Ordonanță președințială. Speță. Decizia 5088/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3522/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5088R
Ședința publică de la 13 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei recursului formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.3635/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, având ca obiect - ordonanță președințială - suspendarea efectelor deciziei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/04.05.2009 aflată la fila 4 dosar, intimata REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurentul prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată în sensul suspendării efectelor deciziei nr.226/14.04.2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale. Se consideră este pe deplin justificată urgentarea măsurii atât pentru a fi păstrat un drept dar și în scopul prevenirii unei pagube iminente. De asemenea, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condiției vremelniciei, și pe cale de consecință măsura dispusă pe calea ordonanței președințiale putea fi limitată în timp, până la rezolvarea fondului. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, prin consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, arătând că recurentul este încă angajatul regiei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 3635/30.04.2009 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a VIII-a pentru conflicte de munca si asigurari sociale in dosarul nr- a fost respinsa cererea formulata de reclamantul in contradictoriu cu parata Regia Nationala a Padurilor Romsilva, ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca intre parti exista raporturi de munca, reclamantul fiind angajat in calitate de director al Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice B. Prin decizia nr. 226/14.04.2009 emisa de parata s-a stabilit ca reclamantul sa isi desfasoare activitatea pe un post vacant din cadrul Institutului.
Retine tribunalul ca cererea reclamantului nu indeplineste conditiile art. 581 Cpc. Astfel, se arata ca nu a dovedit ca se afla intr-o situatie care, prin iminenta pericolului, sa reclame interventia imediata a judecatorului. Urgenta trebuie sa rezulte din fapte concrete, in raport de circumstantele obiective ale cauzei. Nerespctarea dispozitiilor legale privind emiterea deciziei contestate nu conduce la concluzia ca se pune in pericol pastrarea unui drept sau se provoaca reclamantului o paguba ce nu s-ar putea repara, intrucat exista posibilitatea restabilirii situatiei anterioare daca actul se dovedeste a fi nelegal.
Mai retine tribunalul ca cererea nu indeplineste nici conditia vremelniciei, nefiind dovedit ca masura va fi limitata in timp. Nu se pot lua pe calea ordonantei presedintiale o masura definitiva care sa rezolve litigiul dintre parrti. Reclamantul nu a probat ca a uzat de procedura dreptului comun pentru a obtine anularea deciziei, astfel incat masura dispusa sa fie limitata in timp.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamantul, solicitand sa se dispuna modificarea sentintei recurate si admiterea cererii.
In motivare, arata recurentul ca a facut dovada existentei contestatiei impotriva deciziei nr. 226/14.04.2009 prin depunerea unei copii a cererii la dosarul cauzei. Mai arata recurentul ca intre parti exista raporturi de munca, ocupand postul de director al Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice prin concurs. Cu sfidarea prevederilor legale si atributiilor prevazute de HG nr. 229/2009 a fost emisa decizia de schimbare din functie, consecintele si punerea sa in practica fiind de imediata aplicabilitate. Necunoasterea legii nu poate deveni un motiv de a jusitifica nerespectarea legii, in speta, prevederile referitoare la modificarea contractului individual de munca.
Mai arata recurentul ca prin cererea formulata se tinde la pastrarea unui drept, si anume dreptul la munca. In ce priveste justificarea unei pagube iminente, legiuitorul nu a avut in vedere ca prejudiciul sa se fi produs, ci de a preveni producerea unei pagube. In conditiile in care la dosar a fost depusa decizia contestata, mentioneaza recurentul ca isntanta avea posibilitatea de a cunoaste natura sanctiunii stabilite si indicii relevante asupra conditiilor de legalitate.
Cat priveste caracterul vremelnic al masurii, arata recurentul ca a facut dovada indeplinirii acestei conditii.
In drept, cererea se intemeiaza pe dispozitiile art. 304 pct 9 Cpc si art. 304ind1 Cpc.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de criticile formulate si de temeiurile de drept invocate, Curtea retine urmatoarele:
Potrivit art. 581 Cpc, Instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Recurentul invoca pastrarea dreptului la munca, insa el nu a pierdut acest drept, fiind in continuare angajat. Mai mult, in masura in care decizia emisa de angajator nu indeplineste conditiile prevazute de lege, chiar legiuitorul prevede modalitatile in care restabilirea legalitatii poate avea loc. Asadar, recurentul nu afla in situatia de a pierde un drept daca nu exista o interventie imediata care sa inceteze in mod vremelnic masura luata de angajator.
In ceea ce priveste producerea unei pagube iminente, Curtea retine ca posibilitatea producerii unei pagube nu este suficienta pentru a intemeia luarea unei masuri vremelnice, fiind necesar ca aceasta sa nu se poata repara. Or, in cazul recurentului paguba ce i s-ar cauza poate fi reparata, in masura in care se va stabilit nelegalitatea deciziei emise de angajator.
Pentru aceste considerente, Curtea constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a legii, nefiind aplicabil motivul de recurs prevazut de art. 304 pct 9 Cpc, neexistand un alt motiv de temeiniciei sau nelegalitate. In consecinte, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.3635/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, ca nefondat.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, azi 13.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. 2ex /20.07.2009
Jud.
Jud. fond:,
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Călin Dragoș Alin