Obligație de a face. Decizia 96/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.96/
Ședința publică din 26 febr.2010
PREȘEDINTE: Luminița Cristea
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan
JUDECĂTOR 3: Simona Bacșin
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții și, ambii cu domiciliul în Focșani, str.-.- nr.33, jud.V împotriva deciziei civile nr.1085/19.11.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns pentru recurenții-reclamanți și, lipsă, av. în baza delegației de reprezentare nr.34/2010, pentru intimata-pârâtă SC SRL Focșani, av. în baza delegației de reprezentare nr.807/25.01.2010.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că este primul termen de judecată în recurs, recursul este motivat, iar prin serviciul registratură s-au depus la dosar 2 ex. întâmpinare din partea intimatei, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul recurenților, av. având cuvântul precizează că s-a formulat recurs împotriva deciziei civile nr.1085/2009 pentru două motive. Socotește că obiectul cauzei este obligație de a face care este neevaluabilă în bani iar potrivit art.282 cu ref. la art.2 pct.1 lit.b Cod pr.civilă hotărârile sunt supuse apelului. Tribunalul Vranceaa judecat în recurs în complet de trei judecători. Consideră că pronunțată este nelegală și singura cale este pentru rejudecare la fond. Potrivit disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei în rejudecare la Tribunalul Vrancea pentru a se judeca în apel și nu în recurs.
Apărătorul intimatei, av. având cuvântul solicită în baza disp.art.312 respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. In baza disp.art.312 alin.3 rap.la art.304 alin.1 pct.9 Cod pr.civilă s-a admis recursul declarat de aceștia și s-a modificat în parte sentința civilă. In rejudecare instanța de recurs a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind sistarea continuării lucrărilor la construcția ridicată până la nivelul unu, cât și desființarea lucrărilor începute la o altă clădire, lucrări constând în săpături în vederea turnării fundației și respectarea liniei de hotar. In recursul declarat la Tribunalul Vrancea era vorba de clădiri și s-a ținut cont de acest lucru.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Judecătoriei Focșani reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta SRL pentru ca în baza probelor ce se vor administra în cauză, prin hotărâre judecătorească pârâta să fie obligată la:
- sistarea continuării lucrărilor la construcția ridicată până la nivelul etajului I aflată în Focșani,-;
- obligarea pârâtei să-și închidă ferestrele ce au vedere spre proprietatea reclamanților la clădirea pe care au ridicat-o până la data introducerii acțiunii, clădire compusă din parter și etajul I, situată în aceeași adresă;
- obligarea pârâtei la desființarea lucrărilor începute la o altă clădire aflată pe linia de hotar dintre construcția casă de locuit proprietatea reclamanților, lucrări constând din săpături în vederea turnării fundației unei alte clădiri a cărei mărime, componență și înălțime nu o cunoaște.
Ulterior, în baza art. 132 alin. 2 pct. 2.proc.civ. reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei la respectarea liniei de hotar dintre cele două proprietăți situate în Focșani,- și nr. 35 conform schițelor cadastrale anexe la actul de proprietate al reclamanților.
În motivarea acțiuni, reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilelor: teren intravilan în suprafață de 1244 mp compus din 735 mp teren vie și 509 mp teren curți - construcții și una casă de locuit din paiantă și cărămidă, având 4 camere și bucătărie, iar ca anexă o magazie din scândură cu beci în suprafață de 20 mp, imobile situate în intravilan Focșani,-, cu vecinii:, str. - - și proprietatea pârâtei SRL Focșani (fostă ).
Au mai arătat că după ce pârâta a devenit proprietatea terenului situat la sud de proprietatea reclamanților, în imediata apropiere a liniei de hotar ce desparte cele două proprietăți și fără să respecte distanța prevăzută de lege și de obiceiul locului a început ridicarea unei construcții aflată în prezent la nivelul etajului unu dar care însă va continua și la etajele superioare.
