Ordonanță președințială. Speță. Decizia 3518/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2723/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3518/
Ședința publică de la 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței civile nr.2631 din data de 27.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale dosarul nr.11100/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul Institutul Geologic al României, având ca obiect:"ordonanță președințială".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.93006 din 01.04.2009 depusă la dosar-fila 18 și intimatulInstitutul Geologic al României,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 04.05.2009 depusă la dosar-fila 19.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 12.05.2009, întâmpinare din partea intimatului Institutul Geologic al României.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimatul Institutul Geologic al României către recurentă, prin avocat.
Recurenta, prin avocat, interpelată fiind, arată că nu solicită lăsarea pricinii la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării formulată de partea adversă, solicitând totodată, încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv, cele depuse la dosarul cauzei.
Intimatul Institutul Geologic al României, prin avocat, având cuvântul, arată că în această fază procesuală nu are probe de administrat.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 pr.civ. încuviințează pentru recurentă proba cu înscrisuri, respectiv, cele existente la dosarul cauzei, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării pricinii deduse judecății.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă părților cuvântul în susținerea și combaterea cererii de recurs.
Recurenta, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii privind neprejudecarea fondului, condiție ce decurge din caracterul vremelnic al măsurii, consacrat de dispozițiile art.581 alin.1 pr.civ. având în vedere că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a judecat pricina în fond, deși era investită cu soluționarea unei cererii întemeiată pe dispozițiile ordonanței președințiale.
Așa fiind, instanța de fond, prin motivarea hotărârii, se pronunță asupra legalității și temeiniciei deciziei nr.36 din 11.03.2009 emisă de intimat, invocând în acest sens, prevederile art.36 alin.2 din Legea nr.319/2003, după care, arată că dreptul solicitat de recurentă reprezintă doar o vocație pentru persoanele vizate, judecând pricina în fond fără a ține cont de obiectul litigiului.
De asemenea, recurenta, prin avocat, arată că prin prisma motivului doi de recurs, a criticat hotărârea atacată sub aspectul ignorării argumentelor sale privind condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, întrucât, în virtutea rolului activ, prima instanță trebuia să ceară lămuriri cu privire la cele trei condiții de admisibilitate, respectiv, caracterul urgent al măsurii solicitate, aparența dreptului și caracterul iminent și ireparabil al pagubei.
În ceea ce privește caracterul urgent al măsurii solicitate, se susține că datorită faptului că recurenta a fost victima unei concedieri abuzive, a înțeles să formuleze o contestație împotriva deciziei emise de angajator, întemeiată pe dispozițiile art.283 alin.1 din Codul Muncii, contestație ce se află înregistrată pe rolul Tribunalului București cu termen de judecată la data de 05.06.2009. Deși contestația formulată a fost depusă în luna martie a anului curent, aspect învederat primei instanțe, aceasta nu a înțeles să dispună admiterea prezentei ordonanțe în vederea suspendării efectelor deciziei de concediere.
În susținerea celei de a doua condiții, privind aparența dreptului, solicită a se observa că obiectul contestației viza o decizie de concediere, că dreptul la muncă este consacrat și garantat de art.41 din Constituția României și că, în raport cu măsura luată de către intimat, pentru a se da eficiență acestui principiu constituțional trebuie avut în vedere că ocrotirea drepturilor consacrate de legea în vigoare se realizează atât pe cale judecătorească cât și pe cale de ordonanță președințială. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că recurenta desfășoară o activitate de cercetare dezvoltare, că are titlul de cercetător științific de gradul I, și că, în baza acestuia, beneficiază de un drept special recunoscut prin prisma dispozițiilor art.36 alin.2 din Legea nr.319/2003.
Cât privește iminența și nerepararea pagubei produse prin emiterea deciziei de concediere, se susține că, în fața instanței de fond au fost dovedite pagubele morale și materiale suferite de către recurentă, acelea ale beneficiarilor direcți ai proiectelor.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, desființarea în tot a sentinței civile recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de ordonanță președințială, astfel cum a fost formulată.
