Obligație de a face. Decizia 908/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (929/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.908
Ședința publică de la 26.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Bianca
GREFIER - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.1709/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele- pârâte și.
Obiectul pricinii - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al intimatelor - pârâte și în baza împuternicirii avocațiale nr.-/25.05.2009, emisă de Baroul București - Cabinetul de Avocatură " ", lipsind recurentul - reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, s-a depus la data de 19.05.2009, din partea recurentului - reclamant, dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 8 lei, conform chitanței seria - nr.-(21), emisă de Consiliul Local Sector 1 - Direcția Generală Impozite și Taxe Locale și timbre judiciare de 0,50 lei, p și note scrise prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că nu sunt cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în combaterea recursului.
Avocatul intimatelor - pârâte și solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală și, pe fondul cererii, menținerea dispozițiilor primei instanțe, având în vedere că, în mod corect, Tribunalul Bucureștia reținut că pârâtele sunt de acord cu efectuarea lucrărilor de reparații și consolidare a părților comune din imobil, iar reclamantul a fost obligat să-și repare propria terasă.
Învederează împrejurarea că este de acord cu solicitarea recurentului - reclamant de a achita contravaloarea cheltuielilor ocazionate de lucrările de întreținerea ale imobilului, conform cotelor pe care pârâtele le dețin din proprietatea comună.
Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune dovezile de achitare a onorariilor de avocat, respectiv chitanțele nr.3 și 4/25.05.2009 emise de Cabinetul de avocat " " și facturile nr.4 și 5/25.05.2009.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B la data de 21.05.2007 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței să o oblige pe pârâtă să participe în cota de la cheltuielile de reparații și consolidare la părțile comune ale imobilului situat în B,-, sector 1, iar până la îndeplinirea de către pârâtă a acestei obligații, să îl autorizeze să efectueze reparațiile care se impun la imobilul în cauză și să întreprindă toate demersurile necesare în vederea efectuării acestora, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.1289/22.03.1989, definitivă și irevocabilă, a Judecătoriei Sectorului 1 B, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în B,-, sector 1, atribuindu-li-se numiților, și parterul imobilului, iar reclamantului etajul 1 al acestuia. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5037/03.04.1991, a vândut cota sa indiviză din parterul imobilului pârâtei, iar în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr.1734/22.08.2001, aceasta a devenit proprietar exclusiv asupra apartamentului nr.1 situat la parterul imobilului menționat. Reclamantul a mai menționat faptul că imobilul este construit în anul 1915 și necesită efectuarea unor lucrări de consolidare și reparații la părțile comune, discutând în repetate rânduri cu pârâta și cu mandatara acesteia, însă nu s-a ajuns la nicio înțelegere privind comanda, efectuarea proiectului și executarea lucrărilor de consolidare și reparații, motiv pentru care, la data de 20.02.2006 i-a adresat pârâtei o notificare, prin care i-a solicitat să îi comunice în scris acordul pentru comandarea, cu contribuție comună, a unui proiect de consolidare și reparație a imobilului.
Pârâta a solicitat instanței să ia act că a fost și este de acord cu efectuarea de reparații și consolidare la părțile comune ale imobilului din-, Sector 1, cu achitarea contravalorii cheltuielilor ocazionate cu consolidarea, repararea și întreținerea imobilului, conform cotei pe care o deține în proprietate comună, că este de acord cu mandatarea reclamantului să efectueze demersurile necesare efectuării de reparații și consolidări, cu obligația ca acesta să o informeze în scris asupra demersurilor pe care urmează a le efectua; de asemenea, a solicitat respingerea pretențiilor reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, dat fiind acordul exprimat încă din 20.02.2006 prin răspunsul la notificare.
La data de 01.10.2007 reclamantul a depus cerere precizatoare (modificatoare) a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței să o oblige pe pârâta să participe în cota de 10/32 și pe pârâta în cotă de 6/32 la cheltuielile de reparații și consolidare la părțile comune ale imobilului menționat, iar până la îndeplinirea de către pârâte a obligațiilor menționate, să fie autorizat reclamantul să efectueze reparațiile ce se impun și să întreprindă toate demersurile necesare în vederea efectuării și achitării contravalorii acestora, cu cheltuieli de judecată. S-a învederat că pârâta este proprietara apartamentului nr.2 situat în imobilul din-, Sector 1, conform actului de partaj voluntar autentificat sub nr.1734/22.08.2001.
La dosar s-a dispus conexarea dosarului nr-, având același obiect și aceleași părți.
