Obligație de a face. Decizia 914/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 914
Ședința publică de la 21 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D împotriva deciziei civile nr.193 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 17849 din 17 decembrie 2007,pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic pentru recurentul reclamant CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D și intimata pârâtă personal și asistată de avocat care reprezintă și pe intimatul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimații pârâți, a depus întâmpinare pe care a comunicat- recurentului reclamant.
A precizat că din eroare a omis să depună delegație de reprezentare, însă intimata pârâtă a confirmat existența mandatului judiciar dat apărătorului.
Consilier juridic, pentru recurentul reclamant, a solicitat amânarea cauzei pentru observarea întâmpinării.
Avocat, pentru intimații pârâți, a lăsat la aprecierea instanței cererea cu privire la amânarea cauzei.
Instanța respins cererea de amânare formulată de reprezentantul recurentului reclamant, lăsând dosarul la a doua strigare, la sfârșitul ședinței, pentru a da posibilitatea observării întâmpinării.
La a doua strigare a cauzei, au răspuns consilier juridic pentru recurentul reclamant CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D și intimata pârâtă personal și asistată de avocat care reprezintă și pe intimatul pârât.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurentul reclamant, a susținut motivele scrise, pe care le-a dezvoltat oral, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea în parte a acțiunii, în sensul de a se obliga pârâții la încheierea contractului de vânzare cumpărare la prețul final din care se va scade valoarea actualizată a prețului estimativ.
Avocat, pentru intimații pârâți, susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale având în vedere că pârâții și-au executat obligația asumată prin contract, de achitare a prețului estimativ, iar potrivit convenției părților, prețul final urma să fie stabilit la data de 30.03.1993, intimații cumpărători asumându-și obligația de achita eventuala diferență stabilită la acea dată, pe baza situației de plată definitivă. A considerat că în culpă, pentru neexecutarea obligației de predare, la termenul prevăzut în contract, este recurentul reclamant.
Față de cele susținute a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 13549/14.06.2007 reclamantul Consiliul Județean D - Direcția Județeană de și Servicii a chemat în judecată pe pârâții si, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să încheie contract de vânzare-cumpărare definitiv (conform art. 8 din contract de vânzare-cumpărare preliminar nr. 1278/1991) și să plătească diferența de preț în cuantum de 71685,87 lei RON ( conform art. 7 din contractul preliminar menționat).
In motivarea acțiunii a arătat că între RA - în prezent Consiliul Județean D - Direcția Județeană de si Servicii și pârâți s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare preliminar nr. 1278/1991 prin care părțile au convenit vânzarea-cumpărarea apartamentului ce urma să se construiască in C, str. -. B,. 21A,. 1,. 27, prețul locuinței fiind estimat la suma de 547.253 lei.
A mai arătat reclamanta că în conformitate cu art. 7 din contractul preliminar menționat, prețul final se stabilea după recepționarea preliminară a blocului, pe baza situației de plată definitivă, iar eventualele "diferențe în plus" urmau să se plătească în numerar, de către beneficiarul apartamentului.
A susținut reclamanta că după recepționarea locuinței urma să se încheie între părți contract de vânzare-cumpărare definitiv conform art. 8 din contractul preliminar 1278/1991, iar pârâții nu au respectat obligațiile contractuale, neprezentându-se în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare definitiv si achitării diferenței de preț în cuantum de 71685,87 lei, deși au fost invitați să se prezinte, conform adreselor anexate la dosar.
De asemenea reclamanta a invocat excepția de neexecutare a contractului, solicitând rezoluțiunea contractului preliminar pentru neplata prețului în conformitate cu art. 1020-1021 cod civil coroborate cu art. 1365-1366 Cod civil.
La data de 06.09.2007 pârâții si au formulat întimpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract de a preda apartamentul la data de 30.03.1993, ori contractele sinalagmatice sunt guvernate de reciprocitatea obligațiilor dintre părțile contractante, fiecare având calitatea de creditor și debitor a obligațiilor asumate prin contract.
Prin sentința civilă nr.17849 din 07.12.2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în anul 1991 între reclamantă în calitate de vânzătoare și pârâți în calitate de cumpărători a intervenit contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr. 21278/1991, privind vânzarea-cumpărarea apartamentului situat in C, str. -. B,. 21A,. 1, 27, județul D prin care părțile au stabilit termen de predare a apartamentului la data de 30.03.1993 și prețul estimativ al locuinței de 547 253 lei.
Din înscrisurile depuse la dosar instanța a mai reținut că pârâții au achitat la data încheierii acestui contract suma de 539.044 lei si 8200 lei comision, aspect statuat cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 21926/28.11.1996.
