Obligație de a face. Decizia 960/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 960
Ședința publică din 3 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 417/A/4.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul Municipiul T, prin Primarul și Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-au prezentat pârâții recurenți prin avocat, și reclamanții intimați, prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este declarat în termen și legal timbrat.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâților recurenți a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0, 15 lei.
Reprezentanta pârâților recurenți a învederat instanței că au fost depuse actele la Primăria Municipiului T în scopul obținerii autorizației de construire, pentru a intra în legalitate, însă aceasta nu a fost eliberată nici până în prezent, fapt care nu le este imputabil, menționând, totodată, că pârâții recurenți nu au atacat această nerezolvare a cererii lor.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâților recurenți, având cuvântul, a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecare, iar, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamanților intimați, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 14.04.2008 la Judecătoria Timișoara, sub nr-, reclamanții Municipiul T, prin Primarul Municipiului T, și Consiliul Local al Municipiului T au chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților la demolarea lucrării ilegal executate și aducerea la starea inițială a imobilului din T, B-dul. - nr. 22, iar, în caz contrar, să autorizeze reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 64/657/08.07.2004, s-a constatat că pârâții au încălcat autorizația de construire nr. 335/15.12.2003, în sensul executării unor placaje pe fațada clădirii din B-dul. - nr. 22, ce nu erau cuprinse în proiectul inițial ce a stat la baza autorizării, încălcând astfel dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, că, pe seama pârâților, a fost încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 64/657/08.07.2004, iar pentru fapta lor, persoanele abilitate au stabilit o amendă în sumă de 2.000 lei, conform art. 26 lit. b din Legea nr. 50/1991 actualizată, fiind stabilită ca măsură aducerea imobilului la starea inițială sau intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire până la data de 07.12.2004.
Au mai arătat reclamanții că, prin procesul-verbal de constatare la fața locului, încheiat în 14.02.2008, s-a stabilit ca pârâții încalcă în continuare prevederile Legii nr. 50/1991, neconformându-se dispozițiilor din procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 64/657/08.07.2004.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1075.Civ. art. 23 si 27 din Legea nr.50/1991, republicată, modificată prin Legea nr. 453/2003, art. 5803.Proc.Civ.
Legal citați, pârâții au depus întâmpinare, în conformitate cu dispozițiile art. 118.Proc.Civ. invocând, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a Municipiului T, reprezentat de Primar, și a Consiliului Local, având în vedere prevederile art. 27 coroborat cu art. 32 din Legea 50/1991 republicată, articole de lege care prevăd expres organele îndreptățite pentru a aplica sancțiuni și a solicita demolarea clădirilor și au precizat faptul că, în speță, organul abilitat a formula prezenta acțiune este primarul, în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al Municipiului.
Prin sentința civilă nr. 12464/13.10.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, a fost admisă cererea formulată de reclamanții Municipiul T prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, în contradictoriu cu pârâții și, au fost obligați pârâții la demolarea lucrării ilegal executate constând în executare placaje pe fațada clădirii din T, B-dul. -. - nr. 22, jud. T, și aducerea la starea inițială a imobilului, iar, în caz contrar, va autoriza reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.
S-a stabilit termen pentru desființarea construcțiilor șase luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și, totodată, au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 8,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților Municipiul T, prin Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, aceasta este neîntemeiată, astfel că a respins-o, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 21 și 62 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, nitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, iar, în justiție, sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. Mai mult, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.
Totodată, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, în art. 27, stabilește în mod clar obligația rganelor de control ale consiliilor județene și ale primăriilor de a urmări respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții în cadrul unităților lor administrativ-teritoriale, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.
Astfel, raportat la cele menționate și reclamanții din litigiu, s-a constatat că motivele invocate de pârâți în susținerea excepției sunt neîntemeiate.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 64/657/08.07.2004, agenții constatatori din cadrul Primăriei T au constatat că pârâții au încălcat autorizația de construire nr. 335/15.12.2003 în sensul executării unor placaje pe fațada clădirii din B-dul. - nr. 22, ce nu erau cuprinse în proiectul inițial ce a stat la baza autorizării, încălcând astfel dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, au aplicat acestora o amendă în sumă de 2.000 lei și au dispus aducerea imobilului la starea inițială, în cazul în care nu se intră în legalitate, prin obținerea autorizației de construire până la data de 07.12.2004.
Cu chitanța nr. -/2004, pârâții au achitat amenda contravențională în sumă de 2000 lei.
Din analiza înscrisurilor depuse în probațiune de către pârâți, s-a reținut că, deși pârâții au fost anterior notificați în mai multe rânduri în vederea intrării în legalitate, aceștia nu au făcut-o, iar proiectele de lucrări inițiate nu îi exonerează de îndeplinirea dispozițiilor procesului-verbal nr. 64/657/08.07.2004.