Cu cheltuieli de judecată, dovada acestora fiind depusă la dosar până la sfârșitul ședinței de judecată.
Intimatul Institutul Geologic al României, prin avocat, având cuvântul, arată că nu corespunde realității susținerea recurentei potrivit căreia hotărârea atacată ar examina fondul pricinii, întrucât instanța de fond a motivat soluția pronunțată asupra obiectului cererii cu care a fost investită.
În ce privește pagubele materiale, se arată că emiterea deciziei de încetare a raporturilor de muncă ale recurentei față de îndeplinirea condițiilor de pensionare, nu are legătură cu derularea proiectului, iar aceasta, în prezent, își desfășoară activitatea în cadrul institutului și, până la data anulării deciziei de pensionare, va încasa atât pensia cât și salariul cuvenit.
Mai mult decât atât, solicită a se observa că în cadrul institutului, recurenta în cauză, nu este singurul cercetător ce deține titlul de cercetător științific de gradul I, iar cât privește anularea deciziei de pensionare emisă de numele recurentei, arată că împotriva acestei decizii s-a formulat contestație ce are termen de judecată la data de 22.05.2009.
În raport de cele susținute atât oral, cât și pe cale de întâmpinare, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, motivată sub aspectul tuturor condițiilor prevăzute de lege.
Recurenta, prin avocat, având cuvântul în replică, arată că raporturile de muncă dintre părți au încetat ca urmare a emiterii deciziei de concediere și nicidecum în baza deciziei de pensionare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2631 din data de 27.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca inadmisibila cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Geologic al României.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta a solicitat luarea măsurii suspendării efectelor deciziei de concediere nr.36/11.03.2009, emisă de directorul general al Institutul Geologic al României, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului care formează obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București Secția a -a, care are ca obiect contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei arătate mai sus. Totodată, reclamanta a solicitat instanței ca, în măsura în care va aprecia că decizia arătată anterior nu este lovită de nulitate absolută să dispună anularea acesteia.
În fapt, întrucât conducerea intimatului a constatat îndeplinite condițiile standard referitoare la vârsta de pensionare și stagiul de cotizare, față de lipsa acordului angajatorului pentru continuare activității și caracterul consultativ al avizului favorabil exprimat de Consiliului al Institutului Geologic al României, precum și în raport de faptul că reclamanta nu a făcut demersuri în vederea întocmirii dosarului de pensie, prin decizia nr.36/11.03.2009, s-a dispus, în baza art. 41 alin. 5 din Legea nr. 19/2000, coroborat cu art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003, încetarea contractului individual de muncă al reclamantei (cercetător științific gradul I, Sef al secției de Instalații de interes național și președinte al Consiliului al Institutului Geologic) începând cu data de 12.03.2009.
Din analiza dispozițiilor art. 581 Cod procedură civilă, a mai reținut Tribunalul, rezultă că instanța de judecată investită cu soluționarea cererilor de ordonanță președințială, este obligată să verifice în primul rând îndeplinirea condițiilor generale necesare exercitării oricărei acțiuni în justiție, precum și a condițiilor speciale, specifice cererii de ordonanța președințială, ce vizează urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate și nerezolvarea fondului cauzei.
În materia ordonanței președințiale, existența dreptului are o particularitate deosebită, dat fiind caracterul provizoriu al măsurilor ce pot fi luate de instanță.
Instanța este obligată să verifice "aparența" dreptului, care este o noțiune distinctă de cea a conceptului de "drept".
Judecătorul nu poate cerceta fondul pe calea ordonanței președințiale, însă este obligat să facă un examen sumar al cauzei, pentru a constata dacă cererea intră sau nu în cazurile de aplicare ale art. 581 Cod procedură civilă.
Justificarea aparenței dreptului, a mai stabilit prima instanță, reprezintă o condiție specifică de admisibilitate, pentru că orice măsură care se dispune pe această cale, deși are caracter provizoriu, trebuie să fie conformă cu dreptul.
În speță, instanța a apreciat că aparența dreptului nu funcționează în favoarea reclamantei, astfel încât nu este întrunită această cerință esențială de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.