Au menționat că ferestrele acestei construcții - care nu este terminată - vor avea vederea directă spre proprietatea reclamanților, iar ferestrele sunt pentru vedere și nu pentru lumină, dat fiind amplasamentul și deschiderea lor, iar distanța până la linia de hotar este mai mică de 19 dm.
Au susținut că prin continuarea construcției la etajele superioare se tulbură liniștita posesie și folosință a terenului reclamanților. Au mai arătat că în partea dinspre strada - -, pe linia de hotar și în imediata apropiere a peretelui casei reclamanților, pârâta a început săpăturile în vederea turnării temeliei unei alte clădiri, a cărei mărime și regim de înălțime nu este cunoscut.
Consideră că prin începerea noii construcții reclamanților le este afectată casa proprietate, existând permanent pericolul surpării acesteia, iar în condițiile în care se ridică această construcție pe linia de hotar: nu pot efectua lucrări de reparații la peretele imobilului ce le aparține; nu pot delimita cu gard proprietatea lor de cea a pârâtei; le este umbrită total construcția ce le aparține cu consecințele decurgând din aceasta - umezeală, igrasie, degradare etc.
Prin sentința civilă nr.1667/26.03.2009 a Judecătoriei Focșanis -a admis acțiunea și
s-a dispus sistarea continuării lucrărilor la construcția ridicată până la nivelul etajului unu, aflată în Focșani,-.
S-a obligat pârâta să-și închidă ferestrele ce au vederea spre proprietatea reclamanților la clădirea pe care au ridicat-o până la data introducerii acțiunii - clădire compusă din parter și etajul I situată la aceeași adresă și a obligat pârâta la desființarea lucrărilor începute la o altă clădire, aflată pe linia de hotar dintre construcție și casă de locuit proprietatea reclamanților, lucrări constând din săpături în vederea turnării fundației unei alte clădiri a cărei mărime, componență și înălțime nu se cunosc.
S-a dispus obligarea pârâtei la respectarea liniei de hotar dintre cele două proprietăți situate în Focșani,- și nr. 35, așa cum rezultă din schițele cadastrale anexe la actul de proprietate al reclamanților.
În motivare sa reținut că din raportul de expertiză tehnică în construcții ing. rezultă că pârâtei i s-a emis un certificat de urbanism cu nerespectarea prev. art. 6 alin. 1 din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 cu modificările ulterioare în sensul că: utilizările permise în zona în care a început construirea celor două blocuri de locuințe colective sunt pentru locuințe individuale; conform Regulamentului local de urbanism () pentru subzonele de locuințe individuale (L1) regimul de înălțime loturi de 1000 mp sunt prevăzute de Ocupare a (POT) DE 20 % și coeficient de utilizare a () de 0,6% în timp ce în Certificatul de urbanism eliberat pârâtei aceste procente sunt mai mari respectiv 35 % POT și 1,05 %.
S-a mai reținut că din expertiză rezultă că autorizația de construire s-a eliberat cu nerespectarea prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, concluziile expertului fiind confirmate și de adresa nr. 9845/23.11.2007 a Inspectoratului de Stat în Construcții de pe lângă Guvernul României, adresa nr. 39/11.12.2007 a Inspectoratului Teritorial în Construcții Sud - și adresa nr. 10344/18.12.2007 a Inspectoratului de Stat în Construcții.
Din raportul de expertiză topometrică ing., a reținut că reclamanții ar trebui să dețină 1244 mp teren, dar în realitate dețin cu mai puțin de 48 mp, iar pârâta SRL are în actul de proprietate și în documentația de carte funciară 1000 mp, dar deține cu 109 mp mai mult.
De asemenea, s-a considerat că distanțele construcției ridicate și a celei la care s-a turnat fundația sunt variabile între 0,30 și 0,8, astfel nu se respectă certificatul de urbanism și autorizația de construire.
