Obligație de a face. Decizia 904/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(5707/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 904/
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC MEDICAL -AS 2003 SRL împotriva sentinței civile nr. 5647 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 17452/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect - obligația de a face.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 18.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5647 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 17452/3/LM/2009, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei SC MEDICAL -AS 2003 SRL să elibereze reclamantei adeverință privind perioada lucrată în favoarea pârâtei.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a compensației egală cu un salariu lunar, cuvenită la încetarea contractului individual de muncă, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății.
În final, pârâta a fost obligată și la 2500 lei cheltuieli de judecată.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- instanța nu a coroborat dispozițiile art. 34 alineatul 5 și 40 alineatul 2 din Codul Muncii cu cele ale Legii nr. 130/1999, dispoziții care particularizează documentele ce trebuie eliberate de către angajator la cererea salariatului în funcție de existența sau inexistența carnetului de muncă;
- trebuiau avute în vedere și prevederile art. 296 din Codul Muncii, potrivit cu care vechimea în muncă stabilită până la 31.12.2010, se probează cu carnetul de muncă;
- date fiind dispozițiile art. 2 din Legea nr. 130/1999, vechimea în muncă se probează cu carnetul de muncă al salariatului, carnet care se completează de inspectoratele teritoriale de muncă pe baza actelor privind executarea, suspendarea, modificarea și încetarea contractului individual de muncă;
- reclamanta deține carnet de muncă, ceea ce înseamnă că stabilirea vechimii în muncă se face prin înscrierea actelor la care face referire art. 2;
- în acest sens pârâta a comunicat ITM B contractul individual de muncă al reclamantei ce cuprinde toate datele privind executarea, suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de muncă, precum decizia de încetare a contractului individual de muncă;
- în aceste condiții nu există nici un impediment pentru stabilirea perioadei în care reclamanta a lucrat pentru pârâtă și implicit pentru determinarea vechimii sale în muncă;
- rezultă că solicitarea reclamantei de a i se elibera o adeverință de vechime este nelegală și netemeinică;
- o asemenea adeverință nu este un act privind executarea, suspendarea, modificarea și încetarea contractului individual de muncă, ci este o dovadă;
- or, în cazul reclamantei dovada vechimii sale se face cu carnetul de muncă;
- adeverința de vechime în muncă se eliberează doar salariaților care nu dețin carnet de muncă și a căror vechime urmează să fie stabilită în condițiile prevăzute de art. 296 alineatul 2 din Codul Muncii.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Intimata-reclamantă, prin apărător, a solicitat respingerea recursului și obligarea autoarei acestuia la cheltuieli de judecată.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în motivarea recursului nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a dispus obligarea recurentei-pârâte să elibereze reclamantei adeverință privind perioada lucrată în favoarea pârâtei.
Din analiza materialului probator administrat în cauză reiese că între părțile în proces au existat raporturi juridice de muncă decurgând din contractul individual de muncă încheiat între intimata-reclamantă și recurenta-pârâtă, contract înregistrat la ITM B sub nr. 4087/2008.
Rezultă și faptul că raporturile dintre părți au încetat urmare a deciziei de concediere nr. 74/14.03.2009 emisă de recurentă în baza art. 65 din Codul Muncii.
De menționat și împrejurarea că intimata-reclamantă a solicitat fostului său angajator (recurenta-pârâtă) să îi elibereze un document privind perioada lucrată în cadrul respectivei unități, însă această cerere a sa nu a fost soluționată favorabil.
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorul are și obligația "să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului".
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 34 alineatul 5 din același cod, "la solicitarea salariatului angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate."
Având în vedere situația de fapt anterior prezentată și conținutul textelor legale anterior citate, este evident că prima instanță a procedat legal și temeinic atunci când a dispus obligarea pârâtei-recurente să elibereze adeverința solicitată de reclamantă.
Această obligație ce cade în sarcina unui angajator are temeiurile legale premenționate și corespunde dreptului subiectiv al salariatului de a beneficia și de a i se elibera toate documentele ce atestă calitatea sa de angajat, inclusiv cele privitoare la activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
Nici art. 40 alin. 2 lit. c nici art. 34 alin. 5 din Codul Muncii nu fac vreo distincție între angajații care posedă carte de muncă și cei care nu au un asemenea document. Or, dacă legiuitorul nu distinge, nici noi nu trebuie să facem o asemenea distincție.
Acesta este motivul pentru care în speță nu au incidență prevederile legale la care face trimitere recurenta-pârâtă.
Oricum, dacă s-ar admite ipoteza susținută în motivarea recursului, s-ar ajunge la situație în care s-a eluda prevederile imperative și de ordine publică ale art. 40 alin. 2 lit. c nici art. 34 alin. 5 din Codul Muncii, ceea ce nu poate fi acceptat câtă vreme aceste norme legale sunt în vigoare și deci trebuie să-și producă efectele juridice în vederea cărora au fost adoptate.
De altfel, în cauză nu se pune în concret problema stabilirii vechimii în muncă a intimatei-reclamante, ci aceea a eliberării unui document care să ateste calitatea acesteia de salariat al recurentei și perioada în care a avut o atare însușire, respectiv intervalul de timp în care a lucrat pentru recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul de recurenta-pârâtă SC MEDICAL -AS 2003 SRL împotriva sentinței civile nr. 5647 din 25 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 17452/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./05.03.2010.
Jud. fond:,
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
