Obligație de a face. Decizia 890/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 890

Ședința publică de la 08 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stela Popa

JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea soluției asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 06 iulie 2009, privind judecarea recursului formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr.151 din 03 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant PRIMĂRUL MUNICIPIULUI C, având ca obiect obligația de a face.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 06 iulie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei pârâte, prin intermediul apărătorului angajat să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 08 iulie 2009.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- reclamantul Primarul Municipiului Cac hemat în judecată pe pârâta pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună desființarea construcției, împrejmuire și anexe gospodărești, executată fără îndeplinirea formalităților prevăzute de Legea 50/1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 12.11.2007 inspectorii de la Serviciul Disciplină în Construcții, în urma verificărilor efectuate au constatat că pârâta a executat o împrejmuire și anexe gospodărești la adresa- fără a poseda autorizație de construire.

S-a arătat că această construcție este cu regim de înălțime P, din zidărie, cu șarpantă în 4 ape și învelitoare de țiglă, împrejmuită la stradă cu gard de scândură e din beton. Între casă și împrejmuirea de la stradă este o boltă de susținere a viei, construită din țeavă metalică, împrejmuirea având porți metalice.

Pentru această construcție nelegală, prin procesul verbal nr. 57/12.11.2007 s-a dispus aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 de lei, iar ca măsură administrativă complementară s-a dispus demolarea construcției până la data de 15.01.2008.

Prin nota de constatare nr. 28950/22.02.2008, inspectorul Serviciului Disciplina în Construcții, în urma deplasării la fața locului și a verificării situației, a constatat că pârâta nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal.

S-a mai solicitat ca, in temeiul art. 1076-1077.civ. in cazul in care pârâta nu va executa de bunăvoie cele dispuse de instanță prin hotărâre judecătorească, să fie autorizat reclamantul să execute el, pe cheltuiala pârâtului.

În ceea ce o privește pe pârâtă, aceasta a depus la data de 13.05.2008, prin Serviciul Registratură, înscrisul întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A mai invocat pârâta că numele său nu este, ci, ceea ce atrage nulitatea procesului verbal întocmit pe numele.

A mai arătat pârâta că reclamantul a promovat acțiune în justiție și împotriva numitului, acțiune ce a format obiectul dosarului nr- și care s-a soluționat deja, admițându-se acțiunea și dispunându-se desființarea acelorași construcții care fac obiectul prezentei acțiuni, astfel încât prezenta cauza a rămas fără obiect.

Pârâta a invocat și prescripția extinctivă a dreptului de a constata contravențiile și de a aplica sancțiuni contravenționale, termenul special de prescripție prev. de art. 26 din Legea 50/1991 este de 2 ani de la data săvârșirii faptei, respectiv de la data edificării construcțiilor, termen ce in cauza a fost cu mult depășit. Astfel, la data de 08.03.2008 pârâta a intrat in posesia construcțiilor și împrejmuirilor, cumpărând de la numiții și terenul in suprafața de 1000 mp (in fapt 922 mp) și casa, fără a mai aduce nicio modificare la ceea ce a dobândit.

La termenul de judecată de la data de 29.05.2008, instanța a calificat susținerile pârâtei in ceea ce privește nulitatea procesului verbal ca o cerere reconvențională având ca obiect plângere împotriva procesului verbal nr. 57/12.11.2007.

Prin sentința civilă nr.12400 din 11.09.2008, pronunțată de Judecătoria Craiovaa fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului C, împotriva pârâtei.

A fost respinsă cererea reconvențională având ca obiect plângere împotriva procesului verbal nr.57/12.11.2007 ca tardiv introdusă.

A fost obligată pârâta la desființarea anexei gospodărești și împrejmuirii edificate fără autorizație de construcție în C,-, județul D, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A fost autorizat reclamantul ca în cazul nerespectării măsurilor dispuse prin prezenta hotărâre să desființeze pe cheltuiala pârâtei construcțiile împrejmuire și anexa gospodărească edificate în C,-, județul

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.57/12.11.2007, pârâta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei, dispunându-se și demolarea construcției până la data de 15.01.2008, reținându-se prin actul sancționator menționat că a executat o construcție fără autorizație de construire în C,-.

La data de 22.02.3008 Direcția de Urbanism-Serviciul Disciplină în Construcții a întocmit Actul de Constatare nr.28950 prin care s-a constatat că la adresa-, pârâta nu a adus la îndeplinire măsura dispusă prin procesul verbal nr.57/12.11.2007, respectiv aceea de desființare a construcției cu nivel P, din zidărie, cu șarpantă în 4 ape și învelitoare din țiglă.

Totodată, prin decizia civilă nr.3291/26.06.2007 pronunțată în dosar nr- de Curtea de APEL CRAIOVAs -a reținut că pârâta a ridicat pe- o construcție fără autorizație, fiind obligat reclamantul la îndeplinirea atribuțiilor privind urmărirea respectării disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții și sancționarea faptelor constituind contravențiile menționate la art.26 alin.1 lit.a din Legea 50/2006, precum și de a dispune măsurile prevăzute de art.28 din legea nr.50/1991.

