Obligație de a face. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 86

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paula Păun

JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan

JUDECĂTOR 3: Tania Țăpurin

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții, și de intervenientul împotriva deciziei civile nr. 414 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul intervenient asistat de avocat, recurenții pârâți, reprezentați de același avocat, intimata reclamantă asistată de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Apărătorul recurenților a depus concluzii scrise.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Avocat, pentru recurenții pârâți, a susținut motivele de recurs invocate în scris și a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile nr. 414 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în sensul de a respinge acțiunea formulată de reclamanta și a menține dispozițiile privind admiterea apelului.

Avocat pentru intimata reclamantă, a susținut că în mod corect instanța de apel a reținut nesemnarea cererii de cei doi apelanți, respectiv și, procura autentificată sub nr. 474 din. 16.03.2007 vizând un alt proces.

Cu privire la calitatea procesuală a părților și introducerea în cauză a numitei, a susținut că instanța de apel în mod corect a casat hotărârea primei instanțe, urmând ca aceste aspecte să fie avute în vedere în rejudecare.

Critica referitoare la faptul că instanța nu s-a pronunțat în privința nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între și nu poate fi luată în considerare atât timp cât nu s-a formulat o astfel de cerere.

De asemenea s-a susținut că pârâții fac o gravă confuzie atunci când afirmă că suprafața de 1000 mp aflată în proprietatea lor, se suprapune în parte peste suprafața de 4200 mp vândută reclamantei de.

În raport de cele precizate solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 3 oct. 2006 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligați să-și ridice gardul din beton amplasat pe str. - -, pe proprietatea sa, pe o lungime de aproximativ 30. precum și gardul ce delimitează proprietatea spre str. - -, construit din metal, aflat de asemenea pe terenul proprietatea reclamantei, sau să o autorizeze pe aceasta să ridice aceste garduri pe cheltuiala pârâților.

A mai solicitat ca pârâții să o lase să edifice pe cheltuiala sa, gardul despărțitor dintre proprietăți, iar în cazul în care refuză, să fie obligați la plata sumei de 100 lei/zi până la edificarea efectivă a gardului, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a motivat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4117/22.12.2004 de BNP, a devenit proprietara terenului situat în intravilanul Municipiului C, sat, având ca vecinătăți: la - str. -.-, la E- str. -, la S- str. - -, la V- proprietatea, teren ce a fost intabulat sub nr.1715 prin încheierea nr. 11872/9.06.2005 emisă de OCPI

A arătat că pe terenul sus-menționat a început construcția unei case, ocazie cu care a constatat că pârâții și-au amplasat pe terenul său 2 garduri cu intenția de a- ocupa o parte din teren: un gard confecționat din ciment a fost amplasat în partea din față a proprietății pe str. -. - pe o lungime de aproximativ 30. iar cel de-al doilea, confecționat din metal (tablă), în partea din spate la str. - -.

A susținut că pârâții refuză să-și ridice cele două garduri și nu îi permit să demoleze gardul ce desparte proprietățile pentru a edifica un gard nou pe cheltuiala sa.

În ședința publică de la 27.10.2006, s- luat interogatoriul pârâtului, care a recunoscut că a edificat un gard din scândură, ocupând parte din proprietatea reclamantei și este de acord cu retragerea acestuia, dar gardul de ciment despre care face vorbire reclamanta în acțiune, a fost edificat de cumnatul său,.

Acesta a fost introdus în cauză la solicitarea reclamantei, în calitate de intervenient.

În cauză a fost administrată proba cu expertiză topografică.

Judecătoria Calafat prin sentința civilă nr. 265 din 2.03.2007, admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților și și intervenientului.

Au fost obligați pârâții să ridice pe cheltuiala lor, un gard de scândură în lungime de 48,81 și un gard de metal pe țevi de metal, cu bordură de ciment, în lungime de 48,81. situate pe terenul reclamantei.

S-a dispus obligarea intervenientului de a ridica, pe cheltuiala sa, un gard de beton (plăci pe bordură de ciment ) în lungime de 48,87 situat pe str. -.-, un gard de sârmă pe șpalieri ciment și bordură de ciment pe lungime de 31,10 situat spre str. - - și bordura de ciment înaltă de 0,35 cu șpalieri de ciment în lungime de 47,69, situate pe terenul proprietatea reclamantei.