Prin sentința civilă nr.8227/16.06.2008 s-a admis cererea principală, astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul pârât, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă, au fost obligate pârâtele să participe în cota de 6/32, respectiv în cota de 10/32, la cheltuielile de reparații și consolidare la părțile comune ale imobilului situat în B,-, sectorul 1; a fost autorizat apelantul ca, până la îndeplinirea de către pârâte a acestor obligații, să efectueze reparațiile care se impun la imobil și să întreprindă toate demersurile necesare în vederea efectuării și achitării contravalorii acestora; a fost obligat reclamantul la repararea terasei; a fost autorizată pârâta-reclamantă ca, până la îndeplinirea de către apelant acestei obligații sa efectueze reparațiile care se impun pe cheltuiala reclamantului; a fost respinsă cererea reclamantului pârât de acordare a cheltuielilor de judecată și a fost obligat acesta la plata către pârâta reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.419,3 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr.1289/22.03.1989, definitivă și irevocabilă, a Judecătoriei Sectorului 1, pronunțată în dosarul nr.1662/1989, s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în B,-, Sector 1, atribuindu-li-se numiților, și parterul imobilului, iar reclamantului-pârât apartamentul de la etajul imobilului, inclusiv terasa.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5037/03.04.1991, a înstrăinat cota sa indiviză din parterul imobilului pârâtei, iar în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr.1734/22.08.2001, pârâta a devenit proprietar exclusiv asupra apartamentului nr.1 situat la parterul imobilului menționat, iar pârâta-reclamantă proprietar exclusiv asupra apartamentului nr.2, situat la parterul aceluiași imobil.
Instanța a reținut că, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că imobilul situat în B,- prezintă degradări structurale importante, având nevoie de lucrări de consolidare ce au caracter urgent și necesar și care vor afecta și părțile comune ale acestuia. În ceea ce privește terasa, s-a precizat că aceasta prezintă fisuri în stratul exterior, menținându-se umiditate permanentă, care produce degradări la tavanele încăperilor 14, 15 și 16.
În ceea ce privește cererea reconvențională - având în vedere că reclamantul-pârât este proprietarul terasei, conform sentinței civile nr.1289/22.03.1989, definitivă și irevocabilă, prima instanță a reținut că acestuia îi revine obligația de reparare, motiv pentru care, în temeiul art. 998-999 cod civil și nr.1077 Cod civil, a admis și cererea reconvențională.
Cât privește cheltuielile de judecată, Judecătoria Sectorului 1 B a respins cererea reclamantului pârât de acordare a acestora, având în vedere dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă, precum și faptul că pârâtele au recunoscut pretențiile acestuia încă din data de 06.03.2006, prin răspunsul la adresa din 20.02.2006. În temeiul art.274 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că reclamantul-pârât a căzut în pretenții în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă, prima instanță l-a obligat pe acesta la plata către pârâta - reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.419, 3 lei. Reținând faptul că reclamantului pârât i-a fost admisă cererea principală - și ca atare nu se află în culpă procesuală, instanța nu a acordat cheltuieli de judecată pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul-pârât Mită, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând instanței sa admită apelul, să desființeze în parte sentința apelată în sensul de a respinge ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată către aceasta, și de a obliga pe pârâtelor și la plata cheltuielilor de judecată către apelant.
Așa cum rezultă din întâmpinările formulate în cauza de cele doua pârâte, acestea recunosc necesitatea efectuării reparațiilor și consolidărilor la imobil, însă își condiționează acceptul pentru efectuarea acestora de obligare a apelantului la informarea prealabilă cu privire la etapele/demersurile ce urmează a se efectua și ofertele depuse de constructori.
Or, pentru a fi incidente dispozițiile art.275 Cod procedură civilă, recunoașterea pârâtelor trebuia să fie una efectivă și necondiționată. Cât timp acordul pârâtelor pentru efectuarea reparațiilor și consolidărilor este unul condiționat de obligarea apelantului de a le informa în prealabil asupra oricărui demers, în nici un caz poziția exprimată de acestea prin întâmpinare și prin răspunsul la notificare nu reprezintă în sensul cerut de art.275 Cod procedură civilă, o recunoaștere a pretenției deduse judecații, respectiv autorizarea apelantului de către instanța.
Consideră că o altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a fi incidente dispozițiile art.275 Cod procedură civilă, este aceea că pârâtele să nu fi fost puse în întârziere înainte de sesizarea instanței sau să nu fie de drept în întârziere.