Ca urmare a acestei decizii a fost încheiat și procesul verbal nr. 57/12.11.2007 ce face obiectul cererii reconvenționale din prezenta cauză.

Cu privire la formularea acestei cereri în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, termen reglementat de art. 31 alin.1 din OG 2/2001, instanța a constatat că această cerere ce are ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție nr. 57/12.11.2007 este tardiv introdusă.

Astfel, invocarea nulității procesului verbal și prescripției dreptului de a constata contravenția și a aplica sancțiunea contravențională s-a făcut de către pârâtă printr-o cerere depusă la data de 13.05.2008 prin Serviciul Registratură, iar ca dată a comunicării procesului verbal, instanța a reținut cel mai târziu data de 05.12.2007, așa cum rezultă din planșele fotografice depuse la fila 6 din dosar, data față de care plângerea pârâtei împotriva procesului verbal apare ca fiind evident tardivă.

Instanța reținut că pârâta nu a reușit să dovedească faptul că procedura de afișare a procesului verbal a fost viciată prin faptul că nu a fost semnată de un martor, având în vedere declarația contradictorie a martorului

De altfel, pârâta invocând faptul că procesul verbal de afișare a procesului verbal sancționator nu întrunește condițiile art.27 din OG 2/2001 recunoaște implicit că a avut loc o astfel de afișare, deci o comunicare a procesului verbal, chiar dacă, susține ea, aceasta comunicare a fost viciată, recunoaștere care sub aspect juridic are valoare probatorie a unei mărturisiri judiciare spontane, in condițiile art.1204.civ.

În aceste condiții, susținerile pârâtei în sensul că procesul verbal este lovit de nulitate pentru indicarea greșită a numelui acesteia (deși chiar ea recunoaște ca în urma divorțului și-a redobândit numele de, așa cum rezultă din certificatul de naștere depus la dosar și cum a indicat și Primăria C, printr-o adresă oficială depusă la dosar) și invocarea prescripției dreptului de a constata contravenția prima instanță nu le-a analizat, nefiind formulate in termen.

În ceea ce privește susținerea pârâtei în sensul că pentru aceeași faptă a mai fost sancționată o persoană, respectiv numitul, instanța a constatat că prin sentința civilă nr.5759/15.04.2008 pronunțată de Judecătoria Craiovas -a dispus desființarea construcțiilor aparținând acestuia situate in C,--80, jud. D, ceea ce nu înseamnă ca la nr.78, pe str. - pârâta nu deține o construcție edificată fără autorizație de construcție. De altfel, acest lucru a fost constatat cu putere de lucru judecat printr-o decizie irevocabilă a Curții de APEL CRAIOVA pronunțată in dosarul nr-.

Ca atare, prin decizia nr.3291/26.06.2007 reclamantul a fost obligat la îndeplinirea atribuțiilor privind urmărirea respectării disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții și sancționarea faptelor constituind contravențiile menționate la art.26 alin.1 lit.a din Legea 50/2006, precum și de a dispune măsurile prevăzute de art.28 din legea nr.50/1991, decizie care a dus la încheierea procesului verbal pe numele pârâtei.

Având în vedere că pârâta nu s-a conformat măsurii administrative privind demolarea construcției edificate fără autorizație de construire în C,-, în sensul de a desființa construcția cu nivel P, din zidărie, cu șarpantă în 4 ape și învelitoare din țiglă de la această adresă, în baza art.32 alin.2 din Legea nr.50/1991 instanța a admis cererea reclamantului, dispunând desființarea construcției menționate, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta.

În motivele de apel arată în esență că instanța nu a avut în vedere probatoriul administrat și din care rezultă că a luat cunoștință de existența procesului-verbal contestat, cu nr.57/12.11.2007, abia odată cu sesizarea instanței cu prezenta acțiune.

Martorii audiați au arătat că procesul-verbal afișat a fost rupt imediat de copii rromi însă instanța nu a mai motivat dacă acest act întrunește sau nu cerințele legale. De asemenea, arată că trebuia analizat și aspectul intervenirii prescripției dreptului de a constata contravențiile conform Legii 50/1991 modificată și republicată.

În faza de judecată a apelului a fost efectuată o adresă către Primăria mun.C pentru a înainta la dosar dovada de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției nr.57/12.11.2007. La dosar a fost înaintat borderoul de expediere (filele 16-19).

Prin decizia civilă nr.890/06.07.2009 Tribunalul Dolja respins apelul ca nefondat, reținând că prima instanță a făcut o corectă apreciere și interpretare a materialului probator administrat, atât față de susținerile părților, cât și față de aspectele soluționate cu putere de lucru judecat prin decizia nr.29154/2007 a Curții de APEL CRAIOVA, prin s-a reținut că pe terenul proprietatea unei persoane fizice situat în, p 37, 38, 39, au fost edificate construcții fără autorizație de construire de către mai mulți cetățeni, printre care și apelanta din prezentul dosar, care nu s-a conformat măsurilor administrative dispuse prin procesul verbal constatator al contravenției.

