Obligație de a face. Decizia 980/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIA Nr.980
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Cumpănașu
Grefier - - - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică din data de 13 2008, privind judecarea recursului declarat de pârâții, împotriva deciziei civile nr. 580 din 20 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 2576 din 6 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat instanței că, ersul dezbaterilor și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 13 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pt. deliberări, a amânat pronunțarea pentru data de azi 20 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2006, reclamantul a chemat in judecată pe pârâții, și, pentru ca prin hotărârea ce se va dispune să oblige pârâții la schimbul obligatoriu de locuințe și evacuarea pârâților din locuința situată în C,str.-, locuință pe care aceștia o ocupă în prezent.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului situat în C str.-, potrivit dispoziției nr.2728/13,01.2006 a Primăriei Municipiului C și a încheierii Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară nr.19401/22.05.2006 iar pârâții folosesc locuința în baza contractului de închiriere nr.2493/05.01.2000.
Reclamantul a mai arătat că a notificat pârâții cu notificarea nr.62/M/2006 din 15.05.2006, pentru a obliga pârâții la schimbul de locuințe.
La data de 30.01.2007 pârâții au depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care solicită in principal respingerea acțiunii, iar cu caracter reconvențional solicită obligarea reclamanților la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate de pârâți la imobil și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului respectiv.
Prin încheierea de ședință din data de 13.02.2006 s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale de cererea principală.
Prin sentința civilă nr. 2576 din 6 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova fost admisă în parte acțiunea și s- dispus evacuarea pârâților din imobilul proprietatea reclamantului.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că prin contractul de închiriere încheiat la data de 05.01.2000 pentru o durata de 5 ani pârâții au dobândit calitatea de chiriaș in imobilul situat în C str.- ( - - ) nr.18,Jud.
Prin Dispoziția Primarului nr. 2728 aflata la filele 22 - 23 dosar s-a dispus restituirea către reclamant a imobilului menționat la data de 13.01.2006.
Între reclamant și pârâți nu s-a încheiat niciun contract de închiriere.
La momentul promovării acțiuni pârâții nu dețineau calitatea de chiriași in imobilul în discuție, pentru că nu au beneficiat de prevederile OUG nr. 40/1999 și nici de cele ale OUG8/2004.
A mai reținut instanța și incidența jurisprudenței CEDO, respectiv dispozițiilor ar.1 din Protocolul nr. 1 la CEDO
Împotriva sentinței au formulat apel pârâții, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
Într- primă critică se arată că instanța de fond pornit de la o premisă greșită, anume că pârâții nu mai aveau drepturi locative asupra imobilului în discuție, ori,în realitate, așa cum rezultă din contractul de închiriere nr. 2493 din 1 octombrie 2000, încheiat cu C, acesta fost prelungit până la data de 8 mai 2005.
În ceea ce privește argumentele jurisprudenței CEDO, aceste au fost apreciate drept străine cauzei, câtă vreme în speță se discută obligativitatea respectării drepturilor locative existențe.
Prin decizia civilă nr. 580 din 20 2007 Tribunalului s-a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut că reclamantul intimat a notificat pârâților intenția de intra în posesia efectivă a imobilului retrocedat și a solicitat efectuarea unui schimb de locuințe.
Susținerea potrivit căreia contactul de închiriere încheiat la 5 ianuarie 2000 își producea în continuare efectele a fost înlăturată, având în vedere dispozițiile art. 10 și 11 din OUG nr. 40/1999, potrivit cu care orice contract de închiriere expira la împlinirea termenului de 5 ani, stabilindu-se chiar o dată limită, respectiv anul 2004.
În ceea ce privește prelungirea de drept contractului de închiriere încheiat anterior, dispozițiile art. 11 alin.1 din OUG nr. 40/1999 sunt pe deplin aplicabile, însă numai până la data de 8 aprilie 2004; o altă apreciere prevederilor sus amintite ar presupune prelungirea la infinit a vechiului contract de închiriere și implicit încălcarea dreptului de proprietate a reclamantului.