Instanța a reținut că imobilul prezintă degradări structurale importante, având nevoie de lucrări de consolidare ce au caracter urgent și necesar și care vor afecta și părțile comune ale acestuia, apreciind totuși ca pârâtele nu se aflau de drept în întârziere la data introducerii acțiunii.
Or, în cazul răspunderii delictuale, cel care a săvârșit fapta ilicita cauzatoare de prejudicii este de drept în întârziere, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități speciale în acest scop.
Mai mult, obligația copârâtelor derivând din starea de coproprietate, de a-și exprima acordul real și necondiționat și/sau de a realiza demersurile necesare efectuării reparațiilor la părțile comune ale imobilului pentru a se evita starea de avansată degradare (constatată de către instanța pe baza de expertiza ca fiind reală) reprezintă o obligație care nu se putea realiza decât intr-un timp determinat.
În al treilea rând învederează că, pentru a fi aplicabile dispozițiile art.275 Cod procedură civilă, mai trebuia îndeplinită și condiția ca litigiul să fie unul în care hotărârea sa se poată pronunța numai pe baza recunoașterii pârâtelor.
Or, în cauză, pentru stabilirea caracterului fondat al cererii în ceea ce privește starea de degradare și pericol a imobilului precum și în vederea stabilirii întinderii autorizării apelantului sub aspectul operațiunilor ce urmează a fi întreprinse, instanța a apreciat ca fiind necesară pentru soluționarea cauzei efectuarea unei expertize tehnice a imobilului prin care să se determine: dacă imobilul în cauza are nevoie de reparații de consolidare la părțile comune; dacă aceste reparații au caracter urgent și necesar; dacă neefectuarea lor poate conduce la degradarea sau punerea în pericol a structurii de rezistență a imobilului; descrierea reparațiilor; precizarea detaliată a contravalorii acestor reparații, obiectivele expertizei fiind fixate de instanța din oficiu.
Din cele expuse rezultă că în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute la art. 275 Cod procedura civilă, instanța făcând o greșită aplicare a acestui text de lege.
Sub un alt aspect, apelantul apreciază ca fiind nelegală și soluția instanței de admitere a cererii reconvenționale formulate de pârâta precum și de obligare a apelantului la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată, susținând că incumbă pârâtei-reclamante obligația de reparare a terasei neacoperite care constituie acoperișul apartamentului acesteia, întrucât din raportul de expertiză întocmit de expertul rezultă că terasa este neacoperită și servește ca acoperiș numai pentru încăperile situate la parter, aflate în proprietatea exclusivă a pârâtei reclamante și că lucrările la terasa nu se pot face fără consolidarea planșeului peste parter.
În practică s-a statuat că, în cazul în care o terasa, deși proprietate exclusivă, îndeplinește și funcția de acoperiș pentru încăperi ce constituie părți comune ale imobilului, toți coproprietarii au obligația să contribuie la cheltuielile necesare spre a fi reparată dacă degradarea a fost provocată de o uzura normală sau de intemperii.
Întrucât obligația coproprietarilor dintr-un imobil de a contribui la reparația unei terase se justifică numai în cazul în care terasa ar constitui acoperișul unor părți comune din imobil, în cazul în care terasa servește ca acoperiș pentru încăperi proprietatea exclusivă a unei persoane, cheltuielile pentru reparații ale terasei se suportă de către proprietarul încăperilor pentru care servește drept acoperiș, în cauză pârâta, chiar dacă terasa este proprietatea exclusiva a altei persoane.
Mai arată că terasa în cauză este una neacoperită și întrucât nu satisface pentru acest motiv cerințele de locuit, nu poate fi asimilată noțiunii de locuință.
Instanța nu a analizat aceste aspecte în cadrul motivării și nu a exprimat considerentele pentru care a înlăturat aceste apărări ale apelantului, încălcând astfel dispozițiile art.261 alin.1 punctul 5.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea parțială a sentinței în sensul obligării pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată precum și în sensul respingerii cererii reconvenționale și a cererii pârâtei-reclamante de acordarea a cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art.282 și urm. Cod procedură civilă.
Intimatele pârâte reclamante nu au formulat întâmpinare în apel și nu s-a solicitat administrarea de noi probe.
Prin decizia civilă nr.1709 din 11.12.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - reclamant.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că este neîntemeiată critica apelantului referitoare la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată aferente cererii principale, întrucât prima instanță a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art.275 din Codul d e procedură civilă, pârâtele reclamante recunoscând, chiar anterior declanșării prezentului litigiu, necesitatea efectuării de reparații capitale la imobilul în care locuiesc părțile, așa cum rezultă din cuprinsul răspunsului dat la notificarea reclamantului.
