Obligație de a face. Decizia 965/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (920/2009)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 965
Ședința publică de la 03.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - I
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul - reclamant MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 205 din 10.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția aac ivilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.
are ca obiect - obligație de a face.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.05.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 03.06.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.06.2008, reclamantul Municipiul B, prin Primarul General, a chemat în judecata pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului nr.10 din B,-, - 121,.1,.2, sector 3.
În apărare, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece reclamantul nu tinde la executarea în natură a unei obligații asumate de pârâtă contractual, nefiind nici în prezența unei obligații legale, deși reclamantul își întemeiază cererea pe art.1077 și 1080 Cod civil, precum și respingerea acțiunii pe fond ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 8334/26.09.2008, Judecătoria Sectorului 3 Bar espins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiată și a respins cererea formulată de reclamantul Municipiul B prin Primarul General, ca neîntemeiată.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a respins-o pentru următoarele considerente:
Având în vedere că pârâta are calitatea de proprietar al apartamentului nr.10 din B,-, - 121,.1,.2, sector 3, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.10276/1998, exercitând și un drept de folosință asupra terenului aferent construcției, reclamanta solicitând obligarea acesteia la încheierea unui contract de concesiune care să aibă ca obiect terenul aferent construcției, instanța constată calitatea procesuală pasivă a pârâtei în prezentul litigiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, la data de 30.01.1995, între pe de o parte, și, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de asociere nr. 13/1995, având ca obiect executarea unor lucrări de construcție la blocul din, situat în B, sector 3. Prin acest contract, "a concesionat" terenul pe care se afla construcția, iar s-a obligat să achite "taxa de concesiune".
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.10276/1998, apartamentul nr. 10, situat în B,-, - 121,.1,.2, sector 3, fost înstrăinat pârâtei. Prin contractul de vânzare-cumpărare părțile, respectiv și pârâta, au prevăzut o clauză contractuală referitoare plata taxei de concesiune, în sensul că va fi suportată de pârâtă.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la încheierea unui contract de concesiune, invocând în drept dispozițiile art.1077 și 1080.civ. Aceasta presupune ca pârâta să-și fi asumat obligația de a încheia contractul de concesiune printr-un antecontract sau să existe o prevedere legală care să o oblige la încheierea unui astfel de contract.
Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 973 Cod civil, convențiile n-au efecte decât între părțile contractante.
Din aceste dispoziții legale rezultă că între reclamant și pârâtă nu există nici o legătură juridică prin care reclamantul să fie îndreptățit a pretinde încheierea unui contract de concesiune. Din actul de asociere reiese faptul că debitor în cadrul raportului juridic obligațional privind "taxa de concesiune" este sau succesoarea ei în drepturi și obligații, nicidecum pârâta, care are calitatea de terț desăvârșit, obligațiile asumate de nefiindu-i opozabile conform principiului relativității efectelor actului juridic.
În ceea ce privește existența obligației legale a pârâtei la încheierea unui contract de concesiune, instanța de fond a constatat că prevederile legale în materia concesiunilor, invocate de reclamant, Legea nr. 219/1998, care a fost abrogată de OUG nr.34/2006 și OUG nr.54/2006 - reglementează procedurile de atribuire a contractului de concesiune de lucrări publice și a contractului de concesiune de servicii, respectiv regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.
Din actele depuse la dosar nu reiese că terenul în cauză ar fi în proprietatea publică a reclamantului, iar nu în cea privată. Mai mult, art. 14 din OUG nr.54/2006 prevede că procedurile de atribuire a contractului de concesiune sunt licitația și negocierea directă.
În ceea ce privește dispozițiile art.40 alin.2 din Legea nr. 50/1991, instanța de fond a reținut că acestea nu sunt aplicabile în cauză, fapt ce rezultă din art. 41 din aceeași lege, potrivit căruia dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru realizarea căreia a fost constituit acest drept. Or, asupra terenului cu privire la care reclamantul solicită încheierea contractului de concesiune, nu s-a realizat o licitație publică nici în condițiile HG 1228/1990, nici în condițiile Legii nr.50/1991, licitație care să se finalizeze prin semnarea unui contract de concesiune. De asemenea, acestea instituie doar un drept pentru proprietarul apartamentului, nu și o obligație corelativă, care să constituie temei al obligării pârâtei la încheierea contractului de concesiune.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Municipiul B prin Primarul General, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, sub nr-, la data de 20.12.2008.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1491 și următoarele Cod civil, coroborate cu prevederile art. 35/1991, art. 35, dispozițiile HG nr. 441/1991, a Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului B nr. 22/1992 și nr. 42/1994 s-a încheiat contractul de asociere nr. 13/30.01.1995 între și SC SA, prin care s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune a blocului L 121 din, situat în B sector 3.
Potrivit art.2.2 din contractul de concesiune, aportul părților contractate privind obiectul asocierii este de 36,77% pentru și de 63,23% pentru SC SA, conform caietului de sarcini.
La art. 34 din contractul de asociere se stipulează că terenul aferent blocului este concesionat pe toată durata existentei construcției.
În art. 10.3 se arată că SC. SA se obligă să achite taxa anuală de concesiune pe durata existenței construcției.
În art. 10.3 din Actul Adițional nr. 41 contractului de asociere nr. 13/1995 se arată că Taxa anuală de concesionare a terenului aferent locuințelor este de 3.468.774 lei.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10276/1998, se transmite către pârâtă, în deplină proprietate și posesie, apartamentul nr. 10 situat în-, - sector 3.
Obligația de plată a taxei de concesiune este stabilită prin art. 40 alin.2 din Legea nr.50/1991, unde se prevede că "o dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau unităților administrativ teritoriale. De asemenea art. 41 din Legea nr. 50/1991 stipulează că dreptul de concesiune se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit.
Pe de altă parte, în baza Ordonanței nr. 119/31.08.1999,privind auditul intern și controlul financiar preventiv, sumele reprezentând taxa de concesionare trebuie recuperate de la persoanele care au ca obligație plata acestora, astfel încât să fie îndeplinite condițiile impuse de prevederile art. 20 din Legea nr.273/2006 coroborate cu prevederile 40 alin 2 și 41 din Legea nr.50/1991.
În ședința publică din data de 03.02.2009, tribunalul a calificat calea de atac exercitată ca fiind apelul, nu recursul.
Prin decizia civilă nr. 205A/10.02.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Municipiul B prin Primarul General, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în speța de față, între reclamant și pârâtă nu există nici o legătură juridică prin care reclamantul să fie îndreptățit a pretinde încheierea unui contract de concesiune. Din actul de asociere reiese faptul că debitor în cadrul raportului juridic obligațional privind "taxa de concesiune" este sau succesoarea ei în drepturi și obligații, nicidecum pârâta, care are calitatea de terț desăvârșit, obligațiile asumate de nefiindu-i opozabile conform principiului relativității efectelor actului juridic, prevăzut în art. 973 Cod civil.
Tribunalul a apreciat că nu se poate dispune obligarea pârâtei la încheierea unui contract de concesiune în lipsa condițiilor prevăzute în Legea nr. 219/1998, abrogată prin OUG nr. 34/2006, OUG nr. 54/2006, Legea nr. 50/1991 Și HG nr. 1228/1990.
se face în baza unui contract, la încheierea căruia trebuie respectate anumite formalități.
În condițiile în care legea nu prevede expres obligația de plată a taxei de concesiune, aceasta poate fi asumată doar printr-un contract, pe baza consimțământului liber exprimat al celor două părți. Or, în speță, un astfel de contract nu se dorește a se încheia de către pârâtă, instanța de judecată neputând suplini acordul de voință al acesteia, în lipsa și a celorlalte formalități necesare și prevăzute de lege.
De asemenea, apelantul reclamant nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că pârâta și-ar fi asumat vreo obligație de a încheia un contract de concesiune sau că există vreo prevedere legală în baza căreia să fie obligată la încheierea unui astfel de contract, pentru a putea interveni dispozițiile art. 1077 și 1088 Cod civil.
Tribunalul a observat că instanța de fond a constatat, în mod corect,că prevederile legale în materia concesiunilor, invocate de reclamant - Legea nr. 219/1998, care a fost abrogată de OUG nr.34/2006 și OUG nr.54/2006 - reglementează procedurile de atribuire a contractului de concesiune de lucrări publice și a contractului de concesiune de servicii, respectiv regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică si ca nu s-a făcut dovada că terenul în cauză ar fi în proprietatea publică a reclamantului.
De asemenea, instanța de fond în mod corect a apreciat că, nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile art.40 alin.2 din Legea nr.50/1991, aspect ce rezultă din art. 41 din aceeași lege, potrivit căruia dreptul de concesiune asupra terenului se transmite in caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru realizarea căreia a fost constituit acest drept. Or, asupra terenului cu privire la care reclamantul solicită încheierea contractului de concesiune, nu s-a realizat o licitație publică nici în condițiile HG 1228/1990, nici în condițiile Legii nr.50/1991, licitație care să se finalizeze prin semnarea unui contract de concesiune.
Împotriva deciziei civile nr.205A/10.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a declarat recurs reclamantul Municipiul B prin Primarul General, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă - "hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
În motivarea recursului, recurentul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.10276/1998, intimata a dobândit apartamentul nr.10, situat în imobilul din -121,-, sector 3.
Prin acest contract se prevede că vânzătorul cedează cumpărătorului drepturile și obligațiile privind concesiunea terenului, iar taxa de concesiune urmând a fi plătită de cumpărător proporțional cu suprafața de teren atribuită în concesiune.
Potrivit art.969 Cod civil, convențiile legal făcute între părți au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.970 Cod civil, aceste convenții trebuie executate cu bună-credință.
De asemenea, art.968 cod civil prevede că este nelicită când este prohibită de lege sau când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice, recurentul considerând că, în speța dedusă judecății sunt aplicabile prevederile art.40 alin.2 și art.41 din Legea nr.50/1991, republicată.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Recurentul susține, în mod greșit, că ar exista o obligație legală stabilită în sarcina pârâtei privind încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent apartamentului, obligație ce ar rezulta din dispozițiile art. 40 alin. 2 și art. 41 din legea 50/1991.
Astfel, corect au reținut instanțele de fond că dispozițiile legale invocate, respectiv legea 219/1998, abrogată de OUG 34/2006 și OUG 54/2006 reglementează procedura de atribuire a contractului de concesiune, făcând distincție între concesionarea bunurilor proprietate publică și cele proprietate privată, vorbind despre procedura licitației și a negocierii directe, aspecte ce nu se regăsesc în speță.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 40 alin. 2 din legea 50/1991 stabilesc că dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru realizarea căreia a fost constituit aceste drept, dar aceasta presupune ca, anterior să fi existat un contract de concesiune valabil încheiat, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu.
De altfel, este de observat că între reclamant și pârâtă nu există nici un raport juridic prin care reclamantul să fie îndreptățit la obligarea pârâtei la încheierea contractului de concesiune, instanța neputând suplini voința intimatei reclamante în acest caz, întrucât nu există nici o dispoziție legală care să determine o asemenea obligare.
Pentru aceste considerente în baza art. 312. pr. civ Curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr.205A/10.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
I
Red.
Tehnodact. //2 ex./23.06.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 3. - Secția Civ. -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