Din verificările realizate cu ocazia cercetării la fața locului a constatat că deasupra etajului doi urmează să se ridice și mansardă și că nu s-a respectat linia de hotar dintre proprietăți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SRL arătând că sentința este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
1. instanța de fond nu a ținut cont de sentința civilă nr. 416/17.06.2008 a Tribunalului Vrancea prin care s-a respins cererea în anularea autorizației de construcție nr.562/19.07.2007 emisă de Primăria mun.Focșani.
2.Din raportul de expertiză, partea finală, rezultă că în conformitate cu documentația în baza căreia s-a eliberat autorizația de construcție, clădirile proiectate sunt la 80 cm distanță față de linia de hotar, iar ferestrele cu vedere către proprietatea vecină au fost acoperite cu panouri din policarbon opac, conform unei dispoziții de șantier din 13.11.2007 anexată raportului de expertiză.
3.Din raportul de expertiză ing. rezultă că distanța dintre peretele construcțiilor și linia de hotar este de 0,8 conform planului de situație anexă la raportul de execuție iar distanțele măsurate sunt și mai mari de 0,8, iar distanța la săpături este de 0,3 și este din cauza procesului tehnologic, armătura din fier fiind montată provizoriu și având distanța față de linia de hotar între 0,81-1,33.
4.În contractul de vânzare cumpărare încheiat între, și SC SRL se găsește suprafața de 1.000 mp cât și suprafața de 113 mp care a fost cumpărată prin același contract.
5.Recurenta nu încalcă proiectul aprobat, situație în care în mod nejustificat s-a dispus sistarea lucrărilor.
6.Expertizele nu au constatat că lucrările sunt efectuate pe linia de hotar.
Prin întâmpinare reclamanții și au solicitat respingerea recursului ca nefundat motivat de faptul că instanța de fond a analizat toate probele administrate în cauză și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
În motivare s-a arătat că expertul a constatat că autorizația de construire s-a eliberat cu încălcarea prevederilor art.2 al.2 din legea nr.50/1991 existând neconcordanțe între prevederile și documentația, respectiv distanța față de linia de hotar ar fi trebuit să fie de 1 iar în documentația este de 0,8, concluzii confirmate și de adresele depuse la filele 191 și 192 din dosarul cauzei.
Din raportul de expertiză topometrică rezultă că intimații au în posesie cu 48 mp mai puțin decât în actul de proprietate în timp ce recurenta are mai mult cu 109 mp decât în actul de proprietate.
Distanțele construcției ridicate și a celei pentru care s-a turnat fundația nu respectă legea, certificatul de urbanism și autorizația de construire.
Din cercetarea la fața locului a rezultat că nu se respectă nici înălțimea din documentația aprobată și nici linia de hotar.
Prin decizia civilă nr.1085/2009 a Tribunalului Galațis -a admis recursul, a fost modificată în parte sentința civilă și în rejudecare s-au respins ca nefondate cererile privind sistarea continuării lucrării la construcția ridicată până la nivelul etajului unu și privind desființarea lucrărilor începute la o altă clădire.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Din sentința civilă nr.416/17 iunie 2008 Tribunalului Vrancea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, irevocabilă prin decizia civilă nr.832/2008 a Curții de APEL GALAȚI, sentință în care au figurat ca părți și părțile din prezenta cauză, plus Primăria Municipiului Focșani și Instituția Prefectului s-a respins ca neîntemeiată acțiunea principală și cererea de intervenție accesorie în interesului reclamantei formulată de și pentru anularea autorizației de construcție nr.562/19.07.2007.
În ciuda existenței acestei hotărâri irevocabile instanța de fond a soluționat cauza și și-a întemeiat soluția pe concluziile expertului care a opinat că autorizația de construcție încalcă dispozițiile legale,la fel și certificatul de urbanism.
O astfel de alegație a expertului nu putea fi luată în considerare de instanța de fond fără a se încălca principiul autorității de lucru judecat al sentinței de mai sus.