Nu se poate afirma că recunoașterea acestora ar fi una condiționată, așa cum susține apelantul, față de specificul cauzei fiind firesc ca acestea să pretindă a fi informate cu privire la demersurile pe care reclamantul le va întreprinde, ofertele primite de la constructori și etapele desfășurării lucrărilor de consolidare a imobilului, atâta vreme cât dețin, alături de reclamant, o cotă din dreptul de proprietate asupra părților comune. Nu se poate reține așadar că recunoașterea pârâtelor ar fi condiționată, reclamantul - pârât având, de altfel, obligația legală decurgând din calitatea de coproprietari de a se conforma celor solicitate de părțile adverse, chiar dacă pârâtele nu i-ar fi cerut aceasta în mod expres.
De asemenea, nu se poate reține că pârâtele ar fi de drept în întârziere, numai pentru motivul că prima instanță a indicat, ca temei de drept al admiterii cererii principale, dispozițiile art. 998-999 Cod civil privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, fiind evident că o atare răspundere ar interveni numai în ipoteza în care unii coproprietari ai imobilului s-ar opune, în mod nejustificat, efectuării de lucrări de consolidare asupra acestuia, pricinuind astfel o pagubă celorlalți coproprietari, ceea ce nu s-a dovedit în speță.
Pe de altă parte, în combaterea celui de-al treilea argument invocat de apelant, este evident că litigiul de față face parte din categoria celor care pot fi soluționate pe baza recunoașterii pârâtelor, expertiza tehnică judiciară dispusă de instanță fiind utilă sub aspectul determinării necesității și întinderii reparaților ce se impun a fi efectuate la imobil, instanța de judecată având puterea de a aprecia, dincolo de susținerile părților, dacă simpla recunoaștere a pârâtelor este suficientă sau se impune administrarea de probe suplimentare, care să permită instanței să ia act de învoiala părților, pronunțând astfel o hotărâre legală și temeinică.
Totodată, instanța de apel a constatat că însuși apelantul reclamant este cel care a solicitat și a stăruit în administrarea acestei probe (a se vedea încheierea din data de 25.06.2007), pârâtele împotrivindu-se tocmai pentru că au fost de acord cu admiterea acțiunii reclamantului, așa încât acest aspect invocat de apelantul reclamant în susținerea motivelor de netemeinicie a hotărârii prime instanțe, în privința neacordării cheltuielilor de judecată, apare ca fiind cu totul irelevant.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, și anume cel privind admiterea cererii reconvenționale și obligarea apelantului reclamant să suporte cheltuielile de reparare a terasei, tribunalul a constatat că și acesta este nefondat, întrucât în mod corect prima instanță a reținut că apelantul reclamant este unicul proprietar al acestei terase, conform sentinței civile nr.1289/1989 a Judecătoriei Sectorului 1 B, prin care, în urma partajului, i se atribuie în deplină proprietate terasa imobilului, fiind evident că o soluție contrară nu poate fi acceptată, chiar și numai dacă s-ar avea în vedere drept singur argument, faptul că valoarea lotului și implicit a sultelor stabilite prin respectiva hotărâre de partaj au fost stabilite incluzând și respectiva terasă, ce prezintă o anume valoare economică.
Împrejurarea că planșeul terasei constituie, deopotrivă, și plafonul apartamentului pârâtelor, nu le conferă acestora calitatea de proprietare a terasei, după cum nici împrejurarea că terasa nu este acoperită și nu corespunde unor cerințe concrete și actuale de locuit din partea apelantului nu constituie un motiv ce exclude calitatea acestuia de proprietar asupra terasei, fiind exclusiv la latitudinea sa dacă înțelege sau nu să transforme terasa, oricând ar dori, într-un spațiu propriu locuirii.
Interpretarea dată de apelant unei decizii de speță a fostului Tribunal Suprem, în susținerea acestui motiv de apel, este vădit excesivă și nu are legătură cu prezenta cauză, în care s-a stabilit, fără echivoc pe baza înscrisurilor depuse la dosar, că reclamantul este unicul proprietar al terasei, calitate în care are așadar, dincolo de orice alte aprecieri, obligația de a efectua toate reparațiile necesare pentru a preveni producerea unor prejudicii în patrimoniul altor persoane.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, recurentul - reclamant solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată de Tribunalul București, admiterea apelului și schimbarea, în parte, a sentinței apelate în sensul respingerii cererii reconvenționale și a cererii pârâtelor - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată și obligarea acestora la cheltuielile de judecată aferente cererii principale.
