Obligație de a face. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 90

Ședința publică de la 31 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Paula Păun

JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan

JUDECĂTOR 3: Tania Țăpurin

Grefier - -

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 756 din 4 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Contestatorul depune precizări care se comunică intimatului.

Intimatul depune întâmpinare care se comunică contestatorului.

Părțile prezente nu solicită acordarea unui termen pentru a se observa actele comunicate la termenul de față.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra contestației în anulare de față.

Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare conform motivelor scrise.

Intimatul solicită respingerea contestației în anulare.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Prin sentința civilă nr.7444 din 23 noiembrie 2006, pronunțată în dosar nr.14956/2006, Judecătoria Tg.J a admis acțiunea civilă în obligație de a face, formulată de reclamantul împotriva pârâtului, fiind obligat pârâtul să mute stupina pe un alt amplasament, la o distanță de minim 1000.de gospodăria reclamantului, în 10 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, astfel încât să se asigure protecția reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, iar prin decizia civilă nr.83 A din 07 martie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Gorja respins apelul ca nefondat.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs pârâtul, iar prin decizia civilă nr.756 din 04 iunie 2007, pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Craiovaa respins recursul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut în esență că, față de criticile formulate, nu există motive de nelegalitate a hotărârilor atacate.

S-a motivat în esență că cele două instanțe au aplicat în mod corect dispozițiile legale în materie - art.480 civ. și art.6 alin.4 din Legea Apiculturii Nr.89/98 - față de starea de fapt reținută, în sensul că amplasarea stupilor de către pârât la o distanță foarte mică de gospodăria reclamantului, îi creează acestuia disconfort, punându-i în pericol chiar sănătatea, acesta fiind alergic la înțepăturile de albine, după cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs a formulat contestație în anulare pârâtul, contestație ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.J sub nr-.

În motivarea contestației în anulare (fila 13, dosar - al Judecătoriei Tg.J), pârâtul invocă în drept dispoz.art.317 și art.318 pr.civ. însă, în fapt se motivează următoarele: instanța nu a analizat toate motivele de recurs (fără a se preciza însă ce motive de recurs nu au fost analizate); față de actele invocate, s-a strecurat o greșeală materială prin care se aduce atingere drepturilor contestatorului, în calitate de crescător de albine.

Prin sentința civilă nr. 6676 din 05 octombrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Tg.J a declinat competența de soluționare a contestației în anulare în favoarea Curții de Apel Craiova, în raport de dispoz.art.318 alin.1 pr.civ. care prevede, cu referire la competența de soluționare a contestației în anulare, că aceasta revine instanței a cărei hotărâre se atacă.

Contestația în anulare se va respinge, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.317 pr.civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; potrivit art.318 pr.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Deci, codul d e procedură civilă prevede expres și limitativ motivele pentru care hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare.

În speță, deși contestatorul face trimitere la prev.art.317 pr.civ. nu motivează în vreun fel în sensul textului citat, iar în ceea ce privește art.318 pr.civ. se rezumă numai la a reda textul de lege, fără a motiva în ce constă greșeala materială sau ce motiv de casare sau modificare nu a fost cercetat de către instanța de recurs.

Prin notele scrise depuse la dosar, la prezentul termen de judecată, intitulate impropriu "Întâmpinare", contestatorul, precizând motivele contestației, solicită admiterea contestației, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, făcând referire la situația de fapt, care a fost reținută greșit de instanțe, și la actele depuse de recurent, de care instanța de recurs nu a ținut cont la pronunțarea deciziei atacate.

Deci, în fapt, contestatorul invocă aspecte de fond ale cauzei, criticând modul de apreciere și interpretare a probelor dosarului, eventuale greșeli de judecată, care, față de prevederile art.317 și art.318 pr.civ. nu pot constitui temeiul promovării unei contestații în anulare.

Față de considerentele expuse, constatând că, în raport de motivele formulate de contestator, în cauză nu sunt incidente dispoz.art.317 - 318 pr.civ. contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 756 din 4 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

04.02.2008

Red.jud.-

Tehn.MC/2 ex.

rec.-

Președinte:Paula Păun
Judecători:Paula Păun, Costinela Sălan, Tania Țăpurin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Craiova