Reclamanta contestă în dosarul de fond decizia nr. 36/11.03.2009, emisă de directorul general al Institutului Geologic al României privind încetarea raporturilor sale de muncă cu pârâtul.
Instanța a reținut că la adoptarea deciziei menționate anterior s-a constatat îndeplinirea condițiilor standard referitoare la vârsta de pensionare și stagiul de cotizare (aspecte ce nu au fost negate de reclamantă), lipsa acordului angajatorului pentru continuare activității (comunicată anterior prin adresa nr. 297/03.03.2009, a cărei copie a fost depusă la dosar chiar de reclamantă) și caracterul consultativ al avizului favorabil exprimat de Consiliului al Institutului Geologic al României, precum și faptul că reclamanta nu a făcut demersuri în vederea întocmirii dosarului de pensie. Demersul angajatorului a fost justificat în drept nu numai de dispozițiile art. art. 41 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 și art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003, dar, în opinia instanței de fond, și de dispozițiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 319/2003, potrivit cărora "la cerere, cercetătorii științifici gradul I vor fi menținuți în continuare în funcții de cercetare-dezvoltare, după împlinirea vârstei legale de pensionare, cu aprobarea anuală a consiliului științific", normă ce creează o vocație și nu un drept pentru persoanele vizate. În speță, deși reclamanta ar fi putut fi menținută în funcție, potrivit propriei opțiuni, hotărârea angajatorului a fost în sens opus.
Prima instanță a apreciat, de asemenea, că nu este întrunită în cauză nici condiția specială de admisibilitate privind urgența măsurii solicitate, prin prisma nerecunoașterii la acest moment a drepturilor de autor invocate.
Legea, a mai stabilit Tribunalul, prevede două situații în care instanța poate aprecia existența urgenței și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara altfel.
Instanța de fond a apreciat că, în cauză, reclamanta nu justifică iminența producerii vreunei pagube care nu s-ar putea preveni sau repara decât prin luarea măsurii suspendării efectelor deciziei nr. 36/11.03.2009.
Deși reclamanta a invocat în sprijinul cererii sale și dispozițiile art. 139 alin. 3 din Legea nr. 8/1996, privind drepturile de autor, prima instanță a reținut că, în sensul actului normativ menționat mai sus (prin raportare la art. 3, 4 și 7), aceasta nu se bucură de protecția drepturilor de autor la care s-a referit.
Concluzia Tribunalului a fost în sensul că reclamanta nu a invocat și nu a dovedit existența unei situații care, prin iminența pericolului, să reclame intervenția imediată a judecătorului.
De asemenea, măsura nu îndeplinește nici condiția vremelniciei, nefiind limitată în timp. Or, nu se pot lua pe calea ordonanței președințiale măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părți.
S-a reținut că reclamanta a solicitat instanței învestite cu soluționarea prezentei cauze să constate nulitatea absolută a deciziei de concediere conform art. 76 din Codul Muncii, sau să dispună anularea acesteia, cu motivarea că lucrează în cercetare științifică din anul 1972, are în derulare mai multe proiecte de cercetare finanțate de până în anul 2010, fiind chiar directorul unuia dintre acestea.
În consecință, Tribunalul a constata că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile speciale cerute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din și 3041din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat că sentința atacată a fost dată cu încălcarea condiției privind neprejudecarea fondului, condiție decurgând din caracterul vremelnic al măsurii, consacrat de dispozițiile art. 581 alin. 1 Cod de procedura civila.
1. Astfel, instanța s-a pronunțat practic cu privire la legalitatea si temeinicia deciziei nr. 36/11.03.2009 emise de Directorul General al Institutului Geologic al României, pe temeiul dispozițiilor art. 36 alin. 2 din Legea nr. 319/2003.
Mai mult, instanța a interpretat această dispoziție legală, afirmând că, prin norma evocată, se creează "o vocație și nu un drept pentru persoanele vizate".
