Partaj bunuri comune. Jurisprudență. Decizia 271/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 271
Ședința publică de la 19 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Niculina Țiț
JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu
JUDECĂTOR 3: Elena Pașcan
Grefier - -
******************************
La ordine a venit spre examinare recursul civil promovat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 316 din 19 noiembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat av. pentru recurenta lipsă și intimatul.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Av. depune pentru recurentă o declarație autentificată dată la Consulatul General al României din, prin care revocă declarația dată la data de 31.01.2008, deoarece deși părțile s-au înțeles ca suprafața de teren acordată intimatului să fie vândută fiicei părților, acest lucru nu s-a întâmplat.
Instanța înmânează un exemplar al cestei declarații și intimatului, care solicită reluarea cauzei la a doua strigare pentru a lua la cunoștință de actul ce i-a fost înmânat.
Instanța admite cererea intimatului și lasă cauza pentru a doua strigare.
La reluarea cauzei, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Av. având cuvântul pentru recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în baza dispozițiilor art.304 pct.7,9 Cod procedură civilă.
Precizează că recursul privește varianta de lotizare la care s-a oprit instanța de apel. Atribuirea suprafeței de 1900mp în două loturi egale părților. Decizia instanței de apel nu a fost motivată și este contradictorie, nerespectând dispozițiile art.6739Cod procedură civilă cu privire la atribuirea loturilor.
S-a stabilit o contribuție majorată de 80% pentru recurentă și de 20% pentru intimat. Acordul părților a fost ca suprafața de 1900mp să fie dată fiicei părților, acord care nu a fost respectat de intimat. Acesta nu și-a îndeplinit obligația asumată de a vinde fiicei sale lotul 2 de teren.
Având în vedere că recurenta a adus îmbunătățiri terenului, solicită atribuirea în tot a acestui teren. Având în vedere că intimatul a fost obligat la sultă, prin atribuirea terenului în tot în lotul recurentului, intimatul nu va mai fi obligat la plata sultei.
Intimatul având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, iar terenul ce i-a fost atribuit să rămână în lotul său.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă 1781/2006, Judecătoria Bacăua admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta, dispunând ieșirea părților din indiviziune.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pronunțând încheierea din 21.12.2004 Judecătoria Bacăua admis în principiu și în parte, atât acțiunea principală formulată de reclamantul - pârât G cât și acțiunea conexă formulată de pârâta-reclamantă și a constatat că în perioada concubinajului și a căsătoriei parțiale au dobândit cu contribuții egale, apartamentul nr.9 situat în B,-,., garsoniera nr.3 situat în B,-,. A, suprafața de 1827. teren situat în B str. - 57 1647/4 în prelungirea str. -, o construcție ridicată pe acest teren, mai multe bunuri mobile de uz gospodăresc(fl.l55-l57 dosar fond).
În temeiul art.6736Cod procedură civilă a dispus efectuarea de expertize pentru identificarea și evaluarea bunurilor stabilindu-se astfel că valoarea garsonierei nr. 3 situată în B- este de 55.171,20 RON valoarea apartamentului nr.9 situat în B, str.-. l32. este de 55.752,20 RON, iar valoarea construcției ridică în B, str. - este de 23.640,70 RON.
S-a reținut, astfel, că valoarea totală bunurilor dobândite de părți este de 192.591,73 RON iar în temeiul art. 728 cod civil și al art.6731și următoarele Cod procedură civilă a dispus ieșirea părților din indiviziune, fiindu-le atribuite loturi în natură, incluzând atât bunuri mobile cât și bunuri imobile, valoarea totală a bunurilor atribuite reclamantului pârât fiind de 88.466,51 lei iar a bunurilor atribuite pârâtei reclamante fiind de l04.125,21 lei.
Instanța obligat pârâtul să plătească reclamantului l5.658,70 lei cu titlu de sultă iar în temeiul art. 274 - 277 Cod procedură civilă a redus onorariul de avocat de la l600 la l000 lei și a dispus compensarea parțială cheltuielilor de judecată și a obligat pe reclamant să plătească pârâtei cu acest titlu suma de 76,05 lei.
Împotriva sentinței au promovat apel reclamantul G și pârâta.
Prin decizia nr.316/A/2007 a Tribunalului Bacăus -a admis apelul formulat de către apelanta-pârâtă-reclamantă, împotriva încheierii de admitere în principiu și a sentinței civile 1781 din 22.03.2006, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr.18766/2002, în contradictoriu cu apelantul-reclamant-pârât
A fost schimbată în parte încheierea de admitere în principiu din 12.12.2004 în sensul că:
S-a constatat că părțile au avut o contribuție la dobândirea bunurilor comune de 80%, pârâta - reclamantă și 20 % reclamantul - pârât.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii de admitere în principiu.
A fost schimbată în parte sentința civilă nr. l781/2006 cu privire la valoarea cotelor, lotizarea suprafeței de l827 situate în B,-, și valoarea sultelor cuvenite părților în sensul că:
S-a constatat că din valoarea totală a bunurilor comune de l9259l, 73 RON pârâtei - reclamante îi revine o cotă de 80% ( valoric l54.073,38 RON), iar reclamantului - pârât îi revine o cotă de 20 % ( valoric 38.5l8,34 RON).
A fost atribuită în lotul reclamantului-pârât suprafața de 9l3,5 ( la măsurătoare 993,07)- conform schiței la raportul de expertiză efectuat în apel ( fila 76 dosar apel).
A fost atribuită în lotul pârâtei -reclamante suprafața de 9l3,5 ( la măsurătoare 993,07 ), conform schiței la raportul de expertiză efectuat în apel ( fila 76 dosar apel).
A fost obligat reclamantul-pârât la 49.948,17 RON sultă către pârâta-reclamantă.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut următoarele:
Prin probatoriul administrat la instanța de fond, apelanta a făcut dovada unei contribuții net superioare la dobândirea bunurilor comune: înscrisurile depuse la filele 114-127 dovedesc împrejurarea că pârâta a fost salariată, a achitat datoriile contractate în timpul căsătoriei din veniturile sale, după pensionare a lucrat în Italia unde a realizat venituri de 1000 euro lunar. Pentru aceeași perioadă, pârâtul nu și-a probat susținerile cu privire la cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor comune, astfel încât prezumția relativă privitoare la dobândirea bunurilor comune în cote egale de către cei doi foști soți a fost răsturnată. Instanța a constatat ca întemeiată cererea pârâtei la o contribuție de 80% în favoarea sa.
Raportul de expertiză efectuat în instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu este situat în B,- în suprafață de 1986,14 mp, diferența de suprafață în plus față de cea trecută în act de 159,14 mp regăsindu-se în același perimetru. Pe această suprafață de teren se află a construcție edificată de reclamant.
Față de dispozițiile art.6739Cod procedură civilă, dând prioritate principiului atribuirii în natură, instanța a dispus ieșirea părților din starea de devălmășie asupra acestei suprafețe conform variantei a III a raportului de expertiză și a schiței aflate la fila 76 dosar apel, având în vedere și amplasarea construcției edificate de reclamant.
Împotriva deciziei pronunțate în apel, în termen legal și motivat a declarat recurs.
Aceasta a criticat soluția pronunțată sub aspectul lotizării terenului din B str.- -, în sensul că acesta trebuia atribuit așa cum a solicitat, în întregime în lotul său.
A arătat că achiziționarea terenului s-a făcut în înțelegere cu fostul soț de a fi zestrea fiicei lor astfel încât prin împărțirea lui nu se mai poate respecta aceasta.
Totodată a criticat soluția instanței sub acest aspect, față de temeiul de drept invocat, neținând cont de cotele părților, respectiv cota sa, superioară față de cea a intimatului. De asemenea a arătat că prin formarea celor două loturi se ajunge la fărâmițarea excesivă a terenului și la menținerea unei stări conflictuale între părți. Arată că au fost încălcate dispozițiile art.6739și 67310Cod procedură civilă.
Intimatul a solicitat respingerea recursului arătând că s-a înțeles cu recurenta cu privire la împărțirea acestui teren, teren achiziționat anterior plecării acesteia în Italia.
Recursul este nefondat.
Curtea, va reține astfel față de motivele de recurs că instanța de apel a făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art.6735(1), (2) și urm. privind procedura împărțelii judiciare.
Instanța a avut în vedere atribuirea în natură a bunurilor ce fac parte din masa de partajat, atribuind loturi în natură, dând totodată eficiență dispozițiilor potrivit cărora în cazul în care loturile nu sunt egale în valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani.
Nu pot fi reținute criticile formulate, având în vedere că respectiva contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune trebuie înțeleasă nu în sensul contribuției la dobândirea fiecărui bun în parte, ci în sensul de contribuție a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune.
Instanța de apel, ca urmare a probatoriului efectuat, a clarificat de fapt situația loturilor atribuite părților, tocmai pentru a asigura și o folosire corespunzătoare.
În consecință, potrivit art.312 Cod procedură civilă, Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 316 din 19 noiembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- ca nefondat.
Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 martie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Red./-
Red. 10.08.2008
Tehn.2 ex. 10.08.2008
Președinte:Niculina ȚițJudecători:Niculina Țiț, Camelia Viziteu, Elena Pașcan