În motivarea cererii de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurentul - reclamant a arătat că respingându-i critica prin care a susținut că în mod greșit prima instanță i-a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.275 Cod procedură civilă.
Astfel, a susținut recurentul - reclamant că așa cum rezultă din întâmpinările formulate în cauză de cele două pârâte, acestea au recunoscut necesitatea efectuării reparațiilor și consolidărilor la imobil însă au condiționat acceptul pentru efectuarea acestora de obligarea sa la informarea prealabilă cu privire la demersurile ce urmează a le efectua și cu privire la ofertele depuse de constructori.
A arătat recurentul - reclamant că poziția exprimată de intimatele - pârâte prin întâmpinare nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.275 Cod procedură civilă în sensul că nu reprezintă o recunoaștere pură și simplă a pretenției deduse judecății.
Cu referite la același motiv de recurs s-a arătat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art.275 Cod procedură civilă și pentru considerentul că, anterior formulării cererii de chemare în judecată, pârâtele au fost puse în întârziere potrivit art.1079 Cod civil.
A susținut recurentul - reclamant că prima instanță și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art.998 - 999 Cod civil și pe dispozițiile art.1077 Cod civil ceea ce conduce la concluzia că pârâtele se aflau de drept în întârziere la data introducerii cererii de chemare în judecată și că obligația copârâtelor derivând din starea de coproprietate, de a-și exprima acordul real și necondiționat și/sau de a realiza demersurile necesare efectuării reparațiilor la părțile comune ale imobilului pentru a se evita starea de avansată degradare (constatată de către instanța pe bază de expertiză ca fiind reală) este una care nu se putea realiza decât într-un interval de timp determinat (art.1079 alin.2 pct.3 Cod civil) care să preîntâmpine starea de degradare a imobilului.
Astfel, potrivit dispozițiilor: art.1080 alin.1 Cod civil: " ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligații este totdeauna aceea a unui bun proprietar"; art.25 alin.1 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții: "Proprietarii construcțiilor au următoarele obligații principale: a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreținere și de reparații care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a construcției și rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcțiilor ": Art.18 alin.1 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții: "Urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor se face pe toată durata de existență a acestora și cuprinde ansamblul de activități privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare și măsurare specifice, în scopul menținerii cerințelor esențiale. "Art.33 din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții: "Constituie contravenție la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să constituie infracțiuni și se sancționează cu amenda: [...] d) neexecutarea obligațiilor de întreținere și reparații care revin proprietarilor potrivit legii și care afectează nivelul de calitate corespunzător cerințelor esențiale; "Art.12 din Regulamentul din 1997 privind urmărirea comportării în exploatare, intervențiile în timp și postutilizarea construcțiilor: "Proprietarii au următoarele obligații și răspunderi: a) răspund de activitatea privind urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor, sub toate formele; [.]"; art.17 din Regulament: "Intervențiile în timp asupra construcțiilor au ca scop: menținerea fondului construit la nivelul necesar al cerințelor: [.]"; art.18 din Regulament: "Lucrările de întreținere constau în efectuarea, periodic, a unor remedieri sau reparări ale părților vizibile ale elementelor de construcție [.]"; art.22 din Regulament: "Proprietarii au următoarele obligații și răspunderi: a) asigura efectuarea lucrărilor de întreținere pentru a preveni apariția unor deteriorări importante [.]"; art.3 din Regulament: "Urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor, intervențiile în timp și postutilizarea construcțiilor reprezintă acțiuni distincte, complementare, astfel: a) urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor se face în vederea depistării din timp a unor degradări care conduc la diminuarea aptitudinii la exploatare [.]".
A susținut recurentul - reclamant că din probatoriul administrat în cauza precum și din dispozițiile legale citate mai sus, rezultă ca pârâtele nu și-au îndeplinit obligația de a efectua în timp util reparațiile la părțile comune ale imobilului în vederea asigurării/menținerii cerințelor de siguranță în exploatare, fiind deci evident că acestea se aflau în întârziere cu privire la îndeplinirea acestei obligații și că aceste critici au fost respinse de către instanța de apel care a apreciat că: "nu se va reține că pârâtele ar fi de drept în întârziere, numai pentru motivul că prima instanță a indicat, ca temei de drept al admiterii cererii principale, dispozițiile art. 998-999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, fiind evident că o atare răspundere ar interveni numai în ipoteza în care unii coproprietari ai imobilului s-ar opune, în mod nejustificat, efectuării de lucrări de consolidare [.]".