Analiza legalității si temeiniciei Deciziei nr. 36/11.03.2009 emise de Directorul General al Institutului Geologic al României formează obiectul unui dosar distinct înregistrat pe rolul Tribunalului București cu nr- privind contestarea acestei decizii de către recurentă.
Pe cale de consecință, în cazul judecării cererii de ordonanță prezidențială prin care recurenta a solicitat suspendarea efectelor deciziei nr. 36/11.03.2009 emise de directorul general al Institutului Geologic al României, instanța ar fi trebuit să facă doar un examen sumar al cauzei, iar nu să cerceteze în fond valabilitatea deciziei menționate.
2. Sentința civilă recurată a fost data cu ignorarea argumentelor privind condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială.
În ceea ce privește caracterul urgent al măsurii solicitate, a arătat recurenta, contestația formulată împotriva cererii de concediere a primit termen abia în data de 5 iunie 2006, cu neobservarea dispozițiilor art. 286 alin. 1 si 2 din Codul Muncii, situație în care se impunea suspendarea producerii efectelor decizie de concediere, astfel încât să se ofere fostului salariat, în acord cu dispozițiile art. 6 alin. 2 și art. 39 alin. 1 pct. j) din Codul Muncii, o minimă, dar necesară protecție împotriva concedierii abuzive.
In ceea ce privește "aparența" dreptului a cărui ocrotire a solicitat-o, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de fond s-a rezumat, sub acest aspect, la analiza drepturilor de autor.
In realitate, principalul drept ce i se păgubește prin întârziere, in sensul art. 581 alin. 1 Cod de procedură civilă este dreptul la muncă, drept consacrat și garantat de art. 41 din Constituția României.
De asemenea, având în vedere concedierea abuzivă, motivată de îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă, apare necesitatea apărării dreptului la tratament egal și nediscriminatoriu al salariaților în raport de criteriul vârstei (art. 5 alin. 1 si 2 din Codul Muncii ).
In sfârșit, prin nesocotirea de către angajator a caracterului necesar și suficient al aprobării Consiliului din data de 12.02.2009, privind continuarea de către recurentă a activității, aceasta a apreciat că a fost periclitat și dreptul special recunoscut prin dispozițiile art. 36 alin. 2 din Legea nr. 319/2003, în considerarea gradului său profesional - cercetător științific gradul
In opinia recurentei, drepturile enunțate mai sus nu sunt numai "aparente", ci chiar consacrate de legislația în vigoare, impunându-se astfel ocrotirea lor pe cale judecătorească, atât in cadrul judecății pe fond, cât și pe cale de ordonanță prezidențială.
In ceea ce privește caracterul iminent si ireparabil al pagubei produse prin decizia de concediere, se susține că acesta rezultă din înlăturarea recurentei de la conducerea proiectelor pe care le-a inițiat si condus, câtă vreme buna desfășurare a acestor proiecte este condiționată de aportul profesional, științific, direct și imediat al recurentei reclamante.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
În fapt, prin decizia nr. 36/11.03.2009, cu începere din data de 12.03.2009, s-a dispus încetarea raporturilor de muncă dintre recurentă și Institutul Geologic al României, în conformitate cu dispozițiile art. 61 lit. e) din Legea nr. 53/2003.
În motivarea deciziei, purtând antetul institutului intimat și semnată de directorul acestui institut, au fost invocate în drept dispozițiile mai sus menționate, precum și ale art. 41 pct. 5 din Legea nr. 19/2000, arătându-se că recurenta îndeplinește condițiile de vârstă standard și stagiul de cotizare pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă din luna martie 2007, că prin mai multe adrese i s-a comunicat că nu mai are acordul angajatorului pentru continuarea activității, că aprobarea consiliului științific are rol consultativ date fiind atribuțiile acestuia și că reclamanta nu s-a prezentat la Biroul Resurse Umane în vederea întocmirii dosarului de pensionare.
Pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, în conformitate cu prevederile art. 581 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, se impune să fie întrunite cumulativ trei condiții, și anume: urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.
În mod corect Tribunalul a reținut că, în prezenta cauză, aceste condiții nu sunt îndeplinite.