Nu se poate pune un semn de egalitate între certificatele de urbanism nr. 5916/23.12.2004 și nr. 4737/08.08.2006 solicitate de pârâți în vederea intrării în legalitate, așa cum se încearcă să se susțină, și autorizația de construire, deoarece primul nu o înlocuiește pe a doua și, mai ales, nu dă dreptul de a executa lucrări de construcții. Astfel, certificatul de urbanism este o formalitate procedurală prealabilă emiterii autorizației de construire, prin care autoritatea publică locală face cunoscut regimul juridic, economic și tehnic al imobilelor și condițiile necesare în vederea realizării unor investiții ori a altor operațiuni imobiliare ( art. 29 alin. 1 din Legea nr. 350/2001 coroborat cu art. 6 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, rep.).
Prin procesul-verbal de constatare la fața locului încheiat la data de 14.02.2008, agenții constatatori ai Primăriei T au constatat că pârâții încalcă în continuare prevederile Legii 50/1991, modificată și republicată, neconformându-se dispozițiilor din procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 64/657/08.07.2004.
Văzând cele de mai sus, instanța de fond a constatat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 64/657/08.07.2004 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din nr.OG 2/2001, nefiind atacat cu plângere contravențională de către pârâți în termenul prevăzut de art. 31 din OG2/2001.
În temeiul dispozițiilor art. 32 alin. 1-3 din Legea nr. 50/1991 republicată, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrarilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), reclamanții au deschisă calea acțiunii în justiție pentru a solicita desființarea construcțiilor realizate nelegal, în cazul admiterii cererii, instanța stabilind termenele limită de executare a măsurilor prevazute la alin. (1), urmând ca, în cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), să fie aduse la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție.
În consecință, văzând că, prin procesul-verbal de contravenție nr. 64/657/08.07.2004 s-a dispus intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire sau, în caz contrar, aducerea terenului la starea inițială până la data de 07.12.2004, iar pârâții nu s-au conformat acestor dispoziții executorii, în baza art. 32 alin. 1 lit. b, alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 50/1991 republicată, prima instanță a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții la demolarea lucrării ilegal executate, prin încălcarea autorizației de construire nr. 335/15.12.2003, constând în executare placaje pe fațada clădirii din T, B-dul. -. - nr. 22, jud. T și aducerea la starea inițială a imobilului.
Totodată, s-a stabilit drept termen pentru desființarea construcțiilor șase luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar, în caz contrar, a autorizat reclamanții să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 8,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței civile nr.12464/13.10.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, au declarat apel, în termen legal, pârâții și, solicitând respingerea acțiunii reclamanților, sub considerentul că aceștia nu au calitate procesuală activă, întrucât, potrivit art. 27 din Legea nr. 50/1991 modificată, "președinții Consiliilor județene, primarii au obligația să aplice sancțiuni sau să se adreseze instanțelor judecătorești", iar potrivit art.32 din aceeași lege, "in cazul in care persoanele sancționate au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești".
Întrucât, potrivit procesului verbal de contravenție, sancțiunea a fost aplicat de către primar, și nu de către Municipiul T sau Consiliul Local, apelanții apreciază că reclamanții nu au calitate procesuală activă, impunându-se admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii.
Pentru situația în care instanța ar fi trecut peste această excepție, apelanții, reiterând starea de fapt din acțiunea introductivă de instanță, au arătat că au făcut toate demersurile pentru a intra in legalitate, solicitând eliberarea certificatului de urbanism, realizând documentația tehnică necesară pentru a se elibera autorizația de construcție, dar s-au lovit de refuzul constant al autorităților de a le elibera autorizația de construcție necesară pentru intrarea in legalitate, mai mult, acestea au refuzat să le mai primească actele reclamanților, in vederea intrării în legalitate, menționând că se vor adresa instanțelor de judecată pentru aducerea imobilului în starea inițială, fiind astfel evitată, neîntemeiat, soluția economică și mai favorabilă și fiind preferată desființarea construcției, deși scopul Legii nr. 50/1991 nu este acela de a fi demolate construcțiile sau amenajările făcute fără autorizație de construcție, ci determinarea persoanelor care nu au avut, la data efectuării amenajărilor, toate actele necesare, să intre în legalitate și să facă demersurile necesare în acest sens.