Din considerentele citate mai sus rezultă că instanța de apelnu a înlăturat motivat susținerile recurentului privind incidența în cauză a dispozițiilor menționate mai sus și din care rezultă neîndoielnic faptul că, încălcându-și obligațiile legale de efectuare la timp a lucrărilor de întreținere la imobil (pentru a preveni degradarea acestuia) pârâtele se aflau în întârziere la data introducerii cererii de chemare în judecată de către subsemnatul.(motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 7 Cod procedura civilă)
Instanța de apel a realizat și o greșită aplicare a legii (dispozițiile citate mai sus coroborate cu cele ale art.1079 alin.2 pct. 3 Cod civil) întrucât, apreciind că angajarea răspunderii civile delictuale și, în consecința punerea în întârziere a acestora ar opera numai în cazul în care pârâtele s-ar opune în mod nejustificat efectuării lucrărilor exclude posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale (și deci a punerii în întârziere a pârâtelor) și în cazul unei omisiuni (sau simple pasivități) de a se conforma unei obligații legale (motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedura civilă).
Sub un alt aspect, recurentul-reclamant a criticat hotărârea de primă instanță în ceea ce privește soluția instanței de admitere a cererii reconvenționale formulate de pârâta precum și de obligare a recurentului la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată.
Recurentul a învederat că incumbă pârâtei - reclamante obligația de reparare a terasei neacoperite care constituie acoperișul apartamentului acesteia întrucât din raportul de expertiză întocmit de expertul rezultă: ca terasa este neacoperita și servește ca acoperiș numai pentru încăperile situate la parter, aflate în proprietatea exclusivă a pârâtei reclamante și că lucrările la terasa nu se pot face fără consolidarea planșeului peste parter.
A arătat, de asemenea, că în practică s-a statuat că, în cazul în care o terasa, deși "proprietate exclusivă, îndeplinește și funcția de acoperiș pentru încăperi ce constituie părți comune ale imobilului, toți coproprietarii au obligația să contribuie la cheltuielile necesare spre a fi reparată dacă degradarea a fost provocată de o uzura normală sau de intemperii, (în acest sens Tribunalul Suprem - Secția Civilă, decizia nr.503 din 1 martie 1973).
Întrucât obligația coproprietarilor dintr-un imobil de a contribui la reparația unei terase se justifică numai în cazul în care terasa ar constitui acoperișul unor părți comune din imobil, în cazul în care terasa servește ca acoperiș pentru încăperi proprietatea exclusivă a unei persoane, cheltuielile pentru reparația terasei se suportă de către proprietarul încăperilor pentru care servește drept acoperiș, în cauză pârâta, chiar dacă terasa este proprietatea exclusiva a altei persoane.
în cauza este una neacoperită, și întrucât nu satisface pentru acest motiv cerințele de locuit, nu poate fi asimilată noțiunii de locuință astfel cum este definită prin art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.114/1996, nefiind aplicabile pentru această situație nici dispozițiile art.35 alin.1 din Legea nr.114/1996, care, reglementând răspunderea proprietarului sunt de strictă interpretare. O reglementare mai clară în acest sens se regăsea în dispozițiile art.2 alin.3 din Legea nr.5/1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași (în prezent abrogată) care includea în noțiunea de dependințe, și deci de suprafața locativă, numai terasa acoperită.
Recurentul - reclamant a arătat că instanța de apel în mod greșit a respins ca nefondate aceste critici reținând împrejurarea că planșeul terasei constituie deopotrivă și plafonul apartamentului pârâtelor nu le conferă acestora calitatea de proprietare a terasei, după cum nici împrejurarea că terasa nu este acoperită și nu corespunde unor cerințe concrete și actuale de locuit din partea apelantului nu constituie un motiv ce exclude calitatea acestuia de proprietar asupra terasei, fiind exclusiv la latitudinea sa daca înțelege sau nu să transforme terasa, oricând ar dori, într-un spațiu de locuit" și a susținut că potrivit acestei interpretării ar însemna că, în calitate de proprietar exclusiv al terasei, ar avea și dreptul de dispoziție materială asupra acesteia cu consecința că ar putea desființa aceasta terasa lipsind astfel de acoperiș construcția proprietatea pârâtei-reclamante, concluzie care nu poate fi primită.