Au fost obligați pârâții și intervenientul să permită reclamantei să edifice pe cheltuiala sa, gardul despărțitor dintre proprietari, iar în caz de refuz, să fie obligați la plata sumei de 100 lei/zi până la edificarea gardului despărțitor.

Pârâții și intervenientul au fost obligați la câte 139 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut pe baza probatoriului administrat că pârâții și intervenientul au edificat pe terenul proprietatea reclamantei mai multe garduri și, deși au fost notificați, aceștia au refuzat să le ridice, fiind îndeplinite condițiile art. 489, 494, 590, 595 și următoarele cod civil.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții, și intervenientul.

Cererea de apel a fost semnată doar de apelantul.

Ceilalți apelanți, deși citați cu mențiunea de a semna cererea de apel, nu au îndeplinit această cerință, condiții în care sunt incidente prevederile art.287 alin.1 pct.5 și alin.2,coroborat cu art.133 alin.1 pr.civ.

In apelul său, apelantul a susținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă, nefiind titularul dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu, iar pârâții nu au calitate procesuală pasivă deoarece suprafața de 1000 mp le aparține, fiind proprietatea lor exclusivă, pe care în anii 1983 - 1984 au edificat o casă și dependințe.

A arătat că instanța de fond nu a ținut cont de titlul lor de proprietate pentru suprafața de 1000 mp, iar împrejmuirea a fost edificată de intervenientul cu acordul proprietarului inițial -.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 480 civ. și art. 274 civ.

Au fost anexate înscrisuri privind proprietatea construcției din str. -. - nr. 79, nr. 5146/2005, nr. 2334-47927/1995, raportul de expertiză efectuat în dosarul 1168/1995, nr. 170/26.02.1996 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. 1168/1995, nr. 1464/2001 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 842/CIV/2001, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4117/22.12.2004, încheierea nr. 11872 din 09.06.2005 dată de OCPI

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Prin decizia nr.414 din 11 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a constatat nulă cererea de apel privind pe apelanții și.

S-a admis apelul formulat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 265 din 2 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, în contradictoriu cu.

S-a desființat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că motivarea sentinței este contradictorie, fiind aplicate norme de drept unor împrejurări de fapt care implică incidența altor dispoziții legale.

Fără delimitarea proprietăților și stabilirea posesiei părților asupra terenului, ceea ce se poate determina pe calea acțiunii în revendicare și respectiv în grănițuire, nu se putea dispune cu privire la ridicarea gardului și edificarea altuia pe hotarul despărțitor, atâta timp cât nu s-a stabilit în concret linia de hotar.

Dispozițiile art.489 și 494 cod civil sunt inaplicabile în speță, iar prevederile art.590 și 595 Cod civil nu prezintă relevanță în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de măsurile dispuse.

Cât privește obligația impusă pârâților și intervenientului, sub sancțiunea daunelor cominatorii, prima instanță nu a motivat soluția în fapt și în drept.

S-a concluzionat că în lipsa unei motivări pertinente a hotărârii, nu se poate exercita un control de legalitate și temeinicie eficient, impunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare conform art.297 alin.1 Cod pr.civilă, urmând ca prima instanță să stabilească calitatea procesuală a lui introdus în cauză la solicitarea reclamantei, consemnată în încheierea de ședință din 17.11.2006.

În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei pârâții și intervenientul au declarat recurs pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7,8,9 și 10 Cod pr.civilă, susținând că tribunalul în mod tendențios a constatat nulă cererea de apel privind pe pârâții și și nu a exercitat controlul judiciar conform obligațiilor rezultate din art.129 Cod pr.civilă, în baza cărora judecătorul are îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

La 7.11.2007 intimata reclamantă a depus întâmpinare, arătând că sancțiunea nulității cererii de apel s-a aplicat legal cu privire la pârâții și, care nu au semnat cererea de apel.

Referitor la fondul cauzei, reclamanta a susținut că este necesară lămurirea aspectelor reținute prin decizia tribunalului, că nepronunțarea asupra nulității contractului de vânzare cumpărare nu poate fi invocată de pârâți, în lipsa unei cereri reconvenționale cu acest obiect, iar probele administrate dovedesc faptul că terenurile părților nu se suprapun.