Dacă măsura suspendării deciziei de concediere nr. 36/11.03.2009 până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- al Tribunalului București, având ca obiect contestația formulată împotriva aceleiași decizii, are caracter vremelnic, nu se poate ajunge la aceeași concluzie în ceea ce privește cererea formulată de recurenta reclamantă în sensul constatării nulității absolute a deciziei sus-menționate sau, în subsidiar, al anulării acesteia.
În ce privește urgența măsurii, aceasta nu trebuie confundată cu celeritatea judecății fondului pricinii. Judecarea în regim de urgență a conflictelor de muncă nu poate fi identificată cu urgența înțeleasă ca o condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, care presupune că orice întârziere în luarea măsurii solicitate s-ar reflecta negativ asupra dreptului a cărui ocrotire se solicită pe calea acestei proceduri speciale.
În mod corect prima instanță a analizat această condiție de admisibilitate prin raportare la prejudiciile aduse dreptului de proprietate intelectuală asupra proiectului, întrucât și argumentele invocate de reclamantă în susținerea cererii de ordonanță președințială au privit atingerea adusă acestui drept prin decizia a cărei suspendare și anulare s-a solicitat.
De asemenea, nu s-ar putea reținea nici că, prin decizia contestată s-a adus o gravă vătămare dreptului la muncă, întrucât atributele specifice ale libertății muncii, ca principiu fundamental consacrat de art. 41 din Constituție, sunt reglementate expres și privesc libertatea alegerii locului de muncă și a profesiei meseriei sau activității, precum și libertatea fiecărei persoane de a hotărî dacă își exercită sau nu dreptul la muncă (art. 3 din Codul Muncii ). Garantarea dreptului la muncă presupune asigurarea unor garanții juridice privind pregătirea profesională și protecția socială, iar nu garantarea locului de muncă.
Se reține, în plus, că luarea unei măsuri definitive pe calea ordonanței președințiale este admisibilă numai în cazul în care se urmărește înlăturarea unui act vădit abuziv.
În mod just, în cadrul acestei proceduri sumare, instanța de fond a examinat aparența dreptului prin prisma dispozițiilor art. 41 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 61 lit. e) din Codul Muncii, invocate ca temei de drept al deciziei nr. 36/11.03.2009, precum și ale art. 36 alin. 2 din Legea nr. 319/2003, invocate de recurenta reclamantă în motivarea cererii de ordonanță președințială, constatând validitatea formală a deciziei de concediere, fără a analiza actul prin prisma apărărilor de fond formulate de recurenta reclamantă, apărări care pot fi valorificate numai pe calea dreptului comun.
În ce privește susținerea recurentei potrivit căreia drepturile sale nu sunt numai "aparente", ci chiar consacrate de legislația în vigoare, impunându-se astfel ocrotirea lor pe cale judecătorească, atât in cadrul judecății pe fond, cât și pe cale de ordonanță prezidențială, Curtea reține că aparența dreptului, în înțelesul art. 581 din Codul d e procedură civilă, nu trebuie interpretată în sensul că dreptul ce se pretinde a fi ocrotit nu și-ar găsi suportul în dispozițiile legale.
Prin definiție, dreptul subiectiv este o posibilitate recunoscută de lege, astfel încât în mod just Tribunalul, în raport de dispozițiile legale mai sus enunțate (din interpretarea cărora a desprins concluzia că reclamanta are numai o vocație, iar nu un drept), a "pipăit fondul", stabilind în favoarea căreia dintre părți este aparența de drept.
Cum analiza în fond a raporturilor juridice dintre părți nu este posibilă în procedura sumară a ordonanței președințiale, iar măsura solicitată de reclamantă a fi luată pe aceasta cale nu este nici (dacă ne referim la capătul de cerere privind constatarea nulității/anularea deciziei de concediere) și nici urgentă, întrucât și urgența derivă tot din necesitatea înlăturării unui eventual abuz, în mod corect prima instanță a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, care urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.2631 din data de 27.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale dosarul nr.11100/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul Institutul Geologic al României.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
2 ex./18.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