Or, instanța punând în sarcina recurentului obligația de reparare a terasei nu ține seama de natura și destinația acesteia de a constitui în același timp și plafonul pârâtei-reclamante, este evident că și sub acest aspect, instanța de apel a aplicat greșit legea, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei achitată cu chitanța nr.-/18.05.2009 eliberată de Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 1 B; s-a aplicat timbru judiciar în valoare 0,50 lei.
Intimatele - pârâte nu au formulat întâmpinare la cererea de recurs dar prin notele scrise și prin concluziile puse cu prilejul dezbaterii motivelor de recurs au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art.275 Cod procedură civilă conform cărora "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată".
Pe baza situației de fapt reținută de instanțele de fond și apel, Curtea constată că art.275 Cod procedură civilă este aplicabil (în ceea ce privește judecata în primă instanță) întrucât recunoașterea a fost făcută în fața primei instanțe, aceasta a fost efectivă, pârâtele nu au fost puse în întârziere înainte de sesizarea instanței și nici nu erau de drept în întârziere; în plus proba cu interogatoriu era admisibilă la judecata în fond, iar litigiul putea fi soluționat și numai pe baza recunoașterii pârâtelor.
Curtea apreciază că susținerile recurentului - pârât în sensul că recunoașterea făcută de intimatele pârâte nu a fost efectivă și necondiționată nu sunt fondate.
Împrejurarea că intimatele - pârâte au solicitat să fie înștiințate asupra demersurilor ce urmează a fi efectuate de recurentul - reclamant cu referire la ofertele de prețuri și etapele de consolidare a imobilului nu are semnificația unui acord condiționat cu atât mai mult cu cât intimatele - pârâte nu au făcut referire la nici un element concret în legătură cu cuantumul cheltuielilor ce urmează a fi făcute, cu calitatea materialelor, cu termenele de efectuare a lucrărilor etc.
Acestea au solicitat doar să li se aducă la cunoștință în special ofertele depuse de constructori și demersurile necesare efectuării de reparații și consolidări.
Având în vedere că părțile au calitatea de coproprietari asupra părților comune ale imobilului și că acestea suportă, proporțional cu cotele din dreptul de proprietate, cheltuielile ocazionate de lucrările de reparații și consolidare, Curtea apreciază că solicitarea intimatelor - pârâte este legitimă și nu condiționează acceptul pe care acesta l-au exprimat.
În ceea ce privește susținerile recurentului - reclamant în sensul că dispozițiile art.275 Cod procedură civilă nu erau aplicabile și pentru considerentul că intimatele pârâte erau în întârziere, Curtea reține că și acestea sunt nefondate.
Astfel, în mod corect instanța de apel a reținut că pârâtele nu erau de drept în întârziere întrucât nu au săvârșit o faptă de natură să atragă răspunderea lor civilă delictuală; admiterea cererii de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de lucrările de reparații și consolidare la părțile comune ale imobilului situat în B,-, sector 4, proporțional cu cotele care le revin din dreptul de proprietate și autorizarea recurentului - reclamant de a efectua reparațiile care se impun și de a întreprinde demersurile necesare în vederea efectuării și achitării contravalorii acestora a fost făcută pe baza acceptului exprimat de către pârâte și avându-se în vedere starea tehnică precară a imobilului (care nu a fost contestată de pârâte).
Prima instanță, reținând în considerentele sentinței dispozițiile art.998 - 999 Cod civil a analizat, de principiu, admisibilitatea cererii de chemare în judecată și a constatat că aceste temeiuri de drept sancționează un eventual refuz nejustificat al coproprietarilor care produc astfel un prejudiciu în patrimoniul celorlalți coproprietari, însă, în speță, așa cum s-a arătat deja, nu s-a constatat un refuz al intimatelor - pârâte, ci cererea principală a fost admisă tocmai pe baza acordului acestora care în calitate de coproprietare ale părților comune ale imobilului în litigiu doresc să-și conserve dreptul de proprietate ce poate fi afectat de starea tehnică precară a clădirii și în același timp să-și îndeplinească obligațiile legale care incumbă proprietarilor/coproprietarilor de imobile la care și recurentul - reclamant a făcut referire în motivele de recurs (de exemplu art.25 alin.1 din Legea nr.10/1995).
Curtea apreciază că este nefondată și susținerea formulată de recurentul - reclamant în sensul că intimatele - pârâte erau în întârziere de drept conform dispozițiilor art.1079 alin.2 pct.3 Cod procedură civilă și aceasta deoarece niciuna din dispozițiile legale la care a făcut referire recurentul - reclamant nu prevede un termen determinant de executare a obligației ci acestea enunță îndatoririle care incumbă proprietarilor pentru menținere imobilelor într-o stare tehnică de natură să permită exploatarea acestora în condiții de siguranță.
Dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil, ale art.25 alin.1, art.18 alin.1 și 33 din Legea nr.10/1995 ca și prevederile art.12, 17, 18, 22 și 3 din Regulamentul privind urmărirea comportării în exploatare, intervențiile în timp și postutilizarea construcțiilor nu sunt de natură să conducă la concluzia că intimatele - pârâte se aflau de drept în întârziere la data formulării cererii de chemare în judecată având în vedere că tocmai în executarea obligațiilor care le incumbă acestea și-au exprimat acordul în vederea admiterii cererii principale.
Curtea reține, de asemenea, că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă prin care s-a susținut că instanța de apel nu a înlăturat motivat susținerile din cererea de apel prin care au fost invocate prevederile art.1080 alin.1 Cod civil, ale Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcții și ale Regulamentului adoptat în anul 1997 privind urmărirea comportării în exploatare, intervențiile în timp și postutilizarea construcțiilor, având în vedere că Tribunalul a respins motivat motivul de apel prin care s-a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art.275 Cod procedură civilă în ansamblu, iar dispozițiile legale sus-menționate erau indicate în susținerea acestui motiv de apel.
Prin urmare, sunt nefondate criticile formulate prin motivele de recurs care vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.275 Cod procedură civilă.
Cu referire la motivul de recurs prin care s-a susținut că în mod greșit instanța de apel a apreciat că este legală și temeinică soluția de admitere a cererii reconvenționale și de obligare a reclamantului - pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acestei cereri, Curtea reține că este nefondat întrucât așa cum a reținut și instanța de apel, terasa în litigiu se află în proprietatea exclusivă a recurentului - reclamant conform sentinței civile nr.1289/1989 a Judecătoriei sectorului 1 B, astfel că acesta beneficiază de toate atributele dreptului de proprietate conform art.480 Cod civil și acestuia îi incumbă toate obligațiile referitoare la acest bun.
În același sens sunt și dispozițiile art.35 alin.1 din Legea nr.114/1996, conform cărora "în clădirile de locuit cu mai multe locuințe, proprietarul răspunde de asigurarea condițiilor de funcționare normală a locuinței aflate în proprietate exclusivă și a spațiilor aflate în proprietate indiviză".
Ori, terasa se află în proprietatea exclusivă a recurentului - reclamant, astfel că soluția pronunțată de instanța de apel cu referire la cererea reconvențională este legală.
Dispozițiile art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.114/1996 care definesc termenul de locuință nu sunt relevante sub aspectul titularului obligației de efectuare a lucrărilor de întreținere și reparare a terasei.
Dispozițiile Legii nr.5/1973 nu se impun a fi analizate în speță întrucât acest act normativ este abrogat.
Împrejurarea că dreptul exclusiv de proprietate al recurentului - reclamant poate suporta limitări inclusiv sub aspectul dreptului de dispoziție materială nu conduce la concluzia că intimata - pârâtă este coproprietar al terasei (chiar dacă locuința sa se află sub această terasă), având în vedere că prin partajul judiciar dispus prin sentința civilă nr.1289/22.03.1989 de Judecătoria Sectorului 1 B această suprafață a fost atribuită în deplină proprietate și folosință recurentului - reclamant.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul dispozițiilor art.316, 298, 274 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea îl va obliga pe recurentul reclamant la câte 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată rezultate din plata onorariului de avocat, către fiecare intimată - pârâtă.
Curtea a procedat la reducerea în condițiile art.274 alin.3 Cod procedură civilă a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, pentru fiecare intimată de la 750 lei la 500 lei având în vedere munca depusă de avocat care s-a limitat la formularea de concluzii scrise și orale și împrejurarea că intimatele - pârâte, prin avocat, nu au depus întâmpinare, obligatorie conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă și nu au formulat apărări cu grad sporit de dificultate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de formulat de recurentul - reclamant, împotriva deciziei civile nr.1709/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele- pârâte și.
Obligă reclamantul - recurent să plătească fiecărei intimate, suma de 500 lei, reprezentând onorariu avocat ales, redus conform art.274 pct.3 Cod procedură civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
-
Red.
Tehnodact.
Ex.2/8.07.2009
Secția a V-a Civ. -
-
Jud.sector 1. -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mariana Haralambe, Bianca
