beneficiat de mai multe ori de actualizarea pensiei de serviciu, prin deciziile emise de H în baza adeverințelor - tip emise de pârât, aceste înscrisuri nefiind contestate de către reclamant, sub a aspectul celor solicitate în prezenta cauză, în termenele legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei, în parte, în sensul admiterii acțiunii, în parte, doar în ce privește întocmirea și emiterea adeverinței tip pentru actualizarea pensiei de serviciu care să includă sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
În expunerea motivelor sale de recurs, a susținut că soluția instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale și a celor statuate prin Decizia nr.21/2008, obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 Cod proc.civ.
A mai arătat că susținerile instanței potrivit cărora nici până în prezent magistrații activi nu au beneficiat de acest spor legal nu reprezintă un argument temeinic care să justifice soluția pronunțată
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ și art.312 alin.3 Cod proc.civ.
Intimatul pârât TRIBUNALUL HUNEDOARAa depus întâmpinare conform art.308 Cod proc.civ. coroborat cu art.115-118 Cod proc.civ. solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant, reiterând în apărare aceleași aspecte de la fond.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele statuate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.329 Cod proc.civ. nu se interpretează extensiv iar recursul în interesul legii invocat nu generează automat drepturi în favoarea reclamantului recurent, așa cum consideră acesta.
Acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică către magistrați nu a avut la bază Decizia nr.21/2008 a, ci Ordinul nr.1165/C/2009 emis de către Ministerul Justiției, condiționat de existența unor hotărâri judecătorești care să prevadă acordarea acestui drept și "în continuare" sau "în viitor", și care să fi fost operate în cartea de muncă a acestora.
Prin urmare au beneficiat de acest spor doar cei care au avut hotărâri judecătorești irevocabile care să prevadă obligația plății sporului de 50% de la data nașterii dreptului și pe viitor, operate în carnetele de muncă, astfel că instanța de fond a apreciat în mod corect că pretențiile reclamantului sunt nefondate.
În lipsa unor astfel de mențiuni referitoare la sporul de 50% acțiunea reclamantului nu are suport legal. De altfel, este de menționat că toate celelalte drepturi recunoscute reclamantului prin hotărâri judecătorești și care au fost operate în carnetul de muncă al acestuia(14) au fost avute în vedere la actualizarea drepturilor de pensie ale acestuia.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de critici formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 193/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul civil nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Tehnored. MS, 2 ex.IM 15.07.2009
Jud.fond-,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Carmen Fiț