Din nici un din probele administrate în cauză și mai ales din expertiza tehnico judiciară nu reiese că recurenta ar fi încălcat autorizația de construire, a cărei legalitate a fost verificată în mod definitiv și irevocabil, situație care ar fi îndreptățit instanța de fond să procedeze la admiterea acțiunii și la sistarea lucrărilor.
În legătură cu acoperirea ferestrelor instanța constată că din raportul de expertiză rezultă că recurenta s-a conformat obligației printr-o dispoziție de șantier din 13.11.2007.
Referitor la construirea de către recurentă a celor 2 imobile pe linia de hotar instanța reține că din raportul de exp.ing. rezultă că temelia pentru ce-a dea doua clădire se află la stadiul de executare a armăturilor provizorii distanțele acesteia față de linia de hotar fiind între 0,81 și 1,33, nefiind vorba de lucrări definitive, iar fundația nefiind turnată la data efectuării expertizei.
Expertul mai arată că se depășesc distanțele între peretele blocului și casa reclamanților în pct. A și B pe schița anexă la raportul de expertiză.
Instanța de fond a soluționat corect capătul de cerere privind acoperirea ferestrelor cu vedere către casa reclamanților, soluție bazată în primul rând pe recunoașterea pârâtei recurente, care, în baza unei dispoziții de șantier a închis deja aceste ferestre.
În ceea ce privește linia de hotar Tribunalul a constatat că sub acest aspect instanța nu a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, recurenta fiind obligată să respecte, la momentul edificării fundației și a construcției în sine distanța prevăzută în autorizația de construcție, în momentul de față nefiind vorba despre o încălcare a acestei linii de hotar, cât timp expertul a stabilit în expertiza în construcție că este vorba despre montarea unei armături și nu despre edificarea fundației în sine.
Impotriva deciziei pronunțate de Tribunal au declarat recurs reclamanții care au criticat soluția, în principal, sub următoarele aspecte:
1) Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale (art.304 pct.1). In mod greșit instanța a constatat incidența disp.art.2821Cod procedură civilă, prezenta cauză fiind neevaluabilă în bani.
2) Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, din considerentele menționate la punctul 1
3) Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 alin.1 pct.9 Cod procedură civilă). In dezvoltarea acestui motiv, recurenții au formulat aprecieri ce vizează fondul cauzei.
Analizând decizia prin prisma primelor motive de recurs pe care instanța le încadrează în disp.art.304 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune cu trei capete de cerere în obligație de a face:
- sistarea continuării lucrărilor la construcția ridicată până la nivelul etajului unu aflată în Focșani,-;
- să-și deschidă ferestrele ce au vedere spre proprietatea subsemnaților la clădirea pe care a ridicat-o până la data introducerii acțiunii, clădire compusă din parter și etajul unu, situată la aceiași adresă;
- să desființeze lucrările începute la o altă clădire aflată pe linia de hotar dintre construcția casă de locuit proprietatea reclamanților, lucrări constând din săpături în vederea turnării fundației unei alte clădiri a cărei mărime, componență și înălțime nu o cunosc.
Toate cele trei capete de cerere sunt neevaluabile în bani, astfel încât nu sunt incidente disp.art.2821Cod procedură civilă, care prevăd hotărârile judecătorești nesusceptibile de apel.
In aceste condiții, în mod greșit instanța a calificat drept recurs calea de atac promovată și a soluționat cauza în mod greșit în complet compus din trei judecători.
Din aceste considerente, având în vedere disp.art.304 alin.1 Cod procedură civilă și art.312 alin.3 Cod procedură civilă, va admite recursul și va casa decizia cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de reclamanții și, ambii cu domiciliul în Focșani, str.-.- nr.33, județul V împotriva deciziei civile nr.1085/19.11.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Casează decizia civilă nr.1085/19.11.2009 a Tribunalului Vrancea și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.SB-22.03.2010
Dact.MH-23.03.2010/5 ex.
Fond: judecător - Judecătoria Focșani
Apel: judecători - Tribunalul Vrancea
Președinte:Luminița CristeaJudecători:Luminița Cristea, Anica Ioan, Simona Bacșin