Referitor la apărările privind vicierea procedurii de afișare procesului verbal s-a reținut că au fost înlăturate corect față de înscrisurile depuse la dosar, atât în fața primei instanțe cât și în apel, prin care a fost făcută dovada îndeplinirii procedurii de comunicare a procesului-verbal.

Împotriva acestei decizii a declarat și motivat recurs în termen pârâta criticând-o pentru nelegalitate, motivele invocate reprezentând o reiterare a motivelor de apel.

În esență, recurenta pârâtă susține că, prin ignorarea legii, în mod greșit acțiunea intimatului-reclamant a fost admisă și cererea sa reconvențională respinsă, când în realitate existau probe concludente de natură a dovedi temeinicia cererii sale, cu consecința admiterii acesteia și respingerea acțiunii introductive a reclamantului.

În ședința publică din data de 06 iulie 2009 instanța din oficiu, în temeiul art.306 alin.2 pr.civ. a pus în discuția părților ca motiv de ordine publică legalitatea, calificarea căii de atac ce trebuia exercitată împotriva sentinței civile nr.12400/11.09.2009 pronunțată de Judecătoria Craiova, prin care instanța s-a pronunțat cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâta, precum și competența soluționării recursului în litigiile de având ca obiect plângeri contravenționale.

Examinând cu prioritate acest motiv de ordine publică, potrivit art.137 alin.1 cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, în art.1-41din Titlul I, Cartea I pr.civ. este prevăzută competența instanțelor judecătorești după materie, menționându-se expres litigiile care revin spre soluționare în competența judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest context, se constată că soluționarea plângerilor formulate împotriva proceselor verbale de contravenție încheiate potrivit Lg.50/1991 este de competența în primă instanță a judecătoriilor, hotărârile pronunțate nefiind susceptibile de apel, tribunalelor revenindu-le competența rezolvării căii de atac exercitate de partea nemulțumită, ca instanțe de recurs.

În speța dedusă judecății se constată că prin acțiunea promovată, reclamantul Primarul Mun. Cas olicitat obligarea pârâtei la desființarea lucrărilor edificate fără autorizație și față de obiectul cauzei, soluția dată este supusă conform art.2821pr.civ. căilor de atac, apel și recurs.

Se constată că prima instanță la termenul de judecată din data de 29 mai 2008 calificat susținerile pârâtei în ceea ce privește nulitatea procesului verbal ca o cerere reconvențională având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție nr.57 din 12 nov.2007.

Or, în astfel de litigii atât în privința procedurii judiciare, cât și a căilor de atac ce se exercită împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate legea a prevăzut o reglementare specială, în art.2821alin.2 pr.civ. prevăzându-se că sentința pronunțată în acest caz este supusă numai recursului,

Așadar, instanța de fond a fost investită - prin acțiune și cerere reconvențională - cu soluționarea unui litigiu cuprinzând petite susceptibile de rezolvare diferită, respectiv pe calea dreptului comun și potrivit legii speciale, cu căi de atac diferite, respectiv apel și recurs, și numai recurs.

Nu se poate reține prorogarea legală de competență reglementată prin art.17 din codul d e procedură civilă, fiind neechivoc că rezolvarea litigiului printr-o singură hotărâre în cadrul aceluiași proces nu era posibilă.

În atare situație, în justa soluționare a pricinii, primei instanțe îi revenea obligația de a disjunge cererea reconvențională introdusă de pârâtă, de a cărei rezolvare depinde soluționarea acțiunii formulată de reclamant și constituirea de dosare separate judecarea plângerii de către completele specializate și cu exercitarea căii de atac a recursului, iar o cerere în demolare construcție potrivit procedurii reglementată de către codul d e procedură civilă.

Prin urmare, încă de la prima instanță trebuiau separate cele două acțiuni, situație în care urmează ca potrivit art.312 alin.5 pr.civ. recursul să fie admis, casându-se decizia instanței de apel cu consecința admiterii apelului declarat de pârâtă.

În conformitate cu art.297 pr.civ. se va desființa sentința instanței de fond, trimițându-se cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova când se va stabili în mod cert cadrul procesual, urmând ca în rezolvarea corectă a cauzei, cererea reconvențională introdusă de pârâtă să fie disjunsă, formându-se dosar separat, în soluționarea ei instanța ținând seama de susținerile pe care partea le-a invocat atât în primă instanță, cât și în căile de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.151 din 03 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant PRIMĂRUL MUNICIPIULUI

Casează decizia instanței de apel.

Admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr.12400 din 11 sept.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-.

Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

14.07.2009

Tehn.MC/4 ex.

Președinte:Stela Popa
Judecători:Stela Popa, Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 890/2009. Curtea de Apel Craiova