Obligație de a face. Decizia 948/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.948/R/2008

Ședința publică din 23 aprilie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Laura Dima

JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

-

GREFIER:

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de reclamantul împotriva deciziei civile nr.700 din 03 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosarul nr-, privind și pe pârâtele DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ A JUD. C și G având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni la prima și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că, contestația în anulare a fost formulată și motivată în termen legal și a fost comunicată intimatelor. De asemenea, constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 22 aprilie 2008, pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a jud. a depus întâmpinare (prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a jud. C).

Curtea, invocă din oficiu, inadmisibilitatea căii de atac, respectiv a contestației în anulare, întrucât nu s-au invocat niciunul din motivele prevăzute de art.317 și art.318 pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Deliberând reține că prin decizia civilă nr. 700/R din 3 aprilie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, s-a respins recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1964 din 13 nov.2006 a Tribunalului Cluj, prin care s-a reținut că reclamantul a fost angajatul SC SA G în perioada 21 februarie 1952 - 1 iulie 1955, în cursul inundațiilor din 1970 și 1972 arhivele societății comerciale fiind distruse, acestea neavând posibilitatea de a elibera adeverință care să cuprindă salariile reclamantului pentru perioada solicitată.

Curtea de Apel a reținut că omisiunea de a elibera actele doveditoare a veniturilor salariale obținute de reclamant se datorează unor cauze obiective, respectiv distrugerea parțială a arhivelor unității comerciale, (fostul G), cât privește pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, nu s-a făcut dovada deținerii arhivelor pârâtei SC SA G, astfel că acțiunea reclamantului împotriva acestei pârâta a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva deciziei Curții de APEL CLUJ, reclamantul a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea contestației în anulare, modificarea deciziei prin admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de transport.

În motivare contestatorul a arătat că deși din cartea sa de muncă rezultă că a lucrat la SC SA G din data de 21.02.1952- 01.07.1955, pârâta nu a fost obligată la eliberarea adeverinței motivând că arhiva a fost inundată în anii 1970 și 1972.

S-a mai precizat că salariul brut pe perioada menționată a fost de 550 lei pe lună, astfel că punctajul stabilit în baza Legii 19/2000 este mai mic cu 0,02044 puncte, aferentă acestei perioade.

Prin întâmpinarea de la 8-9, pârâta DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ Cai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive arătând că a dobândit personalitate juridică în 19.02.1968 și nu este astfel în măsură să prezinte dovezi privind calitatea de salariat a contestatorului pentru perioada solicitată de acesta.

Analizând prioritar Decizia civilă nr. 700/ R din 3 aprilie 2007 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr- prin prisma excepției inadmisibilității căii de atac promovate, Curtea de Apel reține următoarele:

Fiind o cale de atac de retractare, contestația în anulare este conform art. 319 alin. (1) Cod procedură civilă de competența instanței a cărei hotărâre se atacă. În cauză, întrucât se atacă o hotărâre a Curții de APEL CLUJ, competența de soluționare a contestației în anulare revine acestei instanțe.

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac, se poate formula numai pentru motivele prevăzute expres de art. 317 Cod procedură civilă (necompetență sau vicii vizând procedura citării) sau art. 318 Cod procedură civilă și art. 318 Cod procedură civilă (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).

Motivele invocate de contestator, care sunt o reiterare a motivelor de recurs, nu se încadrează în cele prevăzute limitativ în dispozițiile legale menționate anterior, contestatorul urmărind de fapt reformarea hotărârii, ceea ce nu este posibil decât în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 319-320 Cod procedură civilă se va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.700 din 03.04.2007 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.700 din 03.04.2007 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - -

Red. DL/SM

2ex 15.05.2008

Președinte:Laura Dima
Judecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Sergiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 948/2008. Curtea de Apel Cluj