Examinând criticile din recursul pârâților și intervenientului, se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Sancțiunea nulității apelului, în privința pârâtei și intervenientului a fost aplicată cu neobservarea dispozițiilor art.48 alin.2 Cod pr.civilă.

Prevederile art.287 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă enumeră, între condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cererea de apel și pe cea semnăturii, nerespectarea acestei cerințe fiind sancționată cu nulitatea de dispozițiile alineatului 2, sancțiune ce se aplică raportat la dispozițiile art.133 alin.2 Cod pr.civilă.

În speță, cei 2 pârâți și intervenientul, dată fiind natura raportului juridic dedus judecății, au declarat un singur apel, semnat numai de.

Fiind în prezența coparticipării procesuale pasive, situație juridică determinată de caracterul comun al obligației ce face obiectul pricinii și de faptul că obligația pârâților și intervenientului are aceeași cauză juridică, erau incidente dispozițiile art.48 alin.2 Cod pr.civile, derogatorii de la principiul independenței procesuale a părților, care determină efectele coparticipării pasive.

Conform acestor dispoziții, în ipoteza în care prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții legale efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau pârâților, actele de procedură îndeplinite doar de către unii din coparticipanți sau termenele acordate unora dintre aceștia profită și celorlalți, iar potrivit celei de-a doua fraze a alineatulu, doar actele utile se răsfrâng și asupra celorlalți coparticipanți, nu și cele potrivnice intereselor acestora.

În raport de considerentele expuse și de faptul că pârâții și intervenientul au declarat un apel comun, semnat de unul din ei, îndeplinirea cerinței dinart.287 alin.1 pct.5 Cod pr.civilă numai de către acesta, profită și celorlalți, potrivit dispozițiilor art.48 alin.2 Cod pr.civilă, astfel încât nu se impunea aplicarea sancțiunii nulității.

Întemeiată este și critica recurenților privind neexercitarea controlului judiciar de instanța sesizată cu judecarea apelului.

Soluția desființării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe poate fi dispusă în apel în cele două situații prevăzute de art.297 alin.1 Cod pr.civilă, respectiv dacă prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Tribunalul Dolja reținut prima ipoteză prevăzută de text, apreciind că motivarea insuficientă și nepertinentă a sentinței echivalează cu necercetarea fondului, ceea ce lipsește de eficiență exercitarea controlului judiciar.

Instanța nu cercetează fondul atunci când pronunță soluția în temeiul unei excepții procesuale, omite să se pronunțe asupra unei cereri, ori dă altceva decât s-a cerut.

În cauză, judecătoria nu a rezolvat litigiul pe excepție pentru a fi incidente dispozițiile art.297 alin.1 Cod pr.civilă, iar în calea de atac nu s-a invocat omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere, sau acordarea a ceea ce nu s-a cerut, prin sentința pronunțată făcându-se examinarea fondului pricinii în raport de obiectul acțiunii, așa cum a fost precizat de reclamanți prin cererea introductivă și față de dispozițiile legale apreciate de instanță ca fiind aplicabile raporturilor juridice dintre părți.

Faptul că temeiurile de drept reținute de prima instanță nu se aplică situației de fapt reținută prin sentință, că hotărârea este insuficient motivată, cuprinzând considerente contradictorii, nu echivalează cu necercetarea fondului, ci reprezintă critici de fond în raport de care tribunalul, în baza rolului devolutiv conferit apelului de dispozițiile art.292 alin.1 Cod pr.civilă, urma să aplice prevederile art.296 sau, după caz, 297 alin.2 teza finală Cod pr.civilă.

În temeiul efectului devolutiv al apelului, instanța avea atributul și totodată obligația de a verifica atât legalitatea sentinței, analizând în ce măsură s-a aplicat și interpretat corect legea, cât și temeinicia acesteia, stabilind dacă situația de fapt reținută corespunde probelor administrate.

În consecință, urmează să se admită recursul și în baza art.312 alin.5 Cod pr.civilă să se caseze decizia, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj, în vederea judecării apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâții, și de intervenientul împotriva deciziei civile nr. 414 din 11 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.-

Tehn.2 ex

Șt.

06.02.2008

Președinte:Paula Păun
Judecători:Paula Păun, Costinela Sălan, Tania Țăpurin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 86/2008. Curtea de Apel Craiova