S-a concluzionat că pârâții și-au executat obligația, achitând prețul vânzării la data de 20.03.1993 (stabilită pentru predarea apartamentului), în schimb reclamanta nu și-a respectat obligația corelativă de a preda apartamentul la data de mai sus, apartamentul fiind recepționat abia la data de 07.12.2006, situație în care aceasta este în culpă contractuală, iar faptul că nu s-au alocat bani de la buget nu o exonerează de vină.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Consiliul Județean D - Direcția Județeană de Pază și Servicii D, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare apelului s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a considerat contractul de vânzare-cumpărare preliminar nr.21278/1991, având ca obiect apartamentul situat în C, Calea B,.21A,.1,.27, jud.D, drept un veritabil contract de vânzare-cumpărare, conform dispozițiilor dreptului comun în materia convențiilor, neținând seama de faptul că este vorba de un precontract de vânzare-cumpărare, încheiat în baza unor dispozițiile legale speciale, respectiv a Decretul-Lege nr.61/1990.
Având în vedere caracterul convenției încheiate de către părți, deși acestea s-au înțeles asupra lucrului și prețului estimativ, vânzarea-cumpărare nu poate fi considerată încheiată, întrucât a prevăzut obligația de a încheia contractul în viitor, în forma prevăzută de dispozițiile legale speciale.
Prin decizia civilă nr.193 din 19 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Doljs -a respins, ca nefondat, apelul.
Instanța de apel a reținut că în privința naturii contractului nr.1278/1991 încheiat de părți s-a pronunțat în mod irevocabil Judecătoria Craiova prin sentința civilă nr.21926/1996, stabilind cu putere de lucru judecat că această convenție întrunește condițiile prevăzute de art.1294 civ. că bunurile viitoare pot să facă obiectul contractului de vânzare-cumpărare, transferul proprietății având loc numai în momentul în care acestea au fost executate și că acest aspect nu are legătură cu natura contractului ci doar cu suportarea riscurilor contractului de către părți.
A motivat instanța că față de cele statuate anterior nu se mai pot repune în discuție susținerile apelantei privitoare la calificarea convenției părților ca fiind un precontract, cele privitoare la caracterul preliminar al clauzelor convenției, la caracterul estimativ al prețului stabilit prin convenție.
Referitor la prețul apartamentului s-a constatat că potrivit convenției părților (art.7 din contract) prețul final urma a se stabili după recepționarea finală a blocului pe baza situațiilor de plată și că prețul estimat de părți a fost achitat de pârâți.
mai reținut că părțile au stabilit ca termen de predare a locuinței data de 30.03.1993 -și prin urmare conform convenției părților și art.969 civ.- prețul final urma să fie cel stabilit la 30.03.2993 și prin urmare prețul era unul determinabil.
Pretențiile reclamantului privind plata sumei de 71.685,87 lei cu titlu de diferență preț s-au constatat a fi neîntemeiate, întrucât prețul stabilit la 7XII2006 nu este cel convenit de părți - pentru că nu s-a determinat în raport de data prevăzută în contract la data încheierii convenției și nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.1302 și 1303 civ.
A constatat instanța că pârâții și-au executat obligația asumată prin contract de achitare a prețului estimativ iar reclamanta nu a făcut dovada prețului final, respectiv a prețului stabilit la data de 30.03.1993 și prin urmare a eventualei diferențe de preț ce trebuia achitată de intimații pârâți.
S-au înlăturat criticile apelantului privitoare la exonerarea de culpă pentru nepredarea la termen a bunului vândut justificată de neîndeplinirea obligațiilor de plată a prețului de către alți contractanți, instanța motivând că pârâții și-au executat obligațiile asumate și potrivit principului relativității, efectelor actelor juridice, reglementat de art.973 civ. -neplata prețului de către alți cumpărători nu poate produce efecte asupra contractului încheiat de părțile în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând următoarele aspecte de nelegalitate:
Instanțele nu au analizat toate cererile cu care au fost sesizate, ceea ce a dus la acordarea unui beneficiu pârâților, mai mare decât cel solicitat - întrucât prin cererea reconvențională pârâții au recunoscut prețul final cerut prin acțiune dar au solicitat ca din prețul final să se scadă valoarea actualizată a prețului estimativ achitat de pârâți - pe când instanțele au respins acțiunea.
S-a reținut greșit de către instanțe - pe baza sentinței civile nr.21926&1996 a Judecătoriei Craiova, executarea de către pârâți a obligației de plată a prețului datorat întrucât aceștia au achitat doar prețul estimativ și nu cel final - care era cel stabilit pe baza situațiilor de plăți definitive conform art.7 din contract șu prevederilor Decretului Lege 61/1990.
Cele două instanțe au lăsat nesoluționate aspecte de fond importante precum cererea reconvențională formulată de pârâți în cuprinsul întâmpinării și au ignorat legislația specifică în materia vânzării-cumpărării atipurilor de locuințe în litigiu, respectiv prevederile Decretului Lege 61/1990, OG 19/1994 și HG 950/2002, chiar pârâții solicitând prin cererea reconvențională aplicarea art.23 alin.2 din HG 950/2002, iar prin întâmpinare solicitând ca printr-o expertiză contabilă să se actualizeze sumele de bani achitate cu titlu de preț.
S-au aplicat greșit dispozițiile legale, instanțele rezumându-se la dispozițiile Codului civil cu ignorarea HG 950/2002 ce constituia legea specială aplicabilă cu prioritate.
