Obligație de a face. Decizia 9757/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9757
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
************
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâta Primăria Comunei, împotriva sentinței civile 847 din 13.05.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr- și împotriva încheierii din data de 23 iunie 2008, în contradictoriu cu intimat reclamant ST., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurent pârât PRIMĂRIA COMUNEI prin reprezentant, intimat reclamant ST. asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, punându-se în discuția părților tardivitaea declarării recursului împotriva încheierii de ședință din data de 23 iunie 2008.
Nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Reprezentant pentru recurent pârât Primăria Comunei solicită admiterea recursului,casarea sentinței și rejudecând cauza pe fond respingerea acțiunii iar față de excepția tardivității formulării recursului împotriva încheierii din data de 23.06.2008, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la acest aspect.
Avocat pentru intimat reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Olt ca fiind legală și temeinică iar față de recursul formulat împotriva încheierii din data de 23.06.2008 pune concluzii de respingere ca fiind formulat tardiv, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului O l t, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei județul O și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i elibereze acte doveditoare privind vechimea în muncă la CAP în perioada 1970-1987, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 13.05.2008, reclamanta a precizat că perioada pentru care solicită eliberarea adeverinței este 1976 - 1987.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că s-a adresat Primăriei județul O, cu solicitarea de a i se elibera adeverință din care să rezulte că în perioada 1970-1987 lucrat în cadrul CAP, aceasta fiindu-i necesară la Casa Județeană de Pensii, în vederea stabilirii dreptului la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă.
Prin sentința civilă nr. 847 din 13.05.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr- s-a admis acțiunea formulată de reclamanta -. împotriva pârâtei Primăria comunei județul O și a obligat pârâta să-i elibereze adeverință privind activitatea desfășurată de reclamantă la fostul CAP pentru perioada 1976-1987.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele considerente:
S-a reținut că reclamanta a solicitat pârâtei eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că în perioada 1970-1987 lucrat în cadrul fostului CAP, această adeverință fiindu-i necesară la Casa Județeană de Pensii O în vederea stabilirii dreptului la pensie.
Ca răspuns la solicitarea reclamantei, pârâta i-a eliberat adeverința nr.4883/13.08.2007, din care rezultă numărul de norme și venitul anual realizat de petentă, dar care nu concordă cu perioada solicitată de aceasta.
Față de această situație în cauză au fost audiați martori.
Din depozițiile de martori instanța a reținut că petenta și-a desfășurat activitatea în cadrul fostului CAP în perioada 1976-1987, fără întrerupere.
Față de această situație și având dispozițiile art. 160 alin. 3 din Legea 19/2000, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să elibereze petentei adeverință privind activitatea desfășurată de reclamantă la fostul CAP pe perioada 1976-1987.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primăria Com. întemeiat pe dispoz.art.304 pct.7, 8 și 9 pr.civ. și art.3041pr.civ.
Instanța de fond a motivat sentința recurată unilateral.
A analizat numai cererea reclamantului, fără a analiza înscrisurile invocate de către primărie, menționate în întâmpinare.
Au fost audiați numai martorii reclamantei, iar martorii propuși de primărie și menționați în întâmpinare nu au fost audiați și nici consemnați în preambulul sentinței.
Instanța de fond a invocat ca temei legal prevederile art.160 alin.3 din Lg.19/2000, deși acest act normativ arată faptul că dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă sau alte acte doveditoare și nu conține nici o reglementare care să oblige autoritățile publice locale a elibera acte din care rezulte o perioadă mai mare de vechime decât cea care rezultă din înscrisurile deținute în arhivă.
Primăria Com. a formulat recurs și împotriva încheierii pronunțate în ședința din Camera de Consiliu din data de 23 iunie 2008, în care au fost admise cheltuielile de judecată în cuantum de 400 lei în beneficiul reclamantei.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea a reținut următoarele:
La dosar nu există înscrisuri din care să rezulte efectuarea de către intimata contestatoare a normelor prevăzute de art.31 din Lg.80/1992 și respectiv timpul util la pensie, realizate de aceasta în condițiile reglementate de același act normativ.
Potrivit art.31 din Lg.80/1992, constituie timp util la pensie și perioada în care persoanele cuprinse în asigurarea socială organizată prin prezenta lege au realizat un volum de muncă în fostele cooperative agricole de producție, în care au avut calitatea de cooperatori sau au achitat contribuția minimă prevăzută de Legea nr.5/1977.
Timpul util se stabilește în ani prin raportarea volumului de muncă exprimat în norme, însumat pe întreaga perioadă în care persoana asigurată a lucrat în fosta cooperativă agricolă de producție, la cel mai mic volum anual de norme, stabilit de Adunarea Generală în perioada respectivă.
Curtea mai reține că deși recurenta pârâtă a solicitat prin întâmpinare proba cu martorii și (filele 5-6 dosar fond), prima instanță nu a pus în discuția părților administrarea acestui mijloc de probă, și nici nu s-a pronunțat asupra admisibilității acestuia.
Așa fiind, se constată că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, astfel că în baza art.312 alin.5 pr.civ. va admite recursul declarat împotriva sentinței, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru suplimentarea probatoriului, ocazie cu care vor fi avute în vedere și celelalte critici invocate în cererea de recurs.
În ceea ce privește recursul formulat împotriva încheierii din 23 iunie 2008, se reține că potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 103 pr.civ. precizează că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că recurenta a primit încheierea de ședință recurată la data de 04.07.2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 36, dosar fond. Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Olt la 16.07.2008, iar recurenta nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința ei, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Comunei, împotriva sentinței civile 847 din 13.05.2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă -.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Respinge ca tardiv recursul declarat împotriva încheierii din 23 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
11.12.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/4 ex.
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru