Ordonanță președințială. Speță. Decizia 623/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 623

Ședința publică din data de 19 august 2009

PREȘEDINTE: Marilena Panait

JUDECĂTORI: Marilena Panait, Eliza Marin Gherghina Niculae

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta domiciliată în M, str. - nr. 5, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1325 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul G domiciliat în M,-,. 17,.34, județul

Recursul este timbrat cu 4,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței seria - nr.-/19.08.2009 și 0,15 lei timbru judiciar, anulate și atașate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a recurenta - reclamantă.

personal, intimatul - pârât - G reprezentat de avocat din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale nr. 115/2009. Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenta-reclamantă depune la dosar o xerocopie încheierii de ședință din camera de consiliu de la data de 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul -, o notă de calcul, precum și două citații emise de Judecătoria Moreni în dosarele nr- și nr-.

Având cuvântul invocă excepția evaziunii fiscale, arătând că imobilul în litigiu a fost subevaluat, calculul efectuat de notarii publici fiind incorect, iar prețurile practicate sunt sub valoarea de impozitare.

Avocat având cuvântul pentru intimatul-pârât arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată de recurenta-reclamantă.

Recurenta-reclamantă având cuvântul arată că în mod greșit Judecătoria Morenia dispus citarea sa în dosarele penale nr- și nr- în calitate de petentă, deoarece nu a depus nicio cerere în acest sens și nici nu a participat la dezbateri.

Precizează că în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, aceasta revine instanței ce se pronunță asupra fondului, astfel că nu se mai justifică trimiterea spre soluționare a dosarului la o instanță inferioară.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1325 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul anulării antecontractului nr.2390/2006 și a ofertei reale de plată ca fiind false.

Avocat având cuvântul pentru intimatul-pârât arată că în mod corect Tribunalul Dâmbovița, admițând excepția necompetenței materiale invocată de pârât, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni.

Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei -reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița sub nr. 2308/120/22.05.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul - G solicitând instanței ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună anularea antecontractului nr.2390/2006, anularea ofertei reale de plată care a fost întocmit în baza antecontractului menționat.

In motivarea cererii, s-a arătat că prin fixarea prețului de 10.000 euro a imobilului său, preț fără nici o valoare de referință, pârâtul practică infracțiuni de evaziune fiscală, așa încât urgența impune anularea acestor acte false în conformitate cu Codul fiscal și solicită ca hotărârea ce se va pronunța să fie motivată în baza Codului fiscal care guvernează toate tranzacțiile imobiliare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.581 Cod procedură civilă.

S-au anexat în copie antecontractul nr.2390/2006, adresa nr.2409/2008 a Primăriei M, expertiza valorilor imobiliare, plângerea lui - G din dosarul civil nr-, interogatoriul, întâmpinări, plângerea în dosarul civil nr-.

In ședința publică din data de 15.06.2009,pârâtul prin apărător a invocat excepția necompetenței materiale.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 1325 din 15 iunie 2009 admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere prevederile art. 1 și art. 5 Cod pr.civilă reținând că față de obiectul cererii de chemare în judecată și de valoarea acestuia, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Moreni.

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând anularea antecontractului nr. 2390/2006 ca fiind fals și anularea ofertei reale de plată arătând că pârâtul se face vinovat de evaziune fiscală deoarece practică prețuri sub valorile impozabile.

In ședința publică de astăzi, recurenta reclamantă a invocat excepția evaziunii fiscale, arătând că imobilul în litigiu a fost subevaluat, calculul efectuat de notarii publici fiind incorect, iar prețurile practicate sunt sub valoarea de impozitare.

Curtea, în temeiul disp. art. 137 Cod pr.civilă, analizând excepția invocată, constată că este inadmisibilă, deoarece:

Excepțiile procesuale sunt acele mijloace, prin care, în cadrul procesului civil, se invocă, în condițiile prescrise de lege și fără a pune în discuție fondul pretenției dedusă judecății, neregularități procedurale sau lipsuri privind exercițiul dreptului la acțiune, urmărind întârzierea sau împiedicarea judecății în fond.

Excepția evaziunii fiscale invocată de recurentă nu poate fi considerată o excepția procesuală astfel cum a fost definitivă mai sus, fiind deci inadmisibilă.

Pretinsa evaziune fiscală săvârșită de pârât, constituire în realitate o motivare a acțiunii în anularea antecontractului de vânzare cumpărare și a ofertei de plată, și nu o excepție.

analizându-se recursul declarat de reclamantă se constată că este nefundat și urmează a fi respins, deoarece:

recurenta reclamată a investit Tribunalul Dâmbovița cu o cerere de ordonanță președințială, prin care a solicitat anularea antecontractului nr. 2390/2006 și anularea ofertei de plată întocmită în baza antecontractului, pe motiv că prețul de 10.000 Euro stabilit în antecontract pentru imobil, este un preț fără nicio valoare de referință, fiind fals.

Competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială aparține judecătoriei conform art. 581 alin.(2) coroborat cu art. 1 pct. 1 Cod pr.civilă.

Totodată, fiind o acțiune al cărei obiect este evaluabil în bani, la stabilirea competenței materiale, trebuie să se țină seama și de criteriul valorii, respectiv de valoarea obiectului pricinii la data sesizării instanței, criteriu prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. b Cod pr.civilă.

Aplicând în speță și criteriul valoric, față de prețul vânzării de 10.000 Euro prevăzut în antecontractul de vânzare cumpărare a cărui anulare se solicită, competența materială în soluționarea cauzei aparține judecătoriei, ca instanță de drept comun.

Așadar, în mod legal Tribunalul Dâmbovițaa declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni, urmând ca în baza disp. aret. 312 al. 1 Cod pr.civilă, să fie respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția evaziunii fiscale invocată de recurentă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta domiciliată în M, str. - nr. 5, județul D, împotriva sentinței civile nr. 1325 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul G domiciliat în M,-,. 17,.34, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Eliza Marin Gherghina Niculae

- - - - - -

GREFIER,

- -

tehnored. GH.N/CO

2 ex/27.08.2009

nr- Trib.

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120

Președinte:Marilena Panait
Judecători:Marilena Panait, Eliza Marin Gherghina Niculae

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ordonanță președințială. Speță. Decizia 623/2009. Curtea de Apel Ploiesti