Recursul este nefondat.
Recurentul invocă direct în recurs motive ce nu au făcut obiectul judecății în apel pentru că nu au constituit motive de apel - precum cele privitoare la nepronunțarea instanțelor asupra cererii reconvenționale a pârâților, neanalizarea apărărilor acestora și cele privind aplicarea prioritară a legii speciale în raport cu legea generală.
Or, în recurs, nu se pot invoca alte aspecte decât cele care au făcut obiectul controlului judecătoresc în apel - cu excepția celor de ordine publică.
Nepronunțarea instanței asupra unui lucru cerut - motiv de modificare prevăzut de art.304 pct.6 pr.civ. - este expresia principiului disponibilității și prin urmare doar partea interesată este în drept să o invoce.
În speță, pârâții nu au declarat căi de atac prin care să criticile hotărârile judecătorești sub acest aspect.
De altfel, prin întâmpinarea formulată în prima fază procesuală, pârâții nu au recunoscut legalitatea pretențiilor reclamantei ci au considerat că prețul datorat era cel de la data prevăzută în contract pentru predarea apartamentului, respectiv data de 30.03.1993 - așa cum au reținut și cele două instanțe în urma analizării motivelor acțiunii și apărării pârâților.
În apel pârâtul a formulat critici doar sub aspectul naturii juridice a convenției încheiată de părți, susținând că nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare ci doar un precontract care obliga la încheierea ulterioară a convenției de vânzare-cumpărare și sub aspectul prețului datorat de pârâți.
Instanța de apel a reținut corect prezumția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr.21926/1996 a Judecătoriei Craiova, prin care s-a stabilit natura juridică a actului juridic în discuție ca fiind contract de vânzare-cumpărare.
Autoritatea de lucru judecat pe plan procesual poate fi invocată ca excepție procesuală în baza art.1201 civ. și art.166 pr.civ. dar și ca prezumție, respectiv ca mijloc de probă de natură să demonstreze o situație în legătură cu raporturile juridice dintre părți - conform art.1200 pct.4 și art.1202 alin.(2) din Codul civil.
În manifestarea sa de excepție procesuală,care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art.1201 civ. pe când în cazul prezumției autorității - efectul hotărârii judecătorești invocate se manifestă pozitiv demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua altfel.
Cu alte cuvine, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis.
Potrivit art.1200 pct.4 rap.la art.1202 alin.2 civ. în raporturile dintre părți, această prezumție are caracter absolut, ceea ce înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Această reglementare nu contravine art.6 din CEDO pentru că vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Față de toate aceste considerente, în mod corect în cauză s-a avut în vedere natura juridică de contract de vânzare-cumpărare a convenției încheiată de părți, stabilită printr-o hotărâre judecătorească anterioară iar nu aceea de contract preliminar ce ar obliga la încheierea altei convenții.
Privitor la prețul datorat, corect instanțele au stabilit că este cel al apartamentul de la data convenită pentru predare, de 30.03.1993 ca preț final, iar nu cel calculat de reclamant în 2007, pentru că nu a intervenit o modificare bilaterală a contractului încheiat de părți în privința momentului predării bunului vândut.
Prin contract părțile au estimat un preț al apartamentului la această dată pe care pârâții l-au achitat, fapt necontestat de către reclamant și în cauză nu s-a probat că prețul final la 30.03.1993 a fost altul decât cel estimat de părți.
Cât privește motivul de nelegalitate invocat de recurent - motiv de modificare, pentru a stabili dacă este un motiv de ordine publică care se poate invoca direct în recurs, trebuie să se determine caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material încălcate.
Recurentul invocă încălcarea unei reguli de interpretare și aplicare a legii - privitoare la aplicarea prioritară a legii speciale în raport cu legea generală - ceea ce poate constitui un motiv de ordine publică.
În cauză instanța de apel a avut în vedere atât reglementarea din dreptul comun privitoare la contracte și cele ale art.1303 privitoare la condițiile prețului vânzării cât și dispozițiile Decr.Lg.61/1990 în baza căruia s-a încheiat convenția părților și care au fost luate în considerare la stabilirea prețului, și a contractării de credite cu CEC.
Nu a constituit temei al contractului HG 950/2002 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OG 19/1994 privitoare la stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice de construcții de locuințe, fiind o reglementare ulterioară actului juridic încheiat de părți.
Față de aceste considerente nu se pot reține motivele de recurs invocate de recurentul reclamant urmând, ca în baza art.312 pr.civ. să se respingă, ca nefondat, recursul.
În baza art.274 pr.civ. va fi obligat recurentul reclamant la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul CONSILIUL JUDEȚEAN D - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE PAZĂ ȘI SERVICII D împotriva deciziei civile nr.193 din 19 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 17849 din 17 decembrie 2007,pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Obligă recurentul către intimați la 1500 lei cheltuieli de judecată intimata.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Ionela VîlculescuJudecători:Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu, Stela Popa