S-a reținut incidența în cauză dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, art. 44 din Constituție și art. 480 Cod Civil, s-a arătat că trimiterile făcute de prima instanță la reglementările cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO constituie argumente juridice și care nu sunt străine de natura pricinii și de obiectul cauzei. S- considerat că judecătoria avut în vedere Hotărârea din 2 2006, în cauza Radovici și Stănescu contra României, hotărâre prin care s-a reținut că prin dispozițiile defectuoase și lacunele din legislația referitoare la închiriere se încalcă art. 1 din Protocol, mai reținându-se totodată de către că restricțiile impuse proprietarului în ceea ce privește folosința bunului creează un dezechilibru între dreptul individului asupra bunurilor sale și cerințele interesului general.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții, motivând că în mod greșit s-a considerat că nu au calitatea de chiriași, deoarece prin aplicarea dispozițiilor OUG 8/2004 contractul lor a fost prelungit până la 8 august 2009. S-a considerat că sunt aplicabile dispozițiile OUG 40/1999 în sensul prorogării legale a termenelor contractului de închiriere și că potrivit art. 14 din Legea 10/2001 reclamantul s-a subrogat în drepturile și obligațiile locatorului, fiind obligat să respecte dreptul pârâților de locațiune până în august 2009.
Recurenții au susținut că reglementările CEDO nu sunt aplicabile în speță, cât timp este vorba despre respectarea unui contract de închiriere existent.
Recurenții au arătat că prin acțiune reclamantul a recunoscut dreptul de locațiune al pârâților, motiv pentru care a solicitat un schimb obligatoriu de locuință, astfel încât capătul de acțiune în evacuare nu era efectul unei lipse a dreptului de folosință.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Pârâții au ocupat locuința în litigiu în temeiul unui contractul de închiriere încheiat cu unitatea administrator al fondului locativ de stat, contractul lor fiind prelungit succesiv iar ultima dată când s-au convenit termenii închirierii a fost la data de 5 ianuarie 2000, părțile stabilind un termen al închirierii de 5 ani.
Deși pe prima filă a contractului este făcută mențiunea că a fost prelungit potrivit OUG 8/2004, instanțele de fond au apreciat corect că dispozițiile acestui act normativ nu sunt aplicabile. Instanța are obligația de a analiza dacă dispozițiile actului normativ produc efecte asupra contractului de închiriere, deoarece părțile unui contract nu pot invoca ele singure aplicarea unui text de lege, dacă premisele cerute de norma juridică nu se regăsesc în situația de fapt.
Art. 1 din OUG 8/2004 prevede că acest act normativ se aplică numai locuințelor aflate în proprietatea statului și cu privire la care sunt încheiate contracte de închiriere care expiră la 8 aprilie 2004. Această aplicabilitate limitată a ordonanței obligă la îndeplinirea tuturor cerințelor textului de lege.
În speță, se constată că prin contractul de închiriere nr. 2493/5.01.2000 părțile contractante au stabilit un termen al închirierii de 5 ani, ceea ce înseamnă că la data de 8 aprilie 2004 contractul nu expira, ci se afla încă în derulare, urmând a se împlini termenul la data de 5 ianuarie 2005.
După această dată nu s-a încheiat între pârâți și un nou contract, ceea ce înseamnă că raporturile de locațiune sunt reglementate de tacita relocațiune, contractul devenind unul încheiat pe durată nedeterminată, caz în care locatorul poate cere oricând evacuarea locuinței.
La data când reclamantul a redobândit proprietatea imobilului, 13.01.2006, acestuia i-a devenit opozabil contractul de închiriere, în forma care exista la data respectivă, adică un contract pe durată nedeterminată, subrogându-se în drepturile și obligațiile locatorului, în acest sens fiind aplicate în speță dispoz. art. 14 din Legea 10/2001.
Un alt motiv pentru care instanța apreciază că nu este aplicabilă OUG 8/2004 este acela că norma de drept prelungește închirierile asupra locuințelor proprietate de stat. Deși la data intrării în vigoare a ordonanței imobilul nu era în proprietatea reclamantului, se constată că legea 10/2001 a avut ca efect indisponibilizarea imobilelor preluate abuziv, fiind interzis deținătorilor să mai dispună de acestea. Închirierea nu constituie un act de dispoziție, ci unul de administrare a patrimoniului, totuși, efectele unui nou contract de închiriere asupra patrimoniului persoanei care a înaintat notificare pentru restituirea imobilului și durata mare în timp a procedurilor administrative de restituire, care nu poate fi imputată persoanei îndreptățite la restituire, constituie elemente care împiedică pe proprietar să își exercite pe deplin dreptul. Din acest motiv statul, prin unitățile care administrează fondul locativ, nu mai poate acționa nici ca simplu administrator al locuințelor ce au fost solicitate la apariția legii 10/2001 și nu se poate prevala de incidența unei norme legale care nu s-ar fi putut aplica dacă făcea demersurile necesare pentru soluționarea notificării în termenul legal. A aplica dispozițiile OUG 8/2004 asupra contractelor de închiriere ce privesc imobile asupra cărora s-a înaintat notificare, dar nu s- emis dispoziție de soluționare a acesteia înseamnă folosi propria culpă a statului, care nu a respectat prev. legii 10/2001 în detrimentul persoanei îndreptățite care nu poate folosi imobilul său.