Prin decizia civilă nr. 417/A/4.05.2009 pronunțată în dosarul sus-menționat, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 12464/13.10.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că Judecătoria Timișoaraa reținut corect starea de fapt, în sensul că prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 64/657/08.07.2004, s-a constatat că pârâții au încălcat autorizația de construire nr. 335/15.12.2003, executând placaje pe fațada clădirii din T, B-dul - nr. 22, ce nu erau cuprinse în proiectul inițial autorizat, încălcând astfel disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, iar, prin procesul verbal de constatare încheiat la fața locului la 14.02.2008, s-a stabilit că pârâții încalcă în continuare prevederile Legii nr. 50/1991, neconformându-se dispozițiilor din procesul verbal de constatare a contravenției nr-, prin care au fost sancționați cu amendă de 2.000 lei, conform art. 26 lit. b din Legea nr. 50/1991, și s-a stabilit măsura aducerii imobilului la starea inițială, sau intrarea in legalitate, prin obținerea autorizației de construire, până la 07.12.2004.
În acest context, a fost corect respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, Municipiul T, prin Primarul municipiului și Consiliul Local al Municipiului T, deoarece, potrivit disp. art. 21 și 62 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind reprezentate in justiției, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, primarul reprezentând unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție, ca în speța ce face obiectul apelului.
Astfel fiind, prevederile art. 1075 și următoarele cod civil au fost corect aplicate în speță, pentru realizarea scopului oricărei obligații civile, legea punând la dispoziția creditorului mijloacele juridice în vederea realizării dreptului, în cazul în care debitorul nu execută obligația, creditorul având dreptul de a cere executarea directă, urmărindu-se intrarea în legalitate, în cazul de față prin demolarea unor construcții sau amenajări pentru care nu există autorizație de construire, fiind evident abuziv și ilegal executate.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâții și, solicitând, în principal, casarea cu trimiterea spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea în tot a deciziei atacate.
În motivare, se arată că ambele instanțe de fond au respins apărările și dovezile prezentate de ei în susținerea netemeiniciei acțiunii civile. Se reiterează excepția lipsei calității procesuale active, arătându-se că au fost sancționați contravențional de către Primar, nu de Municipiul T sau Consiliul Local, iar, potrivit art. 27 din Legea nr. 50/1991 modificată " primarii au obligația să aplice sancțiuni sau să se adreseze instanțelor judecătorești". De asemenea, art. 32 din aceeași lege prevede că, în cazul în care persoanele au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești ".
Ca atare, se impune concluzia că Primarul era cel care trebuia să sesizeze instanța și nicidecum Municipiul T, prin Primar sau Consiliu Local, astfel că se impune admiterea excepției și respingerea acțiunii.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenții au arătat că au făcut tot posibilul pentru a intra în legalitate, solicitând eliberarea certificatului de urbanism și realizând documentația tehnică necesară pentru a se elibera autorizația de construcție, însă s-au lovit de refuzul constant al autorităților de a elibera autorizația de construcție. Mai mult, au primit autorizație de construire pentru reducerea nivelului de înălțime, dar pentru intrarea în legalitate cu privire la modificările aduse fațadei, au refuzat eliberarea autorizației necesare și chiar primirea documentației întocmite. Ca atare, recurenții apreciază că acțiunea este neîntemeiată atâta timp cât ei au făcut toate demersurile necesare, lovindu-se de refuzul autorităților. Se arată că scopul legii nu este de a demola construcțiile făcute fără autorizație, ci a determina intrarea în legalitate prin efectuarea tuturor demersurilor necesare.
Se mai invocă faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor depuse la dosar în susținerea apelului, respectiv cu privire la dovada demersurilor lor repetate pentru intrarea în legalitate, respectiv al refuzului acceptării documentației pe motiv că s-a depășit termenul pentru intrarea în legalitate. Legea nu prevede o sancțiune pentru depășirea acestui termen, astfel că ei nu au pierdut dreptul de a depune actele necesare pentru obținerea unei noi autorizații de construire. Soluția demolării nu este cea mai practică sau economică rezolvare, nimeni neavând de câștigat din acest lucru.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatul Municipiul T, prin Consiliul Local al Municipiului și Primarul Municipiului T, a solicitat, prin întâmpinarea depusă la filele 5-7 dosar, respingerea prezentului recurs, ca neîntemeiat, nefondat și nelegal, apreciind că atât instanța de fond, cât și cea de apel, au pronunțat hotărâri judecătorești temeinice și legale, ținând cont de dispozițiile legale incidente în cauză.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de prevederile art. 304 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă, față de probatoriul administrat în cauză interpretat prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, precum și ale Legii nr. 50/1991 modificată, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, atât Judecătoria Timișoara, cât și Tribunalul Timiș, pronunțând hotărâri temeinice și legale pentru considerentele expuse în cuprinsul lor și pe care instanța de recurs și le însușește.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Municipiul T, aceasta a fost corect soluționată de instanțele de fond.
Astfel, organele de control ale consiliului local al municipiului T sunt competente să constate și să sancționeze contravențiile din domeniul construcțiilor, prevăzute de Legea nr. 50/1991, așa cum rezultă din prevederile art. 27 alin. 3
Tot acestea pot dispune, o dată cu aplicarea amenzii, oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit art. 28 alin. 3, măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară.
În cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației, ori desființarea construcțiilor realizate nelegal ( art. 32 din Legea nr. 50/1991).
Raportând aceste prevederi legale la cele mai sus amintite, rezultă că organele de specialitate din cadrul Consiliului Local T, cu alte cuvinte, Direcția Patrimoniu a Primăriei T, pot sesiza instanța pentru a se dispune prin hotărâre judecătorească desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire.
Aceasta însă nu are personalitate juridică, astfel că nu poate sta în judecată în nume propriu, așa cum de altfel nici Primarul sau Primăria T nu au personalitate juridică.
Potrivit art. 21 al Legii nr. 215/2001, "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public - sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg - din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii. În justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de primar".
Față de aceste prevederi legale, în mod corect, instanțele de fond au apreciat că, în mod just, acțiunea a fost promovată de Municipiul T prin Primar și Consiliul Local, acesta legitimând calitatea procesuală activă, astfel că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active. Primarul municipiului T are doar calitatea de reprezentant al municipiului, nu poate promova în nume propriu acțiunea pentru desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire, după cum susțin pârâții.
Dispozițiile art. 27 și 32 din Legea nr. 50/1991 modificată nu pot fi valorificate de instanță, prin ignorarea cadrului legal în care unitățile administrativ teritoriale își exercită drepturile și îndeplinesc obligațiile trasate prin diverse acte normative, cadru ce este imperativ stabilit de Legea nr. 215/2001, art. 21 și 62. Aceste din urmă prevederi legale stabilesc cine are personalitate juridică și, deci, este titularul dreptului la acțiune. Între cele două acte normative există o necorelare sub aspectul capacității procesuale, necorelare însă, ce nu poate lăsa fără finalitate juridică Legea nr. 50/1991. Ca atare, se impune ca instanțele de judecată să suplinească acest neajuns legislativ, prin interpretarea prevederilor Legii nr. 50/1991 republicată în corelare cu cele ale Legii nr. 215/2001, astfel încât să se asigure finalitatea juridică urmărită de legiuitor și anume, controlul respectării disciplinei în construcții.
În plus, se impune a constata că nu Primarul Municipiului Taa plicat sancțiunea contravențională, ci Primăria Municipiului T, lucru ce rezultă din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției aflat la fila 8 dosar Judecătorie, astfel că, în raport de prevederile legale sus-citate, cadrul procesual apare a fi legal constituit.
În ceea ce privește probatoriul administrat în cauză, nu pot fi reținute, ca întemeiate, afirmațiile recurenților cu privire la neanalizarea probelor de către instanța de apel. În apel, de altfel, recurenții nu au depus decât proiectul pentru amenajare locuință, intrare în legalitate ce există și la dosarul primei instanțe, nefiind, deci, probe noi. De asemenea, nu a fost probat refuzul autorităților de a prelua documentația depusă, ci doar refuzul de eliberare a autorizației de construire ( 37 și 38 Judecătorie). În condițiile în care pârâții nu au contestat acest refuz în cadrul unei acțiuni întemeiate pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, singura cale legală de urmat, nu pot fi reținute, ca întemeiate, afirmațiile recurenților, privind îndeplinirea tuturor demersurilor pentru eliberarea autorizației de construire.
Refuzul pretins nejustificat al Primăriei putea fi cenzurat pe această cale, iar necunoașterea legii, invocată la cuvântul pe fond, nu este de natură a conduce la o concluzie contrară, în condițiile în care, trecând peste principiul de drept conform căruia nimeni nu poate invoca acest lucru pentru a obține beneficii juridice, din chiar conținutul adresei de la fila 38 dosar, pârâții sunt îndrumați la instanța de judecată, astfel că aveau obligația de a se informa.
Faptul că legea nu prevede o sancțiune pentru depășirea termenului de intrare în legalitate, putea fi analizat doar în cadrul acțiunii în contencios administrativ, și nu în prezentul cadru procesual, unde se verifică existența autorizației de construire.
Este adevărat că scopul legii nu este demolarea de construcții și că această măsură nu este economică, însă este prevăzută de lege ca o modalitate de a contracara încălcarea disciplinei în construcții, ce poate avea consecințe periculoase în planul siguranței construcției, astfel că nu poate fi reținută nici această apărare, ca întemeiată.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, îl va respinge.
În baza dispozițiilor art. 274 și urm. Cod procedură civilă, instanța nu va acorda părților cheltuieli de judecată, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr. 417/A/4.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul Municipiul T, prin Primarul și Consiliul Local al Municipiului
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 3 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
RED.R/6.11.2009
DACT.B/2ex/11.11.2009
INST.APEL- - - Tribunalul Timiș
INST.FOND- - Judecătoria Timișoara
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