Concluzia care se desprinde este aceea că pârâții au beneficiat de un contract de închiriere încheiat la 5 ian. 2000 pentru o perioadă de 5 ani, contract care a expirat la 5 ianuarie 2005 și căruia nu i s-au aplicat dispozițiile OUG 8/2004, în prezent ei ocupând locuința fără titlu locativ, cât timp proprietarul a solicitat evacuarea.
Sunt fondate referirile făcute de instanțele de fond la aplicabilitatea dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO.
Astfel, textul reglementează dreptul oricărei persoane de a se bucura de bunurile ce le are în proprietate, precum și obligația statului de toate măsurile necesare pentru garantarea exercițiului acestui drept. Lipsirea de proprietate poate interveni numai în condițiile prevăzute de text ( pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii).Reclamantul este titularul unui drept de proprietate, însă împiedicarea lui de a se bucura de bunul respectiv, prin menținerea unui drept al unor chiriași de a folosi imobilul, este nelegală, dacă statul nu prevede posibilitatea încetării raportului locativ. În condițiile în care prelungirea contractului de închiriere ar putea fi făcută pentru fiecare perioadă de 5 ani, dreptul dobândit de reclamanți ar fi iluzoriu, știut fiind și faptul că aceștia nu pot pretinde o chirie reală, la nivelul prețurilor practicate pe piața imobiliară, condițiile legale de stabilire a chiriei fiind favorabile chiriașilor.
Soluții favorabile proprietarilor în concurs cu chiriașii a căror evacuare era solicitată au fost adoptate de instanța de contencios european al drepturilor omului nu numai în cauza Radovici și Stănescu citată în apel, ci și în hotărârea din 26 iulie 2007 în Cauza Spânoche împotriva României, Curtea considerând că obligarea proprietarilor de a păstra în imobil chiriașii o perioadă îndelungată de timp ( paragraf 54) face să apese asupra lor o sarcină specială și exorbitantă de natură să întrerupă echilibrul just dintre interesele aflate în joc.
Aceeași concluzie s-a impus în cauza Cleja și împotriva României, hotărârea din 8 februarie 2007, în care se arată că normele legale care impun la prelungirea contractelor de închiriere nu au un caracter previzibil și nu respectă raportul rezonabil de proporționalitate între scopul, (interesul public) urmărit de stat și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop, deoarece ingerința statului în raporturile contractuale nu trebuie să aibă un impact arbitrar și imprevizibil asupra drepturilor individuale.
În finalul motivelor de recurs s-a criticat faptul că instanțele nu au ținut seama de recunoașterea calității de chiriași de către reclamant, care a promovat o acțiune pentru obligarea la schimbul de locuințe și a solicitat evacuarea numai ca efect al acestui schimb.
Aceasta constituie o critică nouă, formulată direct în recurs și care privește cadrul procesual sub aspectul respectării cererilor formulate, în raport de cerințele principiului disponibilității.
O astfel de critică nu a fost adusă în fața instanței de apel, așa încât este inadmisibil a se adresa direct instanței de recurs, care este chemată să respecte gradele de jurisdicție și să analizeze legalitatea deciziei anterioare, raportat la criticile ce au fost supuse devoluțiunii în apel. În caz contrar, s-ar ajunge ca anumite circumstanțe de fapt sau de drept, care nu constituie motive de ordine publică, să fie discutate pentru prima oară în recurs, ceea ce contravine principiului legalității căilor de atac.
Apreciind că instanța de apel și cea de fond au făcut corectă aplicare a prevederilor OUG 8/2004 și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI DE:
Respinge recursul declarat de recurenții pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 580 din 20 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red./tehnored. GI
2ex. 24. 11.2008
Jud. apel:
,
Jud. fond:
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tatiana Rădulescu, Maria Cumpănașu
